Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1100/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1100/2008 -
Ședința publică din 24 iunie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții, domiciliați în, nr. 268, județul B, domiciliați în O,-, - 4,. 14, județul B și respectiv CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în O,-, - 2,. 3, județul B și cu intimații pârâți B - cu sediul în O,-, - 6, județul B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1046 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost desființată sentința civilă nr. 1947 din 19 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2686/2006, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenții pârâți, - ambii lipsă, avocat G, în baza împuternicirii avocațiale din 13.02.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, pentru recurenții pârâți, - ambii lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 13.02.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, și pentru intimata reclamantă - lipsă, mandatara, în baza procurii speciale autentificată sub nr. 1473/24.08.2004 la., lipsă fiind recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și intimații pârâți B - O, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata reclamantă a depus la dosar concluzii scrise - răspuns la recursuri, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurenților pârâți și solicită admiterea recursului formulat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și în consecință, menținerea sentinței primei instanțe, cu obligarea părții intimate la cheltuieli de judecată. Arată că Tribunalul Bihor în mod greșit a tratat și aplicat în cauză dispozițiile legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune, deși art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 prevăd un termen general de 3 ani pentru aplicarea sancțiunii, în speță, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a acestei legi; pe de altă parte, apreciază recurenții, greșit a reținut instanța de apel și momentul la care începe să curgă termenul de prescripție în speță, și anume ca fiind data întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de pârâți și nu data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, neținând astfel seama de dispozițiile art. 46 alin. 5 din actul normativ.
Reprezentanta recurenților pârâți și solicită admiterea recursului declarat, casarea deciziei instanței de apel și rejudecând cauza, a se constata prescripția dreptului reclamantei de a formula acțiunea, iar pe cale de consecință, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Oradea și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în toate instanțele. Achiesează la concluziile expuse anterior, precizând în plus că pentru acțiunea de față legiuitorul a stabilit un termen special de prescripție, acela de un an de la data apariției Legii nr. 10/2001, iar data până la care reclamanta putea formula acțiunea se calculează raportat la data formulării notificării și nu raportat la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursurilor declarate în cauză pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1947 din 19 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2686/2006, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâți; s- respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local O, B - O, și; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B - O împotriva chemaților în garanție Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice B; reclamanta a fost obligată să plătească în favoarea pârâților și suma de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, iar în favoarea pârâților și suma de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu coala nr. 19469 O, imobilul cu nr. top. 4788/4/VI în natură apartamentul nr. 6 situat în O,-, - 4, fost proprietatea reclamantei. Prin decizia nr. 367/1987 a Consiliului Popular al Județului B acest imobil a fost trecut, fără plată, în proprietatea Statului Român și ulterior închiriat pârâților.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 13.05.1994 reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca acesta să fie obligat să încheie cu ea contract de închiriere, cerere ce i-a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr. 5817/1995 pronunțată de Judecătoria Oradea, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea Statului cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974. Instanța a mai reținut că, întrucât reclamanta nu a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 112/1995, Statul Român a înstrăinat apartamentul pârâților, care au procedat la întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară la data de 10.05.2004.
Deoarece Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, instanța de fond a apreciat că în cazul acțiunilor ce fac obiectul acestei legi, acțiunea în revendicare formulată în temeiul dreptului comun este inadmisibilă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, instanța de fond a reținut că acest capăt de cerere este prescris, fiind aplicabile dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, ce prevede un termen special de prescripție de 1 an, indiferent de cauza de nulitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, desființarea în totalitatea a hotărârii atacate și în consecință admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 1046 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul, a fost desființată în totalitate sentința instanței de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătoriei, care va ține seama de considerentele prezentei decizii, heltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării în fond a cauzei.
În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:
În mod eronat instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocat de pârâți și în consecință a respins acțiunea fără a intra în cercetarea fondului. Astfel, deși este adevărat că Legea nr. 10/2001 a prevăzut în mod expres că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (termen ce a fost prelungit succesiv prin Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 145/2001), această normă nu poate fi interpretată în mod izolat și rigid, ruptă de contextul general al reglementării prescripției extinctive și chiar împotriva scopului acesteia.
Prescripția extinctivă în dreptul civil definește stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție. Or, caracterul sancționator al prescripției rezultă cu evidență din această definiție, în esență prescripția reprezentând o sancțiune a persoanei care a rămas în pasivitate și nu a înțeles să își exercite drepturile în termenul prevăzut de lege.
despre sancțiune, trebuie să admitem necesitatea existenței unei culpe, nefiind admisibil în sistemul dreptului aplicarea unei sancțiuni împotriva culpei persoanei asupra căreia acesta se îndreaptă. Instanța de fond a omis tocmai acest lucru, adică a aplicat sancțiunea prescripției fără a verifica dacă inacțiunea poate sau nu fi imputată reclamantei.
Din actele de la dosar rezultă că apelanta a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare la data întabulării acestuia în cartea funciară. Fiind terț față de acest contract, această data este singura opozabilă reclamantei apelante. Nu pot fi reținute apărările intimaților potrivit cărora ne-am afla într-o situație excepție, întrucât titlul de proprietate întabulat nu l-a constituit legea, exproprierea sau o hotărâre judecătorească, ci un contract de vânzare cumpărare. În această situație, pentru considerentele deja arătate, instanța de fond ar fi trebuit să ia în considerare ca dată de începere a termenului special de prescripție, nu data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci data la care existența contractului a fost cunoscută de reclamantă, adică 10.05.2004, data întabulării în cartea funciară.
Pornind de la această dată, tribunalul constată că reclamanta a introdus acțiunea cu respectarea termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 12.07.2004.
În consecință, întrucât în mod greșit prima instanță a admis excepția prescrierii și a soluționat cauza fără a intra în judecarea fondului, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă apelul a fost admis conform dispozitivului deciziei.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs pârâții și, și, și Consiliul Local al Municipiului
Toți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Recurenții au motivat că acțiunea reclamantei era prescrisă, așa cum corect a reținut Judecătoria Oradea, în speță fiind incidente dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A fost criticată motivarea instanței de apel potrivit căreia prescripția extinctivă este o sancțiune, aceasta ar impune existența unei culpe, toate aceste noțiuni fiind străine de reglementările Decretului nr. 167/1958.
Art. 46 din Legea nr. 10/2001 a instituit un termen de prescripție special, care începe să curgă la data intrării în vigoare a legii, fără a institui nici o excepție de la această regulă.
S-a mai invocat că reclamanta știa de existența contractului de vânzare - cumpărare a pârâților, aspect care rezultă din chiar notificarea depusă de aceasta la Legea nr. 10/2001.
Au concluzionat recurenții că acțiunea reclamantei în anularea contractului de vânzare - cumpărare al pârâților este prescrisă, fiind introdusă după data de 14 august 2001, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție instituit de art. 46 din Legea nr. 10/2001, așa cum corect a reținut Judecătoria Oradea.
Reclamanta s-a opus admiterii recursurilor.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
Criticile formulate de recurenți sunt nefondate.
Este adevărat că dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 au instituit un termen special de prescripție de un an de la data intrării în vigoare a actului normativ, dar interpretarea acestor dispoziții în sensul solicitat de recurenți nu poate fi acceptată de instanța de recurs.
Contractul de vânzare - cumpărare contestat prin prezenta acțiune civilă, înregistrată la 7 septembrie 2004 la Judecătoria Oradea, a fost încheiat la data de 30 septembrie 1996 și înscris în cartea funciară la 10 mai 2004.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi, iar evidența funciară îndeplinește printre altele și rolul de publicitate, înscrierile în aceasta având rolul de a face drepturile opozabile erga omnes, potrivit art. 32 și 33 din aceeași lege.
Față de aceste dispoziții legale este nerelevantă împrejurarea că fosta proprietară a imobilului preluat de stat avea cunoștință că imobilul a fost vândut chiriașului, în lipsa unor date concrete de identificare, cum sunt: numărul contractului de vânzare - cumpărare și înscrierea în cartea funciară.
Numai de la cunoașterea acestor elemente curge termenul de prescripție instituit de art. 46 din Legea nr. 10/2001 împotriva fostului proprietar, care contestă contractul de vânzare - cumpărare încheiat de chiriași. Ori, față de data întabulării în cartea funciară, în raport de care reclamanta nu mai poate invoca necunoașterea existenței contractului, acțiunea în constatarea nulității actului de vânzare - cumpărare este promovată în termenul special de prescripție.
În opinia recurenților, dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris înainte ca acesta să se nască. Această susținere este inadmisibilă, motiv pentru care în mod corect Tribunalul Bihora reținut ca fiind făcută în termen acțiunea reclamantei.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 raportat la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile civile de față, constatându-se că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE nefondate recursurile civile declarate de pârâții, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O împotriva deciziei civile nr. 1046 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
red.R
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./11.07.2008.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Stan Aurelia
