Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 1145

Ședința publică din data de 25 mai 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC" "SA B (fosta denumire SC""SA) prin reprezentant legal G, cu sediul în municipiul B,- bis, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 498 din data de 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua striga, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.225/120/20.01.2009 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumelor, reprezentând drepturi bănești privind aprovizionarea de toamnă-iarnă conform art.176 din și contravaloarea ajutorului material egal cu 4000.c gaze naturale, prevăzută de art.176 alin. 1 și 2 din CCM și la plata beneficiilor prevăzute de art.139 CCM, toate actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în calitate de salariați ai societății pârâte, pentru munca prestată au primit lunar un salariu conform contractului individual de muncă și pe lângă acest salariu trebuiau să beneficieze de aceste drepturi.

Cu toate acestea, nu au beneficiat de acele suplimentări salariale pentru anii 2005- 2007.

Prin întâmpinarea formulată pârâta eai nvocate excepția tardivității introducerii acțiunii și a solicitat pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât în anul 1997 s-a convenit compensarea ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze prin introducerea lui în salariul de bază al angajaților, la fel și pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.

Pârâta a invocat și excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată referitor la capătul de cerere privind plata beneficiilor prevăzute de art.139 din CCM.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 498 din 25 februarie 2009 a respins excepția tardivității invocată de pârâtă, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii privind capătul de cerere referitor la plata beneficiilor formulat de toți reclamanții și a respins ca prematur introdus acest capăt de cerere.

Pe fondul cauzei a admis în parte cererea formulată de reclamanții și, obligând pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești ce reprezintă aprovizionarea de toamnă - iarnă pe anul 2007, calculate conform art.176 din CCM la nivel de grup de unități nr.288/2006, indexate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, respingând capătul de cerere privind aceste drepturi pe anii 2005 și 2006 și cel privind cota de gaze.

Prin aceeași sentință a respins cererea formulată de reclamanții - și, pentru capetele de cerere 1, 3 și 4.

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii s- apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât este vorba de drepturi salariale suplimentare, astfel că devin aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.

În privința excepției prematurității introducerii acțiunii față de capătul de cerere referitor la plata beneficiilor prevăzute de art.139 din CCM, s- reținut că aceasta este întemeiată, întrucât potrivit acestui articol cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere între patronat și sindicate, fiind dispoziții de principiu, afectate de condiția negocierilor ce nu au avut loc între reprezentanții părților, astfel că pretențiile nu sunt certe, lichide și exigibile, urmând a fi admisă această excepție, și a se respinge acest capăt de cerere ca fiind prematur introdus.

Referitor la cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, Tribunalul reținut că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.

În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.

Aceleași mențiuni sunt efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.

În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.

S- concluzionat că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus nici un contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.

În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 și 2006 pentru care se solicită aceste drepturi, astfel că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, iar contravaloarea a 4000.c gaze nu este inserată în contract.

Conform art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.

Față de cele mai sus menționate, Tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2006 și la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și a admis pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.

Împotriva acestei sentințe, la data de 23 martie 2009 exercitat recurs pârâta SC SA B (filele 4-9) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997, conform telexului nr.2412/1998, astfel că a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:

Reclamanții au fost ori sunt și în continuare salariați ai societății pârâte SC B fostă SC SA B - astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă depuse atât la instanța de fond.

Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006.

Potrivit art.137 din același contract, evocat și corect interpretat de instanța de fond, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.

În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar recurenta s-a apărat susținând contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2007, astfel cum s-a solicitat.

Pârâta a susținut și dovedit cu înscrisurile depus în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din contract (filele 45, 46, 47).

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.

Acest înscris, emis și semnat de asemenea de SN SA, pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

Curtea mai reține că prin Protocolul din 1 martie 2002 fost înființată societatea SC SA devenită actualmente SC care a preluat prin transfer tot personalul Sucursalei B cu toate drepturile și obligațiile acestuia inclusiv drepturile salariale astfel cum ele au fost majorate și indexate periodic, și în care a fost inclusă contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, potrivit cu cele arătate.

Drept consecință, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe unitate pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 fost inclusă în salariile de bază ale reclamanților, astfel că în mod greșit instanța de fond le-a admis acțiunea.

În aceste circumstanțe, Curtea va admite recursul conform art.312 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea privind drepturile bănești pentru aprovizionare toamnă - iarnă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC" "SA B (fosta denumire SC""SA) prin reprezentant legal G, cu sediul în municipiul B,- bis, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 498 din data de 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea privind drepturile bănești pentru aprovizionare toamnă - iarnă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

AU

Tehnored. AU/MD

3 ex/02.06.2009

dosar fond - al Trib.

-

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Ploiesti