Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 193/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 193/
Ședința publică de la 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
GREFIER - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de revizuenții și împotriva deciziei civile nr. 204 / 9.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 24 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 1647/17.02.2009 a Judecătoriei Brașovs -a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active și cererea de revizuire formulată de revizuenții și în contradictoriu cu intimații Municipiul B prin Primar, - SRL B, și.
Împotriva sentinței de mai sus au declarat apel revizurenții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 204/9.10.2009 Tribunalul Brașova respins apelul declarat de apelanții - revizuienți și în contradictoriu cu intimații, Municipiul B prin Primar și - SRL împotriva sentinței civile nr.1647 din 17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr-, pe care a păstrat- A obligat apelanții să plătească intimaților și suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Pentru a se putea invoca prima ipoteză din motivul de revizuire indicat în art.322 pct. 5 Cod procedură civilă, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: partea să se bazeze pe un înscris probator nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată această hotărâre; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant și să fie prezentat de partea care exercită revizuirea.
Prin urmare, în reglementarea actuală, câmpul de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitat, iar în cazul în care se constată că una dintre condițiile enumerate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă.
Cu toate acestea, s-a considerat că înscrisurile preexistente care au fundamentat încheierea de carte funciară trebuie să nu fi fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii. Or, în speță înscrisurile pe care se întemeiază apelanții revizuienți, respectiv autorizația de dare în folosință eliberată de Primăria Municipiului B la 10.08.1935 și schița ce a stat la baza acesteia au fost depuse la filele 37 și 39 din dosarul nr. 13870/2002 al Judecătoriei Brașov în care s-a pronunțat sentința nr. 5590/2003 atacată cu revizuire.
Deci, înscrisurile arătate mai sus au făcut obiect de cercetare și erau cunoscute de instanță, numai că aceasta din urmă a reținut în motivare că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă - sentința 13878/1998 a Judecătoriei Brașov - s-a statuat că apartamentul de la mansardă a fost construit de către stat.
Nici susținerea apelanților referitoare la faptul că înscrisurile respective au fost procurate de către ei după o lungă perioadă de timp din evidențele Direcției Arhivelor Naționale nu este întemeiată, deoarece din adresa aflată la fila 23 din dosarul de fond eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale rezultă că cererea de eliberare a copiilor a fost făcută de antecesorul apelanților în 19.02.2007, iar copia a fost eliberată în 28.02.2007, deci în mai puțin de 10 zile.
Nici susținerea apelanților referitoare la faptul că înscrisurile n-au fost prezentate pentru că au fost reținute de intimații - și Municipiul B nu a fost întemeiată întrucât este greu de crezut că acestea au în arhivă autorizații de construire din anul 1935. De altfel, nici nu s- făcut o asemenea dovadă, iar împrejurarea aceasta nu poate fi dovedită exclusiv cu prezumții.
Reaua credință a părților din proces nu are relevanță în soluționarea cererii de revizuire.
Față de toate aceste considerente, văzând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, raportat la art.296 Cod procedură civilă, a fost respins apelul dedus judecății și s-a păstrat sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M și solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de revizuire.
Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că recurenții au depus în probațiune autorizația de construcție din anul 1935 pentru întreg imobilul și planurile vizate spre neschimbare de către Primăria Municipiul. B, care au stat la baza emiterii acelei autorizații.
Chiar dacă au existat dubii legate de structura efectivă a imobilului, odată cu depunerea noilor înscrisuri, confirmate de înscrierea OCPI B, orice dubiu a fost eliminat, dat fiind că mansarda este schițată ca atare în planurile vizate de intimatul Municipiul B, emitentul autorizației de construcție.
Atâta timp cât intimatul a emis autorizația de construcție și a vizat planurile ce au stat la baza emiterii acesteia, împrejurarea că respectivele înscrisuri au fost reținute, poate fi dovedită chiar și cu prezumții.
Împrejurarea că reclamantul inițial a fost constrâns să ajungă acolo în anul 1969, în timp cu câțiva ani înainte, în timpul naționalizărilor, tatălui său îi era confiscată toată averea și documentele de proprietate erau distruse, constituie împrejurarea mai presus de voința reclamantului, cae a fost în imposibilitate de a procura la timp documentele necesare pentru a putea dovedi dreptul de proprietate asupra mansardei.
Recursul este nefondat.
Recurenții revizuenți au evocat ca temei de drept al revizuirii, prevederile art. 322 pct. 5 considerând că acest motiv este incident în raport cu încheierea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B nr. 26596/6.06.2008, comunicată la data de 1.07.2008 împreună cu documentația tehnică ce a stat la baza emiterii ei.
Condiția vizată de dispoz. art. 322 pct.5 Cod pr. civ. cu privire la descoperirea unor înscrisuri după pronunțarea hotărârii atacate pe calea revizuirii, implică prin definiție, exigența de a fi existat la data judecății. Actul invocat de revizuenți, respectiv încheierea din iunie 2008, nu exista la data judecării și pronunțării hotărârii.
Înscrisurile preexistente, care au fundamentat încheierea de carte funciară și care atestă situația imobilului, au fost cunoscute în totalitate de instanța de judecată, în cadrul unui alt proces, evocând persistența unei situații din anul 1935, respectiv că apartamentul de la mansardă a fost construit de stat. Ca urmare aceste acte nu reprezintă înscrisuri noi.
Înscrisul descoperit și invocat în revizuire nu are un caracter determinant, adică de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.
Hotărârea care se dorește a fi schimbată a rezolvat doar problema de drept referitoare la nulitatea absolută a intabulării dreptului statului, deoarece asupra existenței dreptului statului și a dispoziției de intabulare s-a pronunțat sentința civilă nr. 13878/1998 rămasă irevocabilă prin respingerea succesivă a apelului și recursului care a statuat că proprietarul apartamentului nr. 3 situat la mansarda imobilului este Statul Român, prin construire.
Această hotărâre conferă situației autoritate lucrului judecat, fiind opozabilă atât revizuenților cât și reclamantului din acel proces, de la care revizuenții au dobândit doar apartamentele 1 și 2 din imobil, precum și pretinsele drepturi litigioase care nu mai existau la data încheierii contractului.
Împrejurarea evocată de recurenți, conform căreia reclamantul inițial a fost constrâns să ajungă în Germania în 1969 în timp ce autorului său îi era deja confiscată întreaga avere, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa, în sensul imposibilității de a procura la timp toate documentele necesare.
Această imposibilitate trebuie raportată la momentul soluționării procesului, pentru că una din condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire este aceea ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată
Față de considerentele relevate în cauză nu s-au dovedit îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 322 pct. Cod pr. civ. motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod pr. civ. recursul declarat va fi respins.
Reținându-se culpa procesuală a recurenților revizuenți, în temeiul art. 274 Cod pr. civ. vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimați, în sumă de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții revizuenți și împotriva deciziei civile nr. 204/9.10.2009 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Obligă revizuenții să plătească intimaților și suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. -/03.03.2010
Dact. -/30.03.2010
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi
