Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/A/2010
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantele - și prin mandatar - împotriva sentinței civile nr. 1229/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 04 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, astfel cum a fost precizată, reclamantele - și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, DGFP A, Primăria - Comisia locală de fond funciar, Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 20.636 Euro pe an de la data de 20 martie 1945 și până în ziua plății efective, sumă ce reprezintă folos de tras nerealizat pentru suprafața de 24,78 ha teren din Comuna, județul A, teren expropriat abuziv prin Decretul 187/1945, precum și la plata sumei de 100.000 EURO reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că suprafața de 24,78 ha a fost proprietatea familiei reclamantelor, fiind expropriată prin Decretul nr. 187/1945 deoarece erau etnici germani. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri a fost recunoscut de Statul Român prin Hotărârea nr. 40/2006 a Comisiei Locale, Hotărârea nr. 322/2006 a Comisiei Județene A de fond funciar, însă nici până în prezent nu a fost eliberat titlul de proprietate.
Se consideră că acțiunea este întemeiată deoarece Statul Român, fără drept, a folosit acest teren începând cu data exproprierii abuzive și nici până în prezent nu au fost puse în posesie.
În drept s-a invocat art. 480, 998, 1082, 1084 și 1003 Cod civil, Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Pârâtul Ministerul Agriculturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, a lipsei calității procesuale pasive a acestuia și pe fond respingerea acțiunii.
Pârâta Comisia Județeană Aad epus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și a prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1229/2009 Tribunalul Albaa respins acțiunea formulată de reclamante.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantele solicită prin acțiune lipsa de folosință, anume folosul neîncasat de la momentul preluării abuzive și până la zi.
Legea nr. 18/1991 însă nu face nici o referire la alte despăgubiri, cum ar fi fructele civile și aceasta deoarece legiuitorul reglementând actul normativ în scop reparator a avut în vedere, în primul rând, o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau în cazul în care reconstituirea în natură nu mai este posibilă prin compensarea ce se va acorda, despăgubind integral pe cel de care statul a abuzat fără drept.
Restituirea fructelor civile este prevăzută de art. 483 Cod civil, însă legea specială nu a prevăzut această modalitate de reparare a prejudiciului și în virtutea principiului specialia generalibus derogant pretențiile reclamantelor nu sunt întemeiate.
Instanța a mai reținut și că acțiunea reclamantelor este nefondată, deoarece în speță Statul a fost posesor de bună credință, el având convingerea că este proprietar în baza unui titlu valabil, respectiv actele de cooperativizare și intrare a terenurilor în proprietatea sa și astfel nu datorează folosul de tras, respectiv fructele civile, potrivit art. 486 Cod civil.
Instanța a constatat că și dacă buna credință a Statului ar fi încetat o dată cu formularea cererii de chemare în judecată, acțiunea este prescrisă pentru perioada 20.03.1945 - 13.03.2006, iar pentru perioada ulterioară acestei date reclamantele nu au probat în nici un fel pretențiile lor în condițiile art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamantele - și.
În motivarea apelului reclamantele menționează insuficienta pregătire a judecătorului care a soluționat cauza cu superficialitate, deturnând fondul legislației milenare în materia proprietății; faptul că s-a încălcat prevederile art. 118 Cod procedură civilă întrucât Primăria și MFP nu au depus întâmpinare în cauză, iar instanța nu a făcut aplicarea prevederilor art. 108 Cod procedură civilă; instanța nu a verificat dacă MFP a dat procură DGFP A să-l reprezinte în proces; pronunțarea s-a făcut fără ca reclamantelor să li se comunice încheierea din 24.06.2009 de respingere a cererii de recuzare a judecătorului, fiind astfel lipsite de dreptul la apărare; instanța face o întreagă teorie a legii speciale care nu prevede dreptul la reparații, fără să observe că această lege se completează cu codul civil; este greșită susținerea că Statul Român ar fi fost de bună credință, în condițiile în care acesta în mod abuziv a lipsit familia reclamantelor de terenurile deținute; instanța în mod greșit admite excepția prescripției, fără să observe că în cele două acțiuni în revendicare excepția prescripției a fost înlăturată. Mai mult, raportat la dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data la care partea a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, or reclamantelor li s-a recunoscut dreptul de proprietate abia prin sentința civilă nr. 170/2008 a Judecătoriei Blaj. În privința aspectului că acțiunea este nedovedită, reclamantele menționează că prin faptul exproprierii li s-a adus un prejudiciu care este notoriu și nu trebuie dovedit conform art. 167 Cod procedură civilă, iar în ceea ce privește creanța au depus probe dispuse de CEDO la dosar, la care s-a aplicat dobânda legală în vigoare, iar daunele morale nu se arată de ce nu sunt acordate.
Intimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a, iar pe fond respingerea apelului ca nefondat. În susținerea excepției se arată că nu are și nu a avut competențe în aplicarea actelor normative privind proprietatea, revendicarea imobiliară, domeniul proprietății. Pe fondul cauzei se arată că reclamantelor li s-a admis acțiunea în reconstituirea dreptului de proprietate, și cum Legea nr. 18/1991 are un caracter reparator, acțiunea în pretenții este nefondată. Mai mult, reclamantele nu au făcut nici o dovadă cu privire la cuantumul prejudiciului, iar pretențiile sunt prescrise parțial.
Intimata DGFP a depus întâmpinare prin care a arătat că în astfel de litigii MFP nu are calitate procesuală pasivă, iar raportat la dispozițiile art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 nici DGFP nu are calitate procesuală pasivă.
Intimata Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru lipsa calității procesuale pasive a intimatei care nu este abilitată de lege să țină seama de pierderea suferită și beneficiul nerealizat, iar pe fond ca nefondat. Se mai arată că acțiunea este prematur formulată, în condițiile în care nu este emis încă titlul de proprietate și netimbrată.
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale de fond funciar.
Celelalte părți nu au depus întâmpinare în cauză.
Asupra excepției netimbrării instanța s-a pronunțat la termenul din 4.02.2010 în sensul respingerii sale.
Curtea, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și excepțiile invocate reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a excepțiilor de fond ce fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Având în vedere obiectul acțiunii - obligarea la plata beneficiului nerealizat - și cadrul procesual stabilit de reclamante prin cererea de chemare în judecată instanța constată că pârâții Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Locală de fond funciar, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția Generală a Finanțelor Publice A nu au calitate procesuală pasivă în cauză pentru motivele ce vor fi arătate:
Potrivit art. 52 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată "în sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională".
La alin. 2 al aceluiași articol se arată că în litigiile generate de aplicarea legii fondului funciar Comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului d e procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
celor două comisii sunt stabilite prin lege: la art. 12 alin.1 se menționează că în scopulstabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului, o comisie condusă de primar, comisiile locale urmând a funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta, iar la art. 51 se menționează: comisia județeană este competentăsă soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.
Rezultă din dispozițiile menționate că cele două comisii pot sta în proces, având calitate procesuală activă sau pasivă, numai în limitele competențelor limitativ și expres menționate de legiuitor, printre care nu se regăsește și plata vreunor despăgubiri pentru lipsirea de folosință a foștilor proprietari.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor invocată de această parte și Comisiei Locale de fond funciar invocată din oficiu de instanță este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamante împotriva acestora ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Aceeași soluție se impune și în ceea ce privește pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția Generală a Finanțelor Publice A având în vedere că nu are printre competențe atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamantele nu au justificat în nici un fel chemarea în judecată a acestui pârât, nu s-a indicat care ar fi raportul juridic în care pârâtul ar fi obligat pentru a i se justifica calitatea procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește DGFP A aceasta a fost chemată în judecată în și nu ca mandatar în teritoriu al MFP, fără ca reclamantele să arate care este pretenția concretă solicitată de la această pârâtă. În condițiile în care reclamantele nu au făcut dovada că pârâții s-ar fi aflat în stăpânirea materială sau ar fi exercitat o putere de fapt, cu intenția de a se comporta ca un proprietar sau titular de drept real asupra terenului retrocedat, nu s-a probat că aceștia ar avea calitate procesuală pasivă motiv pentru care și în privința Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcției Generale a Finanțelor Publice A se va admite excepția invocată cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamante împotriva acestora ca fiind îndreptată împotriva unor persoane juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prematurității invocată de pârâta Comisia județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe motiv că reclamantele nu pot solicita despăgubiri înainte de emiterea titlului de proprietate trebuie remarcat că dreptul reclamantelor la reconstituirea dreptului de proprietate în natură sau prin echivalent a fost consfințit prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că lipsa titlurilor de proprietate pentru terenurile retrocedate nu poate constitui un fine de neprimire sau o condiție de admisibilitate, cu atât mai mult cu cât reclamatele solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință, deci pentru trecut, astfel că excepția este nefondată și va fi respinsă.
Se va respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Chiar dacă această excepție nu a fost invocată de către parte, ci de către DGFP A, excepția este de ordine publică, putând fi invocată de orice parte interesată, deci și de pârâta menționată.
Cu privire la excepție se reține că potrivit art. 25 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 31/1954 Statul este reprezentat prin Ministerul Finanțelor, afară de cazul când prin lege se stabilește alte organe în acest scop. Cum prin lege, în această materie, nu au fost stabilite alte organe în acest scop, reprezentarea Statului Român se face prin Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, analizând sentința atacată, raportat la criticile aduse, se reține următoarele:
Apelul este nefondat.
1. Primul motiv de apel este neîntemeiat, în condițiile în care judecătorul cauzei este competent să funcționeze la instanța la care activează, datorită promovării unor examene, după obținerea unei anumite vechimi în profesie. Cauza nu a fost tratată cu superficialitate, judecătorul analizând problema dedusă judecății sub mai multe aspecte, atât prin prisma excepției invocate cât și pe fondul său, aducând argumente legale prin raportare la probele administrate în cauză.
2. Nu au fost încălcate de către instanță prevederile art. 118 Cod procedură civilă.
Este adevărat că potrivit art. 118 Cod procedură civilă întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
Însă procesul civil este guvernat de principiul disponibilității care, printre altele, presupunedreptulde a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării.
apărării este stabilită de pârât, acesta fiind singurul în măsură să stabilească mijloacele și condițiile în care înțelege să se folosească de dreptul său la apărare, inclusiv prin nedepunerea întâmpinării.
În situația în care pârâtul nu depune întâmpinare, el va fi decăzut din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică, aceasta fiind singura sancțiune ce poate fi aplicată părții. Prin urmare, chiar dacă potrivit dispoziției legale menționate, întâmpinarea este obligatorie, partea pârâtă nu poate fi obligată să se apere în condițiile în care apărarea este un drept de care partea poate dispune așa cum consideră necesar.
Cu atât mai mult, instanța nu poate lua față de partea care nu se apără prin depunerea întâmpinării măsura aplicării unei amenzi conform art. 1081alin.2 lit.b Cod procedură civilă, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității care permite unei părți să-și exercitedreptulla apărare cum consideră necesar, fără a fi apreciat un abuz de drept.
3. Instanța nu era datoare să verifice dacă MFP a dat mandat DGFP A să-l reprezinte în proces. Această verificare era necesară dacă s-ar fi dispus citarea MFP prin DGFP, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice a fost citat la sediul său din B, iar DGFP A la sediul său din A I pe toată durata procesului la fond, precum și în apel.
4. Reclamantele nu au fost lipsite de dreptul la apărare prin necomunicarea încheierii din data de 24.06.2009 prin care s-a respins cererea de recuzare. Potrivit art. 34 alin. 4 Cod procedură civilă încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, astfel că dreptul la apărare la care reclamantele fac referire se putea realiza chiar pe calea apelului împotriva sentinței. Pe de altă parte, aceste încheieri nu fac parte dintre acelea pentru care se dispune comunicarea, tocmai pentru că nu pot fi atacate decât o dată cu fondul și nu separat, astfel că instanța nu era obligată să o comunice.
În acest sens Curtea are în vedere prevederile art. 266 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
5. Apelantele nu contestă împrejurarea că legea specială - nr. 18/1991 - nu prevede acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosință. Susțin însă că această lege specială se completează cu dreptul comun, respectiv cu codul civil. Tocmai de aceea, instanța fondului, după ce menționează că despăgubirile materiale și morale nu sunt prevăzute de legea specială, analizează solicitările reclamantelor din perspectiva dreptului comun, și anume art. 483 și următ. Cod civil, astfel că este nefondat motivul de apel potrivit căruia prima instanță nu a analizat pretenția dedusă judecății în condițiile dreptului comun.
6. În ceea ce privește "greșita reținere a bunei credințe a Statului Român", instanța are în vedere că buna credință se analizează în raport de data preluării și nu la data la care se solicită despăgubiri. Raportat la data preluării, în contextul istoric și reglementarea socialistă de la acel moment, în mod corect instanța fondului a apreciat că Statul a avut credința că este proprietar al terenului în baza unui act normativ, care, firesc, se bucură de prezumția de legalitate. La acest moment preluarea în baza legilor anterioare este considerată abuzivă ținând cont de reglementările constituționale și internaționale de protecție și garantare a proprietății. Însă nu trebuie confundată preluarea abuzivă cu reaua credință, care trebuie analizate la momente diferite și în contexte diferite.
Pe de altă parte, chiar dacă instanța nu ar fi reținut buna credință, trebuie avut în vedere că instanța de fond a apreciat că în cauză - în această situație - sunt incidente dispozițiile legale care reglementează prescripția extinctivă.
7. motiv de apel se referă la greșita admitere a excepției prescripției cu ignorarea prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, la art. 3 prevăzându-se că termenul prescripției este de 3 ani.
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție art. 7 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea - art.8.
Raportat la aceste dispoziții legale instanța reține că reclamantele au cunoscut sau puteau să cunoască paguba prin apelarea la aceleași modalități de calcul depuse în prezentul dosar în orice moment după formularea și admiterea cererii de reconstituire, cereri depuse în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, iar autorul pagubei era de notorietate, astfel că nu se poate susține că reclamantele nu au cunoscut cine răspunde de prejudiciul cauzat lor.
Față de momentul la care reclamantele au fost înscrise în anexa nr. 19 la Legea nr. 18/1991 și anexele nr. 38 și 39 din Legea nr. 1/2000, în condițiile în care la momentul emiterii Hotărârii nr. 40/16.03.2006 se cunoștea că reclamantele sunt înscrise în Anexele nr. 38 și 39 (fila 9 dosar de fond, reclamantele fiind de altfel nemulțumite de acest fapt) și data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Alba la data de 13.03.2009, au trecut mai mult de 3 ani, astfel că în mod corect a fost admisă excepția prescripției pentru pretențiile mai vechi de trei ani anterior datei formulării acțiunii în justiției.
Nu are nici o relevanță sub acest aspect faptul că acțiunile în revendicare formulate de reclamante au fost considerate imprescriptibile deoarece aceste acțiuni au un alt regim juridic, iar acțiunea de față este o acțiune în pretenții supusă prescripției de 3 ani potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, reclamantelor nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate "abia prin sentința civilă nr. 170/2008", deoarece prin această sentință, modificată în parte prin decizia civilă nr. 862/2008 a Tribunalului Alba, s-a dispus doar cu privire la punerea în posesiepe vechile amplasamente, dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate și întinderea suprafeței reconstituite (în natură sau prin despăgubire) nefiind niciodată puse sub semnul întrebării sau contestate.
8. Apelantele susțin că și-au dovedit pretențiile, astfel că respingerea pretențiilor ca nedovedite este evident nelegală. Este notoriu prejudiciul adus reclamantelor, iar pentru creanță reclamantele arată că au depus probele dispune de CEDO la dosar.
Sub acest aspect instanța reține că nu se poate contesta că reclamantele au suferit un prejudiciu prin faptul că li s-a naționalizat terenul în perioada comunistă. Tocmai de aceea prin legile funciare legiuitorul a reglementat restituirea proprietăților, legile având un caracter de reparație.
Însă reclamantele prin acțiunea de față solicită obligarea pârâților la plata folosului nerealizat în perioada în care terenul s-a aflat în proprietatea Statului Român.
Prin folos nerealizat saulucrum cessansse înțelege beneficul pe care reclamantele puteau să-l realizeze dacă terenul s-ar fi aflat în stăpânirea lor.
Acest beneficiu nerealizat nu este suficient să fie cuantificat, reclamatele trebuind să și dovedească întinderea lui.
Aceasta deoarece potrivit art. 1169 cod civil cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Reclamantele nu au făcut nici o dovadă cu privire la folosul pe care ar fi putut să-l culeagă de pe terenurile ce le-au fost retrocedate.
Cele două înscrisuri depuse la dosar (filele 32-35 dosar de fond) și cu care reclamantele susțin că și-au dovedit pretențiile reprezintă o cercetare asupra valorii venale a terenurilor agricole în anul 2007 din regiunile, - și din Franța.
Valoarea venală este valoarea la care se vinde un teren.
Or, în cauză nu s-a pus în discuție prețul de vânzare a terenurilor ci beneficiul care s-ar fi putut obține pe aceste terenuri în funcție de categoria lor de folosință: agricol, vie, pășune, pădure, etc.
Reclamantele au mai depus și anexa nr. 18 la Legea nr. 18/1991 prin care se stabilesc criteriile de echivalare a terenurilor agricole pe categorii de folosință în echivalent arabil, însă aceste criterii sunt avute în vedere de comisiile locale de fond funciar la momentul reconstituirii dreptului de proprietate prin restituire în natură și nu la cuantificarea prejudiciului cauzat prin nefolosirea terenului.
Sub acest aspect reclamantele nu au produs nici o dovadă, astfel că în mod corect instanța a reținut că pretențiile nu au fost dovedite.
De altfel nici în apel reclamantele nu au înțeles să solicite suplimentarea probatoriului, continuând să susțină că și-au probat pretențiile cu acele înscrisuri "dispuse de CEDO la dosar", înscrisuri care nu sunt utile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât vizează valori de tranzacționare și terenuri din altă tară.
(continuarea deciziei civile nr. 16/A/11.02.2010)
9. Ultimul motiv de apel vizează împrejurarea că instanța fondului a uitat să motiveze de ce nu acordă daunele morale.
Această critică nu poate fi primită în condițiile în care instanța de fond a menționat că daunele morale, asemenea daunelor materiale, urmează a fi respinse ca nedovedite, întrucât reclamantele "nu au probat în condițiile art. 1169 Cod civil prejudiciul suferit".
Față de cele menționate, constatând că sunt nefondate criticile aduse sentinței prin apelul de față, sentința atacată fiind temeinică și legală, la adăpost de criticile aduse, în temeiul art. 296 Cod civil Curtea va respinge ca nefondat apelul cu judecarea căruia a fost sesizată.
În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Locală de fond funciar, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Respinge excepția prematurității formulării acțiunii invocată de intimata pârâtă Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge apelul declarat de către reclamantele - și împotriva sentinței civile nr. 1229/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red/tehnored:
MR.9ex/03.03.2010
-
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
