Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1381/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1381
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 12 2009 privind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.328 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 12 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 70 mp. situat în C- jud.
În motivarea acțiunii au arătat că sunt coproprietari asupra terenului în suprafață de 871 mp. ce a fost dobândit prin cumpărare, ulterior apariției Legii nr.18/1991, reconstituindu-li-se dreptul de proprietate asupra terenului prin Ordinul Prefectului nr. 23/1993.
În ședința de la 30 1999 reclamanții își precizează acțiunea, solicitând stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, iar cheltuielile cu această operațiune să fie suportate în mod egal de reclamanți și pârât sau să fie împuterniciți reclamanții să le efectueze cu suportarea de către pârât a cotei sale din aceste cheltuieli.
Prin cererea din 1 februarie 2000 și ulterior prin concluzii scrise depuse la dosar în data de 13 octombrie 2000, pârâtul solicită soluționarea servituții de trecere a pârâtului către strada - -, cerere pe care instanța o califică ca fiind cerere reconvențională, ce a fost legal timbrată.
În ședința publică din 31 octombrie 2000, instanța introdus în cauză, în calitate de pârâtă pe, și în calitate de reclamantă pe, care și-a însușit toate cererile și probele administrate de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr.25957 din 12 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 7877/1999 fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților și.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâți, în contradictoriu cu reclamanții.
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 70 mp. situat în C- județul D, compus din suprafața de 36,35 mp. și suprafața de 33,65 mp. cu vecini: N, S, E - restul proprietății reclamanților, la V - conform schiței anexe la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert la data de 3 ianuarie 2000.
A fost stabilită linia de hotar între cele două proprietăți pe o lățime de 17,67 și o lungime mediană de 50,8, de la strada - - și până la proprietatea pârâților, conform schiței anexe la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert, asistat de expert, și depus la dosar la data de 8 septembrie 2000, ce face parte integrantă din sentință, și au fost obligați pârâții să suporte în cote de și reclamanții cheltuielile cu operațiunile de grănițuire.
Au fost obligați reclamanții să permită pârâților trecerea la calea publică pe calea de acces în lățime de 0,65 și o lungime de 50,8 în suprafață de 33,02 mp. conform aceleași schițe anexe la raportul de expertiză tehnică.
Au fost compensate cheltuielile de judecată și au fost obligați pârâții la plata sumei de 2.150.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
S-a reținut că pârâții dețin fără titlu cele două suprafețe de teren, pe de o parte, iar pe de altă parte că reclamanții nu și-au precizat acțiunea în sensul că ar revendica o suprafață de teren mai mare de 70 mp.
De asemenea, s-a mai reținut că pârâții au solicitat ca lățimea căii de acces să fie de 4, însă instanța a ales varianta propusă de expert cu o lățime de 0,65 conform schiței anexe la raportul de expertiză tehnică efectuat la 8.09.2000.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții și la data de 27.12.2000 și aderare la apel, reclamanții, și.
Prin decizia civilă nr. 139/27 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 7549/2001, s-a admis apelul declarat de pârâții și. S-a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că s-a modificat lățimea căii de acces de la 0,65 la 3, spre latura estică a proprietăților și menținerea aceleiași traiectorii pe latura vestică, stabilită prin schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic ing., în dosarul de fond, la data de 3 ianuarie 2000.
S-a respins cererea de aderare la apel formulată de intimații-reclamanți, și.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel,Tribunalul a reținut că în mod legal, potrivit art. 480 și urm. Cod civil, s-a admis acțiunea în revendicare, cu privire la suprafața de 70. ocupată de pârâți.
S-a reținut că este fondată critica apelanților pârâți referitoare la lățimea căii de acces la drumul public, apreciindu-se că se impune modificarea acesteia de la 0,65m la 3, spre latura vestică a proprietăților, pentru a permite accesul, în caz de nevoie, a unei ambulanțe, mașini de pompieri, conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit la instanța de fond de exp. tehnic.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții, iar prin 60/2008 a Curții de APEL CRAIOVA au fost admise recursurile, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că prin 1684/2007 a Tribunalului Dolja fost respins recursul împotriva nr. 8610/31.10.2006 a Judecătoriei Craiova, prin care a fost constatată nulitatea absolută a nr.23/14.04.1993.
În aceste condiții, titlul de proprietate al reclamanților rămâne reprezentat de decizia nr. 15/1992 a Prefecturii D, prin care s-a atribuit, în temeiul art.35, alin.2 și 3 din Legea 18/1991, în proprietate lui și câte 356,5. teren în C,-, în total 713.
Instanța de recurs a reținut că reclamanții au făcut dovada calității procesuală activă în revendicare doar pentru 713. nu pentru 871. astfel că se impune ca atât cererea principală promovată de aceștia, cât și cererea reconvențională având ca obiect grănițuirea și stabilirea servituții de trecere să fie soluționate în raport de întinderea dreptului de proprietate al reclamanților pentru terenul din-, așa cum rezultă din decizia nr. 15/1992 Prefecturii D( fila 4 dosar prima instanță).
S-a stabilit, prin decizia de casare, că acțiunea în revendicare este admisibilă, așa cum corect a reținut și instanța de apel, reclamanții prevalându-se de decizia nr. 15/1992, anexa 1, în care figurează doar ei în calitate de beneficiari ai atribuirii în proprietate, ca efect al contractului de vânzare cumpărare nr. 8745/9 octombrie 1981, ceea ce exclude existența unei stări de indiviziune între părți, așa cum au susținut pârâții.
Pe rolul tribunalului s-a format, în rejudecare, dosarul nr-.
La termenul de judecată din 22.05.2008 a fost încuviințată părților proba testimonială și proba cu expertiză în specialitatea topografie, iar la termenul din 19.06.2008 au fost audiați martorii și.
Raportul de expertiză a fost efectuat în cauză de către expert și depus la dosar la data de 10.11.2008, iar la termenele de judecată din 20.11.2008 și 12.03.2009 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate, la care expertul a răspuns prin suplimentele depuse la dosar la data de 08.12.2008 și la data de 26.02.2009.
La termenul de judecată din 22.05.2008 instanța a luat act de renunțarea intimatului la cererea de aderare la apel, la termenul din 19.06.2008 s-a luat act de renunțarea la cererea de aderare la apel a intimatei, iar la termenul din 11.09.2008 de renunțarea la cererea de aderare la apel a intimatului.
Prin decizia civilă nr.328 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți și, împotriva sentinței civile nr 25457/2000 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr 7677/1999.
S-a schimbat sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea precizată și s-a stabilit hotarul despărțitor între proprietățile părților conform variantei 5 propusă de exp. prin suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, depus la 26.02.2009 ( 261 din dosar), între punctele 30-31-32-33-34-35-36-5, variantă modificată în sensul că latura cuprinsă între punctele 5 și 36 se deplasează spre sud cu 0,45.
Au fost obligate părțile la suportarea în mod egal a costului gardului comun.
S-a respins capătul de cerere în revendicare.
S-a respins cererea reconvențională privind servitutea de trecere.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
S-a constatat, față de suprafața de teren pentru care reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, de 713. față de declarațiile martorilor audiați în cauză și susținerile părților și având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, că până în prezent nu a existat o delimitare a proprietăților părților, că aceștia nu au exercitat acte de folosință exclusivă a terenului liber de construcții.
Prin urmare, capătul de cerere în revendicare a fost considerat neîntemeiat, nefiind făcută dovada ocupării de către pârâți a vreunei suprafețe de teren proprietatea reclamanților.
În ceea ce privește capătul de cerere în grănițuire s-a constatat a fi întemeiat, având în vedere că aceasta reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți. In caz de conflict intre aceștia, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți.
Prin expertiza efectuată în cauză a fost identificat terenul ambelor părți în suprafață totală de 1089. expertul propunând mai multe variante de stabilire a hotarului despărțitor, având în vedere suprafața de teren pentru care fiecare parte a făcut dovada dreptului de proprietate și necesitatea asigurării unei căi de acces a pârâților la calea publică.
Din variantele propuse s-a apreciat că nu pot fi avute în vedere cele în care de acces se atribuie în indiviziune forțată părților, întrucât terenurile părților nu sunt în indiviziune. Proprietatea comună asupra căii de acces poate fi stabilită numai prin convenția părților, instanța nu poate transforma un drept de proprietate pur și simplu într-unul afectat de modalități.
Față de situația terenurilor proprietatea părților și de amplasamentul construcțiilor pe teren, s-a considerat util a se stabili hotarul despărțitor între proprietățile părților astfel încât de acces a pârâților la calea publică să fie pe terenul proprietate exclusivă a acestora. Lățimea căii de acces de 3 se poate stabili numai pe mijlocul proprietății reclamanților, între corpurile de clădire C1, C2, C3, C4, pe de o parte și construcția C5, pe de altă parte, ceea ce ar duce la secționarea terenului reclamanților pe toată lungimea acestuia, iar accesul la construcția C5 s-ar putea face numai din calea publică. Astfel fiind, s-a conchis că singura variantă de stabilire a hotarului despărțitor între proprietățile părților, în care de acces să fie pe terenul proprietate exclusivă a pârâtului, este cea propusă de expert în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, evidențiat în schița - anexă 2 - varianta 5, conform căreia de acces este situată în partea de vest a proprietății reclamanților, și este de 3. lățime până la construcția C5 a reclamanților, iar în dreptul acesteia se îngustează la 0,80 pe o lungime de 11, fiind asigurat astfel accesul pârâților la calea publică.
Deoarece în această variantă s-a constatat că se obturează intrarea la podul construcțiilor ce aparțin reclamanților notate cu C2, C3 și C4, pentru a se asigura accesul la pod, instanța a modificat hotarul despărțitor propus de expert în această variantă, în sensul că pe latura cuprinsă între punctele 5 și 36, hotarul este deplasat spre sud cu 0,45.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la suportarea în mod egal a costului gardului s-a considerat a fi întemeiat, avându-se în vedere disp. art. 584.civ. conform cărora "orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe J".
Cererea reconvențională privind servitutea de trecere a fost respinsă cu motivarea că, potrivit variantei 5 din suplimentul nr. 2 la raport, terenul proprietatea pârâților nu este loc înfundat, întrucât acesta are acces la calea publică, cale de acces ce nu prezintă nici un inconvenient.
Nu au fost reținute concluziile inserate de expert în suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză, în sensul că accesul pietonal pe porțiunea cuprinsă în dreptul construcției C5 nu se poate face deoarece în spatele clădirii este o conductă de gaze iar la limita de sud se îngustează la 0,57, întrucât, cu ocazia efectuării măsurătorilor și propunerii variantei 5, însușită de instanță, identificată la fața locului asigura accesul pe o lățime de 0,80. concluziile ulterioare ale expertului putând fi apreciate doar ca o modificare a situației de fapt a imobilului în timpul litigiului, aspect ce nu prezintă relevanță în cauză.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâții.
Recurenții reclamanți au susținut că tribunalul nu a respectat cele dispuse prin decizia de casare, respectiv nu s-a avut în vedere că s-a stabilit că acțiunea în revendicare este admisibilă. Suprafața reținută prin decizia de casare ca aparținând în proprietate reclamanților este de 871 mp. în timp ce tribunalul a avut în vedere numai suprafața de 713 mp.
Expertiza efectuată de expertul nu respectă dreptul de proprietate al reclamanților. Variantele propuse de expert vin în contradicție cu starea de fapt de pe teren. Singura variantă ce respectă dreptul de proprietate al reclamanților este varianta cu nr. 7 din suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză, însă calea de acces de 2 și respectiv 3 lățime propusă de expert produce o pagubă destul de mare fondului aservit.
În concluzie reclamanții au arătat că au fost de acord ca pârâții să folosească terenul lor pentru acces chiar fără plată dar nu pe o lățime de 3 sau 4 cum cer aceștia. Sunt de acord cu varianta de la fond prin care s-a stabilit o cale de acces lată de 0,65 pe o lungime de 50,8 conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.
Recurenții pârâți au criticat decizia susținând că părțile sunt în indiviziune pe anumite suprafețe de teren libere de construcții. Din nici unul din actele de la dosar nu rezultă în mod cert ce formă ar avea terenul părților, situație în care se poate lăsa în indiviziune terenul necesar pentru calea de acces. Au precizat că au folosit în comun cu reclamanții o singură cale de acces.
Recurenții pârâți au contestat varianta 5 din raportul de expertiză omologată de instanță, apreciind că singura variantă judicioasă este cea cu nr. 6 din suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză, modificată în sensul ca să fie inclusă în proprietatea exclusivă a acestora terenul până la limita pct. 34-35 din schița anexă la varianta nr. 6 și să se creeze servitute de trecere la stradă între limita acestor puncte și punctele 31 și 30. În această variantă se impune a fi admisă cererea privind constatarea dreptului de servitute prin mijlocul proprietății reclamanților.
Recursurile sunt fondate.
Observându-se decizia pronunțată în recurs în ciclul procesual anterior se constată că au fost dezlegate în mod irevocabil două aspecte esențiale în speță, respectiv întinderea dreptului de proprietate al reclamanților și modul în care părțile stăpânesc terenul. Astfel s-a reținut că reclamanții își dovedesc calitatea procesuală activă "doar pentru 713 mp. nu pentru 871 mp." (alin.4 din fila 6 deciziei nr.60/2008). Mențiunea făcută în aliniatul 5 al aceleiași decizii cum că reclamanții sunt beneficiari ai atribuirii în proprietate "pentru terenul de 871 mp." constituie o eroare materială în ce privește întinderea suprafeței de teren menționată în decizia nr.15/1992 ca fiind atribuită reclamanților. Această mențiune vine în contradicție cu cele reținute în alin. 4; pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 1684 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - secția civilă în dosarul nr-, prin decizia nr. 15 /1992 reclamanților li s-a atribuit în indiviziune câte 356,5 mp. teren fiecăruia, rezultând o suprafață totală de 713 mp. teren pentru reclamanți.
În ce privește modul în care părțile stăpânesc terenul, observându-se actele acestora s-a concluzionat că numai reclamanții sunt beneficiarii atribuirii în proprietate a suprafeței de 713 mp. situație în care s-a apreciat că este exclusă "existența unei stări de indiviziune între părți", respectiv între reclamanți și pârâți.
Critica din recurs referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere în revendicare este nefondată. Pornind de la premiza că reclamanții nu se află în indiviziune cu pârâții, prin decizia de casare nr. 60/2008 s-a statuat că acțiunea în revendicare este admisibilă. Primind cauza spre rejudecare tribunalul nu a respins capătul de cerere în revendicare ca inadmisibil; pe baza probatoriului administrat a stabilit că în teren proprietatea reclamanților nu este delimitată de cea a pârâților și că terenul liber de construcții a fost utilizat atât de reclamanți cât și de pârâți; astfel fiind tribunalul a respins cererea în revendicare canefondată, respectiv cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada că pârâții au ocupatfără drepto porțiune de teren pentru care reclamanții au pretins și dovedit un drept de proprietate exclusiv.
Recursurile sunt fondate în ce privește modul în care instanța de apel a transpus în teren actele de proprietate ale părților.
Din actele de proprietate de care se prevalează reclamanții și pârâții nu rezultă dimensiunea terenurilor proprietatea acestora, ci doar întinderea lor; astfel fiind, în condițiile în care prin decizia de casare s-a stabilit irevocabil că reclamanții nu se află în indiviziune cu pârâții, pentru soluționarea cauzei instanței i-a revenit sarcina, în cadrul procesual dedus judecății, să transpună în teren actele de proprietate ale părților. Modul în care s-a realizat acest aspect de către instanța de apel este contestat de cătreambelepărți, respectiv atât de către reclamanți cât și de către pârâți. S-a susținut și s-a dovedit că de către părți că accesul pârâților la terenul afectat de construcția proprietatea acestora s-a făcut dintotdeauna pe mijlocul terenului, și nu prin partea laterală a acestuia. Pe de altă parte, în varianta propusă de instanța de apel (prin care s-a urmărit asigurarea unei căi de acces pentru recurenții pârâți în care terenul necesar pentru acces să fie proprietatea acestora), calea de acces propusă este mai mult decât insuficientă prin prisma lățimii sale (de 0,80 ). Astfel fiind, Curtea apreciază că varianta optimă în care actele de proprietate ale părților pot fi transpuse în teren (ținând cont, în mod evident, în principal de locul amplasării construcțiilor proprietatea părților) este una din variantele 6 sau 7 propuse de expertul la suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză.
În varianta nr. 7 solicitată de recurenții reclamanți nu se respectă întinderea dreptului de proprietate cuvenită recurenților pârâți. Potrivit actului de proprietate de care se prevalează recurenții pârâți, aceștia au cumpărat o suprafață de 823 mp. teren; au înstrăinat prin 2 acte de vânzare-cumpărare succesive suprafața totală de 466 mp. teren, situație în care aceștia trebuie să mai dețină în proprietate 357 mp. teren.
În varianta 7 la suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză suprafața exclusivă care revine pârâților este de 209 mp. teren, la care expertul a mai adăugat o suprafață de 10 mp. din de acces.
Astfel fiind Curtea apreciază că singura variantă care respectă aproape în totalitate întinderea dreptului de proprietate cuvenit părților este varianta nr.6 din suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză. În această variantă suprafața propusă de expert în proprietate exclusivă pentru recurenții pârâți este de 331 mp. În condițiile în care s-a stabilit prin decizia de casare că părțile nu se află în indiviziune, de acces nu va fi lăsată în indiviziune.
Pentru respectarea cât mai exactă a întinderii dreptului de proprietate al părților, instanța va include în proprietatea exclusivă a recurenților pârâți suprafața de 17,76 mp. teren situată între punctele 35, 36, 37 și 421, prin înserarea punctului 421între punctele 42 și 37 pe schița întocmită de expert pentru varianta 6 suplimentului nr.3 la raportul de expertiză; acest punct va fi situat la distanță de 21,30 de pct.42 și respectiv la 8,88 de pct. 37.
În această modalitate terenul total individualizat în proprietate exclusivă pentru recurenții pârâți are suprafața de 348,76 mp. Este o suprafață mai mică decât cea cuvenită acestora (de 357 mp.) însă este varianta la care recurenții pârâți au achiesat prin motivele de recurs.
Dreptul de proprietate cuvenit recurenților reclamanți în modalitatea menționată măsoară în fapt 740,24 mp. deci mai mult față de întinderea dreptului rezultat pentru aceștia din decizia nr. 15/1992, de 713 mp.
Pentru accesul la suprafața de teren a recurenților pârâți pe care se află amplasată construcția proprietatea acestora se va institui o servitute de trecere pe terenul proprietatea recurenților reclamanți, între punctele 30, 32, 43, 35, 421, 42, 41, 40, 31.
Este de precizat că în măsura în care vreo porțiune din terenul stabilit ca fiind în proprietatea exclusivă a recurenților pârâți este necesar accesului recurenților reclamanți la construcțiile pe care le au în proprietate, aceștia din urmă pot să uzeze, la rândul lor, de prevederile art 616 cod civil referitoare la servitutea de trecere.
Hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, conform variantei 6 din suplimentul 3 la raportul de expertiză, astfel cum acesta a fost modificat de instanță, este situat între punctele 30, 32, 33 și respectiv 34, 35, 421, 37, 39, 5.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă, pentru considerentele expuse, vor fi admise ambele recursuri. Va fi modificată decizia pronunțată în apel, în sensul menționat mai sus. Vor fi menținute dispozițiile din decizie referitoare la capătul de cerere în revendicare, la suportarea costului gardului comun și la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.328 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică decizia.
Admite apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 25457/2000 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 7677/1999.
Schimbă sentința în sensul că admite în parte acțiunea precizată și cererea reconvențională.
Stabilește hotarul despărțitor dintre proprietățile părților conform suplimentului nr. 3, varianta 6 la raportul de expertiză întocmit de expert (fila nr. 278 dosar apel), variantă modificată de instanță prin înserarea punctului 421între punctele 42 (la 21,30 ) și 37 (la 8,88 ) pe schiță. Linia de hotar astfel stabilită este situată între punctele 30, 32, 33 și respectiv 34, 35, 421, 37, 39, 5.
Stabilește servitute de trecere în favoarea pârâților, pe terenul reclamanților, pe suprafața de 108,24 mp. teren situată între punctele 30, 32, 43, 35, 421, 42, 41, 40, 31, puncte individualizate de expert pe schița aflată la fila 278 dosar apel.
Menține decizia cu privire la revendicare, la suportarea costului gardului comun și la cheltuielile de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
27/11/2009
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
