Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.74
Ședința publică din data de 6 martie 2008
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Popa
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de contestatorii, domiciliat în B,-, sector 2, Cod poștal - și, domiciliat în B, sector 6, ROȘIE, nr. 7, - 6,. 34, Cod poștal - cu domiciliul ales la Societatea Civila de Avocați & împotriva sentinței civile nr.1411 pronunțată la 8 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații ORAȘULUI S, și, toți domiciliați în S,-, Cod poștal -, Județ
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații, și reprezentați de avocat din Baroul Prahova, lipsind apelanții-contestatori și și intimatul Primarul orașului
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că instanța de fond, față de dispozițiile deciziei de casare, în mod corect a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului situat în S,-, jud.
Capătul de cerere disjuns urmează să fie înregistrat la Judecătoria Sinaia, cauză în care intimații vor invoca excepția autorității de lucru judecat întrucât prin decizia nr. 206/2005 Curtea de APEL PLOIEȘTI, admițând recursul lor, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de contestatorii din prezenta cauză.
În ceea ce privește anularea dispoziției nr.402/11.09.2006 emisă de Primarul orașului S, în mod corect tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, și OG și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că, între aceste persoane și cel obligat în raportul juridic dedus judecății nu există identitate.
Solicită respingerea apelului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, contestatorii și au chemat în judecată pe intimații Primarul Orașului S, și OG, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 402/11.09.2006 emisă de Primarul orașului S, iar intimații persoane fizice să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul și construcțiile în suprafață de 126 mp situate în S,-, jud.
În motivarea contestației, contestatorii au învederat instanței faptul că prin dispoziția atacată li se recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul litigiului, însă Primarul orașului S consideră că sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, și nu restituirea în natură a imobilului.
De asemenea, s-a mai precizat, referitor la nulitatea absolută a anexei la decretul de naționalizare, că dispozițiile Decretului nr.92/1950 contraveneau atât Constituției din anul 1948, cât și Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală la 10.12.1948 la care și România era parte semnatară, precum și art.480 civ. acte care garantează proprietatea și ca atare, atât timp cât imobilul a fost preluat de către stat cu nerespectarea Constituției, a tratatelor internaționale și a legilor interne în vigoare la data preluării, înseamnă că dreptul lor de proprietate nu a fost desființat și, ca atare, statul nu a deținut imobilul în temeiul unui titlu valabil, astfel că nu a devenit proprietar al imobilului, caz în care devin aplicabile dispozițiile dreptului comun referitoare la acțiunea în revendicare, constând în verificarea valabilității titlului statului.
În ceea ce privește revendicarea imobilului de la intimații persoane fizice, contestatorii au precizat că instanța este învestită cu compararea titlurilor de proprietate ale părților aflate în litigiu, respectiv contractul de vânzare-cumparare nr.22616/04.08.1994 pe de o parte, și anexa la Decretul de naționalizare emisă în baza Decretului nr.92/1950 pe de altă parte, iar singura concluzie ce rezultă din compararea titlurilor este aceea că ei au un drept preferabil, titlul lor având data cea mai veche și fiind primul transcris, în vreme ce dreptul intimaților persoane fizice provine de la un autor în patrimoniul căruia bunul nu a intrat în baza unui titlu valabil.
În plus, contestatorii au mai arătat că adevăratul proprietar poate exercita acțiunea în revendicare împotriva terțului subachizitor, buna-credință pe care acesta ar putea s-o invoce fiind irelevantă față de obiectul cererii, având în vedere că reprezintă un element care nu produce consecințe juridice în planul comparării titlurilor de proprietate pentru a se acorda preferință dreptului de proprietate al chiriașului cumpărător în condițiile Legii nr.112/1995.
Au mai învederat contestatorii că art.46 din Legea 10/2001, care consacră valabilitatea actelor de înstrăinare încheiate cu bună-credință nu pot fi interpretate în sensul că ar statua o forță juridică superioară a rerspectivelor acte în raport de cele ale proprietarilor, anterioare preluării imobilelor de către stat, deoarece legiuitorul face referire exclusiv la aspecte legate de valabilitatea actelor de înstrăinare, neputând fi extinsă prin analogie și asupra altor situații cum ar fi revendicarea prin comparare de titluri spre a conduce la inaplicabilitatea disp.art.480 civ. și art.6 din Legea 213/1998.
Totodată, contestatorii au mai precizat că în situația în care instanța ar analiza și reține buna-credință a chiriașului cumpărător la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în condițiile Legii 112/1995, aceasta ar contraveni art.16 alin.l din Constituția României în care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și mai mult chiar, l-ar pune la adăpost pe chiriaș de orice acțiune în revendicare a fostului proprietar în condițiile în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, lipsa titlului statului vânzător ar fi contrară disp. art.l din Protocolul nr.l adițional și i-ar lipsi de dreptul de proprietate conferit prin sent. civ. nr. 135/14.02.2000 a Judecătoriei Sinaia.
La data de 23.10.2006, intimații persoane fizice au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că dispoziția atacată privește pe contestatori pe de o parte și pe Primarul orașului S pe de altă parte, astfel încât ei nu au calitate procesuală pasivă, precum și excepția autorității de lucru judecat, arătând că prin decizia nr.206/2005 Curtea de APEL PLOIEȘTI, admițând recursul lor, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de contestatorii din prezenta cauză, iar prezenta contestație, prin modul în care a fost redactată, reprezintă o nouă acțiune în revendicare.
Prin aceeași întâmpinare, intimații au arătat că, pe fond, dispoziția emisă de Primarul orașului S respectă prevederile art.19 alin.2 din Legea 10/2001, astfel încât se impune respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată.
În urma administrării probei cu înscrisuri, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr.1519/30.11.2006, prin care au fost respinse atât excepția calității procesuale pasive a intimaților persoane fizice și cea a autorității de lucru judecat invocate de către acești intimați, cât și contestația formulată, contestatorii fiind obligați la plata către aceiași intimați a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii, calea de atac fiind admisă prin decizia nr.198/23.04.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, iar cauza - trimisă spre rejudecare Tribunalului Prahova.
S-a reținut în considerentele deciziei menționate faptul că în mod nelegal instanța de fond s-a considerat sesizată doar cu soluționarea contestației îndreptate împotriva dispoziției nr. 402 / 11.09.2006 emisă de Primarul orașului S, lăsând nesoluționat capătul de cerere având ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară formulată în contradictoriu cu intimații persoane fizice, astfel că, pentru soluționarea unitară a cauzei, ținând cont și de obligația de a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție consacrat legislativ în actuala reglementare a căilor de atac, se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, urmând ca aceasta să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu a căror soluționare a fost legal învestită prin cererea de chemare în judecată.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.3856/105 la data de 15.06.2007.
Cu prilejul rejudecării în fond a pricinii, a fost introdus în cauză moștenitorul contestatoarei - decedată la data de 25.07.2007 - numitul -, căruia, în calitate de fiu, i-a revenit întreaga masă succesorală, conform certificatului de moștenitor nr.41/27.08.2007 emis de Asociați și din
Prin sentința civilă nr. 1411 pronunțată la 8 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului situat în S,-, jud. P, admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, și OG și a respins contestația formulată în baza Legii nr.10/2001 împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a respins în rest, contestația formulată de contestatori, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahovaa reținut următoarele:
La data de 04.08.1934, autorul contestatorilor, a dobândit în proprietate, conform actului de vânzare-cumpărare nr.22616 autetificat de Tribunalul Ilfov -secția notariat, imobilul situat în S,-, jud. P, compus din teren și construcții în suprafață de 126 mp, imobil ce a fost preluat de către stat în baza Decretului nr.92/1950, poz.3662 - anexa
În calitate de moștenitori ai autorului lor, în anul 2000 contestatorii au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local S și Primăria orașului S, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul în litigiu, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 135/14.02.2000 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Ulterior, aceiași contestatori au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local S, Orașul S, Primăria orașului S, și OG, pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie același imobil, susținând că prin sentința menționată anterior au redobândit dreptul de proprietate asupra acestuia.
Prin sentința civilă nr.499/2003, Judecătoria Sinaiaa anulat acțiunea în revendicare ca netimbrată, sentința fiind anulată prin decizia nr. 107/09.10.2003 a Tribunalului Prahova care, reținând cauza pentru evocarea fondului, prin decizia nr.91/2004 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local S, a Orașului S și a Primăriei orașului S invocată de intimații persoane fizice și a respins acțiunea față de intimații persoane juridice ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii invocate de intimații persoane fizice și s-a admis în parte acțiunea, obligând pe intimații persoane fizice să lase contestatorilor în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în S,-, jud. P, fiind totodată, admisă cererea reconvențională formulată de către intimații persoane fizice, în sensul că reclamanții au fost obligați la plata către aceștia a contravalorii reparațiilor și îmbunătățirilor aduse imobilului.
Această din urmă hotărâre a făcut obiectul recursului declarat de către intimații persoane fizice, prin decizia nr.206/01.02.2005 Curtea de APEL PLOIEȘTI modificând în tot decizia menționată, în sensul că a respins ca fiind neîntemeiată atât acțiunea în revendicare, cât și cererea reconvențională, motivând în esență că, pe de o parte, sentința civilă nr.135/2000 a Judecătoriei Sinaia nu are eficiență juridică, deoarece acțiunea în revendicare a fost formulată împotriva unor persoane care nu mai dețineau imobilul în proprietate și nu mai aveau posesia acestuia, iar pe de altă parte, compararea titlurilor de proprietate este nelegală întrucât contravine principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului care se prezumă până la proba contrară, buna-credință excluzând orice operațiune de comparare a titlurilor.
Ulterior, în baza Legii 10/2001, urmare a notificării formulate de către contestatori, prin dispoziția nr.402/11.09.2006 emisă de Primarul orașului S s-a constatat dreptul acestora de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, în cuprinsul acesteia menționându-se că acestea urmează a fi stabilite și acordate în baza titlului VII din Legea nr.247/2005, motivându-se că imobilul în litigiu aparține numiților, și OG, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995.
Într-adevăr, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, imobilul ce a aparținut autorului contestatorilor a fost preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950 și a fost vândut chiriașilor în anul 1997 în baza Legii nr. 112/1995, aceștia din urmă optând pentru cumpărare, după expirarea termenului prevăzut de lege în care imobilul nu a fost restituit fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.
Prin urmare, atâta timp cât imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a fost înstrăinat intimaților persoane fizice prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare ce nu au fost niciodată anulate, intrând în circuitul civil și producând efecte juridice, înseamnă că acestea au fost încheiate în mod legal, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a constatat că în mod corect intimatul Primarul orașului Sap ropus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubirile prevăzute de Legea 10/2001 republicată, potrivit art.19 alin.2 din Legea nr.247/2005 în situația în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu are relevanță susținerea contestatorilor în sensul că Decretul nr.92/1950, în baza căruia a fost preluat imobilul ce a aparținut autorului lor încalcă Constituția României și tratatele internaționale la care România este parte semnatară, dar și legile interne în vigoare la data preluării imobilului, în condițiile în care contestatorilor li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 tocmai pentru faptul că acest decret a fost considerat un act de preluare abuziv.
Măsurile reparatorii, însă, pot fi stabilite numai prin echivalent constând în despăgubiri având în vedere împrejurarea că imobilul fusese înstrăinat chiriașilor cu contracte de vânzare-cumpărare ce nu au fost anulate și, ca atare, restituirea sa în natură nu mai este posibilă.
În ceea ce privește susținerea contestatorilor în sensul că prin hotărârea emisă de Primarul orașului S au fost lipsiți de dreptul de proprietate dobândit prin sent. civ. nr. 135/2000 a Judecătoriei Sinaia, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care sentința invocată a fost pronunțată în contradictoriu cu alte persoane decât cele care la momentul respectiv dețineau imobilul în calitate de proprietari, astfel că aceștia nu pot pretinde că li s-a conferit vreun drept de proprietate asupra imobilului în baza hotărârii enunțate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, și OG, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată față de capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr.402/11.09.2006 emisă de Primarul orașului S, în condițiile în care între aceste persoane și cel obligat în raportul juridic dedus judecății nu există identitate.
Față de cele ce preced, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților persoane fizice și a respins contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, instanța a respins în rest, contestația, ca fiind neîntemeiată, dispoziția atacată fiind emisă cu respectarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 și a obligat contestatorii la plata către intimații persoane fizice a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului situat în S,-, jud. P, față de disp. art.2 pct.l lit.b cod pr.civ. cum excepția necompetenței materiale a tribunalului este necesar a fi pusă-n discuția părților, tribunalul l-a disjuns, dispunând formarea unui dosar separat.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat apel contestatorii și, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât instanțele de judecată nu au analizat în mod corect actele depuse la dosar, întreg probatoriul ce a fost administrat, considerând în mod eronat că pentru imobilul în litigiu este incident regimul juridic instituit prin Legea 10/2001 și anume primirea de despăgubiri și nu restituirea în natură.
Mai mult, a arătat că instanța de fond greșit a dispus disjungerea capătului de cerere referitor la revendicarea imobilului de la persoanele fizice, motivând că acestea nu ar avea calitate procesuală pasivă în cadrul contestației formulate de către ei.
În continuarea cererii de apel s-a făcut de către apelanții contestatori din nou un istoric al evoluției cauzei cu referire la actele din dosar, la dispozitiile art.46 dinb.10/2001, art.480 și următ.cod civil precum și art.6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciindu-se că întrucât printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de judecătorie i s-a recunoscut dreptul de proprietate și s-a dispus totodată și restituirea în natură a imobilului, așa trebuia soluționată și prezenta cauză, potrivit principiilor generale de drept comun din materia revendicării.
Având în vedere cele arătate s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și obligarea intimaților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, așa cum au fost prezentate mai sus, ținând cont și de poziția apelantilor care au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, de concluziile intimaților prin apărător, apreciază că apelul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare în conformitate cu dispozițiile art.296 cod.pr.civilă având în vedere următoarele considerente:
Astfel, Curtea apreciază că instanțele au stabilit în mod corect în funcție de actele depuse la dosar situația de fapt dedusă judecății și raporturile juridice existente între părți.
S-au analizat în mod corect actele depuse la dosar, toate probele ce au fost administrate, apreciindu-se că în mod legal intimatul Primarul Orașului Sap ropus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constâtnd în despăgubiri prevăzute de.10/2001 republicată, potrvit art.19 al.2 din Legea 247/2005, în situația în care imobilul a fost vândut, cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, persoana îndreptățită având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Aceste măsuri reparatorii pot fi stabilite numai prin echivalent constând în despăgubiri, dat fiind faptul că așa cum s-a precizat imobilul a fost înstrăinat conform unor acte de vânzare cumpărare care sunt în vigoare, nu au fost anulate, motiv pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Cât privește susținerea contestatorilor apelanți în sensul că prin sentința civilă nr.135/2000 a Judecătoriei Sinaiais -a recunoscut dreptul de proprietate, această susținere este neîntemeiată, în condițiile în care această hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu alte persoane decât cele care la momentul respectiv dețineau imobilul în calitate de proprietari, astfel că aceștia nu pot pretinde că li s-a conferit un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că referitor la temeiul de drept în baza căruia s-a rezolvat de către instanță cererea sa, acesta este Legea 10/2001 pe lângă alte acte normative indicate, toate acestea rezultând din contestația formulată la prima instanță pe care instanțele au soluționat-o în mod corect, fiind vorba de anularea Dispozitiei nr.402/11.09.2006 emisă de Primăria Orașului
Acest prim capăt de cerere formulat a fost respins în mod corect având în vedere că intimata Primăria orașului Saa cordat despăgubiri și față de dispozițiile deciziei de casare pronunțate într-un prim ciclu procesual, de asemenea, în mod corect s- disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilul situat în S,-, jud.
Și, nu în ultimul rând este neîntemeiată și critica apelanților în sensul că Decretul 92/1950 în baza căruia a fost preluat imobilul ce aparținu autorului lor, încalcă Constitutia României și tratatele internaționale la care România este parte semnatară dar și legile interne în vigoare la data preluării imobilului, în condițiile în care acestora li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001 tocmai pentru faptul că acest decret fost considerat un act de preluare abuziv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de contestatorii, domiciliat în B,-, sector 2, Cod poștal - și, domiciliat în B, sector 6, ROȘIE, nr. 7, - 6,. 34, Cod poștal - cu domiciliul ales la Societatea Civila de Avocați & împotriva sentinței civile nr.1411 pronunțată la 8 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații ORAȘULUI S, și, toți domiciliați în S,-, Cod poștal -, Județ P, ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.dact AP
9.ex.04.04.2008
fond- Tr.
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa
