Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1901 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B,-, sector 5 și prin mandatar, domiciliat în Sud,-, județul C, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanții pârâți avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 07135/2007, depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2007, depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită conform art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul referă că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei de timbru.
Având cuvântul pentru apelanții pârâți dl. avocat solicită ca instanța să aibă în vedere concluziile depuse în motivarea apelului, să se admită apelul, să fie schimbată în totalitate hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța, cu consecința respingerii acțiunii.
Având cuvântul pentru intimata reclamantă, avocat, solicită respingerea apelului formulat de pârâți ca nefondat, susține că Înalta Curte, în recurs, a statuat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca reclamanta să beneficieze de prevederile Legii nr.10/2001. S-a dovedit calitatea de proprietar a intimatei reclamante și caracterul abuziv al preluării și rezultă că terenul în discuție aparține domeniului privat al Municipiului C, fiind a fi restituit în natură. Nu solicită cheltuieli de judecată și depune note de concluzii.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 29.07.2005, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C și Municipiul C prin Primar, anularea dispoziției nr.2419/11.07.2005 emisă de Primarul municipiului C și obligarea pârâților să îi restituie în natură și să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 483,33 mp situat în C, Stațiunea, lotul 3, careul nr.3.
În motivarea contestației s-a arătat că, prin notificare adresată unității deținătoare, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții, în suprafață de 483,33 mp, menționat în petitul cererii; prin dispoziția contestată notificarea a fost respinsă, dar soluția este nelegală deoarece sancțiunea civilă a rezoluțiunii pentru neîndeplinirea obligației cumpărătorului de a construi era prescrisă la data emiterii deciziei nr.22043/1958, astfel că acest din urmă act este lipsit de valoare juridică.
A mai susținut reclamanta că manifestarea de voință a vânzătorului trebuia să fie făcută sub forma notificării adresată cumpărătorului debitor și să fie înscrisă în registrul de publicitate imobiliară și că, deși se invocă existența unui pact comisoriu de grad IV, rezoluțiunea presupunea intervenția instanței de judecată, care trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1857/16.11.2005 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că terenul revendicat de reclamantă a fost cumpărat de autorul său, de la care, la rândul său, l-a cumpărat în 1935 de la Primăria și că acesta este parte din suprafața de 259 ha cedată gratuit Primăriei, a cărei vânzare a fost condiționată de plata integrală a prețului și de construirea, în termen de 4 ani, prelungit ulterior la 6 ani, a unei locuințe, iar aceste obligații erau prevăzute sub sancțiunea rezoluțiunii, care intervenea "fără somație sau curs de judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător".
A mai constatat tribunalul că neîndeplinirea obligației de a construi a avut drept efect desființarea de drept a contractului, că susținerile referitoare la necesitatea pronunțării instanței de judecată, la manifestarea de voință a vânzătorului și la termenul de prescripție nu sunt întemeiate, că nu se poate reține intervenția unui caz fortuit sau a forței majore în favoarea debitorului obligației de a construi și că decizia nr.22043/1958 a constatat doar o situație de fapt, care a intervenit în 1941; s-a avut în vedere, totodată, că în 1946 vânzătorul nu mai era proprietarul terenului și că, pe cale de consecință, vânzarea către autorul reclamantei nu era valabilă, iar dispozițiile Legii nr.10/2001 nu sunt incidente în cauză.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost respins de Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 140/C/05.07.2006.
În motivarea acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în condițiile și pe amplasamentul prevăzut de Decretul regal nr.761/1906 și că, așa fiind, chiar dacă la dosar nu a fost depus contractul de vânzare -cumpărare încheiat în anul 1935, reclamanta trebuia să facă dovada că autorul său a dobândit terenul în alte condiții decât cele vizate de actul normativ menționat.
Referitor la sancțiunea rezoluțiunii s-a constatat că existența pactului comisoriu de grad IV înlătură rolul instanței de judecată în aplicarea ei, în sensul că rezoluțiunea operează de drept, dar nu numai ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, ci și ca efect al manifestării de voință a creditorului de a face efectivă această sancțiune.
Prin urmare, chiar dacă Primăria C nu își manifestase voința de a desființa contractul până la data înstrăinării terenului de către - deși termenul până la care primul cumpărător trebuia să ridice construcția expirase deja - încasarea celei de a patra rate de preț, în aprilie 1945, nu are semnificația renunțării la dreptul de a invoca pactul, manifestarea de voință în acest sens devenind efectivă prin Decizia nr.22043/1958.
A mai reținut instanța de apel că termenul de prescripție aplicabil obligațiilor ce rezultă din contractul încheiat în 1935 este -potrivit art.1890 din Codul civil - de 30 de ani, nu de 3 ani, cum susține reclamanta, și că în cauză nu sunt aplicabile regulile vânzării lucrului altuia, ci oprează principiul "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis" care presupune că desființarea drepturilor transmițătorului se va răsfrânge și asupra drepturilor subdobânditorului.
Prin decizia civilă nr.1262/09.02.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la ribunalul Constanța.
S-a reținut că, deși dreptul dobândit de autorul reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu, ziarist de naționalitate evreiască, era afectat de o condiție rezolutorie, acest fapt nu o înlătură de plano pe titulara acțiunii de la beneficiile Legii nr.10/2001 pentru că legea nu face nici o distincție după cum dreptul de proprietate este sau nu afectat de o astfel de condiție.
Cum părțile nu au contestat că proprietarul inițial a dobândit imobilul în condițiile Decretului regal nr. 761/1906, instanța supremă a constatat că operează prezumția simplă că preluarea s-a realizat prin decizia nr.22043/1958 a fostului S Popular al orașului C și că, pe cale de consecință, măsura are caracter abuziv pentru că, fiind vorba de o sancțiune care intervine în cazul neexecutării culpabile a contractului, era necesar ca înainte de preluare să se determine dacă neexecutarea obligației de construire a fost cauzată de conduita culpabilă a dobânditorului inițial, dacă subdobânditorul a cunoscut existența unei asemenea obligații inițiale și dacă a refuzat să o execute.
A mai avut în vedere instanța de recurs că a fost împiedicat din împrejurări mai presus de voința sa să îndeplinească obligația asumată - pentru că în interiorul termenului fixat au intervenit acte normative care interziceau construirea în zonele militare sau care îi lipseau pe evrei de o serie de drepturi - că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei a cunoscut și a refuzat să îndeplinească obligația de construire și că toate acestea, coroborate cu faptul că decizia fostului Consiliul Popular al orașului Caa vut drept scop " de a valorifica pe plan social și politic litoralul balneo climatic - în beneficiul legitim al oamenilor muncii" într-o perioadă în care fuseseră adoptate o serie de acte normative de naționalizare sau expropriere a proprietăților, conduc la concluzia că preluarea a fost abuzivă, în sensul art.2 din Legea nr.10/2001, iar reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită și are dreptul la măsurile reparatorii stabilite de acest act normativ.
În fond, după casare, Tribunalul Constanțaa soluționat litigiul prin sentința civilă nr.1901/25.10.2007 prin care a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr.2419/11.07.2005 emisă de Primarul municipiului C și a obligat pârâții să restituie și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei terenul în suprafață de 483,33 mp situat în C, Stațiunea, lotul nr.3, careul nr.3, identificat prin raportul de expertiză efectuat de ing. în dosarul nr.131/C/2006 al Curții de APEL CONSTANȚA.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că terenul în litigiu poate fi restituit în natură pentru că nu este afectat de nici o construcție finalizată sau în curs de execuție, din situația juridică depusă de pârâți, ca și din raportul de expertiză efectuat în cauză, reieșind că aparține domeniului privat al unității administrativ teritoriale și este localizat pe amplasamentul unui fost bazin artificial de apă, dezafectat în prezent.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul municipiului C și Municipiul C prin Primar și au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând greșita interpretare a clauzelor contractului de vânzare cumpărare prin care a cumpărat terenul în litigiu de la Primăria, ca și a dispozițiilor legale referitoare la rezoluțiunea convențională.
Au susținut apelanții că în convenția de înstrăinare încheiată de în 1935 fost inserat un pact comisoriu de grad IV, care are drept efect desființarea necondiționată a vânzării de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost dusă la îndeplinire; el înlătură total rolul instanței de judecată în pronunțarea sancțiunii rezoluțiunii, iar în ipoteza în care instanța ar fi fost, totuși, sesizată, putea verifica doar ceea ce clauzele convenționale de rezoluțiune permiteau, respectiv dacă s-a edificat construcția, dacă a fost achitat prețul vânzării, dar nu și cauzele care au condus la neexecutarea obligațiilor contractuale de către cumpărător, cu atât mai mult cu cât părțile nu au distins între neexecutarea culpabilă sau lipsită de culpă.
S-a pretins, de asemeni, că pierderea dreptului de proprietate al debitorului cumpărător nu a fost consecința Deciziei nr.2243/1958 a fostului S Popular al orașului C, ci efectul desființării de drept a convenției de înstrăinare și că, urmare a rezoluțiunii contractului din 1935,. nu îi mai putea transmite autorului reclamantei dreptul pretins în prezenta acțiune pentru că îl pierduse din 1941, când s-au împlinit cei 6 ani în care trebuia realizată construcția.
Au mai fost contestate existența și efectele cazului de forță majoră invocat de reclamantă, respectiv starea de război, cu motivarea că România a intrat în război în 1941 - ori contractul a fost încheiat în 1935 - iar legea pentru crearea zonelor militare nu a interzis total și absolut edificarea unor construcții în zona D, ci a instituit doar o procedură de obținere a unui aviz prealabil de la Ministerul Apărării Naționale.
Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat și a susținut că motivele invocate vizează aspecte soluționate în mod irevocabil prin decizia de casare care, pe cale de consecință, nu mai pot face obiect al controlului judiciar.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Potrivit art.315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel că nesocotirea acestei dispoziții de procedură atrage casarea hotărârii.
În speță, într-un prim ciclu procesual, instanța de fond a respins contestația prin care s-a solicitat anularea dispoziției de respingere a cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulată de reclamantă, conform Legii nr.10/2001, pentru un lot de teren din Stațiunea și a reținut că imobilul revendicat nu intră sub incidența actului normativ menționat pentru că nu a fost preluat abuziv în proprietatea statului, pierderea dreptului de proprietate al cumpărătorului lui inițial fiind efectul pactului comisoriu de grad IV stipulat în actul de vânzare cumpărare încheiat de acesta cu Primăria
Soluția tribunalului a fost menținută de instanța de apel, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, investită fiind cu recursul reclamantei, a casat sentința de fond și decizia din apel și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului stabilind că preluarea a fost abuzivă, în sensul art.2 din Legea nr.10/2001, iar reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită și poate beneficia de măsurile reparatorii stabilite de acest act normativ.
Rejudecând litigiul după casare, tribunalul a admis contestația și, anulând dispoziția Primarului, a obligat pârâții la restituirea în natură a bunului revendicat, iar în motivare a reținut că existența dreptului de proprietate al autorului reclamantei și caracterul abuziv al preluării terenului în proprietatea statului - deci incidența prevederilor Legii nr.10/2001 - au fost în mod irevocabil stabilite prin decizia de casare și că, în acest context, obiect al cercetării judecătorești în prezentul ciclu procesual poate fi doar natura măsurilor reparatorii ce se pot acorda reclamantei în raport de situația de fapt și de drept a terenului.
Procedând astfel, instanța de fond a dat eficiență prevederilor art.315 alin.1 din Codul d e procedură civilă, iar în raport de limitele rejudecării, respectate ca atare prin hotărârea atacată, criticile formulate de pârâți în prezentul cale de atac sunt în mod evident nefondate. Aceasta deoarece ele vizează, exclusiv, efectele pactului comisoriu de grad IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cu Primăria C și, urmare a desființării acestei convenții de înstrăinare potrivit clauzei rezolutorii exprese menționate anterior, lipsa calității reclamantei, de persoană îndreptățită la acordarea a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, ori reexaminarea incidenței acestui act normativ în apelul de față - cum în mod nelegal pretind apelanții - ar echivala cu nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârii din recurs, care a statuat în mod irevocabil asupra acestei probleme de drept.
La soluționarea apelului se va avea în vedere și faptul că natura măsurii reparatorii stabilită de instanța de fond pentru terenul în litigiu nu a fost contestată în cuprinsul cererii de apel astfel că, având în vedere că și în această etapă procesul este guvernat de principiul disponibilității, curtea nu poate proceda la această nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant, conform adagiului "tantum devolutum quantum apellatum".
Pentru considerentele expuse și în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1901 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B,-, sector 5 și prin mandatar, domiciliat în Sud,-, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.dec.Jud.-
14.02.2008/6ex.
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
