Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 188/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 188/
Ședința publică din 25 februarie 2008
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Rujița
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr.424/A/22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâta, pentru plângere împotriva încheierii de CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, iar pentru reclamanta intimată se prezintă avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar și delegația avocațială de reprezentare.
Se comunică 1 ex. de pe întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentanta pârâtei recurente care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea doar în parte a plângerii formulate de, în sensul modificării cuantumului sumei pentru care a fost înscrisă ipoteca legală de la 41,250 lei la suma de 28.884,17 lei, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.6451/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, s-a admis plângerea petentei, împotriva încheierii nr.40.576/CF/2006, formulată în contradictoriu cu intimatele și și în consecință, s-a dispus modificarea în parte a încheierii nr.405/CF/2006 și radierea din cartea funciară nr.15268 A, nr.top.3979/1.2.1.5./70/3/1 a ipotecii înscrise sub C8 în favoarea intimatei în sumă de 412.500.000 lei ROL, îndrumând Biroul de Carte Funciară să efectueze cuvenitele modificări în CF nr.15268 A, obligând intimatele la plata sumei de 8,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către petenta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.2065/2005, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr.907/2005, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că intimata este proprietară în cotă de 1/1 parte în urma partajului succesoral realizat prin sentința civilă nr.1969/2004 a Judecătoriei Arad, în dosar nr.9963/2005 asupra imobilului situat în A,-, înscris în CF nr.15268 A, nr.top.3979/1.2.1. etc./70/3/1, s-a constatat că intimata a înstrăinat imobilul cu suma de 27.000 Euro și a fost obligată intimata să încheie cu petenta act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, în caz de refuz sentința irevocabilă suplinind consimțământul intimatei și s-a dispus Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A să efectueze cuvenitele mențiuni în CF 15268
Petenta și-a notat în CF dreptul de proprietate asupra imobilului liber de sarcini de sub A-I-2 cu titlul de cumpărare.
Ulterior, în foaia de sarcini a imobilului din CF nr.15268 A, s-a notat prin încheierea nr.40576/CF/14.11.2006 dreptul de ipotecă legală cu titlul de sultă pentru suma de 412.500.000 lei ROL în favoarea intimatei - în baza sentinței civile nr.1969/2004 a Judecătoriei Arad, decizia civilă nr.1824/2004 a Curții de Apel Timișoara, prin care intimata a fost obligată să plătească intimatei această sultă în urma dezbaterii succesorale după defunctul.
Conform prevederilor art.1737 pct.3 civ. creditorii privilegiați asupra imobilelor sunt coerezii asupra imobilelor succesiunii pentru garanția împărțelii făcute între ei și a sumelor cu care a rămas dator unul către altul.
In cauză, s-a apreciat că acest privilegiu nu poate fi invocat de către intimata, întrucât nu și-a notat în CF nr.15268 A, privilegiul, iar dreptul de creanță al intimatei asupra intimatei nu mai poate fi valorificat asupra imobilului care nu se mai află în proprietatea intimatei debitoare, ci se află în proprietatea pârâtei - terț dobânditor de bună credință.
Prin urmare, nu se mai poate opera întabularea dreptului de ipotecă legală cu titlu de sultă asupra imobilului dobândit liber de sarcini de către dobânditorul de bună credință - - căreia nu-i poate fi opozabil un privilegiu neînscris în cartea funciară.
In termen, împotriva acestei hotărâri a declarat și motivat apel pârâta, solicitând modificarea sentinței instanței de fond și admiterea doar în parte a plângerii formulate de petenta în sensul modificării cuantumului sumei pentru care a fost înscrisă ipoteca legală de la 41.250 lei la 28.884,17 lei.
S-a susținut că, deși privilegiul său nu a fost întabulat, ea este beneficiara unei ipoteci legale care poartă asupra imobilului în cauză, independent de drepturile dobândite ulterior de către terț. Succesiunea legală a înscrierilor în CF a fost întabularea dreptului de proprietate al apelantei și al lui, întabularea dreptului de proprietate al acesteia din urmă în cote de 1/1 părți ca urmare a partajului, înscrierea ipotecii legale în favoarea dreptului de proprietate al intimatei.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, cu cheltuieli de judecată, întrucât, în mod corect prima instanță a apr4eciat că privilegiul apelantei nu mai poate fi valorificat asupra imobilului în litigiu, deoarece acesta nu se mai află în proprietatea intimatei, iar dreptul de creanță al apelantei nu a fost notat în cartea funciară pentru a-i fi opozabil, intimata fiind un dobânditor de bună credință.
Prin decizia civilă nr.424/22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de intimata - împotriva sentinței civile nr.6451/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Arad - secția civilă, în dosar civil nr-.
In considerentele deciziei civile, Tribunalul a reținut că prima instanță a manifestat rol activ, a administrat toate probele pe care le-a apreciat corect pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Imobilul înscris în CF 15268 fost proprietatea debitoarei, dar reclamanta a cumpărat acest imobil, achitând întreg prețul, imobilul devenind proprietatea sa.
a început executarea silită împotriva acestui imobil, pentru a-și recupera sulta la care a fost obligată, în dosar execuțional nr.242/2005 a.
Impotriva acestei executări silite, reclamanta a formulat contestație la executare, care a fost admisă prin sentința civilă nr.4769/2005 și a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.64/R/2006 a Tribunalului Arad prin care a fost respins recursul declarat de către.
Atât Judecătoria, cât și Tribunalul Arad, în mod corect au stabilit faptul că numita nu mai poate recupera această sumă cu titlu de sultă prin executare silită asupra imobilului înscris în CF 15268 A, deci implicit nu poate să înscrie ipotecă asupra acestui imobil. Astfel, în mod corect tribunalul a stabilit că întrucât, nu a notat în CF acest privilegiu după finalizarea procesului de partaj și până la recuperarea sultei, situație în care acest privilegiu nu mai poate fi invocat în contradictoriu cu reclamanta, care este terț dobânditor de bună credință, iar acest privilegiu neînscris în CF nu îi este opozabil, deci în prezent această ipotecă nu poate fi înscrisă în CF.
Impotriva acestei hotărâri, pârâta - a declarat recurs în termen legal, la 7 ianuarie 2008, solicitând în baza dispozițiilor art.304 pct.8 și 9. pr.civ. art.312 alin.2 pr.civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr.424/A/2007 și a sentinței civile nr.6451/2007 și admiterea doar în parte a plângerii formulate de, în sensul modificării cuantumului sumei pentru care a fost înscrisă ipoteca legală de la 41.250 lei la suma de 28.884, 17 lei.
In motivarea recursului, pârâta a criticat ambele hotărâri pentru nelegalitate, întrucât ea nu a contestat legalitatea efectuării operațiunilor de CF, singura deficiență fiind emiterea compensării sumelor datorate reciproc, în urma compensării rezultând o sumă de 28.884,17 lei în favoarea ei, sumă pentru care trebuia înscrisă ipoteca asupra imobilului.
In privința cererii de radiere a ipotecii înscrise în favoarea sa, pârâta apreciază că aceasta este nelegală, întrucât, potrivit art.26 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile terților fără înscrierea lor în cartea funciară atunci când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, expropriere și hotărâri judecătorești. Așadar, dreptul său de proprietate asupra cotei de 3/8 din imobilul în discuție, dobândit prin sentința civilă nr.1969 a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosar nr.9963/2003, a fost opozabil erga omnes, chiar neîntabulat în CF, cu atât mai mult cu cât procesul de partaj purtat între pârâtă și a fost notat în CF anterior notării procesului vizând prestația tabulară dintre și.
Reclamanta nu se poate considera un dobânditor de bună credință în condițiile în care art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996 prevede că un dobânditor de bună credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său nu a fost notată o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare, or, în cazul de față, procesul dintre pârâta recurentă și pentru stabilirea calității recurentei de moștenitor și pentru partaj era notat în CF.
In situația de față sunt incidente prevederile art.1737 pct.3 civ. care prevede: "ceorezii (sunt privilegiați - ) asupra imobilelor succesiunii pentru garanția împărțelii făcute între ei și a sumelor cu care a rămas dator unul către altul". Textul se aplică tuturor cazurilor de sistare a indiviziunii și coproprietății asupra imobilelor. Acest privilegiu se referă la garanția împotriva evicțiunii și la garanția pentru plata sultei între copărtași.
In final, pârâta-recurentă a precizat că, deși privilegiul său nu a fost intabulat, ea este beneficiara unei ipoteci legale care poartă asupra imobilului în cauză, independent de drepturile dobândite ulterior de un terț. Așadar, în mod legal, succesiunea înscrierilor efectuate în CF a fost: întabularea dreptului de proprietate al pârâtei recurente și al numitei, în cote-părți, intabularea dreptului de proprietate al intimatei .
In drept, au fost invocate prev.art.304 pct.8 și 9, 312 alin.2 pr.civ. art.20, 26, 31 alin.2, 55 alin.4, 9 din Legea nr.7/1996.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, în raport de actele depuse la dosar și temeiurile de drept invocate, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
In raport cu actele depuse la dosarul cauzei și cronologia notărilor în CF aferentă imobilului, atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat faptul că privilegiul apelantei nu mai poate fi valorificat asupra imobilului în litigiu, deoarece imobilul nu se mai află în proprietatea intimatei, iar dreptul de creanță al recurentei nu a fost notat în cartea funciară pentru a-i fi opozabil, recurenta fiind astfel un dobânditor de bună credință. Deci, în prezent nu se mai poate opera întabularea dreptului de ipotecă asupra imobilului dobândit de liber de sarcini de către pârâta recurentă, care este cumpărătoare de bună credință și nu îi poate fi opozabil un privilegiu neînscris în cartea funciară.
Deși pârâta invocă înscrierea privilegiului în CF, în mod corect Tribunalul Arada stabilit că, dat fiind faptul că numita nu a notat în cartea funciară acest privilegiu după finalizarea procesului de partaj și până la recuperarea sultei, situație în care acest privilegiu nu poate fi invocat în contradictoriu cu pârâta recurentă, care este un terț dobânditor de bună credință, iar acest privilegiu neînscris în cartea funciară nu îi este opozabil. Astfel, având în vedere aceste aspecte, rezultă faptul că în prezent această ipotecă nu poate fi înscrisă în cartea funciară.
Pentru aceste considerente, în baza art.299, 312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In baza art.274 pr.civ. Curtea va obliga pârâta-recurentă să plătească intimatei suma de 595 lei RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr.424/A/22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă pârâta-recurentă să plătească intimatei suma de 595 lei RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: 5.03.2008
Dact. /GK./ 2 ex./ 14.03.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Rujița