Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR. 73/A/2008 | |
Ședința public 12 martie 2008 | |
Instanța constituit din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECTOR: | - - - |
GREFIER: | - - |
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), și respectiv de ctre pârâtul Primarul Municipiului C- împotrivasentinței civile nr. 713 din 30 octombrie 2007, pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta precum și pe pârâta intimat - Unita Turism SA, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința public din data de5 martie 2008, când prțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dat, încheiere care face parte integrant din prezenta hotrâre.
CURTEA
Prin sentința civil nr.713 din 30.10.2007 a Tribunalului Cluj, s-a admis plângerea formulat de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și B și în consecinț, a fost obligat pârâtul Primarul municipiului C-N s înainteze dosarul aferent notificrii formulate de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001, ctre pârâta
A fost obligat pârâta B s emit în favoarea reclamantei, dispoziție de soluționare a notificrii.
S-a respins plângerea faț de pârâta - SA T, în baza excepției lipsei calitții procesuale pasive.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c sunt neîntemeiate excepțiile privind prematuritatea acțiunii, deoarece reclamanta a solicitat obligarea pârâtei s emit dispoziție de soluționare a notificrii, ca și aceea referitoare la lipsa calitții procesuale a pârâtei, întrucât terenul solicitat de reclamant a fcut parte din patrimoniul - SA.
În privința excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, instanța a apreciat c opereaz dispozițiile art.17 pr.civ. privind prorogarea competenței faț de cererea principal formulat împotriva pârâtului Primarului municipiului C-
Pe fondul cauzei, prima instanț a constatat în urma consultrii actelor depuse în probațiune de pârâta - SA care a preluat prin fuziune patrimoniul - SA, precum și din CF nr.19745 C c în patrimoniul acestei din urm societți se afl terenul în litigiu, societatea fiind privatizat în cadrul procesului de privatizare.
În mod greșit pârâta a remis dosarul spre soluționare ctre pârâtul Primarul municipiului C- În consecinț, prima instanț apreciat c pârâta trebuie s se pronunțe asupra notificrii formulate de reclamant.
În ceea ce privește pârâta - SA, prima instanț a reținut c nu are calitate procesual pasiv.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și primarul municipiului C-
În apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate.
În motivarea apelului, pârâta Bas usținut c instanța de fond a fcut o greșit interpretare și aplicare a legii. Msura administrativ de înaintare a dosarului ctre Primria C este temeinic și legal, întrucât imobilul revendicat fost inclus în CAP, de unde a fost expropriat. Motivarea instanței de fond c în prezent terenul este evidențiat în patrimoniul - SA T, care a preluat prin fuziune patrimoniul - SA societate privatizat și c este competent s soluționeze notificarea, este contrar dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Art.8 din Legea nr.10/2001 prevede c nu fac obiectul ei terenurile situate în extravilanul localitților. Or terenul în litigiu avea destinație agricol la data pelurii lui abuzive, situație în care notificarea nu se încadreaz în dispozițiile Legii nr.10/2001.
În cazul în care s-au depus notificri cu privire la imobilele prevzute la alin.1 art.8, acestea în temeiul art.V alin.2 din titlul I al Legii nr. 247/2005, urmeaz a fi înaintate în vederea soluționrii, comisiilor comunale, orșenești, comunale și municipale constituite potrivit Legii nr.18/1991. Prin urmare, revendicarea terenului în litigiu nu intr sub incidența Legii nr.10/2001.
În cadrul procedurii administrative de soluționare a notificrii, pe baza actelor doveditoare depuse de reclamant în dosarul administrativ, a apreciat c nu au fost depuse acte din care s rezulte calitatea de proprietar al autoritlor petentei, în sensul c la dosar nu exist procesul-verbal de preluare.
Msura administrativ de înaintare a dosarului administrativ ctre Primria C este legal și temeinic, iar instanța de fond a fcut o interpretare eronat a legii speciale, în sensul c a apreciat calitatea de persoan îndreptțit la msuri reparatorii a petentei, în lipsa actului de preluare și împotriva evidenței rezultate din dosar, cum c terenul a fost expropriat cu destinație agricol.
În apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului C-N, s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru lipsa calitții procesuale pasive a pârâtului.
În motivarea apelului, pârâtul a susținut c sentința apelat este netemeinic și nelegal, deoarece terenul în litigiu se afl în proprietatea - SA, iar potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrrii în vigoare a prezentei legi de o regie autonom, o societate sau companie național, o societate comercial la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatist sau de orice alt persoan juridic de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptțite prin decizie sau, dup caz, prin dispoziție motivat a organelor de conducere ale unitții dețintoare.
Pe fondul cauzei, pârâtul a artat c pentru terenul în litigiu înscris în CF nr.19745 nr.top 22543, reclamanta nu a înregistrat la Primria municipiului C-N vreo notificare în temeiul Legii nr.10/2001, motiv pentru care se afl în imposibilitatea executrii dispozițiilor instanței de fond.
Prin întâmpinare depus la dosar 19, intimata a artat c în principiu nu se opune admiterii apelului pârâtului Primarul municipiului C-N, deoarece acesta nu are calitate procesual pasiv.
În privința apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a solicitat respingerea lui și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecat.
Intimata a depus și concluzii scrise la dosar, prin care a susținut c în speț sunt incidente prevederile Codului d e procedur civil în materie de competenț, în timp ce dispozițiile art.24 alin.3 din Legea nr.10/2001 sunt de strict interpretare și ele vizeaz numai cazul în care se atac dispoziția primarului.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea reține urmtoarele:
Prin acțiunea introductiv de instanț, înregistrat sub nr.4796/26 mai 2006 la secția civil a Tribunalului Cluj, reclamanta a chemat-o în judecat pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, s se dispun obligarea pârâtei s emit dispoziție privind acordarea msurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru terenul în suprafaț de 3032 mp situat în C-N, în zona numit, înscris în CF nr.19745 C-N, nr.top 22543.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut c terenul în litigiu i-a fost atribuit în administrare - SA C, care a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra lui în temeiul HG nr.834/1991, dup care și-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciar.
Prin întâmpinare depus la dosarul primei instanțe 15-19, intimata Bar idicat printre altele și excepția necompetenței teritoriale a instanței, susținând c în speț este competent secția civil a Tribunalului municipiului
Prin adresa nr./9199 din 124.07.2006, B i-a comunicat Tribunalului Clujc dosarul cuprinzând notificarea reclamantei, a fost trimis în baza art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, spre competent soluționare Primriei municipiului C-
Consiliul local al municipiului C-N i-a comunicat Tribunalului Cluj prin adresa nr.93470/304 din 18.01.2007 47, c terenul în litigiu se afla la 1 ianuarie 1990 în incinta unitții F, iar conform art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991, nu a fcut obiectul acestei legi.
Prin cererea depus la dosarul primei instanțe la 29.03.2007, 55-57, reclamanta și-a extins acțiunea faț de Primarul municipiului C-N, solicitând obligarea acestuia s emit dispoziția de acordare a msurilor reparatorii.
Ulterior, la data d e8.05.2007, reclamanta și-a extins acțiunea și faț de - SA T, întrucât este entitatea învestit s soluționeze cererea de acordare a msurilor reparatorii, în calitate de continuatoare în drepturi a - SA.
Reținând c în mod greșit pârâta Bar emis dosarul cuprinzând notificarea și înscrisurile anexate, ctre pârâtul Primarul municipiului C-N, Tribunalul Cluj prin sentința apelat, nr.713/30.10.2007, a admis plângerea reclamantei împotriva pârâtului Primarul municipiului C-N, pe care l-a obligat s înainteze dosarul aferent notificrii ctre pârâta B, care a fost obligat s emit dispoziție de soluționare a notificrii, respingând plângerea faț de pârâta - SA T, pentru lipsa calitții procesuale pasive.
Singura entitate creia reclamanta i-a adresat o notificare în termenul legal, la 12.11.2001, anterior înregistrrii plângerii (acțiunii), a fost C, 5 dos.tribunal. Notificarea reclamantei a fost trimis la B, devenit între timp
Prin decizia nr.IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit c instanța creia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, dețintoare imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivat de restituire în natur ori de acordare de despgubiri, potrivit Legii nr.10/2001, este secția civil a tribunalului în a crui raz teritorial își are sediul persoana juridic respectiv. În acest sens sunt și dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicat.
Întrucât Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B "persoan juridic notificat", își are sediul în B, rezult c plângerea (acțiunea) reclamantei împotriva pârâtei B, privind obligarea s emit decizie motivat de acordare a msurilor reparatorii pentru terenul în suprafaț de 3032 mp, aflat în patrimoniul - SA T, este de competența secției civile a Tribunalului municipiului
Fiind vorba de o competenț teritorial de ordine public, atunci "când pricina este de competența altei instanțe și prțile nu o pot înltura" (art.159 pct.3 pr.civ.), în baza art.297 alin.2 pr.civ. se vor admite apelurile pârâților împotriva sentinței, care va fi anulat și se va trimite cauza spre competent soluționare în prim instanț, Tribunalului Bucure ști, secția civil.
Însși intimata recunoaște prin întâmpinarea depus în apel, c pârâtul Primarul municipiului C-N, faț de care și-a extins acțiunea la data de 29 martie 2007, nu are calitate procesual pasiv.
Aprrile intimatei c în speț ar fi aplicabile dispozițiile art.8 alin.1 pr.civ. conform crora cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țrii sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul, nu sunt fondate, deoarece ele reprezint dreptul comun în materie, pe când dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, respectiv decizia nr.IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt dispozițiii speciale, care au prioritate de aplicare, conform principiului "specialia generalibus derogant".
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de pârâții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr.713 din 30.10.2006 a Tribunalului Cluj, pronunțat în dosar nr-, pe care o anuleaz și trimite cauza spre competent soluționare la secția civil a Tribunalului municipiului
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dat și pronunțat în ședința public din 12 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.DT:12.03.2008
Dact.CA: 17.03.2008 - 7 ex.
Jud.fond.
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Couți