Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 189/
Ședința publică din 25 februarie 2008
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Rujița
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.1666/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului T și Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar T, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă mandatar, iar pentru pârâții intimați Primăria Municipiului T și Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se comunică 1 ex. de pe întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentanta pârâților intimați.
Se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar de către pârâtul intimat o cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător.
Mandatara reclamantei recurente se opune cererii de amânare.
Reprezentanta pârâților intimați, de asemenea, se opune cererii de amânare formulată în cauză.
Curtea, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată în cauză de către pârâtul intimat, având în vedere că pârâtul a fost citat în termen rezonabil, având la dispoziție suficient timp pentru angajarea unui apărător până la acest termen.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată de trei judecători în recurs, neputându-se declara recurs la recurs și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea excepției invocate, considerând că decizia dată de tribunal a fost pronunțată în apel, iar prezenta cale de atac a fost declarată corect ca și recurs. Pe fond, solicită admiterea recursului.
Reprezentanta pârâților intimați solicită admiterea excepției invocate în cauză și respingerea recursului declarat ca inadmisibil.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin decizia civilă nr. 1666/21.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins recursul declarat de reclamanta, prin mandatara, împotriva sentinței civile nr.nr.6766/22.06.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, SC SRl T, Primăria T, Comisia Locală T de Fond Funciar și Comisia Județeană T de Fond Funciar.
Respingând recursul reclamantei și menținând soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, Tribunalul Timiș a reținut că reclamanta, neavând vocație succesorală după sora sa, nu justifică interesul și deci calitatea procesuală activă în cauză, pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu și anularea actelor juridice ulterioare referitoare la aceleași terenuri.
Impotriva deciziei civile nr.1666/21.11.2007 a Tribunalului Timișa declarat recurs reclamanta, prin mandatară.
In motivarea recursului, a arătat că este îndreptățită a revendica terenurile în litigiu, drept de care a fost privată în mod abuziv.
In ședința publică din 25.02.2008, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului reclamantei.
In conformitate cu art.5 alin.1 din Titlul XIII ( judecăților în materia restituirii proprietăților funciare) din Legea nr.247/2005, "hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului".
Prin decizia civilă nr.2755 din 13.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în soluționarea unei contestații în anulare a aceleiași reclamante, s-a stabilit în mod irevocabil că litigiul promovat de reclamantă este un litigiu de fond funciar.
Prin urmare, în speță, hotărârea primei instanțe, Judecătoria Timișoara, este supusă numai recursului.
Recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.6766/22.06.2007 a Judecătoriei Timișoaraa fost deja soluționat de Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr.1666/21.11.2007, decizie irevocabilă.
In această situație, reclamanta nu mai are deschisă o altă cale de atac a recursului, care să fie judecată de către Curtea de Apel Timișoara, cum a susținut mandatara reclamantei.
Hotărârile pronunțate în recurs nu fac parte din categoria hotărârilor supuse recursului, prevăzută de art.299 alin.1 pr.civ.
Față de aceste considerente, în baza art.299 alin.1 pr.civ. și a art.5 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.1666/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.1666/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /26.02.2008
Dact. // 2 ex./ 27.02.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Rujița