Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1091/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1091 /
Ședința publică din 6 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent și de către pârâtul recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S împotriva deciziei civile de apel nr.113 din 2.09.2008, pronunțată de Tribunalul - S Reșița - secția civilă - în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către pârâtul recurent, nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat în scris, respingerea recursului declarat de către pârâtul recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 6817/290 din 18.12.2006, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale, motivând că, prin sentința civilă 3332/3.11.2005 a Judecătoriei Reșița, a fost obligată pârâta, -Sucursala Municipiului B- să-i plătească contravaloarea a 104,49 gr. aur fin, calculată la prețul practicat de la data plății; de asemenea a susținut că, prin aceeași hotărâre judecătorească, a fost respinsă ca tardiv formulată cererea sa pentru obligarea pârâtului Statul Român, la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale; În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998, 999 cod civil, art. 1. din Protocolul nr. 1 și art. 50 din Convenție raportat la art. 20 din Constituția României.
Prin sentința civilă nr.730 din 14.03.2007, pronunțată în dosar nr-, prima instanță, Judecătoria Reșița, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și, în consecință, pârâtul a fost obligat, față de reclamant, la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de daune morale și la 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3332/3.11.2005, pronunțată în dosar nr. 1612/2005, Judecătoria Reșița a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de, Sucursala Municipiului B, și a obligat pârâtul față de reclamant, să plătească acestuia contravaloarea a 104,49 gr. aur fin, calculat la prețul practicat de la data plății.
S-a reținut că prin procesul-verbal din data de 17 decembrie 1963 încheiat de reprezentații Direcției Regiunii, în localitatea, județul C-S, au fost ridicate de la numitul, tatăl reclamantului, în vederea confiscării, un număr de 18 monede din aur. De asemenea, instanța a reținut că măsura confiscării celor 18 monede de aur are caracter abuziv, impunându-se luarea de măsuri cu caracter reparatoriu.
În ce privește, "precizarea de acțiune" a reclamantului, prin care acesta a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de daune morale, instanța a apreciat ca fiind formulată tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 132 cod procedură civilă.
Tribunalul C-S, prin decizia civilă nr. 291 din 7.03.2006, referitor la aceeași cerere a reclamantului a dispus că neanalizarea acesteia, de către instanța de fond, nu are consecința pierderii dreptului la acțiune, ci doar pe aceea că părțile vor putea cere același obiect, pe calea unei acțiuni civile separate, conform art.134 cod procedură civilă; Ca urmare a îndrumării instanței de recurs, reclamantul a formulat cererea de față.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar trebuie să se aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute, consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială a persoanei respective.
În același timp, cel care pretinde daune morale trebuie să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate prin luarea unor măsuri abuzive împotriva sa.
Din declarațiile martorilor audiați de prima instanță a reieșit că tatăl reclamantului, al cărui moștenitor este reclamantul, a fost deposedat abuziv de bunurile sale, proprietate personală, a fost cercetat și arestat fără drept, a fost umilit în cadrul comunității în care s-a născut, că atât el cât și familia sa au întâmpinat dificultăți materiale, fiind nevoiți să accepte un statut social modest față de cel care-l meritau, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și față de prejudiciul moral suferit, în baza art. 998-999 cod civil, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, a admis acțiunea reclamantului în modul arătat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia civilă nr.233/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a admis apelul, a fost desființată sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a analizat doar un temei juridic - arestarea pe nedrept a tatălui reclamantului, la care a aplicat alt temei de drept - art.998-999 Cod civil, ceea ce echivalează în final cu o nesoluționare a fondului cauzei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr.6817.1/-, la data de 14.12.2007, iar prin Încheierea de ședință din data de 16.01.2008, s-a dispus scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea lui pe cale administrativă la Tribunalul C-S, având în vedere că reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile de apel nr.233/22.10.20007 a Tribunalului C-
Prin decizia civilă nr.360/10.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr.233 din 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul C-
Pentru a hotărî astfel, Curtea de APEL TIMIȘOARA a reținut că apelul este devolutiv și că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, fiind greșit aplicate dispozițiile art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
Dosarul cauzei a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, la data de 24.05.2008.
În calea de atac a apelului, după casare cu trimitere se rejudecare, au fost administrate probe cu înscrisuri și au fost audiați martorii G și.
Prin decizia civilă 113 /2.-, pronunțată în dosar nr- Tribunalul C - S - secția civilă - admite apelul formulat de apelantul STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, cu sediul în Reșița- jud.C-S, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr.730/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că reduce suma acordată cu titlu de despăgubiri de la 300.000 lei, la 30.000 lei.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a hotărî astfel, procedând la rejudecarea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul C - S reține în fapt și în drept că în apelul său, Ministerul Economiei și Finanțelor prin C-S critică sentința instanței de fond pentru considerentul că Statul Român are ca reprezentant legal, potrivit nr.OUG190/2000, și pentru faptul că în mod greșit s-a admis acțiunea în despăgubiri formulată de către intimatul reclamant, întrucât Ministerul Finanțelor nu ar fi depozitarul valorilor materiale a căror restituire este guvernată de nr.OUG190/2000 și ca atare nu datorează nimic, precum și pentru faptul că reclamantul intimat nu și-ar fi dovedit acțiunea.
Tribunalul C - Reșița constatat că toate motivele de apel sunt neîntemeiate, deoarece Ministerul Finanțelor, prin structura sa teritorială, C-S are calitate procesuală în cauză în temeiul art.998-999 Cod civil, art.1 Protocol 1. și al Legii de organizare și funcționare a Guvernului României, care atribuie acestui minister calitate de reprezentant legal al Statului Român în raporturile juridice, precum cel din speță.
Așadar, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor este neîntemeiată și este respinsă de către Tribunalul C -
Relativ la motivul de apel constând în netemeinicia hotărârii dedusă din faptul că Ministerul Finanțelor sau Statul Român al cărui reprezentant este acesta nu dețin bunuri proprietatea intimatului reclamant și ca atare nu îi datorează nimic, Tribunalul C - mai reține că acțiunea judecată are ca și cauză juridică, fapta ilicită, cauzatoare de prejudiciu a Statului Român îndreptată împotriva intimatului reclamant.
Potrivit art.998-999 Cod civil, orice faptă a omului ce cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Pentru acest motiv, Tribunalul C - Sac onstatat că în mod corect, pentru acest temei de drept și cu această motivare în fapt, reclamantul intimat a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, Tribunalul C - S, în acord cu prima instanță,mai constată că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru fapta contrară Codului penal din epocă și Constituției României, precum și a Acordurilor internaționale ale epocii, de a fi acționat în mod nelegal și represiv împotriva unui cetățean al său, pentru motive politice. Starea de fapt se verifică prin declarațiile martorilor audiați în cauză, atât la fond, cât și în apel (, G), rezultând, de altfel, nu doar represiunea politică la care a fost supus antecesorul intimatului reclamant, ci și urmările personale și patrimoniale pe care antecesorul reclamantului și însuși acesta le-au avut de suportat ca urmare a acțiunii Statului Român.
Astfel, arestarea numitului, a determinat marginalizarea socială a familiei, ca și consecință a fricii pe care o cauza în epocă eticheta de individ ostil regimului comunist, și a determinat plecarea definitivă din localitatea de domiciliu a familiei, în condițiile în care această plecare nu a fost liber hotărâtă, ci a fost făcută pentru a evita continuarea presiunii psihice asupra familiei și în condițiile în care aceeași acțiune a determinat reclamantul să renunțe la studiile sale, datorită incapacității temporare de a mai gândi și acționa în mod echilibrat.
Fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a Statului Român față de intimatul reclamant, Tribunalul C - S validează concluzia primei instanțe, potrivit căreia se impune dezdăunarea morală a reclamantului pentru prejudiciile suferite, atât de către antecesorul său, cât și de el personal, dar chiar dacă apreciază că se impune dezdăunarea patrimonială a intimatului reclamant pentru prejudiciul suferit, consideră că întinderea despăgubirii materiale care trebuie acordată reclamantului intimat, așa cum a fost ea stabilită de către prima instanță, este nejustificat de mare și fără a contesta prejudiciul din epocă mai constată că timpul scurs de la producerea evenimentelor și până în prezent face ca ofensele suferite de către familia să nu mai acționeze cu intensitatea pe care au avut-o în epocă, că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că reclamantul și-a împlinit în cele din urmă aspirațiile profesionale.
Acestea sunt elemente care determină Tribunalul C - S să reaprecieze cuantumul sumei stabilite de către prima instanță ca și despăgubire pentru prejudiciul suferit de către antecesorul reclamantului și reclamant, și să dispună în sensul reducerii acestei sume de la 300.000 RON, la 30.000 RON și ca atare, în baza art.292 și următoarele Cod procedură civilă, Tribunalul a admis apelul și a schimbat parțial sentința apelată, conform considerentelor expuse.
Împotriva acestei decizii de apel au declarat recursuri, în termen legal, atât pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S Reșița, solicitând modificarea ei, în parte ca fiind netemeinică și pe fond respingerea acțiunii reclamantului, invocând în drept art. 304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, cât și reclamantul, solicitând modificarea acestei decizii civile de apel, în totalitate în sensul respingerii apelului pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, Reșița, invocând în drept art.304 pct.6,8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul de mai sus susține că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, deoarece singurul organ al Statului Român îndrituit să depoziteze și să valorifice metale prețioase este Banca Națională a României și că reclamantului îi revine obligația de a dovedi caracterul abuziv și implicit nelegal al actului ce a stat la baza preluării metalelor prețioase, conform principiului "actor imcubit probațio", prevăzut de art.1169 Cod civil.
Reclamantul recurent, în recursul său susține că însuși instanța de apel, în considerentele hotărârii, invocă și conchide în mod imperativ că toate motivele de apel sunt neîntemeiate,în care situație consideră că restul considerentelor hotărârii de apel sunt superflue și neavenite, fiind elocvente și în spiritul legii și alin.8,9 și 10 din paginile 4/5 ale hotărârii recurate, și în consens cu obiectul acțiunii și cu respectarea întocmai a principiului disponibilității ce este aplicabil procesului civil, dar că în următoarele aliniate ale hotărârii, instanța de apel alunecă în derizoriu și încalcă în mod grosolan tot ce a reținut atunci și se transformă practic în avocatul apelantului, depășindu-și competența și invocând motive contradictorii și străine de natura pricinii,neinvocate și nesusținute de nici o parte în litigiu, instanța de apel nefiind îndrituită să examineze din oficiu reducerea cuantumului daunelor acordate de prima instanță și necontestate de apelant.
Recurentul reclamant invocă ca practică judiciară, decizia civilă nr.2153/1997 a Curții de Apel București - secția III civilă - în care se statuează că în apel nu se pot reanaliza toate problemele de fapt și de drept ridicate la prima instanță, ci numai a celor criticate de apelant ( de practică judiciară pe anii 1993-1998) și mai arată că apelantul prin nici un motiv de apel nu a criticat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță fiind încălcate art.295 al.1 din Cod procedură civilă căci prin apel se critică doar lipsa de calitate procesuală pasivă a Statului Român în cauză, astfel că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Reclamantul recurent mai motivează în recursul său, că de altfel, cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță nu este nici pe departe "nejustificat de mare", cum reține - eronat - instanța de apel, întrucât din adresa nr.9559/17.06.2008 emisă de - Asigurări SA - Sucursala Reșița - depusă în apel, rezultă clar că daca ar fi depozitat și asigurat cantitatea de aur confiscată pe perioada de deposedare abuzivă și până în prezent - la suma modică de 1500 Euro, echivalentă în lei a contravalorii aurului confiscat - ar fi putut obține suma de 589.530 Euro, ceea ce depășește cu mult suma cerută și acordată de prima instanță cu titlu de daune morale (respectiv doar 1/6 din ce i s-ar fi cuvenit efectiv).
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate în ambele recursuri, față de starea de fapt din dosar ca și de probele administrate în cauză, coroborate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul pârâtului de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare, iar recursul reclamantului este întemeiat conform considerentelor ce se vor expune, în continuare mai jos.
Într-adevăr examinându-se cauza sub toate aspectele invocate în recursul pârâtului, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor în materie, când a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, cum și că în speță sunt îndeplinite cerințele legale ale răspunderii delictuale a Statului Român - prin organele sale respectiv pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil, pentru fapta lui, contrară dispozițiilor legale și Constituției României la acea vreme, anume aceea de a fi acționat nelegal și represiv împotriva propriului său cetățean român, (reclamantul și antecesorului său ), pentru motive politice, neconstatându-se din oficiu motive de ordine publică, de natură să atragă casarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă.
Astfel, deși recurentul pârât invocă doar formal în drept prevederile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, totuși în recursul său scris, acest pârât nu dezvoltă și susține aceste motive, cu o argumentare și fundamentare, concretă și detailată, contrar dispozițiilor art. 3021alin.1,pct.3 Cod procedură civilă (așa cum a fost modificat prin Legea nr.195/25.05.2004, pentru aprobarea OUG 58/25.06.2003) care prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă - printre altele - și "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor", ceea ce nu este cazul acestui recurs al pârâtului menționat.
Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, invocat în recursul pârâtului nu este întemeiat, întrucât din studiul dosarului rezultă în mod evident că instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu schimbat natura și înțelesul acestuia, câtă vreme a reținut în mod just că Ministerul Economiei și Finanțelor, prin structura sa teritorială Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, are calitate procesuală pasivă în cauză (iar nu Banca Națională a României, cum eronat susține pârâtul recurent), în temeiul art.998 și 999 Cod civil, art.1 din Primul Protocol Adițional la. și a Legii de organizare și funcționare a Guvernului României, care atribuie acestui minister calitate de reprezentant al Statului Român, în raporturile juridice, precum cel în pricina de față, potrivit art. 8 Cod procedură civilă, încât deci este clar că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister-invocată în apel - a fost bine respinsă de Tribunalul C - S, ca neîntemeiată iar critica din recurs vizând acest aspect nu poate fi primită ca fondată.
De asemenea,nici motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă invocat în același recurs al pârâtului nu poate fi primit ca întemeiat de către C și va fi respins și acesta ca atare, atâta timp cât hotărârea instanței de apel nu este lipsită de temei și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sub aspectele sus indicate, căci pârâtul de față se află în confuzie procesuală, atunci când susține în recursul său că reclamantului i-ar reveni sarcina dovedirii caracterului abuziv și implicit nelegal al confiscării și preluării cantității menționate de aur de la reclamant, întrucât, pe de o parte, prin sentința civilă nr.3332/3.XI.2005, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr.1612/2005- definitivă, irevocabilă, investită cu formulă executorie și chiar pusă în executare - a fost admisă acțiunea reclamantului și obligat Statul Român - reprezentat la acea vreme de Banca Națională a României - Sucursala municipiului B - să-i plătească acestuia contravaloarea a 104,49 aur fin, calculat la prețul practicat de BNR, la data plății (respectiv 18 monede din aur), dispozițiile acestei sentințe civile intrând astfel în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi reanalizate în prezentul dosar, căci în acel dosar reclamantul și-a dovedit pe deplin temeinicia acțiunii sale, în sensul că măsura confiscării celor 18 monede de aur care caracter abuziv și că se impune luarea măsurilor cu caracter reparatoriu sus - menționate.
Pe de altă parte, Curtea stabilește că potrivit dispozițiilor art.34/1 alin.1 din OUG nr.190/2000 (cu modificările ulterioare) persoanele fizice ale căror obiecte din metale prețioase, de natura celor din speță - monede din aur, prevăzute la art.3 - au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, (precum în dosarul cauzei), după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanței de judecată, de la domiciliul reclamantului, până la data de 31.12.2006, termen respectat de reclamant, (care a introdus acțiunea la 17.03.2005), iar art.26/2 alin.1 din OUG nr.190/2000 - introdus prin Legea nr.591/2004 - definește preluarea abuzivă, ca fiind cea efectuată în baza actelor normative enumerate la literele a-g, printre care acte normative se regăsește și Decretul nr-, în baza căruia s-a dispus confiscarea celor 18 monede din aur de la tatăl reclamantului (acesta din urmă, adică reclamantul în calitate de fiu, fiind unicul moștenitor acceptat al succesiunii defunctului, decedat la data de 06.05.1989,conform certificatului de moștenitor de la dosar) și deci rezultă clar din cele expuse mai sus că măsura confiscării acestor monede din aur are caracter abuziv, caracter ce este prezumat de însuși legiuitor, potrivit art. precitate, ceea ce dispensează (absolvă) pe reclamant de a face dovada caracterului abuziv al confiscării acestora, fiind astfel cazul respingerii recursului pârâtului, care invocă eronat, în recurs incidența dispozițiilor art.1169 Cod civil, care nu ar fi fost respectat de către reclamant.
De altfel, din analiza ansamblului probator din dosar, Curtea stabilește că prin măsurile abuzive luate în cauză, împotriva tatălui reclamantului - al cărui moștenitor este reclamantul - acesta a dovedit deposedarea abuzivă de aceste bunuri ale sale, ce constituiau obiectul proprietății sale private și personale ca și faptul că a fost cercetat și arestat fără drept (cca.3 săptămâni), fiind umilit în cadrul comunității în care s- născut ( localitatea, Județul C - S ), precum și că atât acesta, cât și familia sa, au întâmpinat grave dificultăți materiale și morale, fiind nevoiți să accepte un statut social modest, față de cel care-l meritau, fiind astfel bine admisă reclamantului, în daune, de către prima instanță - Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr.730/14.03.2007, pronunțată în dosar nr- ale cărei dispoziții, Curtea le va menține în vigoare, verificându-le drept legale și temeinice - în baza dispozițiilor art.480, 998,999 Cod civil, art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și Constituției României, care toate, ocrotesc și apără proprietatea privată a unei persoane, condițiile răspunderii civile delictuale în repararea prejudiciului moral, nepatrimonial, suferit de reclamant fiind pe deplin probat în dosar.
Astfel, potrivit declarațiilor martorilor audiați în dosar, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, Curtea reține că familia reclamantului, care locuia în localitatea în perioada 1962-1963 suferit numeroase represalii din partea organelor de miliție ale fostului statului comunist, totalitar, datorită împrejurării că a deținut monede din aur (confiscate de altfel), tatăl reclamantului fiind arestat cca. trei săptămâni, fiind supus la percheziții domiciliare, în urma cărora comunitatea locală a îndepărtat și ostracizat această familie, care a fost nevoită sa vândă casa proprietate privată, cu un preț derizoriu și să se mute, într-o altă localitate, într-un imobil mai mic, această măsură abuzivă luată de organele statului comunist având consecințe grave și negative și asupra statutului social al tatălui reclamantului, care deși a avut studii superioare fost nevoit să accepte o simplă și modestă funcție de contabil într-o întreprindere ( fila 28 declarație martor ).
De asemenea, mai rezultă că deși a fost un bun funcționar tatăl reclamantului, a fost împiedecat să promoveze profesional, acesta întâmpinând și numeroase greutăți materiale și morale cu suportarea cheltuielilor școlare ale celor doi fii, pe care îi avea din căsătorie și care au urmat studii superioare tot datorită acelorași măsuri abuzive luate împotriva familiei, după cum este dovedit în dosar și faptul că tatăl reclamantului, ca victimă a fostului regim comunist a suferit psihic, tocmai datorită dezrădăcinării din localitatea sa natală (), precum și datorită dificultăților materiale pe care în altă situație nu ar fi fost nevoit să le suporte (20, declarație martor ).
La fel, represiunea politică la care a fost supus antecesorul reclamantului, urmările patrimoniale și personale suportate de antecesorul reclamantului și de către chiar acesta din urmă însuși, ca urmare a acțiunii represive a pârâtului - prin organele sale abilitate - rezultă cu evidență și din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în apel ( fila 19 și 20 dosar), potrivit cărora, arestarea lui (tatăl reclamantului) a determinat marginalizarea socială a familiei acestuia, ca o consecință a fricii și groazei pe care o producea în acea epocă, statutul de individ ostil regimului comunist, și care au determinat și plecarea definitivă din localitatea de domiciliu a familiei, în condițiile în care, evident, această plecare nu a fost liber hotărâtă, ci aceasta a fost făcută tocmai pentru evitarea stresului, și continuării acestei presiuni psihice asupra familiei, precum și în condițiile în care, aceeași acțiune abuzivă și nelegală a Statului Român - prin organele sale - a determinat ca însuși reclamantul să renunțe la studiile sale superioare, datorită incapacității temporare de a mai putea gândi și acționa în mod echilibrat și rezonabil, tocmai datorită acestor represalii politice, fiind astfel, în mod corect apreciat de către instanța de apel că se impune cu necesitate dezdăunarea morală reclamantului, pentru, prejudiciile suferite, atât de către antecesorul său, cât și de către acesta personal.
Așa fiind în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile invocate în recursul pârâtului nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil, și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub aspectele mai sus semnalate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtului, care nu a dovedit incidența în cauză a motivelor de recurs, de nelegalitate, invocate, prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de C.
Referitor la recursul reclamantului, Curtea stabilește că acesta este admisibil, în sensul și pentru considerentele ce se vor reda, în continuare.
Astfel, în dosar este dovedit că însuși apelantul pârât - Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor - și reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, Reșița - nu și-a întemeiat apelul pe vreun motiv de apel sau critică ce ar fi vizat reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, ci doar pe cele două motive de apel - ( respectiv pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apelant, găsită neîntemeiată de către instanța de apel, ca și pe cel referitor la aspectul că nu ar fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale, bazată pe art. 998 și 999 Cod civil, motiv de apel, la fel, găsit neîntemeiat de către instanța de apel).
În acest context faptic și juridic, Curtea stabilește că instanța de apel a dispus admiterea apelului pârâtului, numai prin încălcarea principiului disponibilității, specific procesului civil și care guvernează această materie, respectiv în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, în acord și cu dispozițiile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, care prevăd clar că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății" în apel, neputându-se din oficiu ( principiul oficialității fiind inoperant în materie civilă, ci doar în materie penală) reaprecia și reanaliza toate chestiunile de fapt și de drept, ce au fost deja ridicate și soluționate de către prima instanță, ci numai acele chestiuni ce au făcut obiect de critică invocată de către partea care a declarat apel în cauză, or în speță apelantul pârât nu a criticat, în apelul său, cuantumul daunelor pretinse și acordate reclamantului, de către prima instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă, părțile nu se vor folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță, sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare și în cazul în care apelul nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel este datoare să se pronunțe, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Tot așa, conform prevederilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de apel verifică doar în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar în apel nu s-au putut identifica motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu.
Ca atare, Curtea consideră că în speță, în ce privește recursul reclamantului, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă întrucât, instanța de apel a acordat cea ce nu s-a cerut în apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, al cărui înțeles lămurit l-a schimbat și prin aceasta a pronunțat hotărârea lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atunci când redus fără să i se ceară în apel și deci din oficiu, - cuantumul dezdăunărilor ce i s-au acordat reclamantului în mod judicios, de către prima instanță, în suma indicată, fiind așadar cazul admiterii recursului declarat de reclamant și modificării deciziei civile recurate, în baza dispozițiilor precitate, în sensul respingerii apelului,pârâtului menționat și a menținerii dispozițiilor sentinței civile indicate, pronunțată de Judecătoria Reșița, ca fiind legale și temeinice, apărarea pârâtului apelant fiind deficitară sub aspectele mai sus dezvoltate.
Această soluție se impune în soluționarea recursului reclamantului, întrucât instanța de apel a încălcat principiul disponibilității ce, într-adevăr guvernează procesul civil, reținând motive străine de natura pricinii și neinvocate și nesusținute nici de către apelantul pârât însuși care nu a contestat în apel cuantumul și contravaloarea daunelor acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, adică moral, suferit de către reclamant, criticile invocate în apelul pârâtului referindu-se la alte aspecte decât cele privitoare la cuantumul acestor daune acordate reclamantului de către prima instanță.
În consecință, în acord deplin cu doctrina juridică și jurisprudența în materie, potrivit considerentelor și argumentelor ce preced, în temeiul dispozițiilor art. precitate și pentru încălcarea principiului disponibilității, care este specific procesului civil, Curtea va admite ca atare recursul reclamantului și va modifica decizia civilă atacată, în sensul respingerii apelului pârâtului menționat, cu menținerea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 730/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosar nr-.
Văzând și dispozițiile art.274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 113 din 2.09.2008, pronunțată de Tribunalul C- S Reșița - secția civilă - în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, Reșița.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, Reșița împotriva aceeași decizii civile de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 6 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 21.11.2008
Dact. NF/21.11.2008
Ex.2
Trib. C - S- Președinte,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
