Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 9

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 1841 din 12 octombrie 2009 pronunțată Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari B1 I, având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei Asociația de Proprietari B1

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de recurs este la al doilea termen de judecată,recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar,nu se solicită judecata în lipsă.

Instanța pune în vedere recurentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei și din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului în raport de caracterul irevocabil al hotărârii atacate prin cererea de recurs.

Recurentul declară că nu înțelege să timbreze cererea de recurs apreciind că nu datorează taxă de timbru și consideră că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de recurs.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra cererii de recurs formulată de ,constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1841 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Iașia anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.1271 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari B1 I, decizie pe care o menține.

S-a reținut că pentru primul termen de judecată din data de 12 octombrie 2009, în baza dispozițiilor art. 3 litera g din Legea nr. 146/1997, s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat obligației legale ce-i incumbă, tribunalul a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții, constatând contestația în anulare netimbrată și având în vedere dispozițiile legale menționate, tribunalul a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de către.

Împotriva deciziei civile nr. 1841 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru încălcarea dispozițiilor legale.

Cererea de recurs formulată de este netimbrată.

Pentru termenul de judecată, din data de 18 decembrie 2009 și apoi pentru termenul din data de 06 ianuarie 2010 recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 3 litera g din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din Legea nr.123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

Cum la termenul din 06 ianuarie 2010, recurentul, deși prezent în instanță, și punându-i-se în vedere să satisfacă timbrajul, nu a înțeles să facă vreo dovadă cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs.

Potrivit disp.art.137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind netimbrarea cererii de recurs.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, cererea de recurs urmează a fi anulată ca netimbrată pentru următoarele considerente:

În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Faptul că recurentul, - care a fost prezent în instanță și a susținut că nu datorează taxele de timbru -, nu a respectat cerința legală referitoare la achitarea taxelor de timbru, constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii de recurs.

În consecință, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, urmează a se anula ce netimbrată cererea de recurs formulată de și a se menține decizia civilă nr. 1841 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 1841 din 12.10.2009 a Tribunalului Iași pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

și

02 exemplare / 11 Ianuarie 2010

Tribunalul Iași:

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Iasi