Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 149
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 23 februarie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu- JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - judecător
- - -- JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 236 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiectpretenții, dosarul se află la al treilea termen de judecată și că procedura este completă.
Față de lipsa părților la primul apel nominal, se lasă cauza pentru al doilea apel nominal.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru recurentul-reclamant avocat, iar pentru intimata-pârâtă avocat, lipsă fiind părțile.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul, motivat de faptul că nu mai au de formulat cereri noi, solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului în sensul celor formulate prin cererea de recurs, rezervându-și dreptul pentru cheltuielile de judecată printr-o acțiune ulterioară. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că susținerile recurentului sunt confuze și contradictorii atât pe situația de fapt cât și pe temeiul de drept. Recurentul a solicitat intimatei să-i restituie suma de 100.000 Euro, bani pe care i-a obținut prin vânzarea a două proprietăți în Italia, a venit cu banii în România pentru a cumpăra proprietăți, dar l-a încheierea actelor a aflat că el nu poate cumpăra proprietăți pe teritoriul României și ca urmare actele au fost încheiate atunci pe numele intimatei, deși banii au fost predați de el. Faptul că a obținut suma de 100.000 Euro din vânzarea a două proprietăți în Italia nu este adevărată, pentru că din actele pe care le-a depus la fond, recurentul arată că vândut un apartament cu 24.000 Euro împreună cu soția sa, iar în al doilea apare ca vânzător fiul recurentului. Singurul ajutor pe care l-a primit intimata de la recurent a fost că a ajutat-o să aducă banii în România pentru că ea nu poate trece de vamă cu o sumă mai mare de 10.000 Euro Intimata prin probele administrate, martori și înscrisuri a făcut dovada că acești bani îi aparțin întrucât a lucrat timp de 10 ani în Italia unde de fapt și- deschis și o firmă proprie în anul 2008 și toate acestea cu banii munciți cinstiți de ea, deci avea posibilitatea să-și cumpere proprietăți și în România. Intimata a făcut dovada cu acte că suma de 100.000 Euro cu care a fost achitat prețul proprietăților imobiliare cumpărate este bunul acesteia și reprezintă prețul muncii sale. În concluzie, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.236/AC/2008 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Neamțaf respins ca nefondat apelul declarat de către, împotriva sentinței civile nr.692/08.02.2008 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț..
În motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că:
Prin sentința civilă nr.692 din 08.02.2008 pronunțată de judecătoria Piatra Neamțs -a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 100.000 de EURO calculată la cursul BNR de la data plății efective. Reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâtă în Italia și având relații foarte apropiate, pârâta a reușit să-l convingă să facă investiții imobiliare în România, care pe termen vor aduce profit la amândoi. În acest context, reclamantul a susținut că, a vândut două proprietăți imobiliare în Italia, iar în 2006 venit în România cu suma de 100.000 de EURO obținută din aceste vânzări și care a fost declarată la intrare în vamă, urmând să cumpere construcții și teren în comuna Roșie. În acest sens s-au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare sub nr.901/28.06.2006 și contractul din 03.08.2006 care au transferat proprietatea pe numele pârâtei motivat de faptul că notarul public le-a spus că cetățenii străini nu pot dobândi terenuri în România, astfel că patrimoniul pârâtei s-a mărit pe seama patrimoniului său fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la filele 22 - 27 solicitat respingerea acțiunii, arătând că prețul imobilelor cumpărate a fost achitat cu banii câștigați de ea în Italia, unde muncește din 1996, că într-adevăr îl cunoaște pe reclamant din 1998, lucrând la acesta ca secretară, sens în care i-a fost asigurat un salariu mare și un spațiu de locuit. După ce a obținut permisul de ședere în Italia în anul 2004, o parte din banii pe care îi câștiga i-a depus în bancă, iar o parte din bani i-a trimis spre depozitare la părinți în țară. În momentul în care s-a decis să cumpere o proprietate în România l-a rugat pe reclamant să o ajute la intrarea în România în declararea sumei mari de bani pe care o avea asupra sa prin lichidarea conturilor sale, iar ca urmare a relațiilor apropiate existente între cei doi, reclamantul a declarat organelor vamale că suma provine din activitatea firmei sale. Totodată pârâta a arătat că prețul imobilului a fost plătit în două rate întrucât vânzătorul avea proprietatea ipotecată și mai întâi trebuia să-și plătească datoria la bancă, după cum a și fost înscris în antecontract, împrejurare care a făcut ca ea să rămână în țară până la finalizarea contractului iar reclamantul să se întoarcă în Italia la soția și copii săi.
În cauză a fost administrată proba testimonială la solicitarea ambelor părți.
Instanța de fond a reținut că, raportat la temeiul juridici invocat de reclamant în prezenta cauză, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor materiale și juridice specifice acestei instituții de drept. Din probele administrate nu a reieșit că mărirea patrimoniului pârâtei cu imobilele achiziționate prin contractul în litigiu, s-a făcut pe seama patrimoniului reclamantei. De altfel, s-a mai reținut că nu s-a putut stabili cu exactitate faptul că prețul obținut din vânzarea de către reclamantul și soția lui a unui teren și apartament în anul 2006, fost folosit în obținerea imobilului din România în anul 2007, respectiv că au constituit parte din banii declarați la vamă de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței, iar pe fond admiterea cererii cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 EURO și a cheltuielilor de judecată.
Apelantul a criticat sentința sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a ignorat singurele probe directe și esențiale administrate în cauză: depoziția martorului-vânzător și declarația dată de reclamant în fața organului vamal, reținând însă înscrisurile depuse de pârâtă privind depunerile de EURO în contul pârâtei, fără a analiza mișcările din conturile sale bancare. De altfel nu s-a luat în considerare faptul că sume importante de bani au fost depuse în contul pârâtei chiar de către el, astfel că codul bancar care îi corespunde acesteia este de 55645 iar codul său bancar este de 55937. Totodată s-au apreciat greșit probele analizând superficial datele conform căreia el și soția sa a vândut în martie 2006 în Italia un imobil, cu trei luni înaintea încheierii contractului în România, iar nu în 2007 cum reține instanța, astfel încât legătura dintre cele două prețuri nu mai este evidentă, precum și faptul că instanța a reținut eronat că a trecut frontiera cu 100.000 EURO și nu cu 124.000 EURO. În concluzie, apelantul a arătat că raportul de cauzalitate între micșorarea patrimoniului reclamantului și mărirea patrimoniului pârâtei este dovedit cu declarația vamală a sa contestată neconvingător de pârâtă și coroborată cu depoziția martorului vânzător.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu 3.280 lei taxă de timbru și 5,00 lei timbru judiciar.
Tribunalul analizând sentința sub aspectele criticate și din oficiu, precum și în conformitate cu dispozițiile art.295 Cod procedură civilă a constatat că apelul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi reținute:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.939 din 03.08.2006 de BNP (filele 5 - 7 ) pârâta a cumpărat de la soții și mai multe imobile (terenuri și construcții) situate pe raza comunei Roșie județul N pentru care s-a plătit prețul de 100.000 de EURO astfel: 75.000 EURO la data de 28.06.2006 cu titlu de avans, când s-a încheiat antecontractul autentificat sub nr.901 din 28.06.2006, iar diferența de 25.000 EURO la data autentificării din 03.08.2006.
Prin prezenta acțiune reclamantul a pretins că în realitate prețul a fost achitat de către el cu banii obținuți în urma vânzării unor imobile din Italia (filele 17 - 20), iar pentru că notarul le-ar fi spus că în calitate de cetățean străin nu poate achiziționa bunuri în România, în contract a fost trecută, în calitate de cumpărătoare, pârâta deși aceasta nu a contribuit cu niciun la încheierea actelor.
Pârâta-intimată a susținut dimpotrivă că întregul preț a fost achitat cu banii pe care i-a strâns în perioada în care a lucrat în Italia, respectiv din 1996, atât la firma reclamantului cât și la alte firme, iar banii strânși au fost depozitați, fie în țară la părinții săi, fie în Italia în conturi bancare, astfel cum a depus înscrisurile de la filele 28 - 121.
Din analiza materialului probator administrat de instanța de fond reiese cu certitudine că între reclamant și pârâtă au existat până la un moment dat, ulterior datei încheierii contractului, o strânsă relație de afecțiune și încredere, fără de care nu s-ar fi putut da declarația în fața organului vamal de către reclamant de la fila 7 dos. recurs, reieșind de altfel intenția acestuia de a face afaceri profitabile în România în viitor. La fel de adevărat este că ambele părți au venit în România cu disponibilități financiare mari probabil pentru achiziționarea unor imobile în România.
Însă coroborând probele administrate de reclamant, respectiv contractul de vânzare unor imobile în anul 2006 de către și soția sa, și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fiul său de la fila 19 - 20 dos. fond, și declarația martorilor de la filele 153 - 154 dos. fond, cu înscrisurile financiar bancare depuse de către pârâta, se poate concluziona, așa cum a reținut și instanța de fond că pârâta a avut mijloacele financiare necesare pentru achiziționarea imobilelor din România din litigiu, neexistând un raport de cauzalitate direct între probele susținute de reclamant și situația de fapt dedusă judecății. Mai concis, nu există dovada micșorării patrimoniului reclamantului cu suma de 100.000 EURO de către pârâtă, în condițiile în care aceasta a probat existența situației financiare pozitive și dorința de a achiziționa bunul imobil litigant. Cum reclamantul-apelant și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.986 și art.1198 Cod civil, respectiv: "cvasi-contractul este un fapt licit și voluntar din care se naște o obligație către o altă persoană sau obligații reciproce între părți și "acele reguli nu se aplică întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putință de a-și procura o dovadă scrisă despre obligația ce pretinde sau a conserva dovada luată, precum la obligațiile ce se din cvasi-contracte și din delicte sau cvasi-delicte", tribunalul constată că nu a fost dovedită în drept și în fapt acțiunea dedusă judecății de către reclamant și în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de apelantul-reclamant.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs apelantul-reclamant care a criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate invocând în esență:
- instanța de apel a ignorat probatoriul administrat în cauză inclusiv probele noi administrate în apel în conformitate cu dispozițiile art.297 alin.1 Cod procedură civilă;
- decizia recurată nu îndeplinește condițiile minime prevăzute de art.261 pct.3,5 Cod procedură civilă referitoare la cuprinsul hotărârilor, referitor la obiectul cererii și susținerilor în pronunțare ale părților cu arătarea dovezilor, " motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților " în acest context hotărârea este lovită de nulitate absolută;
- de asemenea, refuzul de a delibera asupra probelor administrate în plus față de judecata în fond echivalează cu o nepronunțare asupra fondului apelului, împrejurare de natură să atragă casarea deciziei și trimiterea spre rejudecarea apelului;
- instanța a procedat la o greșită apreciere a ansamblului probator, ce relevă o disproporție vădită între veniturile lunare ale intimatei-pârâte, a ignorat mișcările de cont din luna mai 2004 și evidențele bancare, precum și declarația pe care a dat-o în fața organului vamal cu privire la suma de 124.000 Euro în conformitate cu Regulamentul European 1889/2005, anexat în copie extras declarației de recurs.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5, pct.7, pct.8, 9 Cod procedură civilă.
În cauză intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului efectuată prin prisma motivelor de recurs și temeiurilor juridice invocate instanța reține următoarele:
1) Referitor la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.5, pct.7 Cod procedură civilă, respectiv, neîndeplinirea în cazul deciziei recurate a condițiilor minime prevăzute de art.261 pct.3, 5 Cod procedură civilă și nemenționarea în aceasta a motivelor care au formulat convingerea instanței, se reține că acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.5 Cod procedură civilă modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, când prin hotărârea dată se încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă.
2 al art.105 Cod procedură civilă menționează faptul că sunt nule actele îndeplinite de neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin înlăturarea lor.
Textul normativ anterior citat, invocat de recurent, vizează, astfel cum s-a statuat și arătat în doctrină, cât și în jurisprudență, nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului civil, prin forme de procedură înțelegându-se toate dispozițiile, normele, regulile care privesc desfășurarea proceselor înaintea justiției, tot ceea ce legea prescrie că trebuie urmat pentru executarea hotărârilor și tot ceea ce poate avea legătură directă cu funcționarea legală a organelor judecătorești.
Ori, motivul invocat de recurent, respectiv încălcarea art.261 pct.3, 5 Cod procedură civilă nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.5, indicat de recurent ca temei legal, text ce face trimitere la neregularități de ordin procedural, considerent pentru care acest motiv de recurs urmează a fi analizat prin prisma art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Astfel, art.261 pct.3, 5 Cod procedură civilă, stipulează faptul că hotărârea va cuprinde, printre altele, obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor(pct.3), motivând de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, cum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Din cuprinsul hotărârii atacate(preambul, considerente și dispozitiv) rezultă că mențiunile prevăzute de art.261 pct.5,7 Cod procedură civilă au fost respectate, în sensul că, în hotărâre au fost menționate cererile și susținerile părților, situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță, precum și temeiurile juridice în baza cărora instanța a apreciat că acțiunea recurentului-reclamant nu poate fi primită.
În acest context urmează a fi înlăturate motivele de recurs privind nerespectarea mențiunilor obligatorii înserate în art.261 pct.3,5 Cod procedură civilă, cât și cel privind nemotivarea deciziei.
Codul d e procedură civilă nu instituie condiții particulare în legătură cu forma sau conținutul considerentelor, textul art.261 pct.5 Cod procedură civilă referindu-se doar la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cerințele părților.
Pe cale de consecință, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cerere și asupra tuturor mijloacelor ce au fundamentat pretențiile părților, obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile, reprezentând una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil în sensul art.6 CEDO.
Curtea Europeană, a statuat în această materie, că textul art.6 al Convenției obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, dar că această obligație nu trebuie să fie înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului; astfel, în acest context, în jurisprudența Curții s-a apreciat că este suficient că hotărârea, chiar succint motivată, să examineze în mod efectiv problemele esențiale care îi sunt supuse aprecierii, iar motivarea să permită exercitarea efectivă a controlului judiciar.
Faptul că, potrivit susținerilor recurentului, instanța de apel nu a făcut referire la întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, nu echivalează cu o necercetare a fondului procesului, de natură să conducă la nulitatea deciziei atacate, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat și anterior, rezultă din considerentele hotărârii, că instanța de apel a făcut trimitere la materialul probator administrat în cauză, la situația de fapt astfel cum a fost relevată de acesta, precum și la temeiurile juridice ce au fundamentat soluția.
Pe cale de consecință, în raport de cele anterior examinate motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.5, 7 Cod procedură civilă urmează să fie respinse ca nefondate.
2) Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8, pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în raport de dezvoltarea argumentației recurentului, are ca obiect greșita apreciere a probatoriului administrat, instanța apreciază că și acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura sau înțelesul neăndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ori, greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză, invocată de recurent în motivarea recursului, nu se circumscrie dispozițiilor art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.
Se reține că acțiunea recurentului, a fost motivată pe dispozițiile art.986, 1093, 1198 cod civil referitoare la cvasi-contract, proba acestuia și persoanele ce pot achita o datorie a altuia, temeiul juridic invocat fiind cel al îmbogățirii fără justă cauză.
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut, în mod corect că, în cauză, recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor materiale și juridice specifice instituției juridice invocate(în acest sens, arată contractele respectiv contractul de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea intimatei, contractele de vânzare-cumpărare invocate de recurent, într-unul dintre acestea apărând ca vânzători, recurentul și soția sa, iar în cel de al doilea fiul acestuia, foile de vărsământ bancar depuse de intimată, statele de plată și cupoanele de expediere în țară a diverse sume de bani de către intimată, înscrisuri coroborate cu probele testimoniale).
Ori, față de probatoriul administrat, în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză nu s-a dovedit, existența unei dovezi a mișcării patrimoniului recurentului și majorării patrimoniului intimatei cu suma reclamată de acesta cu care s-ar fi achiziționat imobilul.
Având în vedere cele anterior menționate, apreciind, în raport de motivele invocate, că, în speță, nu se impune casarea sau modificarea deciziei recurate instanța, în temeiul art.312 ind.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod procedură civilă se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 236 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-
Red.dec..-/
Red.dec. rec.-
Tehn.- / 2 ex./20.03.2009.
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
