Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 11
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 510 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari B1 I.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuentul,lipsă fiind reprezentantul intimatei Asociația de Proprietari B1
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de revizuire este la al doilea termen de judecată, revizuentul a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar și de a răspunde la excepția privind inadmisibilitatea cererii de revizuire în considerarea art. 322 alineat 1 Cod procedură civilă și având în vedere că hotărârea atacată nu evocă fondul.
Instanța pune în vedere revizuentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,30 lei și din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alineat 1 Cod procedură civilă și având în vedere că prin decizia atacată nu se evocă fondul litigiului.
Revizuentul declară că nu înțelege să timbreze cererea de revizuire apreciind că nu datorează taxă de timbru și consideră că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul,constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2009 Judecătoria Iașia respins cererea de repunere pe rol formulată de petiționarul.
Împotriva încheierii de ședință din data de 28 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Iași a declarat recurs petentul, considerând-o evazivă și arbitrară.
Prin încheierea de ședință din 09.10.2009 Tribunalul Iașia suspendat cauza ce formează obiectul dosarului nr- în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât nici una din părți, deși legal citate, nu s-a prezentat și nu s-a solicitat judecata și în lipsă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs arătând că în cauză nu se împlinește actul de justiție.
Prin decizia civilă nr. 510 din 11 noiembrie 2009 Curtea de APEL IAȘIa anulat ca netimbrat recursul formulat de împotriva încheierii de ședință din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
S-a reținut că pentru primul termen de judecată din data de 11 noiembrie 2009 s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, în conformitate cu dispozițiile art.11 alineat 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Întrucât recurentul nu s-a conformat obligației legale ce-i incumbă, Curtea a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În aceste condiții, constatând cererea netimbrată și având în vedere dispozițiile legale menționate, Curtea de APEL IAȘI a anulat ca netimbrată cererea de recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul, criticând-o pentru încălcarea dispozițiilor legale.
Cererea de revizuire formulată de este netimbrată.
Pentru termenul de judecată, din data de 06 ianuarie 2010, revizuentul a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 3 litera h din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din Legea nr.123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Cum la termenul din 06 ianuarie 2010, revizuentul, deși prezent în instanță, și punându-i-se în vedere să satisfacă timbrajul, nu a înțeles să facă vreo dovadă cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de revizuire.
Potrivit disp.art.137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind netimbrarea cererii de revizuire.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum revizuentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, cererea de revizuire urmează a fi anulată ca netimbrată pentru următoarele considerente:
În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Faptul că revizuentul, - care a fost prezent în instanță și a susținut că nu datorează taxele de timbru -, nu a respectat cerința legală referitoare la achitarea taxelor de timbru, constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii de revizuire.
În consecință, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, urmează a se anula ce netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuientul și a se menține decizia civilă nr. 510 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 510 din 11.11.2009 Curții de APEL IAȘI pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
și
02 exemplare / 12 Ianuarie 2010
Curtea de APEL IAȘI:
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu