Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/
Ședința publică din 24 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S- luat în examinare apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.2466 din 23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T și Ministerul Finanțelor B, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul apelant - avocat, iar pentru pârâtul intimat Primarul Municipiului T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâtul intimat Ministerul Finanțelor
Procedura legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen legal și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului apelant depune la dosar delegația avocațială de reprezentare; reprezentanta pârâtului intimat de asemenea depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a se consemna în practicaua hotărârii că reclamantul a fost reprezentat de avocat și avocat, precum și obligarea pârâtei Primăria Municipiului T la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 3.000 RON, pentru motivele invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
Prin sentința civilă nr.2466/23.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Primarul Municipiului T, a dispus anularea dispoziției nr.983/29.04.2004 emisă de Primar, pe care l- obligat să soluționeze pe fond notificarea nr.795/13.08.2001 a reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr.983/29.04.2004, emisă de Primarul Municipiului T, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul - pentru cota de din imobilul situat în T,-, reținându-se că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
Din CF nr.7472 T rezultă că numitul - a deținut cota de 2/4 părți, ce a trecut în proprietatea Statului Român.
Cu certificatul de calitate de moștenitor nr.20/2003, emis de BN -, s-a dovedit că de pe urma defunctului - a rămas ca moștenitor reclamantul -, dovedindu-se astfel că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Impotriva sentinței civile nr.2466/23.11.2007 a Tribunalului Timișa declarat apel în termenul legal reclamantul -.
In motivarea apelului a susținut, în primul rând, că practicaua hotărârii în mod nelegal nu conține mențiunea că reclamantul a fost reprezentat de avocat -, care, alături de avocat, l-au reprezentat pe reclamant pe tot parcursul procesului.
In al doilea rând, reclamantul a arătat că în mod nelegal nu i s-au acordat cheltuielile de judecată, deși acestea au fost dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
Pârâtul Primarul Municipiului Tad epus întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului reclamantului, cu motivarea că acesta nu a fost reprezentat de avocat la ultimul termenul de judecată, fiind prezent doar mandatarul, care nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, având în vedere și dispozițiile art.295 alin.1 pr.civ. față de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul reclamantului este întemeiat în privința cheltuielilor de judecată, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Critica adusă conținutului practicalei hotărârii nu este însă întemeiată.
Nu s-a făcut dovada reprezentării reclamantului prin avocat la termenul din 23.11.2007, ci doar prin mandatar.
Pe de altă parte, nici dacă s-ar fi dovedit o asemenea omisiune, aceasta nu ar fi putut constitui motiv de schimbare a hotărârii pe calea apelului.
Este întemeiată însă critica adusă hotărârii instanței de fond în privința cheltuielilor de judecată.
Soluția primei instanțe este favorabilă reclamantului, iar în această situație are dreptul la cheltuielile de judecată ocazionate de proces, cheltuieli la care trebuie să fie obligată partea care "cade în pretențiuni", în conformitate cu art.274 alin.1 pr.civ.
Reclamantul a făcut și dovada efectuării acestor cheltuieli, concretizate în onorariile achitate avocaților cu chitanțele de la filele 196 și 197 ale dosarului de fond.
Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul Primarul Municipiului T prin întâmpinare, că mandatarul reclamantului nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată la termenul la care cauza a rămas în pronunțare, iar în această situație în mod corect nu i s-au acordat cheltuieli de judecată reclamantului.
Chiar dacă oral nu au fost solicitate cheltuielile de judecată de către mandatar, acesta neputând pune concluzii orale dacă nu are studii juridice, la dosar s-au depus la un termen anterior concluzii scrise (filele 194 și 195) de către avocata reclamantului, prin care în mod expres s-au solicitat și cheltuieli de judecată.
Acestea vor fi puse în sarcina pârâtului Primarul Municipiului T, a cărui dispoziție a fost anulată și care a fost obligat să emită o nouă dispoziție, prin care să soluționeze pe fond notificarea reclamantului.
Față de aceste considerente, în baza art.296 pr.civ. având în vedere și disp.art.274 alin.1 C.pr.civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.2466 din 23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T și Ministerul Finanțelor
In consecință va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul Primarul Municipiului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în primă instanță.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Curtea va constata că în apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul -, cu domiciliul procedural ales în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2466 din 23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T, cu sediul în T, str.-, nr.1, jud.T, și Ministerul Finanțelor, cu sediul în B,-, sectorul 5.
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul Primarul Municipiului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER
- -
Red.RR/26.03.2008
Dact.MM/5 ex./2.04.2008
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu