Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 161/A/2009
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamantul MUNICIPIUL PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.30 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr.unic - având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 9 și 16 octombrie 2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față reține:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 02.06.2008 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr.-, reclamantul Municipiul a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 745.821 lei (RON), reprezentând redevențe și penalități de întârziere.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită doar penalități de întârziere în sumă de 745.025 lei, întrucât, în cursul procesului, pârâtul a achitat redevențele aferente primului trimestru al anului 2008. Prin sentința civilă nr.30/2009, prima instanță a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului pentru sumele calculate până la data de 2.06.2005 și a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a perfectat contractul de concesiune nr.1 din 29.04.1999 cu privire la suprafața de 3030 mp, teren situat în, Str. - - fostă Stație de betoane - pentru o durată de 50 de ani. Acestea au stipulat ca preț al concesiunii suma de 6.196.500 lei ROL anual, urmând ca acest preț al concesiunii să fie indexat anual cu rata inflației.
În art. 9 din contract a fost inserată o clauză penală, stipulându-se că neplata trimestrială la termenul stabilit se sancționează cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, iar prin art. 10 s-a stabilit că întârzierile plăților ratelor trimestriale cu mai mult de 30 de zile, îndreptățește concedentul la retragerea concesiunii.
Prima instanță a considerat că este de principiu că penalitățile nu pot depăși valoarea creanțelor datorate, iar pârâta a achitat sumele datorate ca redevență inclusiv pentru primul semestru al anului 2008.
Față de aceste împrejurări, instanța de fond a concluzionat că acțiunea este neîntemeiată și lipsită de obiect, întrucât reclamantul nu și-a valorificat drepturile decurgând din clauzele contractuale, manifestând o atitudine pasivă pe perioada 2000-2008, pentru ca în final să accepte pur și simplu doar plata redevențelor și fără obiecțiuni.
Raportat la prescripția dreptului material la acțiune, instanța de fond a reținut doar că, până în data de 2.06.2005, operează această prescripție a dreptului la acțiune a reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul, prin primar, solicitând, în principal, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 17.677 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
În expunerea motivelor apelantul susține că acțiunea sa este întemeiată raportat la dispozițiile art.969 civ. și la clauzele contractului încheiat de părți, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea.
În ce privește modalitatea subsidiară de admitere a acțiunii, susține că, dacă se apreciază că se impune limitarea penalităților la cuantumul debitului, aceste penalități sunt în sumă de 17.677 lei.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, apelantul susține că plata făcută de pârâtă la 15.03.2007, prin care a achitat redevența aferentă perioadei 2000-2007, întrerupt cursul prescripției și a început să curgă un nou termen de prescripție, astfel că în mod greșit s-au considerat prescrise pretențiile până la 02.06.2005.
Prin motivele de apel, reclamantul a solicitat calificarea căii de atac drept recurs, iar prin încheierea din 9.10.2009 instanța a constatat că, raportat la cuantumul pretențiilor și la dispozițiile art.282 pr.civ. calea de atac este apelul și nu recursul.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Din probele administrate la instanța de fond rezultă că, în temeiul contractului încheiat de părți la 1.05.1999, pârâta avea obligația de a achita redevența stabilită în 4 rate trimestriale, în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru (art.8). Eventualele indexări datorate inflației, urmau să fie achitate odată cu cea de a patra.
Așadar, obligația de plată incumbă pârâtei în temeiul contractului de concesiune, neavând relevanță, sub acest aspect, atitudinea pasivă a reclamantului care nu și-a valorificat drepturile din contract. Această obligație este independentă de încheierea actului adițional pe care părțile ar fi trebuit să-l încheie cu privire la reactualizarea redevenței, iar conform art.969 civ. trebuia executată la termenele stabilite de părți de comun acord prin contractul de concesiune. Atitudinea pasivă a reclamantului produce efecte juridice în ce privește prescrierea dreptului acestuia de a solicita pârâtei la plata pretențiilor, iar nu obligativitatea executării contractului.
Ca urmare, acțiunea de obligare a pârâtei la plata penalităților este, de principiu întemeiată, urmând a se stabili de către C, perioada pentru care aceste penalități sunt datorate și cuantumul lor.
Contractul de concesiune încheiat de părți, este cu executare succesivă, iar conform art.12 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție deosebită.
Ca urmare, de la data la care trebuia plătită fiecare redevență, curge câte un termen distinct de prescripție.
La data de 15.03.2007, pârâta a achitat redevența aferentă perioadei 2000-2007. La acel moment termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru redevențele datorate pe perioada 2000-2003 era împlinit, astfel că plata făcută la 15.03.2007 pentru această din urmă perioadă nu are efectul de a întrerupe prescripția.
Pentru a se produce acest efect, prevăzut de art.16 alin.1 lit. a din Decretul 167/1958, este necesar ca actul prin care a fost recunoscut dreptul, să fi fost efectuat înăuntrul termenului de prescripție, pentru a putea întrerupe acest termen.
În speță, pentru perioada 2000-2003, obligația de plată a pârâtei a devenit una naturală, imperfectă, întrucât reclamantul nu mai putea cere executarea silită a acesteia.
Ca urmare, plata făcută la 15.03.2007 a întrerupt termenul de prescripție al dreptului material la acțiune al reclamantului pentru penalitățile datorate începând din anul 2004.
Față de aceste considerente, Curtea reține că pârâta datorează reclamantului penalități de întârziere începând din 2004 până în anul 2008 (primul trimestru).
În ce privește cuantumul acestor penalități, se reține că aceste obligații, provenind dintr-un contract cu executare succesivă, s-au născut după intrarea în vigoare a Legii nr. 469/2002, astfel că dispozițiilor acestei legi sunt incidente.
Conform art.4 alin.3 din Legea nr. 469/2002, cuantumul penalităților nu pot depăși debitul, așa încât suma datorată de pârâtă cu titlu de penalități pentru perioada 2004-2008 (trim.I) este de 11.537 lei.
Mai trebuie observat că prima instanță a analizat temeinicia pretențiilor formulate fără a face referire la perioada pentru care consideră nefondată cererea în pretenții formulată de reclamant. Ca atare, Curtea reține că prima instanță a analizat pe fond cererea principală în integralitatea ei, pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv începând din anul 2000.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată fondat apelul de față, astfel că, în baza art.296 pr.civ. îl va admite și în consecință va schimba în parte sentința atacată, va admite în parte acțiunea și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 11.537 lei, penalități de întârziere aferente perioadei 2004-2008 (trim.I), urmând să mențină în rest sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul Municipiul prin primar împotriva sentinței civile nr.30/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul împotriva pârâtei - " " SRL.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 11.537 lei, reprezentând penalități aferente perioadei 2004-2008 (trimestrul I).
Menține în rest sentința atacată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.4ex/17.11.2009
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan
