Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 192/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar Nr-

Decizia Nr. 192/

Ședința publică din 24 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu

JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi

Grefier - -

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat pârâții și împotriva deciziei civile nr. 224/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 24 februarie 2010.

CURTEA

Constată că prin decizia civilă nr. 224/2009 Tribunalul Brașova admis apelul declarat de apelanta reclamantă R - în contradictoriu cu intimații pârâți, - și R împotriva sentinței civile nr. 6102/13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr-. A schimbat în parte sentința mai sus menționată în sensul că: a obligat intimații pârați si sa plătească apelantei reclamante R - suma de 35.824 lei cu titlu de sulta reprezentând contravaloarea cotei acesteia de 3/16 din imobil, sumă ce urmează a fi plătită în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei decizii. A menținut restul dispozițiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că hotărârea primei instanțe în ce privește stabilirea valorii imobilului supus partajului și a sultelor egalizatoare pe care intimații au fost obligați să le plătească apelantei reclamante a avut la bază raportul de expertiză tehnică judiciară nr. -/2007 întocmit de expert și răspunsul acestuia la obiecțiuni înregistrat sub nr. -/2008, instanța apreciind că valoarea de 145.000 lei, respectiv 43.632 euro, fără îmbunătățiri corespunde valorii de piață a acestuia în momentul pronunțării sentinței.

Principala critică a sentinței o constituie faptul că valoarea stabilită de expertul nu corespunde valorii reale imobilului iar pe de altă parte nu este justă soluția diminuării valorii imobilului cu dreptul de uzufruct instituit în favoarea pârâtului R.

Tribunalul a apreciat această critică întemeiată, motiv pentru care a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv evaluarea imobilului fără a se scădea din această valoare dreptul de uzufruct instituit în favoarea pârâtului R.

Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune asupra unui bun determinat, fie prin atribuirea acestuia unuia dintre copărtași cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare, fie prin împărțirea în natură a bunului între coindivizari.

În primul caz, este necesar a asigura copartajanților un echilibru just, proporțional cu drepturile fiecăruia astfel încât nici o parte să nu fie dezavantajată, fapt ce implică stabilirea unei valori reale a bunului supus împărțelii, valoare la care urmează a fi stabilită sulta egalizatoare.

Reclamanta deține cota de 3/16 din imobil, astfel încât sulta care i se cuvine trebuie calculată la acest procent.

Valoarea care se ia în considerare este valoarea întregului imobil, întrucât cota de proprietate a reclamantei nu este grevată de niciun drept de uzufruct.

Dreptul de uzufruct instituit în favoarea pârâtului R privește cota de 10/16 din imobil adică partea din imobil cumpărată de pârâți.

În cauză a fost realizat raportul de expertiză nr.-/2009- 57-82 de către expertul, potrivit căruia valoarea de piață a apartamentului în litigiu este de 191.063 lei respectiv 45.986 euro, fără îmbunătățiri.

Susținerea intimaților pârâți în sensul că valoarea imobilului stabilită de expert este mult mai mare decât valoarea reală a imobilului, expertul neavând în vedere prețurile de vânzare - cumpărare, nu poate fi primită având în vedere faptul că în raportul de expertiză judiciară expertul a explicat cum a ajuns la suma ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului supus partajului, indicând criteriile avute în vedere respectiv - categoria localității, amplasarea imobilului în cadrul localității, distanța față de dotările comerciale și social urbane, de mijloacele de transport în comun, astfel cum se prevede în metodologia stabilită de Corpul Tehnici din România precum și alte criterii de piață bazate pe principiul cererii și ofertei.

De asemenea, expertul a explicat criteriile în raport cu care a stabilit coeficienții de majorare și de scădere pe care i-a aplicat pentru a stabili valoarea de circulație a imobilului, indicând și prevederile legale care au stat la baza întocmirii raportului de evaluare.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții și.

Aceștia susțin că decizia este nelegală deoarece nu motivează în fapt și în drept decizia luată. Instanța de apel trebuia să explice de ce dreptul de uzufruct instituit în favoarea tatălui părților nu reduce prețul apartamentului așa cum a făcut-o instanța de fond.

Expertiza efectuată nu este concludentă pentru că expertul a avut în vedre prețuri negociabile și nu valoarea de piață a imobilului. Există diferențe valorice între expertiza din apel și cea de la fond, în sensul că în apel valoarea imobilului este cu mult mare decât cea de la fond ( 87.563 lei la fond și 93.141 în apel ).

În subsidiar recurenții susțin că trebuie să plătească o sultă cu respectarea echilibrului între prestații în condițiile devalorizării monedei naționale, adică sulta să fie raportată la valoarea în euro a apartamentului.

Solicită admiterea recursului și respingerea apelului formulat de R.

Intimații au formulat întâmpinare arătând printre alte apărări că motivele invocate de recurenți nu reprezintă motive de nelegalitate în sensul art. 304 Cod pr. civ.

Analizând recursul formulat instanța constată că într-adevăr motivele de recurs vizează netemeinicia deciziei bazată pe administrarea probei cu expertiza având ca obiect evaluarea imobilului. Motivele de netemeinicie ce țin mai mult de administrarea și interpretarea probelor nu mai reprezintă motiv de recurs care să atragă modificarea deciziei de apel, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

Prin urmare critica din recurs referitoare la concludența raportului de expertiză la criteriile de evaluare folosite de expert, la diferențele de valoare a apartamentului expuse în expertizele efectuate care de altfel nu sunt mari, așa cum susțin recurenții ci sunt obiective nu pot fi modificate în recurs pe motive de nelegalitate.

Recurenții susțin că decizia instanței de apel nu este motivată, că nu s-a justificat înlăturarea apărării lor din cadrul apelului, respectiv aceea că uzufructul constituit asupra cotei de 10/16 din imobil scade valoarea imobilului.

Susținerea recurenților nu este fondată. Acest drept de uzufruct și implicațiile lui asupra valorii de circulație a imobilului, au reprezentat chiar motivele de apel.

Prin urmare, instanța de apel a răspuns acestor critici justificările fiind expuse în considerentele deciziei.

Cu privire la motivul subsidiar de recurs, de raportare a sultei la valoarea imobilului exprimată în euro, instanța nu poate dispune plata sultei raportată la echivalentul leu/euro din valoarea imobilului deoarece aceste pretenții nu au fost solicitate la fond.

Chiar dacă expertizele au raportat valoarea imobilului și în euro, nu doar în moneda națională, era de datoria părților să ceară plata alternativă a acesteia, adică valoarea imobilului să fie exprimată în lei sau echivalentul său în euro pentru ca sulta să fie plătită în lei sau echivalentul său în euro.

Se constată că recurenții reclamanți reconvenționali au solicitat doar obligarea la plata sultei fără a preciza și exprimarea ei în euro.

Cu respectarea principiului disponibilității și în temeiul art. 316 raportat la art. 294 Cod pr. civ. instanța va respinge recursul ca nefondat și acest motiv subsidiar de recurs. Pentru toate aceste considerente va respinge recursul formulat. Va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, ca nedovedită.

Pentru aceste motive,

ÎN NUELE LEGII

DE CIDE

Respinge recursul declarat de recurenții pârâți și împotriva sentinței civile nr. 224/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 24 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. -/25.02.2010

Dact. -/30.03.2010

Jud. apel: -

Jud. fond:

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 192/2010. Curtea de Apel Brasov