Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 205/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 205
Ședința publică din 05 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva deciziei civile nr.598/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL T, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâtul intimat Consiliul Local
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar delegație.
Reprezentantele părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, în reprezentarea reclamantei recurente, solicită admiterea recursului, modificarea în baza art.304 pct.9 a hotărârii recurate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele; depune la dosar un număr de trei chitanțe, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 850, 700 și 218 lei.
Consilier juridic, în reprezentarea pârâtului intimat Consiliul Local T, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă pe dreptul comun.
În replică, reprezentanta reclamantei recurente invocă decizia din 09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr.1912/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local T pentru capătul de cerere al acțiunii reclamantei referitor la constatarea calității reclamantei de moștenitoare a proprietarei tabulare Irma-, decedată la 06.02.1989, în calitate de nepoată de fiu predecedat, și a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru celelalte capete de cerere formulate împotriva statului și le-a respins ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiune, reclamanta a chemat în judecată pârâtulConsiliul Local T și a cerut instanței să constate că a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil apartamentul nr.1 din T,-, înscris în CF individual 20503 T, nr.top 4806/1 și CF col.20502 T, să se constate că apartamentului îi revine o cotă-parte indiviză de teren de 84/100 din totalul de 718 mp înscriși în CF col.20503 T, că reclamanta este moștenitoarea proprietarei tabulare Irma, decedată la data de 06.02.1989, în calitate de nepoată de fiu predecedat, să oblige pârâtul să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, să autorizeze rectificarea CF ind.20503 T, nr.top 4806/1 și CF col.20502 T, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român de sub B4 și înscrierii dreptului său de proprietate, cu titlu de restabilire situație anterioară și moștenire, și să autorizeze rectificarea CF ind.20503 T și a CF col20502 T, în sensul completării descrierii apartamentului nr.1 cu cota-parte indiviză de 84/100 din teren.
În litigiile având ca obiect dezbaterea unei succesiuni, calitate procesuală pasivă au toți moștenitorii testamentari ori legali cu vocație succesorală utilă (concretă) ai defunctului a cărui succesiune se dezbate.
Reclamanta a solicitat constatarea calității sale de moștenitoare legală a proprietarei tabulare Irma, în calitate de nepoată de fiu predecedat, ceea ce excludea de plano o vacanță succesorală, situație în care succesiunea ar fi fost oricum culeasă de către Statul Român prin reprezentanții săi legali, iar nu de către pârâtul Consiliul Local
De asemenea, reclamanta nu a făcut nici o referire cu privire la existența vreunui legat al defunctei în favoarea pârâtului.
Dezbaterea succesiunii defunctei și constatarea calității reclamantei de moștenitoare a acesteia nu poate avea loc decât în contradictoriu cu moștenitorii defunctei, calitate pe care pârâtul nu o îndeplinește în speță, neavând legitimarea de a figura în proces în calitate de pârât cu privire la acest petit al acțiunii.
În condițiile în care reclamanta nu poate dovedi în actualul cadru procesual calitatea sa de moștenitoare a defunctei Irma, proprietara tabulară a imobilului care face obiectul litigiului, prima instanță a reținut că reclamanta nu are în speță îndreptățirea de a promova în nume propriu restul petitelor acțiunii.
Împotriva sentinței civile nr.1912/19.02.2008 a Judecătoriei Timișoaraa declarat apel reclamanta, care a fost respins prin decizia civilă nr.598/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Tribunalul Timișa menținut soluția primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei, însă a înlocuit motivarea, considerând că prioritară în cauză este excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârât, pe care a reținut-o, cu mențiunea că în această situație nu mai prezintă relevanță dacă a fost corect fixat cadrul procesual.
Instanța de apel a reținut că, prin acțiunea din dosarul de față, reclamanta tinde la constatarea preluării de către pârât, fără titlu valabil, a unui imobil, cu rectificarea situației de carte funciară, preluare efectuată în perioada de referință a Legii nr.10/2001.
Potrivit art.6 al.2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.
Imobilul în litigiu, față de temeiul preluării sale, coroborat cu dispozițiile art.1 și 2 din Legea nr.10/2001 republicată, face obiectul acestei legi speciale în ceea ce privește măsurile reparatorii ce pot fi acordate de stat pentru imobilele preluate abuziv, astfel că, față de prevederile Legii nr.213/1998, este exclusă calea unei acțiuni în revendicare de drept comun.
Prin aceasta nu se aduce atingere accesului la justiție consacrat de Constituția României și de art.6 din CEDO, doar că accesul trebuie să se facă în formele prescrise de lege.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea a două recursuri în interesul legii, prin decizia nr.LIII/2007 și decizia pronunțată la 09.06.2008, obligatorii, potrivit prevederilor art.329 pr.civ.
Împotriva deciziei civile nr.598/18.09.2008 a Tribunalului Timișa declarat recurs în termenul legal reclamanta.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea, admițând în mod eronat excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, a arătat că a fost denaturat temeiul de drept al acvțiunii sale, reprezentat de dispozițiile art.480 civ. și art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, iar nu Legea nr.33/1994 a exproprierii, situație în care nu este aplicabilă în cauză decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii în această materie.
De asemenea, a arătat că prin decizia din 09.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție statuează că, în cazul în care între Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului există neconcordanțe, primează Convenția, prioritate ce se poate concretiza într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art.306 al.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 civ. și art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, acțiunea sa fiind, prin urmare, o acțiune în revendicare bazată pe dreptul comun.
În mod greșit a reținut instanța de apel inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, bazându-se pe faptul că aceasta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, care i-ar fi acordat posibilitatea de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.
De asemenea, în motivarea soluției sale, instanța de apel a invocat și deciziile nr.LIII/2007 și nr.XXXIII/2008, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Decizia nr.LIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se aplică în cauză, întrucât vizează imobilele ce au fost preluate de stat prin expropriere și măsura în care se aplică acestora Legea nr.33/1994.
Imobilul în litigiu, pe care-l revendică reclamanta, a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr.223/1974.
Nici în raport cu Decizia nr.XXXIII/09.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă.
Este adevărat că prin această decizie instanța supremă stabilește că, în cazul concursului dintre legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și legea generală, are prioritate legea specială.
Prin aceeași decizie însă se statuează că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
De altfel, și Constituția României, prin art.20 al.2, prevede aplicarea obligatorie a dispozițiilor Convenției în caz de conflict cu orice lege internă.
Imobilul revendicat de reclamanta pe dreptul comun a fost preluat de stat de la bunica sa în baza Decretului nr.223/1974, atunci când aceasta a părăsit țara.
Este adevărat că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, însă acest fapt nu-i poate paraliza acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun.
Împrejurarea că reclamanta nu a apelat la Legea nr.10/2001 nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale.
Ea este decăzută din dreptul de a obține măsuri reparatorii prin procedura specială a Legii nr.10/2001.
Această lege nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care revendică imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărei procedură însă s-a dovedit în multe cazuri ineficientă, fapt constatat și în practica din ultimii ani a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile privind România (, ).
Dreptul de proprietate, ca drept fundamental al omului, este garantat atât de legislația internă, prin Constituție și Codul civil, cât și de cea internațională, prin art.1 al.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Acest drept i-ar fi încălcat reclamantei prin menținerea excepției inadmisibilității acțiunii sale pe calea dreptului comun.
A considera o asemenea acțiune inadmisibilă ar echivala și cu încălcarea dreptului său la un recurs efectiv, un alt drept fundamental al omului, consacrat prin art.13 din Convenție, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanțe naționale atunci când i s-au încălcat un drept sau o libertate recunoscute de Convenție.
Curtea consideră, prin urmare, admisibilă acțiunea reclamantei, fără a se încălca astfel nici dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XXXIII/09.06.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilesc prioritatea aplicării dispozițiilor Convenției atunci când apar neconcordanțe între legea specială, Legea nr.10/2001 în cazul de față, și Convenție.
Prin aceeași decizie, instanța supremă statuează în continuare că în această situație prioritatea Convenției se poate concretiza într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În cazul de față, imobilul revendicat de reclamantă, preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, se află și în prezent în proprietatea statului.
Reclamanta a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local T în calitatea sa de reprezentant al Statului Român, care este proprietarul imobilului revendicat, iar nu pentru a se discuta în contradictoriu cu acesta succesiunea după fosta proprietară tabulară Irma-.
De altfel, succesiunea după defuncta Irma- nici nu constituie un capăt de cerere, reclamanta solicitând constatarea calității sale de moștenitoare după Irma- pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar, dar și a certificatului de moștenitor, pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă în raport cu capetele de cerere principale, respectiv constatarea nevalabilității titlului statului, revendicarea și rectificarea de carte funciară.
Prin urmare, nici nu era necesară punerea în discuție, așa cum a procedat prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local T în raport cu capătul de cerere vizând calitatea reclamantei de moștenitoare a pârâtei proprietare tabulare.
Reținând eronat această excepție, prima instanță a ajuns la concluzia, implicit eronată și aceasta, că reclamanta, neputându-și dovedi în acest cadru procesual calitatea de moștenitoare, nu are legitimarea procesuală necesară pentru promovarea celorlalte capete de cerere și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active.
În consecință, se impune rejudecarea pe fond a cauzei începând de la prima instanță.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.5 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.598/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local
Va casa decizia recurată și, având în vedere și art.297 al.1 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1912/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, va desființează sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Având în vedere soluția de trimitere spre rejudecare la prima instanță, Curtea nu se va pronunța asupra cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, acestea urmând a fi analizate la finalizarea litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.598/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local
Casează decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1912/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - G - - -
Grefier,
- -
Red.RR/23.03.2009
Tehnored.MM/2 ex/30.03.2009
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
