Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1109/2009

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - președintele Curții de Apel

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 817/LM/2009 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunul în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului recurent o cerere prin care solicită soluționarea recursului în lipsă.

Din partea intimatului s-a depus la dosar tot prin registratură întâmpinare, prin care, de asemenea solicită soluționarea cauzei în lipsă

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și împrejurarea că ambele părți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față;

Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUD., în numele și pentru membri de sindicat, reclamanții:, și, a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, solicitând, obligarea acestuia la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport la și de la locul de muncă, pentru personalul din școala generală cu clasele I-VIII nr.3, începând cu data de 01.01.2008 și până la pronunțarea sentinței; actualizate în funcție de rata inflației; precum și obligarea pârâtului la plata pe viitor a acestor cheltuieli.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamantul arată că nu mai solicită actualizarea acestor sume cu rata inflației la data plății și menționează cuantumul sumei solicitate pentru fiecare membru de sindicat (fila 43).

În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că membrii săi de sindicat- cadre didactice- sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință; că deși a făcut mai multe demersuri în decontarea acestor sume, pârâtul a refuzat.

În drept se invocă: prevederile Legii nr. 128/1997, art.28 din Legea nr. 54/2003.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI solicită respingerea acțiunii, motivând că cadrele didactice aveau obligația de a solicita autorităților administrative publice locale, decontarea sau plata echivalentă a costurilor de transport, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative, eliberate de unitatea de învățământ care justifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală, însă în cauză, reclamantul nu a făcut dovada unei atare solicitări.

Prin sentința civilă nr. -.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată și precizată de către reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUD., în numele și pentru membri de sindicat, reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și în consecință:

Au fost obligați pârâți la plata către fiecare reclamant a contravalorii cheltuielilor de deplasare la și de la locul de muncă, începând cu data de 01.01.2008 și până la data pronunțării sentinței după cum urmează:

- 1484 lei; - 824 lei; - 826 lei, - 525 lei și -2.244 lei.

S-a respins, în rest acțiunea reclamanților.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că reclamanții sunt cadre didactice la Școala Generală cu clasele I-VIII nr.3 din și că fac naveta zilnic la și de la locul de muncă cu mijloacele de transport în comun, fiind îndreptățiți astfel, potrivit art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997 la decontarea cheltuielilor de transport, justificate conform calculului și pontajului depuse la dosar. Apărarea pârâtei în sensul că nu s-au solicitat conform legii, a fost înlăturată ca fiind, deoarece din adresele nr. 7958/18.05.2007, 18224/17.10.2008 rezultă că au fost mai multe cereri prin care s-a solicitat diverse sume în acest scop.

Împotriva acestei sentințe, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 79 din Legea nr. 168/1999, pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate în cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate prin întâmpinare, deoarece potrivit Legii nr. 215/2001, consiliul local nu are capacitate de folosință și implicit capacitate de exercițiu, nu are personalitate juridică și patrimoniu propriu, nu este titular al codului d e înregistrare fiscală, ca atare nu poate sta ca parte în proces.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Județul H se solicită respingerea recursului ca nefondat, față de dispozițiile nr.OUG32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, care prevăd finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale, iar consiliul local aprobă acest buget local și repartizează fondurile unităților de învățământ.

CURTEA, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite de Codul d e procedură civilă, calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesual pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv, reclamantul fiind obligat să justifice atât calitatea procesual activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

În speță, în mod corect, prima instanță a reținut calitatea procesual pasivă a Consiliul local, întrucât există o identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar față de acesta se poate realiza interesul reclamantului.

Astfel, obligația de decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport la și de la locul de muncă pentru cadrele didactice, revine, potrivit art.104 alin.(3) din Legea nr.128/1997, precum și Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură-Învățământ și Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar H,autorităților administrației publice locale.

Potrivit art.XIII din nr.OUG 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001 "începând cu anul 2001finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativteritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea"

Potrivit art. 36 alin.4 lit. a din legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,Consiliul Local are ca atribuțieaprobarea bugetului local.

Potrivit art.18 alin.(1) din Hotărârea nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat "consiliile locale,pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat prin consiliile județene, respectiv consiliul General al Municipiului B, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară,comunică bugetele, aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate".

Toate aceste norme de drept, conferă consiliului local calitate procesual pasivă în cadrul litigiilor având ca obiect decontarea costurilor de transport ale cadrelor didactice, date fiind atribuțiile acestuia de ordonator de credite privind învățământul preuniversitar.

Față de cele ce preced, curtea, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 817/LM/2009 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunul în dosarul civil nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 02 2009.

PREȘEDINTE: Ana Doriani

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu

Grefier,

Red.

Tehnored. /

4 ex./09.11.2009

Jud. fond. /

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Alba Iulia