Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.80/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, bd. -, nr. 51,în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva sentinței civile nr. 2006 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant prin av. potrivit delegației nr. 3/2008 de substituire a av., lipsind apelantul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța pune în discuție nulitatea apelului în raport de disp.art. 287 (1) cod pr. civilă și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Având cuvântul pentru intimatul reclamant, apărătorul acestuia solicită respingerea apelului ca nesemnat și formulat de o persoană fără calitate.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului C pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 3660/19.12.2006 și obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 304. situat în C, str. - lot. 3 Ra nr. 7 bis.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de unic moștenitor al lui, a înaintat Primăriei C notificarea nr. 991/29.06.2001, pentru restituirea în natură a imobilului indicat.
Pentru soluționarea acestei notificări a promovat o acțiune întemeiată pe disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, obligând astfel primarul să răspundă la notificare.
Prin dispoziția nr. 3660/19.12.2006 i s-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că nu este persoană îndreptățită.
Terenul revendicat a aparținut lui, fiind dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1040/1906, pe care a edificat o casă astfel încât în schița anexă din 1936, apare la adresa din- un imobil compus din teren și construcție.
În timpul războiului o bombă a distrus casa care, după ce mulți ani a fost o ruină, a fost demolată iar terenul a fost preluat abuziv de stat. Imobilul nu este înstrăinat, terenul este liber, cu excepția unei porțiuni care a fost ocupată abuziv de o construcție.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2006 din 13.11.2007, a admis acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului
A anulat dispoziția nr. 3660/19.12.2006 emisă de Primarul Municipiului
A obligat pârâtul să emită o dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantului a imobilului teren în suprafață de 359. situat în C, str. - fără număr ( fost nr. 7, lot nr. 3 Pa), având ca vecinătăți: la - str. -, la - clădire restaurant " ", la - Class clădire situată în- și la - clădire situată în-.
A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
La data de 19.02.2008, Primarul Municipiului Cad eclarat, prin avocatul de la fond, apel împotriva sentinței civile nr. 2006 din 13.11.2007 a Tribunalului Constanța.
Prin încheierea din 17.03.2008, la primul termen instanța, cu adresă către Primarul Municipiului C, citează pe apelant cu precizarea dacă își însușește cererea de apel, formulată de apărătorul angajat la soluționarea cererii în fond.
Pentru termenul din 14.04.2008, citat legal apelantul și cu adresă, nu se prezintă în instanță și nici nu depune însușirea cererii de apel, promovată de avocatul de la fond.
Pe cale de consecință, potrivit art. 287 al.1 Cod pr. civilă, reclamantul intimat solicită a se constata că cererea de apel este nesemnată și a fost formulată de o persoană fără calitate, avocatul nefiind angajat și în apel.
În baza art. 137 Cod pr. civilă se vor examina excepțiile de procedură și pe cale de consecință va constata că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 287 al.1 pct. 3,4 și 5 Cod pr. civilă, în sensul că nu sunt arătate motivele de fapt și de drept, dovezile și semnătura.
În acest context, al. 2 al art. 287 Cod pr. civilă stipulează pentru cerințele de la pct. 2 și 5 că sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Prin urmare, cererea este nesemnată, deși apelantul a fost citat și cu adresă, cerință înscrisă în art. 287 al.1 pct. 5 cod pr. civilă, astfel că instanța urmează a constata nulitatea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, bd. -, nr. 51,în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva sentinței civile nr. 2006 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, conform art. 287 (1) Cod pr. civilă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2008.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
28.05.2008
Dact.gref.
4 ex./28.05.2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu