Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 16 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
S-a luat în examinare cererea formulată de petenteleși, ambele cu domiciliul ales în C,-, -. B,. 64, județul C, în contradictoriu cu intimațiiși, ambii domiciliați în C,-, -. C,. 46, județul C, având ca obiect suspendare provizorie a executării hotărârilor judecătorești, respectiv a sentinței civile nr. 6564 din 14 aprilie 2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și a deciziei civile nr. 223 din 31 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentele și - prin d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 61147-297 din 7.09.2009, depusă la dosar, lipsind intimații și.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererea este motivată și timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței nr. - din 30.05.2009, depusă la fila 11 din dosar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, potrivit măsurilor dispuse pentru primul termen de judecată, la data de 14 septembrie 2009, prin serviciul registratură, petenta - a depus dovada achitării cauțiunii în cuantum de 300 lei, conform recipisei de consemnare nr. -/1 din 10.09.2009, după care:
Apărătorul petentelor învederează că intimații sunt de acord cu suspendarea executării hotărârii și depune acordul scris al acestora, semnat de apărătorul lor ales, d-na avocat. Totodată, arată că nu mai are alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cererea în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, constatând depusă cauțiunea în cuantum de 300 lei stabilită în sarcina petentelor, acordă cuvântul pentru susținerea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii.
Apărătorul petentelor, având cuvântul, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii având în vedere că împotriva hotărârii a cărei executare se solicită s-a declarat recurs, ce se află înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, că recurentele au formulat cerere de suspendare a executării hotărârii recurate până
la soluționarea recursului, că s-a făcut dovada începerii executării iar până la soluționarea recursului există pericolul de a fi executată hotărârea, precum și că petentele au făcut dovada achitării cauțiunii în cuantum de 300 lei. Având în vedere aceste considerente cât și faptul că petenta - are în întreținere doi copii minori care au început anul școlar iar veniturile mici pe care aceasta le realizează nu îi permit achitarea anticipată a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată prin hotărârea a cărei suspendare a executării se solicită, solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii până la soluționarea cererii de suspendare a executării aceleași hotărâri, cererea pentru care s-a fixat termen de judecată la data de 7 octombrie 2009 la Curtea de Apel Constanța.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii.
CURTEA
Asupra cererii de suspendare provizorie a executării silite de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, recurentele și - au solicitat în contradictoriu cu intimații și suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 6564/2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și a deciziei civile nr. 223 din 31 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța până la data soluționării cererii de suspendare formulate în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă în dosarul nr- al Curții de Apel Constanța.
În motivarea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârilor mai sus invocate recurentele au susținut că prin decizia civilă nr. 223 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins apelul reclamantelor și, declarat împotriva sentinței civile nr. 6564 din 14 aprilie 2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și au fost obligate apelantele reclamante la 1.500 lei cheltuieli de judecată. Și prin sentința civilă nr. 6465 din 14 aprilie 2008, reținându-se culpa procesuală a reclamantelor în declanșarea procedurilor judiciare în contradictoriu cu pârâții și, au fost obligate reclamantele în beneficiul pârâților la 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestor hotărâri judecătorești reclamantele au formulat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, cu termen de judecată la data de 21 octombrie 2009. În cadrul cererii de recurs s-a formulat și o cerere de suspendare a executării celor două hotărâri judecătorești contestate, până la soluționarea recursului.
În motivarea cererii de suspendare provizorie a executării recurentele arată că executarea hotărârilor în ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum total de 3.000 lei este de natură să le creeze grave prejudicii întrucât starea financiară a familiei nu permite în acest moment plata datoriei. Se mai invocă faptul că situația materială a familiei ar fi grav afectată la acest moment în
condițiile în care recurenta - are doi copii minori care au început școala iar cheltuielile ocazionate de acest eveniment depășesc veniturile obținute de recurentă.
În drept, recurentele reclamante au invocat dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța a stabilit o cauțiune în valoare de 300 lei, suma fiind achitată cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 10 septembrie 2009 emisă de CEC Bank SA Sucursala C (fila 29 din dosar).
Prin întâmpinare, intimații pârâți și și-au precizat poziția procesuală în sensul că sunt de acord cu admiterea cererii recurentelor reclamante de suspendare provizorie a executării hotărârilor judecătorești.
Conform dispozițiilor art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță".
Analizând cererea recurentelor reclamate în raport de susținerile acestora, de dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă și avându-se în vedere și achiesarea intimaților pârâți la această cerere, Curtea urmează aoa dmite.
Constatând că toate condițiile formale impuse de dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă sunt îndeplinite în cauză - plata unei cauțiuni, existența cererii de suspendare formulată conform art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă și avându-se în vedere poziția intimaților pârâți care s-au declarat de acord cu admiterea cererii, Curtea urmează a dispune suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 6564/2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și a deciziei civile nr. 223 din 31 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța până la data soluționării cererii de suspendare a executării silite a acelorași hotărâri, ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța, cu termen de judecată la data de 7 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de petenteleși, ambele cu domiciliul ales în C,-, -. B,. 64, județul C, în contradictoriu cu intimațiiși, ambii domiciliați în C,-, -. C,. 46, județul C, având ca obiect suspendare provizorie a executării hotărârilor judecătorești, respectiv a sentinței civile nr. 6564 din 14 aprilie 2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și a deciziei civile nr. 223 din 31 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța.
Dispune suspendarea provizorie a executării hotărârilor judecătorești - a sentinței civile nr. 6564/2008 pronunțate de Judecătoria Constanța și a deciziei civile nr. 223/31.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța până la data soluționării cererii de suspendare a executării hotărârilor judecătorești, formulată conform art. 300 al. (2) Cod procedură civilă, ce face obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța, cu termen de judecată la data de 7.10.2009.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2009.
Președinte,
Grefier,
- -
- -
Red. jud. -/17.09.2009
grefier -
2 ex./17.09.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă