Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 55/2010
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Judecător - - - președinte secție
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții și și de Municipiul Sibiu prin Primar împotriva deciziei civile 339/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 04 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr-, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Municipiul Sibiu ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- partajarea folosinței ternului comun aferent imobilelor proprietatea părților;
- rectificarea suprafeței de teren aparținând reclamantului de la 445 mp la 484 mp cât este în realitate pe teren;
- rectificarea cotelor indivize și a suprafețelor aferente apartamentelor, atât a reclamantului cât și a pârâților;
- evacuarea pârâților și din boxa pivniță în suprafață de 8 mp situată în Sibiu, str. G-ral nr. 28,
- obligarea pârâților și să creeze intrarea la podul aferent imobilului lor, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să creeze această intrare pe cheltuiala pârâților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că părțile au cumpărat apartamentele cu nr. 1, 2 și 3 și anterior promovării prezentei acțiuni s-a solicitat sistarea stării de indiviziune, însă Judecătoria Sibiua respins acțiunea cu motivarea că părțile pot face un partaj de folosință.
Pârâții au susținut că dețin în folosință o suprafață mai mică decât cea care li se cuvine potrivit cotelor și actelor de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 766/6.02.2009 Judecătoria Sibiua admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și a constatat că părțile dețin următoarele cote indivize din imobilul înscris în CF colectivă 7239 Sibiu top 2672/2/2/2 astfel:
- pentru imobilul cu nr. top 2672/2/2/2/I aparținând reclamantului cota de 40,52%;
- pentru imobilul cu nr. top 2672/2/2/2/II aparținând pârâților cota de 26,74%;
- pentru imobilul cu nr. top 2672/2/2/2/III aparținând pârâtei, promis spre vânzare pârâților, cota de 32,74%.
S-a dispus efectuarea partajului de folosință asupra terenului liber de construcții al imobilului cu nr. top. 2672/2/2/2 din CF 7239 Sibiu conform variantei nr. Iae xpertizei topografice efectuată de expert G, prin formarea și atribuirea următoarelor loturi:
- lotul nr. I teren de 156 mp, cale de acces în folosința comună a tuturor părților;
- lotul nr. II în suprafață de 50 mp se atribuie în folosință pârâtei ( și );
- lotul nr. III teren în suprafață de 53 mp în folosința reclamantului;
- lotul nr. IV în suprafață de 20 mp în folosința pârâților și.
S-a dispus rectificarea suprafeței de teren de la 445 mp la 476 mp.
S-a dispus evacuarea pârâților din pivnița în suprafață de 7,78 mp.
Au fost respinse celelalte pretenții.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că pentru partajarea folosinței terenului trebuie să se țină seama că este considerată parte comună terenul pe care se află clădirea, compus din suprafața construită și cea neconstruită necesară asigurării unei exploatări normale a acesteia, potrivit naturii sau destinației construcției. Pentru excedentul de teren proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite.
Față de rezultatele expertizei topo, excedentul nu este suficient de mare pentru a nu duce la o fărămițare excesivă.
De aceea a fost apreciat ca admisibil un partaj de folosință care să împartă provizoriu un atribut al dreptului de proprietate și anume folosința, pentru a cunoaște în viitor modul de întrebuințare de către coproprietari asupra anumitor parcele de teren.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel pârâții și și Statul Român.
Prin decizia civilă nr. 339/2009 Tribunalul Sibiua anulat ca netimbrat apelul pârâților și a respins apelul declarat de Statul Român.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că apelanții deși citați cu mențiunea achitării taxei de timbru, nu au înțeles să-și îndeplinească această obligație, motiv pentru care în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 4 din Legea nr. 132/1997 a anulat apelul ca netimbrat.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Statul Român instanța de apel a reținut că acesta este nefondat deoarece apelantul s-a dezinteresat complet de cauză și astfel a renunțat la toate drepturile procesuale conferite de lege, acceptând deci soluția. Critica adusă sentinței ar trebui să includă menționarea defectelor și propuneri de probațiune sau măsuri de remediere a lipsurilor. Or, acestea lipsesc cu desăvârșire, făcând ca rolul instanței de control să includă și munca de construire a apărării părții, ceea ce nu se poate.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs pârâții și și pârâtul Municipiul Sibiu pentru Statul Român.
Recurenții critică decizia instanței de apel având în vedere că nu au fost citați la adresa de domiciliu din str. -, nu au avut cunoștință de cauză și de faptul că trebuiau să timbreze, citațiile nu au fost înmânate personal părților ci ginerelui lor, părțile neputând participa la proces, pârâtul fiind plecat din țară, având meseria de șofer de.
Municipiul Sibiu prin primar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul partajării imobilului cu respectarea cotei de proprietate a Statului Român.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că din actele depuse la dosar și expertizele întocmite în cauză rezultă că Statul Român a rămas proprietar asupra terenului aferent apartamentului nr. I cu nr. top 2672/2/2/2/I, proprietatea reclamantului.
Instanța de fond a procedat la stabilirea cotelor fiecărei părți fără a ține cont de faptul că partea de teren aferentă apartamentului nr. I în cotă de 40,52 % din suprafața totală este în proprietatea Statului Român și numai în folosința reclamantului.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel.
Intimații și au depus la dosar note scrise prin care solicită să li se respecte dreptul de proprietate asupra a 156 mp și să fie eliberată pivnița închiriată de 8 mp.
Curtea, analizând decizia atacată în raport de criticile aduse, reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Sibiu prin Primar este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate:
Prin sentința pronunțată de Judecătoria Sibius -a constatat că reclamantul deține o cotă indiviză de 40,52% din imobilul înscris în CF colectivă 7239 Sibiu top. 2672/2/2/2.
În acest CF sunt înscrise "două case cu 3 apartamente, anexe, curte în suprafață de 445mp", sub nr. top. 2672/2/2/2/I fiind notat apartamentul nr. I compus din două camere, bucătărie, pivniță, șopron, drept de folosință asupra 67 mp din teren.
În expertiza întocmită de expert -fila 146 dosar de fond - se menționează că Statul Român este proprietar asupra suprafeței de 213 mp din terenul construit și neconstruit la dispoziția imobilului, cu precizarea că din această suprafață de teren o suprafață de 67 mp este atribuită cu drept de folosință proprietarului apartamentului nr. I,.
În consecință, cum reclamantul are doar un drept de folosință asupra terenului aferent apartamentului, el nu poate deține o cotă parte indiviză din imobilul înscris în CF colectivă, el fiind proprietar exclusiv numai asupra apartamentului, asupra terenului fiind proprietar Statul Român.
Tocmai de aceea pârâtul Municipiul Sibiu în calitate de reprezentant al intereselor Statului a apelat sentința pronunțată, criticând-o sub acest aspect, al greșitei rețineri a calității de coproprietar al reclamantului asupra terenului.
Instanța de apel, deși putea analiza această critică clar formulată de apelant, care invocă încălcarea dreptului de proprietate al Statului, încălcare care rezulta din probele administrate în fața instanței de fond și pentru care nu era necesară o suplimentare a probațiunii, ci doar o corectă interpretare a probelor administrate raportat la mențiunile din cărțile funciare, nu analizează deloc această critică, lăsând nesoluționat pe fond apelul pe motiv că nu este sarcina instanței să facă probe pentru dovedirea temeinicei pretențiilor unei părți.
Soluția este evident greșită.
Chiar dacă apelantul Municipiul Sibiu nu ar fi menționat nici o critică la adresa sentinței pronunțate de către prima instanță, tribunalul trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Faptul că reclamantul nu este proprietar pe teren a fost invocat atât de către experți, cât și de către pârâții (fila 266).
Mai mult, pârâtul Municipiul Sibiu nici nu avea de ce să conteste în vreun fel probele administrate la fond, în condițiile în care în ambele expertize se menționează că reclamantul deține teren doar în folosință.
În acest sens, în expertiza întocmită de expert G (fila 249 dosar de fond) se fac propuneri de atribuire a terenului în proprietatea Statului și folosința reclamantului, aspect pe care pârâtul Statul Român nu avea de ce să îl combată, întrucât îi era favorabil și corespundea situației de carte funciară.
Doar după pronunțarea sentinței și atribuirea terenului în coproprietatea reclamantului, Statul Român a constatat greșita interpretare a probelor administrate și a invocat această greșeală pe calea apelului formulat.
Instanța de apel fără să arate de ce apelul este nefondat procedează la respingerea acestuia.
În aceste condiții, raportat la art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, decizia pronunțată de instanța de apel apare ca nemotivată.
În acest sens s-a pronunțata în mod constant și CEDO, care înCauza Albina contra Românieia statuat că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența".
În speță, tribunalul a omis să răspundă argumentelor invocate de apelant referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al Statului Român și la greșita interpretare dată concluziilor rapoartelor de expertiză, astfel că cererea apelantului nu a fost examinată în mod echitabil, cu respectarea dispozițiilor art. 6 din CEDO.
Constatând că tribunalul nu a soluționat fondul cauzei, Curtea apreciază că sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de către pârâtul Municipiul Sibiu reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile nr. 339/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință va casa decizia atacată și va trimite cauza Tribunalului Sibiu pentru rejudecarea în fond a apelului declarat de pârâtul Municipiul Sibiu reprezentat prin Primar.
În rejudecare, instanța de apel va stabili pe baza mențiunilor din cărțile funciare și a concluziilor rapoartelor de expertiză asupra dreptului de proprietate al statului asupra terenului aferent apartamentului nr. I și va efectua lotizarea ținând cont de acest drept de proprietate.
II. Recursul declarat de pârâții este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Recurenții susțin că nu au fost citați la adresa de domiciliu și nu au avut cunoștință de obligația de a achita taxa de timbru.
Sub acest aspect instanța reține că deși în primă instanță pârâtul a fost prezent la termenele din 9.11.2007, 30.11.2007 și 11.01.2008, iar de la termenul de judecată din 1.01.2008 pârâții au fost reprezentați/asistați de avocat, nicicând aceștia nu au indicat un alt domiciliul decât cel la care au fost citați și nu au invocat greșita lor citare la o adresă unde nu locuiesc.
Mai mult, declarând apel împotriva sentinței instanței de fond și care le-a fost comunicată la domiciliul indicat inițial în acțiune, apelanții nu menționează nici un domiciliu, motiv pentru care în continuare sunt citați la adresa indicată de reclamant.
În recurs, pârâtul depune o copie a actului său de identitate pentru a face dovada că are domiciliul în Sibiu, str. -.
Acest act de identitate este emis la data de 12.03.2009, astfel că potrivit art. 98 Cod procedură civilă partea avea obligația de a aduce la cunoștința instanței acest nou domiciliu, mai ales că apelul a fost înregistrat la data de 24.04.2009, deci după schimbarea de domiciliu.
(continuarea deciziei civile 55/2010 dată în dosar -)
Pe de altă parte, la dosar nu există nici un act din care să rezulte care este domiciliul pârâtei.
Față de cele menționate se constată că în mod corect pârâții au fost citați la adresa menționată în acțiune de reclamant, respectiv Sibiu, str. -. -.
Nu poate fi reținută nici afirmația că pârâții nu au avut cunoștință de obligația de a plăti taxa de timbru, în condițiile în care citațiile au fost primite de o rudă a destinatarului, respectiv afinul lor (ginerele) care putea să le aducă la cunoștință de obligația inserată în cuprinsul citației.
Nu are relevanță că citația nu a fost înmânată personal părții, având în vedre că potrivit art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă dacă cel citat nu se găsește la domiciliu.agentul va înmâna citația unei persoane din familie, ceea ce agentul a și făcut.
Față de cele menționate, se constată că în mod corect instanța de apel a anulat ca netimbrat apelul pârâților în condițiile în care aceștia, legal citați cu mențiunea de a timbra la două termene consecutive de judecată, nu au dat curs acestei obligații, motiv pentru care recursul declarat de aceștia împotriva deciziei este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Sibiu reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile nr. 339/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Casează decizia atacată și trimite cauza Tribunalului Sibiu pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Sibiu reprezentat prin Primar.
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./Tehn.
11 ex/24.02.2010
apel. -,
fond -
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
