Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 156/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 156/
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul MUNICIPIUL prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 45/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierile de amânare a pronunțării din data de 02 octombrie 2009, respectiv 09 octombrie 2009, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamantul Municipiul prin Primar, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de - lei RON reprezentând redevențe și penalități de întârziere.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâtul contractul de concesiune nr. 8/01.09.1992 și respectiv act adițional nr. 2/2002 la acest contract, pentru suprafața de 95 mp teren situat în, str. - - Zona, pentru o durată de 25 de ani.
A arătat că în conformitate cu contractul respectiv pârâtul avea obligația să achite sumele stabilite ca redevențe în cuantum de 6.000 lei ROL calculat, indexată cu rata inflației.
A arătat că întrucât pârâtul nu a achitat sumele datorate, trimestrial, potrivit art. 9 din contractul încheiat, sunt de perceput penalități de întârziere de 5% din suma datorată.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 112 - 114 cod procedură civilă, art. 969, art. 1073 cod civil, art. 5,6,7 din contractul de concesiune nr. 8/1992 și respectiv actul adițional nr. 2/2002 la acesta, precum și art. 17 din Legea nr. 146/1997, sub aspectul susținerii cererii de scutire la plata taxelor de timbru.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii sub aspectul penalităților pretinse, declarându-se de acord cu plata redevențelor neachitate, aferente anilor 2005 - 2006, în cuantum total de 4482 lei.
A arătat că reclamantul nu a procedat la retragerea concesiunii pentru neachitarea redevențelor cu mai mult de 30 de zile peste termenul de plată stabilit prin contract și că penalitățile pretinse depășesc valoarea creanțelor datorate contrar prevederilor art. 4 al. 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.
Prin sentința civilă nr. 45/2009 Tribunalul Hunedoaraa admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului pentru sumele calculate până la data de 02.06.2005, reprezentând redevențe și penalități de întârziere. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul prin Primar împotriva pârâtului și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4482 lei redevențe și suma de 4482 lei penalități de întârziere, fiind respinsă în rest acțiunea. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Reclamantul a transmis în concesiune, inițial, suprafața de 15 mp teren, situat în, str. - - Zona, Asociației Familiale, pe o durată de 25 de ani, conform contractului de concesiune nr. 8/01.09.1992( 11 - 15 dosar fond).
Prin contractul respectiv s-a stabilit un preț al redevenței de 6.000 lei anual, plătibile în rate trimestriale ( art. 5 contract).
De asemenea, părțile au inserat în contractul respectiv o clauză penală, stipulând ca neplata trimestrială la termenul stabilit se sancționează cu penalități zilnice de 5 % din suma datorată (art. 9 din contract).
De asemenea, prin același contract au stipulat ca întârzierile plăților ratelor trimestriale cu mai mult de 30 de zile, îndreptățește concedentul la retragerea concesiunii, prevedere pe care părțile au acceptat-o și ca modalitate expresă de încetare a contractului respectiv (art. 10 pct. 10.c din contract).
Vânzarea succesivă a edificatelor executate asupra terenului respectiv, a determinat modificarea contractului prin acte adiționale succesive prin care s-a modificat pe lângă persoana concesionarului și obiectul contractului, acesta majorându-se la 95 mp teren ( fila 6 - dosar fond).
Așadar, potrivit contractului și actului adițional al acestuia, pârâtul datorează reclamantului redevențe și penalități de întârziere, fiind de principiu că convențiile legal făcute au putere de lege între părțile care le-au perfectat.
Tot de principiu este că, penalitățile nu pot depăși valoarea creanțelor datorate.
În consecință, având în vedere că pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, atât sub aspectul redevențelor cât și sub aspectul penalităților, instanța de fond a admis în parte acțiunea, și pe cale de consecință, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 4482 lei redevență datorată potrivit contractului de concesiune nr. 8/1992 și actului adițional nr. 2 la acesta precum și la plata sumei de 4482 lei penalități de întârziere datorate potrivit aceluiași contract, pentru neachitarea la termenul stabilit a prețului concesiunii. De altfel, s-a mai reținut că până la data de 02.06.2005, operează prescripția dreptului la acțiune a reclamantului. Totodată, s-a constatat de către instanța de fond, că pârâta nu a invocat categoria juridică a terenului concesionat, împrejurare care ar fi determinat judecarea cauzei în condițiile art. 66 din OUG nr. 54/2006, conform Legii nr. 554/2004. Cu privire la cheltuieli de judecată, instanța de fond arată că acestea nu se justifică ( 45 - 46, 51 - 53), astfel că nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul, solicitând în principal admiterea acțiunii așa cum a fost formulată iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței pentru suma de 1852 lei redevențe și 5182 lei penalități de întârziere.
În motivarea apelului reclamantul, în susținerea cererii principale, arată că penalitățile au fost prevăzute de contract în art. 9, ori potrivit art. 969 cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante.
În subsidiar se susține că și suma de 1852 lei cu titlu de redevențe solicitată este datorată de către pârât întrucât instanța de fond a fost în eroare când a invocat excepția prescripției, întrucât prin achitarea sumei în cuantum de 144 lei pentru trimestrul I al anului 2006 cu chitanța din 19.02.2007, a fost întrerupt cursul prescripției.
Cu referire la suma de 5152 lei solicitată în plus cu titlu de penalități, apelantul susține că aceasta se cuvine pentru anii 2002, 2003 și 2004 până la concurența redevenței anuale.
Aceste sume nu sunt prescrise, întrucât prin achitarea redevenței pentru ani 2002, 2003 și 2004, cu chitanța -/19.02.2007 a fost întrerupt cursul prescripției și de la această dată începe să curgă un nou termen de prescripție.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În apel nu s-a solicitat încuviințarea de probe noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată apelul fondat în parte, pentru următoarele considerente:
E de necontestat că, Consiliul Local al Municipiului a încheiat cu Asociația Familială, contractul de concesiune din 01.09.1992 pentru suprafața de 1500 mp aparținând domeniului privat al orașului, situat în, str. - -, pentru construire stație autobuz și spațiu comercial.
Concesiunea a fost stabilită pe o durată de 25 de ani.
A fost stabilit prețul concesionării, ce urma a fi modificat în funcție de inflație. A fost stabilită clauza penală prev. de art. 9 din contract, articol ce prevede o penalitate cu 5 % pe zi din suma datorată, iar în cazul în care se depășește scadența plății la 30 de zile se va proceda la retragerea concesiunii.
Pârâtul, prin actele adiționale succesive a devenit concesionarul unei suprafețe de 95 mp.
În mod corect instanța de fond nu a admis acțiunea așa cum a fost formulată și nu a obligat pârâtul la plata penalităților solicitate reținând incidența prev. art. 4 al. 3 din Legea 452/2002 așa cum era în vigoare la data pronunțării.
Întrucât prin contract nu s-a stipulat o clauză specială, totalul penalităților pentru întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra cărei sunt calculate, conform art. 3 al art. 4, așa cum era în vigoare Legea 469/2002, la data pronunțării sentinței atacate.
Prin urmare, solicitările formulate de către apelant în principal nu pot fi primite.
Criticile sub aspectul sumei de 1882 lei cu titlu redevență pentru anul 2004 sunt fondate.
Pârâtul, cu chitanța nr. -/19.02.2007 a achitat redevența datorată pentru anul 2002, 2003 și pentru trimestrul I al anului 2004.
Din suma datorată pentru 2004, de 1966 lei cu titlu redevență, pârâtul a achitat doar 144 lei în februarie 2007, astfel a rămas de achitat suma de 1882 lei.
Întrucât prin aceasta, pârâtul a recunoscut datoria, a operat întreruperea cursului prescripției, astfel încât pentru anul 2004 nu operează prescripția dreptului la acțiune cum greșit a reținut instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 16 al. 1 lit. "a" din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit prevederilor art. 17 întreruperea șterge prescripția, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
În speță, de la data recunoașterii datoriei, 12.02.2007 a început să curgă o nouă prescripție.
Prin urmare, pentru anul 2004 suma stabilită cu titlu de redevență și suma stabilită cu titlu de penalități de întârziere nu este prescris.
Însă pentru anul 2002 și 2003, reclamantul nu este îndreptățit la penalități de întârziere întrucât pentru acești ani cererea este prescrisă, cum corect a reținut instanța de fond.
Apelantul susține că și pentru acești ani se datorează penalități tocmai datorită întreruperii cursului prescripției în 2007, prin recunoașterea datoriei de către pârât, susținere ce nu poate fi primită.
Pentru a opera întreruperea, cauza de întrerupere trebuie să intervină mai înainte de împlinirea termenului de prescripție. Or, în speță, plata redevenței de către pârât la 19.02.2007, s-a efectuat după împlinirea termenului de prescripție pentru 2002 și 2003.
Prin urmare, față de cele de mai sus și având în vedere dispozițiile art. 296 cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de către reclamant, va schimba în parte sentința atacată în sensul admiterii excepției prescripției până la data de 19.02.2004 și în consecință, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului și suma de 1852 lei redevență și 1966 lei penalități întârziere și pentru anul 2004.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.
Pentru aceste motive:
( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 156/A/16.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de către reclamantul Municipiul prin primar împotriva sentinței civile nr. 45/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- pe care o schimbă în parte în sensul admiterii excepției prescripției până la data de 19.02.2004 și în consecință obligă pârâtul să plătească reclamantului și suma de 1852 lei redevență și 1966 lei penalități de întârziere.
în rest dispozițiile sentinței apelate.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.10. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
4 ex/18.11.2009
Jud. fond -
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
