Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 951/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 951
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva încheierii din data de 02.10.2008, datăDa e mai sugur așa de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Primăria Municipiului C, Prefectura D, Municipiul C - prin Primar și Primarul Mun. C, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat reprezentând pe recurenta reclamantă și intimata reclamantă personal lipsind intimații pârâți Primăria Municipiului C, Prefectura D, Municipiul C - prin Primar și Primarul Mun.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimata reclamantă depus concluzii scrise, după care:
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut că este greșită soluția suspendării judecății deoarece are ca efect îngrădirea efectelor sentinței civile nr.1113/2006 a Tribunalului Dolj. A solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare și dispunerea continuării judecății.
Intimata reclamantă susținut că soluția dată de Tribunalul Dolj privind suspendarea judecății este legală, având în vedere că pe rolul Judecătoriei Craiova se află o acțiune de anulare a contractului încheiat între și. A solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 20 decembrie 2007 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj contestația formulată de împotriva adresei nr.-; - din 14.12.2007 a Primarului Municipiului
Prin această adresă s-au comunicat contestatoarei motivele ce împiedică înaintarea către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății a dosarului cuprinzând cererea acesteia de acordare unor măsuri reparatorii în temeiul Legii 247/2005 pentru un teren în suprafață de 324 mp. situat în C,-, respectiv respingerea cererii de intervenție formulată de contestatoare în cadrul dosarului nr.3182/civ/32005 al Tribunalului Dolj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1113 din 18 septembrie 2006 - prin care s-a admis acțiunea formulată de, privitoare la același teren și s-a reținut că intervenienta nu a formulat notificarea în termenul legal.
Pe cale separată, la data de 28 mai 2008, - cumpărătoarea drepturilor (din dosarul 3182/2005 al Tribunalului Dolj ) asupra terenului situat în C,- de la succesorul defunctului - a chemat în judecată Municipiul C prin Primar pentru a fi obligat să emită dispoziție privind restituirea în natură a terenului sau să facă propuneri pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - în baza sentinței civile nr.1113/18.09.3006 a Tribunalului Dolj.
Acțiunea s-a înregistrat sub nr.20215/2007.
Acest dosar s-a conexat la dosarul nr- al Tribunalului Dolj - conform măsurii dispusă prin încheierea de la 02 oct.2008.
Prin aceeași încheiere, Tribunalul Dolja admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea judecății în dosarul nr-, în baza art.244 pr.civ. până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.
Instanța a reținut că măsura suspendării se justifică întrucât în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, se pune în discuție calitatea procesuală a reclamantei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs solicitând modificarea încheierii și respingerea cererii de suspendare, susținând că este greșită soluția suspendării judecății și are ca efect îngrădirea efectelor sentinței civile nr.1113/2006 a Tribunalului Dolj.
Recursul este fondat.
Potrivit art.244 pct.1 pr.civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde în total sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei judecăți.
În speță, reclamanta prin acțiunea promovată tinde să obțină obligarea Primarului Mun. C la înaintarea dosarului său, constituit pe baza cererii întemeiată pe dispoz.Lg.247/2005, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, iar reclamanta prin acțiunea sa urmărește obținerea unei noi dispoziții pentru măsuri reparatorii privind imobilul din C,- -în baza unei hotărâri judecătorești anterioare - în calitate de cumpărătoare a drepturilor stabilite în acel litigiu pentru, autorul vânzătorului.
Dosarul nr- - până la a cărui soluționare s-a suspendat judecata în cauză - are ca obiect anularea contractului prin care a dobândit drepturile decurgând din prevederile Legii 10/2001 cuvenite vânzătorului - succesor legal al defunctului.
Din întâmpinarea la recurs formulată de intimata rezultă că în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, aceasta a invocat nevalabilitatea contractului întrucât nu era singurul moștenitor al defunctului - acesta având ca descendenți și pe - și G -fără a repune deci în discuție dreptul autorului asupra imobilului în litigiu.
Prin urmare, nu se poate reține că dezlegarea pricinii de față depinde de menținerea contractului de vânzare-cumpărare întrucât în acel litigiu nu se pune în discuție existența dreptului transmis, chestiune deja tranșată într-un litigiu anterior.
Pe de altă parte, în condițiile concrete ale speței, suspendarea judecății cu consecința întârzierii soluționării pe fond a cauzei ar aduce grave prejudicii părților și poate constitui o încălcare a dispoz.art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin nerespectarea termenului rezonabil de soluționare a proceselor.
Față de aceste considerente, și în baza art.312 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. urmează a se admite recursul, a se modifica încheierea și a se respinge cererea de suspendare a judecății în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, înaintând dosarului acestei instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii din data de 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Primăria Municipiului C, Prefectura D, Municipiul C - prin Primar și Primarul Mun.
Modifică încheierea menționată, în sensul că respinge cererea de suspendare.
Dispune continuarea judecății.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24.11.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa