Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1469/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1469
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții -, - și, împotriva deciziei civile nr.185/A din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Dr.Tr.S, Comisia Județeană de Fond Funciar M, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant -, prin procurator, licențiat în drept, intimata pârâtă asistată de avocat și consilier juridic, pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor B, lipsă fiind recurenții reclamanți - și și intimații pârâți Primăria Dr.Tr.S și Comisia Județeană de Fond Funciar
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimata pârâtă -, a depus chitanța nr.183 și factura nr.201 din 09.11.2009, în cuantum de 5000 lei și chitanța nr.186 și factura nr.204 din 19.11.2009, în cuantum de 950 lei. A mai depus note de ședință, referitor la estimarea valorii terenului în litigiu, în suprafață de 119 mp. A arătat că valoarea minimală estimativă a unui metru pătrat de teren aflat în zona terenului în litigiu, aparținând Camerei Notarilor Publici, este de 270 lei/mp, adică în total 32.130 lei, iar prețul de piață, comunicat de o agenție imobiliară este de 250 - 300 euro/mp, astfel încât, calculat la valoarea de 250 euro/mp, terenul are o valoare pe piața liberă de 124.950 lei.
Instanța a procedat la comunicarea unei copii de pe aceste înscrisuri, către procurator, pentru recurentul reclamant -, care a arătat că nu solicită termen pentru observare.
Consilier juridic, a depus împuternicire nr.20255/08.12.2009, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în baza mandatului nr.-/07.12.2009 emis de Ministerului Finanțelor B, este împuternicită să reprezinte interesele acestui minister.
La interpelarea instanței, cu privire la valoarea terenului în litigiu, avocat și procurator, au susținut faptul că valoarea este peste un miliard.
Consilier juridic nu a contestat faptul că valoarea terenului este peste un miliard.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față punându-i în vedere procuratorului recurentului reclamant că, fiind îndeplinite dispozițiile art.68 alin.5 Cod procedură civilă, poate pune concluzii orale.
Procurator, pentru recurentul reclamant -, a arătat că instanțele de fond au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârile fiind date cu aplicarea greșită a legii și, totodată, hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând în același timp motive contradictorii. A invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
A susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Dr.Tr.S; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii.
Avocat, pentru intimata pârâtă -, a susținut oral motivele formulate prin întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru Ministerului Finanțelor B, a achiesat la motivele invocate de avocat, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentinta civila nr. 3445/16.07.2004 pronunțată de Judecătoria Tr. S, s-au respins excepțiile tardivității formulării acțiunii în constatarea nulității absolute a nr.375/F/1996 și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și în fond, s-a respins acțiunea civilă precizată și completată de reclamanți împotriva Primăriei municipiului Dr. Tr. S, Prefectului Județului M - Comisia Județeană de Fond Funciar M și și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Prin contractul de donație nr.1214/338/16.11.1960, reclamanta împreună cu soțul ei G - în prezent decedat, au donat imobilul compus din teren loc de casă în suprafață de 846 mp și clădire construcție aflată pe acesta, situate în municipiul Dr. Tr. S,- bis, în prezent-, actul fiind încheiat în favoarea Sfatului Popular al orașului Dr. Tr.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.58/1974 încheiat între IJCL Dr. Tr. S cu G și -, cei doi au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție, situat în-, compus din 3 camere și dependințe, împrejmuirea atestată și de titlul de proprietate nr.169/1991 (fila 42).
Prin decizia nr.229/ 1974 a Consiliului Popular M, soților le-a fost atribuit în folosință terenul aferent locuinței cumpărate, teren în suprafață de 118,59 mp, ulterior, prinnr.375/F/12.11.1996în beneficiul lui G constituindu-se dreptul de proprietate pentru aceiași suprafață atribuită anterior în folosință, în limitele următoarelor învecinări: N-propr., S-b- - I, E și V- propr.stat.
Prin nr.7594/2000, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, pârâtei i s-a atribuit in lot, urmare dezbaterii succesiunii defunctului G, locuința ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.58/1974, precum și terenul aferent de 118 mp rămas în indiviziune cu reclamanta.
Din relațiile comunicate de intimata Primăria Dr. Tr. S la cererea instanței, rezultă că reclamanții s-au adresat cu cerere la Legea 10/2001 solicitând restituirea terenului de 880 mp și construcție, menționând intimata că, trei dintre apartamentele întregii construcții sunt deja în proprietatea familiei.
În ceea ce privește excepțiileinvocate de pârâta privind tardivitatea formulării acțiunii în constatarea nulității ordinului prefectului și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a reținut că sunt neîntemeiate din următoarele considerente:
Prin acțiunea precizată și completată, reclamanții au cerut constatarea nulității ordinului prefectului, cerere pentru care dispozițiile art.3 din Legea 169/1997, nu stabilesc nici un termen pentru promovare, putând fi astfel oricând solicitată.
În conformitate cu disp.art.6 al.3 din Legea 213/1998, în litigiile care privesc bunurile preluate de stat în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, cum este și cazul de față, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește fondul cauzeial cărui obiect, urmare precizării și completării ulterioare este constatarea nulității absolute a OP nr.375/1996 emis în favoarea autorului pârâtei și obligarea acesteia din urmă împreună cu pârâta Primăria municipiului Dr. Tr. S, de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața din litigiu, s-au reținut următoarele:
Imobilul în litigiu intră sub incidența Legii 10/2001, fapt pentru care reclamanții s-au adresat Primăriei municipiului Dr. Tr. S pentru derularea procedurii administrative.
Anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, restituirea unor astfel de imobile a fost guvernată de dreptul comun (art.480-481 civ.) însă, după apariția noii legi, normele dreptului comun au fost înlocuite de normele speciale reglementate de noua lege, care prevăd îndeplinirea unei proceduri administrative prealabile anterior sesizării instanțelor judecătorești.
A apreciat astfel instanța de fond că, ulterior intrării în vigoare a Legii 10/2001,revendicarea imobilelor ce intră sub incidența acestei legi cum este și cel din litigiu, nu mai este posibilă, iar acțiunea fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea procedurii administrative obligatorii.
Dispozițiile art.46 al.5 din Legea 10/2001 invocate în apărare de pârâta, nu-și găsesc aplicabilitate întrucât, actul contestat de reclamanți a fost emis în baza Legii 18/1991.
Față de cauzele de nulitate absolută prevăzute de disp.art.3 din Legea 169/1997, s-a apreciat de prima instanță că, la data emiterii ordinului prefectului nu au fost încălcate dispozițiile legale în vigoare la acel moment, beneficiarul ordinului, G fiind îndreptățit a primi terenul în proprietate fiindcă anterior devenise proprietarul unui apartament din construcția edificată pe terenul din litigiu.
Pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit că, la momentul emiterii ordinului, organul emitent avea cunoștință despre un eventual litigiu cu privire la respectivul teren.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Dr. Tr. S, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nu cuprinde motivele pe care se sprijină și în același timp cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși cu privire la petitul doi al acțiunii, instanța reține că articolul 60 din Legea 18/1991 conferă terților vătămați în drepturile lor, prin hotărârea comisiei județene sau prin ordinul prefectului, dreptul de a folosi calea acțiunilor de drept comun în special revendicarea, reține totuși că, după apariția Legii 10/2001, reclamanții nu mai au la îndemână acțiunea întemeiată pe disp.art.480 civ.;
- deși instanța nu și-a motivat opinia în ceea ce privește petitul cu obiect constatarea nulității ordinului prefectului, formulează motive contradictorii ce vizează fondul cauzei și care tind să demonstreze că acest petit ar fi neîntemeiat. Astfel, în considerentele sentinței, instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă astfel cum a fost precizată este inadmisibilă pentru ca apoi, în dispozitiv să nu se mai facă referire la modul cum a fost respinsă, ceea ce se presupune că, și petitul privind nulitatea ordinului a fost respins ca inadmisibil, fără a exista o motivare în acest sens;
- instanța de fond în mod greșit a respins toate cererile de probatorii care ar fi fost necesare pentru dezlegarea pricinii, respectiv înscrisuri, martori, expertiză;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității în sensul că, prin concluziile scrise depuse de intimata pârâtă, aceasta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității ordinului prefectului, excepție care pe parcursul procesului nu a fost invocată. Ori, în această situație, excepția invocată prin concluziile scrise pe care instanța a admis-o nu a fost pusă în discuția părților, în acest mod încălcându-se principiul contradictorialității.
Pe fondul cauzei, apelanții au arătat că sentința este neîntemeiată și nelegală din următoarele motive:
- ordinul prefectului este lovit de nulitate absolută, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv a art.35 al.6 din Legea 18/1991 republicată și art.2 din Legea 18/1991, inițială;
- de asemenea este nul și din alt punct de vedere, respectiv al faptului că, prin constatarea nulității absolute a contractului de donație, și ordinul prefectului ca act subsecvent este nul, fiind emis de un neproprietar;
- în ceea ce privește buna credință invocată de intimați, aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care, locuind în același imobil din anul 1967 cu autorii intimatei și ulterior cu aceasta, au cunoscut modalitatea în care statul a preluat imobilul, abuzurile exercitate asupra lor precum și intenția și demersurile pe care le-au făcut reclamanții în vederea restituirii imobilului, prin cererile adresate conform Legii 18/1991;
- pentru soluționarea cererii în revendicare, se impunea ca instanța să compare titlurile de proprietate al fiecărei părți.
La solicitarea instanței de apel s-a depus din partea Instituției Prefectului M documentația ce a stat la baza emiterii ordinului prefectului nr.375/F/1996.
Prindecizia civilănr.2579/12.10.2005, Curtea de APEL CRAIOVAa declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Mehedinți, reținând incidența disp.art.2 pct.2 pr.civ. modificat prin Legea 219/14.07.2005 privind aprobarea OUG nr.138/2000.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Mehedinți sub nr.6719/9.11.2005.
În ședința publică din 27.04.2006, în temeiul disp.art.244 pct.1 pr.civ. s-a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea dosarului nr.12174/2005 al Judecătoriei Legea 10/2001.
În baza referatului întocmit la 9.10.2008 de Secția Civilă a Tribunalului Mehedinți, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării, prin decizia civilă nr.265/A/13.11.2008 Tribunalul Mehedinți constatând perimat apelul.
Prindecizia civilă nr.201/17.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de apelanții reclamanți, s-a casat decizia nr.265/A/13.11.2008 și s-a trimis cauza la aceiași instanță pentru judecarea apelului, reținându-se greșita aplicare a dispozițiilor art.248 pr.civ.
S-a depus la dosarul cauzei de către intimata pârâtă, prin avocat,nr.1163/R/24.11.2008,pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, decizie prin care s-a admis recursul declarat de pârâta împotriva deciziei nr.282/A/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr.1018/10.03.2006 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosar nr.12174/2005, s-au modificat în tot ambele hotărâri și, rejudecând în fond, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei pentru revendicare imobiliară, reclamanții fiind obligați să plătească pârâtei 3700 lei cheltuieli de judecată în recurs și apel.
2. Prin decizia civilă nr. 185 A/12 mai 2009 Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - Ministerul Finanțelor Publice.
A respins apelul civil declarat de apelanții reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.3445 din 16 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, în dosar nr.13861/2002, intimați pârâți fiind, Primăria Dr. Tr. S, M și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost precizată și completată ulterior, reclamanții revendică de la Primăria Dr. Tr. S și de la, pe calea dreptului comun (art.480 civ.) suprafața de teren de 880 mp ce a făcut obiectul contractului de donație nr.1214/358/16.01.1960, contract a cărui nulitate absolută s-a constatat prin nr.145/2003 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, irevocabilă, astfel încât sunt proprietari ai terenului.
Având în vedere faptul că, reclamanții au uzat și de dispozițiile legii speciale privind restituirea imobilelor (Legea 10/2001),în mod corect instanța de fond a constatat că după adoptarea acestei legi dispozițiile dreptului comun devin inaplicabile.
Din notificarea nr. 9037/14.08.2001 (35-34 dosar apel) rezultă că reclamanții s-au adresat în baza Legii 10/2001 Primăriei municipiului Dr. Tr. S, solicitând să li se restituie în natură întreaga suprafață de 880 mp din-, precum și apartamentul ocupat de pârâta.
Prin dispoziția nr.593/17.03.2005 emisă de Primăria municipiului Dr. Tr. S, s-a restituit în natură imobilul teren în suprafață de 701 mp, iar pentru diferența de 118,59 mp, imposibil de restituit în natură și pentru fracția de construcție înstrăinată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Prin urmare, asupra terenului de 701 mp, reclamanții sunt proprietari conform acestei dispoziții, iar în cadrul acțiunii de față nu au dovedit că această suprafață este ocupată de vreunul dintre pârâți.
Faptul că, actul de donație nr. autentificat sub nr.1214/358/16.11.1960, transcris sub nr.283/17.11.1960 la Tribunalul Popular Raional Dr. Tr. S, s-a constatat nul prin sentința civilă nr.145/2003, pronunțată anterior emiterii dispoziției antemenționate, nu-i îndreptățește pe reclamanți a uza de dispozițiile dreptului comun pentru redobândirea proprietății terenului și a apartamentului ocupat de pârâta atâta timp cât au uzat de legea specială care a devenit de imediată aplicare.
Mai mult, această ultimă sentință prin care s-a constatat nulitatea donației nu este opozabilă pârâtei întrucât nu a fost parte în respectivul dosar deși era, la momentul de atunci, proprietara terenului de 118,59 mp conform OP nr.375/F/1996.
Au susținut reclamanții că, acest act de proprietate al pârâtei este nul absolut pe de o parte datorită faptului că s-a emis cu încălcarea dispozițiilor legale iar, pe de altă parte, urmare constatării nulității actului de donație, nulitatea operează și asupra ordinului fiindcă a fost emis de un neproprietar.
Aceste susțineri sunt nefondate după cum în mod corect s-a reținut și de prima instanță.
În primul rând, ordinul a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a art.36 al.2 din Legea 18/1991 republicată, dispoziții potrivit cărora "Constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor intravilane proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata construcției, cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție."
Pentru ca o persoană să poate beneficia de constituirea dreptului de proprietate în temeiul acestor dispoziții, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- existența unui contract de vânzare cumpărare a unei locuințe din fondul locativ de stat;
- existența unui act de atribuire a terenului prin care s-a constituit un drept de folosință, act care să provină de la autoritățile publice competente, respectiv fostele comitete executive ale consiliilor populare;
- construcția să existe la data intrării în vigoare a Legii 18/1991.
În momentul emiterii ordinului prefectului a cărui nulitate s-a solicitat în cauză, toate aceste trei condiții au fost cumulativ îndeplinite, beneficiarul ordinului deținând contract de vânzare cumpărare încheiat cu IJGCL T S în anul 1974 pentru apartamentul compus din 3 camere de locuit, precum și act de atribuire în folosință a terenului de 118,59 mp aferent locuinței, respectiv decizia nr.229/26 iunie 1974 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al județului M (43-47 dosar fond).
De asemenea, în momentul intrării în vigoare a Legii 18/1991, apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare exista în proprietatea autorului reclamantei.
Față de aceste considerente, s- apreciat că ordinul a fost emis de Prefectul județului M cu respectarea dispozițiilor legale din momentul emiterii.
În cel de al doilea rând, constatarea nulității actului de donație încheiat de reclamanți în favoarea statului nu poate afecta raporturile de drept constituite în favoarea terțelor persoane respectiv în favoarea autorului pârâtei care a dobândit terenul urmare unei situații juridice reale la data respectivă (1996).
Prin urmare, principiul de drept potrivit căruia constatarea nulității unui act, în speță a actului de donație, aduce atingere și actelor subsecvente acestuia, respectiv ordinului prefectului, nu-și găsește aplicabilitate în cauză.
În ceea ce privește susținerea apelanților în sensul că pârâta, respectiv autorul său G nu au fost de bună credință în momentul în care au urmărit dobândirea proprietății asupra terenului și apartamentului, se apreciază că este nefondată, acest aspect fiind tranșat irevocabil prin decizia civilă nr.1163/R/24.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Din considerentele deciziei apelate se constată că, instanța de fond a făcut referire la inadmisibilitatea acțiunii numai în ceea ce privește revendicarea pentru considerentele pe care le-a expus. Faptul că, în dispozitiv se prevede "respinge acțiunea precizată și completată" nu conduce la concluzia că și petitul privind constatarea nulității ordinului prefectului s-a respins ca inadmisibil atâta timp cât din considerente rezultă cu certitudine motivul pentru care a fost respins.
În ceea ce privește cererile de probatorii, tribunalul a apreciat ca instanța de fond în mod corect le-a încuviințat doar pe cele găsite pertinente și concludente, respectiv înscrisuri. Proba cu martori și cu expertiză nu s-ar fi impus a fi încuviințată întrucât starea de fapt reiese din înscrisurile depuse la dosar de părțile implicate în proces.
Susținerile apelanților privind încălcarea principiului contradictorialității prin soluționarea excepției inadmisibilității cererii pentru constatarea nulității ordinului prefectului fără ca această excepție să fie pusă în discuția părților, au fost privite ca neîntemeiate si s-a retinut ca din concluziile scrise pe care le-a depus pârâta nu rezultă invocarea acestei excepții pentru petitul privind nulitatea ordinului prefectului, excepție care de altfel nici nu a fost soluționată prin dispozitivul sentinței.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul constatat că în mod greșit a fost respinsă de prima instanță dar, cum din partea acestei pârâte nu s-a declarat apel, soluția s-a menținut pentru a nu fi încălcat principiul non reformatio in peius.
3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen, motivat și timbrat apelanții reclamanți -, - și.
Criticile sunt în esență următoarele: instantele au interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, hotararile fiind date cu aplicarea gresita a legii si totodata hotararea instantei de fond, nu cuprinde motivele pe care se sprijina, cuprinzand in acelasi timp motive contradictorii.
In dezvoltarea motivelor de recurs, arata ca in mod gresit s-a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare, iar prin nerestituirea terenului de 118,59 mp asupra caruia nu se poate pronunta Primaria in temeiul legii speciale, fiind in posesia unei persoane fizice, a fost incalcat art. 1 Protocolul 1 CEDO. Sustine ca instanta de fond nu si-a motivat opinia cu privire la inadmisibilitatea actiunii in revendicare si, in acelasi timp, a formulat motive contradictorii pe fondul cauzei privind cererea in constatarea nulitatii ordinului prefectului, putandu-se intelege ca si acest capat de cerere a fost privit ca inadmisibil, dar si nefondat.
In orice caz, arata ca ambele instante au retinut in mod gresit ca Ordinul a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data emiterii lui si ca nulitatea donatiei nu conduce si la nulitatea ordinului, ca act subsecvent, desi provine de la un neproprietar iar nulitatea are efect retroactiv. De asemenea, se mai sustine ca, dupa ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de donatie, au aflat ca in favoarea autorului paratei s-a emis Ordinul de catre prefect si astfel in urma precizarii actiunii, au solicitat introducerea in cauza a paratei ca mostenitoare. Subliniaza ca Ordinul nu a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, fiind nesocotite disp. art. 35 alin. 6 din Legea 18/1991 nerepublicata, autorul paratei nefiind persoana indreptatita in sensul legii, iar disp. legale aratate in apel (art. 36 alin. 2), au intrat in vigoare dupa republicare si ulterior emiterii ordinului.
Mai arata ca in mod gresit s-a retinut de instanta de apel ca vanzarea locuintei a avut loc ulterior atribuirii in folosinta a terenului, iar nu anterior. In realitate, atribuirea in folosinta s-a facut ulterior vanzarii, iar terenul nu a trecut la stat in baza Legii 58/1974 si nici nu a fost atribuit in vederea construirii unei locuinte, neintrand in categoria celor prev. de art. 2 din legea 18/1991 nerepublicata. De asemenea, prin Ordin s-a constituit drept de proprietate pentru o suprafata de teren mai mare decat cea construita, aproape dublu, iar suprafata respectiva nu a fost individualizata pentru a se putea delimita in cadrul suprafetei mai mari de total 880 mp. Mai mult, terenul a fost atribuit in indiviziune, desi OP este anterior dispozitiei emise la legea 10/2001, nr. 593/2005.
Mai arata ca, in mod gresit s-au respins cererile de probatorii care erau hotaratoare pentru dezlegarea pricinii, de catre instanta de fond si ca s-ar fi impus efectuarea unei expertize care sa identifice terenul, unde este situat si daca suprafata este aferenta celei ocupate de constructie.
In ceea ce priveste buna credinta a paratei, mai arata ca in mod gresit s-a retinut ca opereaza autoritatea de lucru judecat, atata timp cat litigiul finalizat prin decizia civila nr. 1163/2008, a avut alt obiect, revendicarea apartamentului iar nu a terenului, proprietatea fiind dobandita in momente diferite. Sustine ca era utila proba cu martori pentru dovedirea relei credinte, dar si proba cu inscrisuri, respectiv copii de pe cererile depuse la primarie in anii 1991 si 1992, prin care sesizau ca imobilul este in litigiu si solicitau sa nu se acorde titlu autorilor reclamantei.
Subliniaza in final ca actiunea in revendicare trebuia analizata pe fond, prin compararea titlurilor partilor, cel al reclamantilor fiind preferabil si al paratei provine de la un neproprietar, nulitatea donatiei avand efect retroactiv.
In drept, s-au invocat cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila.
Solicita admiterea recursului, casarea ambelor hotarari in totalitate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
S-au depus: procura judiciara nr. 1738/2009, copie legitimatie (mandatarul este licentiat in drept).
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat si a depus imputernicire avocatiala. Arata ca actiunea in revendicare este inadmisibila si ca terenul intra sub incidenta legii speciale, o dovada in acest sens fiind si faptul ca recurentii au urmat procedura legii 10/2001, sens in care s-a emis si Dispozitia 593/2005, prin care s-au stabilit si masuri reparatorii in echivalent pentru partea din imobil care nu poate fi restituita in natura. Sustin ca hotararile judecatoresti sunt motivate si ca nu exista motive contradictorii in considerentele acestora, iar capatul de cerere in constatarea nulitatii OP a fost analizat pe fond, solutia fiind legala si temeinica, intrucat autorul paratei a avut calitatea de persoana indreptatita, fiind si de buna credinta la momentul dobandirii dreptului de proprietate asupra intregului imobil.
Instanta a pus in discutia partilor valoarea imobilului in litigiu, iar partile au demonstrat si nu au contestat, faptul ca o pretuire corecta a terenului conduce la concluzia ca valoarea acestuia este mai mare de 100.000 lei. Prin urmare, nu a fost necesar a se pune in discutie incidenta in cauza a disp. art. 282 ind. 1 Cod procedura civila, cu toate consecintele ce a fi decurs de aici in privinta unei alte calificari a caii de atac declarate impotriva hotararii judecatoresti pronuntata in prima instanta.
, Curtea va face o delimitare a motivelor de recurs formulate in cauza si le va imparti in critici care privesc decizia pronuntata in apel si critici care se refera la sentinta data in prima instanta.
Se va proceda in acest mod, intrucat obiectul de analiza al controlului judiciar in recurs il reprezinta decizia pronuntata de tribunal in calea de atac a apelului, iar nu sentința, decizie care se analizeaza in limita motivelor de recurs formulate si numai prin prisma nelegalitatii acesteia, iar nu si a netemeiniciei, in raport cu disp. art. 304 partea introductiva si daca se invoca motive de recurs de casare sau modificare din cele prevazute expres si limitativ in art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila.
Orice critica ce vizeaza nelegalitatea si netemeinicia sentintei primei instante, se examineaza exclusiv de catre tribunal in conformitate cu art. 295 alin. 1 Cod procedura civila si numai daca, nu au fost analizate motivele de apel sau in analiza acestora, s-au savarsit nelegalitati de interpretare si aplicare normelor de drept material incidente sau de drept procesual, instanta de recurs va examina in limita criticilor din recurs hotararea din apel, astfel pronuntata.
In aceasta ordine de idei, criticile vizand nemotivarea corespunzatoare a sentintei primei instante si respingerea cererii de administrare a noi probatorii de catre judecatorie, nu vor fi examinate de C intrucat asa cum s-a aratat in precedent, nu sunt invocate ca fiind motive de nelegalitate ale deciziei recurate.
Mai mult, aceste aspecte au fost evidentiate de reclamantii nemultumiti de solutia judecatoriei, constituindu-se in veritabile motive de apel in calea de atac promovata impotriva sentintei, fiind analizate de tribunal.
De asemenea, se constata ca reclamantii recurenti nu exprima in recurs, nemultumiri cu privire la modul in care a inteles tribunalul sa analizeze si sa raspunda celor doua critici formulate in apel, vizand nemotivarea corespunzatoare a sentintei si cererea de probatorii.
Curtea mai constata ca, nu se invoca in recurs faptul ca decizia pronuntata in apel nu este motivata in fapt si in drept sau ca ar cuprinde motive contradictorii si nici nu se critica imprejurarea ca instanta de apel, in raport cu disp. art. 85, 292 alin. 1 si 295 alin. 2 Cod procedura civila, desi apelantii ar fi cerut, nu s-a fi pronuntat asupra vreunei cereri de completare sau refacere a probelor administrate in prima instanta.
In orice caz, in masura in care, totusi recurentii reclamanti au inteles in final, ca aceste critici ar viza chiar decizia din apel, Curtea apreciaza ca nu sunt fondate, astfel:
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Or, din considerentele deciziei pronunțată în apel, reproduse mai sus, rezultă că instanța de apel a respectat aceste cerințe legale și a motivat pe larg, în fapt și în drept soluția de respingere a apelului, a raspuns fiecarui motiv de apel si a aratat argumentele pentru care trebuie menținută sentința atacata.
In ceea ce priveste probele administrate, instanta de apel este doar obligata sa se pronunte, fie in sensul admiterii fie in sensul respingerii unei cereri de probatorii formulata in termen si in conditiile legii, apreciind asupra necesitatii si concludentei acestora in raport cu disp. art. 292 alin. 1 teza finala, art. 295 alin. 2 si art. 298 rap la art. 167 alin. 1 Cod procedura civila, nefiind obligata sa admita o cerere de refacere sau completare a probatoriului.
De asemenea, din considerentele deciziei recurate, rezulta ca instanta de apel s-a pronuntat asupra criticii vizand probatoriul si a facut aprecieri proprii asupra faptului ca nu este necesara refacerea sau completarea acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmeaza sa examineze in cele ce succed numai motivele de recurs ce privesc exclusiv legalitatea deciziei pronuntate in apel, respectiv modul cum a raspuns tribunalul criticilor vizand inadmisibilitatea actiunii in revendicare si celor vizand solutia de respingere a cererii avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a ordinului prefectului.
Recursul este fondat în parte, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Critica vizand respingerea gresita a apelului si pastrarea sentintei prin care s-a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare, este fondata.
Cererea de față asa cum a fost precizata are ca obiect o acțiune în revendicare formulată pe calea dreptului comun, reclamantii invocând calitatea de proprietar (mostenitori legali) in baza anulării contractului de donație incheiat in favoarea statului nr-, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, in conditiile in care proprietatea asupra imobilului teren a fost dobandita anterior de autori prin cumparare incheiata in forma autentica - in anul 1956. S-au invocat în drept dispozițiile art. 480 Cod civil, iar pârâta a opus propriul său titlu de proprietate, reprezentat de ordinul prefectului.
Legea nr.10/2001 a prevăzut o procedură specială de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, așa cum sunt definite de art. 1-2.
De asemenea, legea a definit persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii (art. 3-5 ), cât și unitatea deținătoare sau entitatea investita cu solutionarea notificarii, dar si procedurile de urmat.
Unitate deținătoare este oricepersoană juridicăde drept public sau de drept privat creată de stat sau, după caz, de autoritățile administrației publice centrale ori locale, precum și organizațiile cooperatiste care dețin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condițiile art.2 din lege.
Punerea în aplicare a Legii nr.10/2001 cunoaste două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi.
În acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează, nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială. Este de precizat însă, că o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanței judecătorești.
De la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil formulate împotriva persoanelor juridice " deținătoare", așa cum sunt definite de art. 2, dupa intrarea in vigoare a legii speciale, direct la instanțele judecătorești - sunt inadmisibile, avandu-se in vedere si nuantarile facute prin Decizia nr. 33/2008 pronuntata de ICCJ in recurs in interesul legii, privind concursul dintre legea speciala si normele dreptului comun.
Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă "per a contrario" că acțiunile în revendicare formulate împotriva altor persoane decât persoanele juridice deținătoare, așa cum sunt ele definite de art. 2 din Legea nr.10/2001 - sunt admisibile, dispozițiile art. 480 și următoarele cod civil fiind aplicabile " ca drept comun" și în cadrul acțiunii în revendicare, instanța urmând să analizeze titlurile invocate de către părți și să solutioneze cauza pe fond prin aplicarea regulilor care guverneaza o astfel de actiune reala si petitorie.
Mai mult, prevederile legii speciale nu exclud (si nu puteau exclude fara ca o astfel de dispozitie legala sa incalce in mod nejustificat dreptul de acces la justitie, consacrat constitutional - art. 21, dar si prin art. 6 CEDO), nici expres și nici implicit, acțiunea în revendicare împotriva cumpărătorului posesor al imobilului preluat de catre stat abuziv, sau care a dobandit proprietatea asupra imobilului in-alt-mod.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul in aceasta privinta si a se trimite cauza spre rejudecare in prima instanta, pentru ca niciuna dintre parti sa nu fie private de vreun grad de jurisdictie in solutionarea pe fond a cererii in revendicare teren.
2. Critica vizand modul de solutionare a apelului privind hotararea data in cererea avand ca obiect constatarea nulitatii ordinului prefectului, cerere privita ca admisibila, dar respinsa ca neintemeiata, este nefondata.
Intr-adevar, ordinul prefectului in cauza a fost emis anterior republicarii din 15 ian. 1998 in Monitorul Oficial, Legii 18/1991 a fondului funciar, astfel ca aplicabile in cauza pentru analizarea dispozitiilor legale in vigoare la data emiterii acestuia, sunt dispozitiile legale prev. in art. 35 din L 18/1991, iar nu disp. legale prev. in art. 36 din legea 18/1991 republicata in anul 1998.
Dar, analizand cu atentie cele doua texte, se poate constata cu usurinta identitatea dintre acestea cu privire la continutul reglementarii, cu exceptia alin. 4, care in primul caz face trimitere la disp. art. 22 din lege si in cel de-al doilea caz, alin. 4 face trimitere la art. 23. De asemenea, se mai remarca imprejurarea ca art. 22 in spiritul sau, a devenit art. 23 la republicare, fiind modificat anterior.
Prin urmare, trimiterea la art. 36, iar nu la art. 35 din legea nerepublicata, cata vreme dispozitiile legale esentiale si aplicabile, din ipoteza normei, sunt aceleasi in substanta lor, nu este privita ca o greseala de judecata de fond, ci formala, care nu antreneaza automat nici casarea, nici modificarea hotararii.
De asemenea, critica vizand retinere gresita a momentului atribuirii in folosinta a terenului, plasat anterior sau posterior vanzarii de catre stat a constructiei catre autorii paratei, dar si cea vizand faptul ca terenul nu ar fi fost nici atribuit in vederea construirii unei locuinte, nici preluat de stat in conditiile art. 30 din legea 58/1974, este neintemeiata.
Observand dispozitiile legale incidente si aplicabile in cauza la momentul emiterii ordinului prefectului, se constata ca ipoteza normei continuta in art. 35 alin. 2 si 3, se refera la trei categorii de terenuri, astfel: 1. terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei in vederea construirii de locuinte proprietate personala; 2. sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte (trec, in ambele cazuri, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie -alin. 2); 3.terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobinditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale (si acestea trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor -alin. 3).
Deci, legea in vigoare nu reglementa numai doua categorii de teren, la care se refera recurentii, ci si la terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiei, cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte, categorie prev. in art. 35 alin. 2 teza-II.
Sintagma "cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte", nu poate avea semnificatia si nu implica in mod obligatoriu ca atribuirea in folosinta a terenului prin decizia autoritatii de la acea epoca, sa se fi facut concomitent, ci si ulterior si ca o consecinta juridica a vanzarii-cumpararii locuintei.
In orice caz, potrivit art. 35 alin. 4 din lege, dispozitiile art. 22 raman aplicabile.
Or, in conformitate cu aceste prevederi,ope legis, sânt si ramân in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 - privind unele masuri pentru stimularea taranimii si dispozitiile alineatului aratat in precedent, se aplica si persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
Constatarea nulității absolute a actului juridic - ordin al prefectului, s-a cerut de catre reclamanti pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legii în vigoare la data emiterii.
Dar, dispozitiile legale la care se refera sunt cele enuntate in precedent si acestea au fost corect interpretate si aplicate in cauza, tribunalul sintetizand in mod judicios cerintele legale ce trebuiau indeplinite cumulativ la momentul eliberarii ordinului, cu privire la: - existența unui contract de vânzare cumpărare a unei locuințe din fondul locativ de stat; - existența unui act de atribuire a terenului prin care s-a constituit un drept de folosință, act care să provină de la autoritățile publice competente, respectiv fostele comitete executive ale consiliilor populare; - construcția să existe la data intrării în vigoare a Legii 18/1991. (condiții esențiale de valabilitate a actului la data intocmirii acestuia).
Critica privind intinderea suprafetei de teren, în sensul că este mult mai mare decât suprafața construită a apartamentului, este de asemenea, nefondată.
În această privință, dincolo de exigența legală care privește noțiunea deteren aferent casei de locuitși se referă la suprafața necesară unei utilizări normale a construcției și în practică a fost dimensionată chiar și până la 1000 mp, după caz, deci uneori chiar mai mare decât 100 mp în mediu și 250 mp în mediul rural, importantă este suprafața de teren atribuită în anul 1974 în folosință. Această suprafață, niciodată nu s-a limitat doar la cea determinată ca amprentă la sol a construcției, fiind întotdeauna mai mare, în scopul asigurării unei căi de acces și a unui teren împrejmuitor necesar bunei funcționalități a întregului imobil. Raportat la acest criteriu, se constată că suprafața înscrisă în ordinul prefectului se încadrează în cea atribuită în folosință, neidentificându-se nicio cauză de nelegalitate în această privință.
Nici critica vizând împrejurarea că dreptul de proprietate constituit în favoarea autorului pârâtei, s-a stabilit ca modalitate, în indiviziune, este neîntemeiată. Din actele și lucrările dosarului, respectiv chiar din acțiunea de chemare în judecată, rezultă că locuința achiziționată prin cumpărare în anul 1974 de către autorul pârâtei, reprezintă doar un apartament din cadrul construcției existente pe întregul teren (4 apartamente). În aceste condiții, fiind vorba de un imobil cu mai multe apartamente și proprietari diferiți, asupra cărora fiecare proprietar exercită un drept de proprietate exclusiv, pe de altă parte anumite parți din construcție sunt în indiviziune forțată.
Spre deosebire de starea de indiviziune obișnuită, care reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate, ce poate înceta oricând pe calea ieșirii din indiviziune, în materia proprietății pe etaje sau apartamente, drepturile celor interesați asupra părților din imobil destinate folosinței în comun se bazează pe o stare de coproprietate forțată, care derivă din însăși destinația lucrului, iar durata este subordonată existenței construcției.
Pe de altă parte, în principiu, fiecare proprietar al unei case împărțite pe etaje sau apartamente se poate folosi de părțile sau lucrurile ce servesc comun, cu condiția însă ca această folosință să fie conformă cu destinația lucrului și să nu aducă vreo împiedicare dreptului celorlalți.
În mod corespunzător și dreptul de proprietate asupra terenului aferent unui asemenea imobil cu proprietari diferiți ai apartamentelor, nu este exclusiv, ci în aceeași modalitate a indiviziunii. Față de aceste elemente și de regula că starea de indiviziune poate să înceteze numai cu acordul tuturor coproprietarilor și nu împotriva voinței lor, nu era legal ca, prin ordinul prefectului să se stabilească un drept exclusiv de proprietate asupra unei părți din teren în favoarea proprietarului unui singur apartament, o asemenea operațiune ar fi avut efectul unei împărțeli, care ar fi lezat interesele celorlalți proprietari. Or, împărțeala se face fie prin bună învoială fie pe cale judiciară. În aceste condiții, evident că nu era posibilă o individualizare fizică a terenului în litigiu, cu privire la dimensiunile laturilor și vecinătăți.
Un act juridic se socoteste savarsit in frauda legii cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Fiind o incercare de abatere legii de la finalitatea ei, fraudarea legii constituie un abuz de drept, sanctionat explicit sau implicit, printr-o serie de dispozitii legale.
Deci, aplicarea legii, in litera si spiritul ei, este o necesitate de interes obstesc si de aceea actele juridice savarsite in frauda legii sunt sanctionate cu nulitate absoluta.
În cauză actul juridic prin care s-a stabilit prin constituire drept de proprietate asupra terenului aferent locuinței, este un act emis de o autoritate a statului, în baza unei proceduri stabilite printr-o lege specială, ce conține norme cu caracter imperativ,iar dreptul s-a născut direct în temeiul prevederilor legale.
Or, a socoti că ordinul prefectului - emis în aplicarea legii și la puțin timp de la intrarea în vigoare a legii fondului funciar și înainte cu 7 ani de la desfiintarea titlului statului, respectiv de la constatarea judiciară a nulității donației, este nul si deci lipsit de efecte, ca act juridic subsecvent in baza aplicării automate a principiilor efectelor nulității - echivalează cu lipsirea totală de conținut și finalitate a dispozițiilor legale speciale, în baza cărora s-a stabilit dreptul.
Legea fondului funciar este la rândul ei un act normativ cu caracter reparatoriu, față de care legea 10/2001 are un caracter de complinire. Dacă s-ar accepta necondiționat și fără excepții, că efectele nulității donației ar conduce si la desființarea ordinului prefectului, născut într-o situație juridică obiectivă și avându-și originea în lege, s-ar încălca principiul stabilității raporturilor de proprietate și al securității circuitului civil. În orice caz, ordinul prefectului a fost emis în anul 1996, astfel că dreptul stabilit în favoarea terțului, autor al pârâtei, esteun bunîn sensul art. 1 Protocolul 1 al CEDO.
Nu se poate susține că acesta nu poate obține protecția dreptului astfel obținut, nefiind aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine, sau retine că autorul pârâtei a fost de rea credință la momentul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
În acel moment, acesta era titularul unui drept de proprietate asupra locuinței, situație născută și perpetuată timp de 17 ani până la intrarea în vigoare a legii fondului funciar și de 22 de ani până la momentul emiterii ordinului prefectului, în condițiile în care titlul său asupra construcției nu a fost desființat și pe rolul instanței, nu s-a făcut dovada promovării anterior anului 1996 a vreunei acțiuni în acest sens sau petitorii, ori a publicității privind un litigiu asupra terenului, care să fi pus pe autorul pârâtei în situația de a-și valorifica vocația la constituirea dreptului, pe riscul său.
De asemenea, pare necredibila susținerea recurenților în sensul că au aflat de emiterea OP după anul 2002, de vreme ce aceștia susțină că erau preocupați încă din anii 1991 - 1992 de emiterea unui titlu de proprietate în baza legii fondului funciar, în favoarea autorului pârâtei. Mai mult, înainte de emiterea ordinului, autorul pârâtei se afla și în posesia unui act emis de autorități, intitulat Titlu de proprietate nr. 169/4 martie 1991 - fila 107 dosar apel, prin care se atestă atât dreptul de proprietate asupra locuinței, cât și un drept de proprietate în indiviziune asupra terenului aferent, de 119 mp.
În orice caz, tribunalul nu a rezolvat critica referitoare la inexistența relei credințe a autorului pârâtei în derularea procedurii pentru obținerea ordinului prefectului, prin invocarea excepției autorității de lucru judecat, în sensul art. 1201 Cod civil și art. 163 Cod procedură civilă, întrucât procesul anterior a avut alt obiect și litigiul s-a purtat asupra construcției, iar nu asupra terenului. De asemenea, prin considerentele deciziei s-a complinit motivarea primei instanțe, neprocedându-se la suplinirea ei.
Autoritatea de lucru judecat îndeplinește două funcții, din punct de vedere procesual: una de excepție și una de prezumție.
Excepția are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, impunând condiția identității de acțiuni care privesc același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Prezumția se întemeiază pe regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, așadar spre deosebire de excepție, prezumția reclamă diversitate de acțiuni și identitate de chestiuni.
Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a fost invocată ca prezumție, în sensul că anumite constatări făcute prin decizia 1163/R/2008 a Curții de Apel Timișoara, privitoare la buna credință autorilor pârâtei, sunt valabile în mod corespunzător și în cauza de față și nu pot fi contrazise, cu diferența că se referă la teren, iar nu la construcție. Practic, s-a reținut că autorul pârâtei nu avea motive să pună la îndoială titlul statului la momentul valorificării dreptului său în baza legii fondului funciar, de vreme ce donația s-a desființat ulterior acelei proceduri, hotărârea nefiindu-i opozabilă deși se afla în posesia ordinului prefectului, iar acest act a fost emis în anul 1996, în baza unei situații juridice reale.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2, rap. la art. 304 pct. 9 și art. 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamanții -, - și, împotriva deciziei civile nr.185/A din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Dr.Tr.S, Comisia Județeană de Fond Funciar M, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, se va modifica în parte decizia, se va admite apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3445/16.07.2004, se va desființa în parte această sentință și se va trimite cauza spre rejudecarea capătului de cerere în revendicare teren aceleiași instanțe, Judecătoria Dr.Tr.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței civile apelate în ceea ce privește capătul de cerere în constatare nulitate și restul dispozițiilor deciziei civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, - și, împotriva deciziei civile nr.185/A din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Dr.Tr.S, Comisia Județeană de Fond Funciar M, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor
Modifică în parte decizia susmenționată.
Admite apelul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 3445/16.07.2004. Desființează în parte sentința civilă și trimite cauza spre rejudecarea capătului de cerere în revendicare teren aceleiași instanțe, Judecătoria Dr.Tr.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile apelate în ceea ce privește capătul de cerere în constatare nulitate
Menține restul dispozițiilor deciziei civile recurate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. TR/4 ex
08.01.10
Jud.fond
Jud apel
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
