Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1638/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1699/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1638
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - -, împotriva deciziei civile nr. 762 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC " AL" SA și SC.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei - reclamante - -, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 28.09.2009, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, fila 13 dosar, lipsind intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General, SC " Al" SA și SC.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către recurenta-reclamantă - - și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul desființării acesteia și rejudecând cauza să se admită apelul și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că instanța de apel în mod greșit a reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul pe care îl revendică.
Arată că dreptul de proprietate îl reprezintă actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, precum și procesul-verbal 30932/1940 din 11.02.1941 și adresa din partea Guvernului României al Secretariatului din care rezultă că numai imobilul din- fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950 nu și imobilul din str. -.
Depune la dosar sentința civilă nr.912 din 06.02.2007, pronunțată de Judecătoria sector 2 B din care rezultă că imobilul din str. - i-a fost restituit reclamantei în baza dispoziției Primarului General.
Arată că recurenta a fost înfiată de către familia în condițiile de la momentul respectiv de dinainte de 1940.
În mod greșit au fost analizate actele de la dosar față de faptul că imobilul a aparținut lui care prin moștenire i-a revenit fiului acesteia.
Susține că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv încălcând dreptul de proprietate al proprietarului care deține actele originale dinainte de 1937.
În privința sistemului publicității reale de drepturi, precizează că extrasul de carte funciară, transcris face dovada faptului că imobilul supus prezentului litigiu face dovada dreptului de proprietate al autorului recurentei-reclamante.
Motivarea instanței de apel este greșită și față de faptul că textul de lege pe care s-a bazat se aplică numai dispozițiunilor din Transilvania nu și în vechiul regal, în vechiul regal se aplicau dispozițiile Codului civil cu transcripțiunile și inscripțiunile.
Referitor la afirmația instanței de apel în sensul că nu s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001de către reclamantă, face trimitere la dispozițiile Legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prevede faptul că România a aderat la Uniunea Europeană de la 01.01.2007 legal și prioritar are dreptul Convenția Europeană a Drepturilor Omului care a fost ratificată de România prin Legea nr.30/1994 la 18.05.1994. Toate legile proprietății care au fost date după 18.05.1994 cu încălcarea Legii nr.30/1994 sunt lovite de nulitate absolută. Decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recunoaște admisibilitatea acțiunii în revendicare și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, astfel că nu se poate aprecia că existența Legii nr.10/2001 exclude în toate situațiile posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare.
Precizează că nu a formulat notificare deoarece recurenta-reclamantă a ales calea acțiunii în revendicare pe dreptul comun și nu calea administrativă a Legii nr.10/2001. Mai arată că justificarea instanțelor de fond și apel încalcă art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului art.148, art.20 și art.111 din Constituția României și conduce la încălcarea Convenției, care are prioritate față de dreptul intern.
Susține că art.22 din Legea nr.10/2001 poate dovedi dreptul de proprietate cu extrasul de carte funciară iar motivarea instanței de apel încalcă prevederile art.480 din Codul civil.
Depune la dosar note scrise și practică judiciară.
CURTEA
Prin cererea formulată la 19.09.2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, și solicitând să fie obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, sectorul 3,- (687 mp teren și 3 corpuri de construcție).
În motivarea cererii s-a arătat că autorul reclamantei a dobândit imobilul prin procesul - verbal nr.30932/11.02.1940, reclamanta dobândind imobilul prin transmisiune succesorală.
Imobilul a trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr.6576/20.11.1967 în baza Decretului nr.111/1951, fiind preluat de la - una dintre autorii reclamantei, în mod nelegal, deoarece aceasta era decedată de peste 30 de ani, cauza judecându-se cu o persoană decedată.
Prin decizia civilă nr.420/16.05.1968 imobilul a fost transferat la consiliul Popular al sectorului 4
În drept s-a invocat art. 480 - 481 Cod civil, dispozițiile Constituției din 1965 și 1991 care garantau proprietatea personală.
Municipiul B prin Primarul General a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și cea a lipsei calității procesuale active.
Judecătoria sectorului 3 B prin sentința civilă nr.10602/20.12.2006 a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea pentru acest motiv, reținând că imobilul intră sub regimul Legii nr. 10/2001, lege specială care înlătură dreptul comun în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin decizia civilă nr.597/7.05.2007 a admis apelul și a desființat sentința trimițând cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
În considerente s-a reținut că prin soluția pronunțată se încalcă prevederile art. 480 cod civil și cele ale Constituției care privesc accesul liber la justiție al fiecărui cetățean.
În rejudecarea cauzei, SC SA a formulat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Judecătoria sectorului 3 B prin sentința civilă nr.9206/16.10.2008 a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că cererea de revendicare este mijlocul juridic prin care proprietarul neposesor al unui bun cheamă în judecată pe posesorul neproprietar pentru ca acesta din urmă să fie obligat să-i respecte dreptul de proprietate. Astfel, în cadrul acțiunii în revendicare, calitatea procesuală activă aparține persoanei ce se pretinde proprietar al bunului. Reclamanta a susținut că este proprietară în calitatea sa de moștenitoare a defunctului, ce a fost dobândit imobilul prin moștenire de la mama sa,.
Conform certificatului de moștenitor nr.939/1971 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 (fila 32 din dosarul inițial), a decedat la data de 03.10.1961, de pe urma sa rămânând ca moștenitoare soția supraviețuitoare, -. Prin certificatul de moștenitor nr.57/1977 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 B (fila 34 din dosarul inițial), de pe urma defunctei a rămas ca moștenitoare testamentară, sora acesteia,. Reclamanta este fiica adoptivă a defunctei și a defunctului (decedat anterior defunctei ), potrivit sentinței civile nr.482/1948 a Judecătoriei 2 Populara B (filele 38-39 din dosarul inițial).
Ca atare, având în vedere că reclamanta este moștenitoarea defunctului, despre care se susține ca a fost proprietarul imobilului situat în B,-, sector 3, reclamanta justifică calitatea sa procesuală activă în cadrul acțiunii de față, astfel încât, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtul Municipiul B, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC, instanța a reținut că și această excepție este neîntemeiata. Astfel, prin acțiunea în revendicare se solicită obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilul, care este folosit în prezent de către pârâta SC, în baza contractului de închiriere nr.2312/30.11.1984. Ca aceasta pârâta deține un contract de închiriere care urmează a fi reziliat, potrivit solicitării SC AL SA, nu este de natură să atragă lipsa calității procesuale pasive a sa, atâta timp cât acest contract nu a fost reziliat și pârâta folosește și în prezent spațiul revendicat, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanta dorește să-și realizeze toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv posesia și folosința.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a invocat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în-, sector 3. A arătat că autorul sau, a fost proprietar al acestui imobil, conform procesului-verbal de Carte Funciara nr.2/1940 din 11.02.1941 (fila 6), ca urmare a calității de moștenitor al acestuia de pe urma defunctei sale mame,. Se susține, de asemenea, că aceasta la rândul său a dobândit imobilul prin moștenire de la defuncta sa soră, decedata în anul 1916.
Potrivit procesului-verbal mai sus arătat, pentru imobilul situat în-, format din teren în suprafață de 687 mp. și 3 corpuri de casă, proprietar apare ca fiind, ca moștenitor al defunctei sale mame, decedata în 18.11.1937 (conform certificatului de deces seria - nr.-- fila 12 din dosarul inițial). Potrivit jurnalului nr.14588/09.11.1942, s-a constatat că de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor, fiul acesteia, (fila 13). La data de 03.10.1961, acesta a decedat, așa cu reiese din adresa nr.65563/06.10.1971 emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor (fila 30 din dosarul inițial). La data decesului sau, era căsătorit cu numita -.
Prin sentința civilă nr.6576/1967 a Tribunalului Popular al Raionului (filele 16-17 din dosarul inițial), s-a dispus trecerea din proprietatea numitei în proprietatea statului a imobilului situat în B,-, raionul, compus din 3 corpuri de clădire și a suprafeței de teren construită și neconstruită de 360 mp, în temeiul dispozițiilor art.1 pct.d din Decretul nr.111/1951. Ulterior, prin decizia nr.420/16.05.1968 a Consiliului Popular al Sectorului 4, imobilul a trecut în administrarea Întreprinderii de Administrație Locativă a Sectorului 4 (fila 18 din dosarul inițial).
Potrivit adresei aflate la fila 20 emisă de către Guvernul României Secretariatul General al Guvernului, se arată că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.92/1950, de la numitul, acesta figurând la poziția 4 (fila 40) din anexa la decret, adică anterior pronunțării sentinței civile nr.6576/1967.
Prin adresa nr.2478/13.04.2006 emisă de Sector 3 (fila 25 din dosarul inițial), se arată că din anul 1942 pe rolul fiscal al imobilului situat în B,-, sector 3, figurat ca plătitor de impozit numita, pentru construcție și teren în suprafață totala de 360 mp. impunere ce s-a făcut în baza declarațiilor și proceselor-verbale, fără a deține acte de proprietate.
Sistemul de publicitate imobiliară bazat pe cărțile funciare (sistem de publicitate reală), așa cum a fost reglementat prin dispozițiile Decretului-lege nr.115/1938 (în vigoare la data întocmirii procesului-verbal invocat de reclamanta ca dovadă a dreptului de proprietate al autorului sau) este un sistem de publicitate absolut și constitutiv de drepturi reale, conform art.17, 32 și 33 din acest articol.
Din dispozițiile art.147 ale acestui act normativ rezultă că acesta se aplică doar în Transilvania și, iar în Vechiul Regat și, doar în condițiile prevăzute de art.148, respectiv în anumite comune identificate printr-un jurnal al Consiliului de Miniștri și cu avizul Ministerului d e și Agricultură, publicat în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele răspândite din
În aplicarea acestui decret-lege, a fost adoptată Legea nr.212/1947, care a reglementat un sistem intermediar al cărților de publicitate funciară, care se aplică însa doar într-un număr redus de localități din jurul B-ului identificate în acest act normativ (în raza teritorială a căruia reclamanta nu a făcut dovada că s-ar afla situat imobilul din cauza de față). Pe de altă parte, această lege prevede la art.5 că drepturile dobândite anterior intrării în vigoare a acestei legi (cum este în cauza de față) rămân supuse regimului de transcripțiuni și inscripțiuni - sistem de publicitate personală, neconstitutiv de drepturi.
Întrucât imobilul nu a fost supus niciodată sistemului publicității reale constitutive de drepturi, acestuia nu i se pot aplica dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938, și ca atare, nu se poate retine că procesul-verbal invocat de către reclamanta ar valora titlu de proprietate.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că nu deține alte înscrisuri care să dovedească calitatea sa de proprietar și nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 04.09.2008.
Potrivit dispozițiilor art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada existentei dreptului de proprietate asupra imobilului situat în- și potrivit dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001, ca urmare a neformulării notificării, aceasta a pierdut dreptul de a solicita instanței restituirea imobilului în temeiul dispozițiilor art. 480 și 481 Cod civil.
În cauză, reclamanta a mai invocat și prevederile articolului 1 din protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a apreciat că acest temei juridic nu poate fi reținut în cauza de față, întrucât reclamanta nu a justificat existența unui bun actual în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a se ridica problema vreunei atingeri aduse acestuia care să atragă incidența textului din Convenție menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Procesul verbal nr.30932/1940 face dovada faptului că a fost proprietarul imobilului în litigiu, fiind moștenit de la mama sa. Imobilul a fost preluat prin sentința civilă nr.6576/20.11.1967 în baza Decretului nr.111/1951 și transferat la Consiliul Popular al sectorului 4 B prin decizia nr.420/1968. La acele date era în viață moștenitoarea soțului său, motiv pentru care trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără titlu valabil.
În privința comparării de titluri, se arată că titlul reclamantei este mai bine caracterizat provenind de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul pârâților nu este valabil constituit.
În privința Decretului nr.115/1938 se arată că acesta se aplica doar în, în Muntenia existând sistemul transcrierii, neaplicându-se nici Legea nr.212/1947.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr.762/25.05.2009 a respins apelul ca nefondat având în vedere următoarele:
Susținerile reclamantei privind faptul de a fi dovedit dreptul de proprietate cu privire la acest imobil, nu pot fi reținute. Așa cum corect a reținut prima instanță imobilul nu a fost supus niciodată sistemului publicității reale constitutive de drepturi, ceea ce face ca acestuia să nu i se poată aplica dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938, iar procesul-verbal invocat de către reclamanta nu poate fi reținut ca valorând titlu de proprietate.
În acest proces-verbal invocat, nr.30932/1940 din 11.02.1941 pentru imobilul situat în-, figurează proprietar, ca moștenitor al mamei sale, decedata la data de 18.11.1937. În același sens este și jurnalul nr.14588/09.11.1942. Ulterior a decedat și, (adresa nr.65563/06.10.1971 emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor) dată la care era căsătorit cu numita -.
Trecerea imobilului compus din 3 corpuri de clădire și a suprafeței de teren construită și neconstruită de 360 mp. situat în B,- din proprietatea numitei în proprietatea statului s-a produs prin sentința civilă nr.6576/1967 a Tribunalului Popular al Raionului în temeiul dispozițiile art.1 pct.d din Decretul nr.111/1951. Ulterior, prin decizia nr.420/16.05.1968 a Consiliului Popular al Sectorului 4, imobilul a trecut in administrarea întreprinderii de Administrație Locative a Sectorului 4.
Prima instanță a analizat corect înscrisurile existente la dosar, reținând adresa emisă de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, potrivit cu care, imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.92/1950, de la numitul, acesta figurând la poziția 4 din anexa la decret, adică anterior pronunțării sentinței civile nr.6576/1967 dar și adresa nr.2478/13.04.2006 emisă de Sector 3 în care se arată că din anul 1942 pe rolul fiscal al imobilului situat în B,-, sector 3, figurat ca plătitor de impozit numita, pentru construcție si teren în suprafață totală de 360 mp. impunere ce s-a făcut însă în baza declarațiilor și proceselor-verbale, fără ca aceasta să dețină acte de proprietate.
Susținerile apelantei vizând necesitatea comparării titlurilor de proprietate nu pot fi primite atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate în condițiile în care, imobilul nu a fost supus niciodată sistemului publicității reale constitutive de drepturi.
Astfel, din analiza dispozițiilor art.147 prevăzute de Decretul - Lege nr.115/1938 în vigoare la data întocmirii procesului-verbal invocat de reclamanta ca dovadă a dreptului de proprietate rezultă aplicabilitatea acestuia doar în Transilvania și, iar în Vechiul Regat și doar în condițiile prevăzute de art.148. Ori, față de dispozițiile Legii nr.212/1947, care a reglementat un sistem intermediar al cărților de publicitate funciara, reclamanta nu a făcut dovada aplicabilității imobilului în litigiu. Oricum, potrivit art.5 drepturile dobândite anterior intrării in vigoare a acestei legi (cum este în cauza de față) rămân supuse regimului de transcripțiuni și inscripțiuni - sistem de publicitate personala, neconstitutiv de drepturi.
Pe de altă parte, nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de apelantă, nu garantează restituirea bunului în natură. De altfel, în speța împotriva României, Curtea a reafirmat faptul că, Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate ca ele să fi ratificat Convenția. De asemenea, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea satelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
O primă critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând că în mod greșit a susținut instanța de apel că nu și-a dovedit dreptul de proprietate.
Actele depuse la dosarul cauzei și extrasul de Carte Funciară fac dovada dreptului de proprietate, fiind aplicabile și dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr.10/2001.
Procesul - verbal de înființare al comisiunilor de carte funciară, valorează titlu de proprietate, alături de celelalte acte care fac dovada faptului că acest imobil a aparținut autorului său, respectiv procesul verbal nr.30932/1949, jurnalul nr.14588/9.11.1942, adresa nr.65563/6.10.1971 emisă de Direcția Penitenciarelor, sentința nr.6576/1967 și decizia nr.420/16.05.1968.
Recurenta a mai susținut că trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără titlu valabil imobilul fiind preluat printr-o judecată desfășurată cu o persoană decedată și nu titularul dreptului de proprietate, statul nu a fost niciodată proprietar pe acest imobil.
Decretul nr.92/1950 nu este aplicabil în cauză, nu acesta fiind temeiul trecerii în proprietatea statului, ci alt imobil deținut în proprietate de autorul reclamantei, nedepunerea notificării în temeiul Legii nr.10/2001 neavând nici o relevanță în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost considerată admisibilă, fapt statuat chiar și de nr.33/2008 a Înaltei Curții de Justiție și Casație.
În cadrul probei cu acte, recurenta a depus sentința civilă nr.912/2007 a Judecătoriei sectorului 2 B prin care s-a restituit reclamantei un alt imobil deținut de autorul său, dispoziția nr.206/2009 a Primăriei Municipiului vizând imobilul din-, sectorul 2.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va admite recursul având în vedere următoarele considerente:
Recurenta - reclamantă a dovedit dreptul de proprietate al autorului său în condițiile art.1169 Cod civil, astfel cum rezultă din actele dosarului.
Procesul - verbal nr.30.932/1940 al pentru înființarea Cărților Funciare în B face dovada dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamatei,.
Astfel cum rezultă din acest înscris a dobândit imobilul din B,- compus din 678 mp și 3 corpuri de clădire prin moștenire de la mama sa, decedată la 18.11.1937.
Acest act se coroborează și cu nr.14588 din 09.11.1942 emis de Tribunalul Ilfov - Cecția a V-a, în dosarul nr.3258/1942 prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de și s-a constatat că de pe urma defunctei a rămas în viață un singur fiu și anume, alți ascendenți, descendenți sau colaterali nefiind.
De asemenea, din înscrisul aflat la fila 14 dosarului de fond rezultă că la 16 mai 1946 impozitul succesoral declarat de pentru averea rămasă pe urma defunctei compus din imobilul din-, a fost lichidat complet, certificatul eliberându-se pentru trimiterea în posesie, la cererea moștenitorului asupra averii rămase.
Prin urmare, la momentul trecerii în proprietatea statului a imobilului, pronunțarea sentinței civile nr.6576/20.11.1967 de către tribunalul Popular al Raionului, imobilul se afla în patrimoniul autorilor reclamantei, chestiunea valabilității titlului statului urmând a fi tranșată însă ulterior de către instanța de rejudecare.
Dispozițiile invocate de instanța de fond și apel, art.148 din Decretul - Lege nr.115/1938 și art.5 din Legea nr.242/1948 neconducând la concluzia că dreptul de proprietate nu a existat în patrimoniul autorului reclamantei.
Astfel potrivit art.147 din Legea nr.115/1938 Secțiunea I intrarea în vigoare a legii - legea de față va intra în vigoare în Transilvania și, o dată cu codul civil unificat, iar în Vechiul regat și, potrivit dispozițiunilor ce urmează:
Articolul 148 - Comunele unde urmează să se facă lucrările de întocmire ale cărților funciare, se vor arăta printr-un jurnal al Consiliului de miniștri, dat asupra raportului Ministerului Justiției și cu avizul Ministerului d e și Agricultură, publicat în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele mai răspândite din Capitală.
Articolul 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară arată că drepturile imobiliare dobândite anterior datei prevăzute de articolul 2 din legea de fata rămân guvernate, atât în privința conservării, cât și stingerii lor, de dispozițiile Codului civil și ale procedurii civile, privitoare la registrele de transcripții și inscripții.
Ori, dreptul autorului reclamantei a fost înscris în Cartea Funciară Provizorie a orașului B potrivit art.168 din Decretul - Lege nr.115/1938, acest text arătând că "cel care posedă cu titlu de proprietar, va fi înscris ca proprietar, afară numai dacă dreptul său fiind contestat, judecătorul constată din datele strânse cu prilejul lucrărilor pregătitoare sau din înscrisurile înfățișate de părțile interesate, că o altă persoană urmează să fie înscrisă", îndeplinind astfel cerința publicității dreptului de proprietate.
În fine, este de observat că și Legea nr.10/2001 instituie un regim probator al dreptului de proprietate al imobilelor preluate în perioada de referință a legii mai facil, având în vedere vechimea drepturilor ce se discută precum și inconsecvențele legislative specifice perioadei anilor 1940- 1950, astfel încât se prevede că - art.24 (1) în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin.(1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Și din această perspectivă, prin raportare la actul de preluare sentința civilă nr. 6576/1967 imobilul în litigiu a fost preluat din patrimoniul autorilor reclamanților.
Celelalte motive de recurs privesc fondul care însă nu a fost discutat de instanțele anterioare motiv pentru care nu vor fi analizate de C, însă vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Astfel fiind în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 și art.296 - 297 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de fond - judecătoria.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga intimații - pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către recurenta - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă - -, împotriva deciziei civile nr. 762 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC " AL" SA și SC " ".
Modifică decizia recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr.9206 din 16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Desființează sentința apelată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond.
Obligă intimații la 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tenodact./
Ex.2/25.01.2010
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
