Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2069/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.2069

Ședința publică din 4 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna nr.203, județ M și cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură în Târgu M,-,.116, județ M împotriva sentinței civile nr. 840 pronunțată la data de 10 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta - SRL, cu sediul în P,- A, județ

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul registratură, la data de 22 octombrie 2009 s-a depus de către recurentul pârât o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 4 noiembrie 2009 s-a depus la dosar o întâmpinare din partea intimatei reclamante.

Curtea constată cauza în stare de judecată și deliberând pronunță următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 63540,05 lei reprezentând prejudiciu creat, cu titlu de diferență debit nerecuperat aferent angajamentului de plată nr. 2061/29.02.2008 în valoare de 2119,85 lei si 62578,50 lei lipsa de bunuri din gestiunea depozitului, constatat la inventarul din data de 03.03.2008.

In motivarea acțiunii reclamanta susținut că pârâtul potrivit Contractului individual de muncă înregistrat la ITM P nr. -/30.03.2005 a fost salariatul societății de la data de 10.03.2005 până la data de 01.03.2008 în funcția de gestionar la pct. de lucru - depozit situat în Municipiul Târgu M, str. -, nr. 27-29, jud.

A mai susținut reclamanta că prin procesul verbal de predare primire din data de 31.10.2007 s-a procedat la predarea primirea gestiunii depozitului către, data de la care fostul salariat a gestionat bunurile intrate și ieșite din depozit.

Totodată, a mai precizat reclamanta, că prin decizia nr. 143/25.02.2008 contractul de muncă al pârâtului a încetat în temeiul art. 55 lit.c coroborat cu art. 79 alin.4 codul muncii, după efectuarea unui preaviz de 15 zile calendaristice în perioada 15.02- 29.02.2008.

A mai arătat reclamanta că la data de 01.03.2008, cu ocazia recepționării de marfă, la depozitul central, s-a constatat o așezare a stivelor de marfă în așa fel încât să creeze impresia că sunt pline cu marfă, însă, s-a constatat că în stive existau rânduri cu goluri de baxuri și baxuri goale.

În același timp, a mai specificat reclamanta că a procedat la reinventariere, ocazie cu care s-a constatat că, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, pârâtul a creat societății un prejudiciu de 63.540,05 lei.

Au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv angajamentul de plată, proces verbal întocmit la 01.03. 2008, proces verbal întocmit la 03.03.2008, proces verbal întocmit la 31.10.2007, contract individual de muncă, fișa postului, acte de stare civilă pârât și declarația acestuia că a luat la cunoștință de prevederile Regulamentului de ordine interioară.

După analizarea probelor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.840 pronunțată la data de 10 aprilie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 63540,05 lei reprezentând prejudiciu creat societății reclamante.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâtul a fost angajat prin Contractul individual de muncă înregistrat la ITM P nr. -/30.03.2005 la societatea reclamantă și a fost salariatul acestei societății de la data de 10.03.2005 până la data de 01.03.2008 în funcția de gestionar la pct. de lucru - depozit situat în Municipiul Târgu M, str. -, nr. 27-29, jud.

Prin procesul verbal de predare primire din data de 31.10.2007 s-a procedat la predarea primirea gestiunii depozitului către, dată de la care fostul salariat a gestionat bunurile intrate și ieșite din depozit.

Prin decizia nr. 143/25.02.2008 contractul de muncă al pârâtului a încetat în temeiul art. 55 lit.c coroborat cu art. 79 alin.4 codul muncii, după efectuarea unui preaviz de 15 zile calendaristice în perioada 15.02- 29.02.2008.

La data de 01.03.2008, cu ocazia recepționării de marfă, la depozitul central, s-a constatat o așezare a stivelor de marfă în așa fel încât să creeze impresia că sunt pline cu marfă, însă, s-a constatat că în stive existau rânduri cu goluri de baxuri și baxuri goale.

Rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, când s-a procedat la reinventariere, că, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, pârâtul a creat societății un prejudiciu de 63.540,05 lei.

Raportat la cele sus menționate, tribunalul a apreciat că, prin fapta sa, săvârșită cu vinovăție, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pârâtul a creat societății reclamante un prejudiciu de 63.540,05 lei și totodată, că există legătură de cauzalitate între prejudiciu creat și fapta săvârșită de pârât.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând-o ca netemeinică și nefondată.

În cuprinsul motivelor de recurs se arată că cele prezentate și susținute de către reclamantă nu se încadrează ca fiind un conflict de muncă, iar acțiunea reclamantei nu trebuia judecată de Tribunalul Prahova ca instanță competentă material și teritorial, nefiind aplicabile disp.art.284 alin.2 codul muncii, ci art.5 pr.civilă conform căruia cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului.

In subsidiar se arată de către recurent că situația de fapt reținută de prima instanță nu corespunde adevărului, deoarece la data plecării sale din firmă, documentele legal întocmite indicau că gestiunea pe care a lăsat-o era în bună regulă, fără a exista elemente sau supoziții care să certifice o altă stare de fapt.

Arată recurentul că, a invoca că după plecarea sa din firmă au fost descoperite mijloace subversive de ascundere a stării de fapt din depozit, prin reașezarea stivelor de marfă intr-o modalitate care să creeze aparența ca sunt pline cu marfă, reprezintă nu doar un neadevăr dar indică ori neputința și neprofesionalismul comisiei de inventariere care si-a făcut incorect datoria ori nu s-a făcut inventarierea așa cum dovedesc documentele pe care și le-a asumat comisia de inventariere prin semnătură.

Tot la data de 29 februarie 2008, s-a încheiat la depozitul - SRL din Tg.M, procesul verbal de predare primire a gestiunii, intre gestionarul care predă gestiunea și gestionarul care preia gestiunea.

In dovedirea motivelor de recurs s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

In combaterea motivelor de recurs s-a formulat întâmpinare de către intimata reclamantă prin care s-a invocat excepția de necompetență.

Excepțiile invocate sunt nefondate și neîntemeiate deoarece conform art.2 pct.1 lit.c cod procedură civilă, Tribunalul judeca in prima instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date de lege in competența altor instanțe.

codul muncii reglementează prin titlul IX "conflictele de muncă", prin art.248 alin.3 conflictele de drepturi ca fiind conflictele de muncă care au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând inclusiv din contractele individuale de muncă, in care se încadrează si conflictul de muncă în speță.

Pe fondul cauzei se arată că din probele existente la dosarul de fond rezultă că prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și prin mijloace vădit dolosive, recurentul a creat societății, pe perioada cât a desfășurat activitatea un prejudiciu cert de 63540,05 lei, solicitându-se judecarea cauzei in lipsă.

Analizând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate,Curtea va reține următoarele:

In ceea ce privește excepția de necompetență teritorială și materială a Tribunalului Prahova - Secția Civilă și de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, Curtea va reține că această excepție este neîntemeiată deoarece sunt considerate conflicte de drepturi in accepțiunea art. 5 din Legea nr.168/1999 și conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă iar potrivit disp.art.284 alin.2 codul muncii, cererile referitoare la aceste cauze se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședință ori, după caz, sediul.

In ceea ce privește fondul cauzei, Curtea va reține că în speță instanța de fond a făcut o analiză superficiala a situației de fapt astfel că, deși din actele existente la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că la data controlului comisiei de inventariere la data de 29 februarie 2008, inventarierea făcându-se pe sortimente de produse, în prezența recurentului pârât ca gestionar în funcție și în prezența viitorului gestionar, instanța de fond nu a analiza acest aspect.

Din respectivul proces verbal de inventariere, (fila 8 dosar recurs), rezultă că din compararea stocului faptic al inventarului cu stocul scriptic evidențiat de calculator pentru fiecare sortiment in parte au rezultat plus de inventar in valoare de 2720,29 lei, minusuri de inventar in valoare de 2974,79 lei, aprobându-se compensările valorice in suma de 254,5 lei.

Procesul verbal a fost însușit prin semnătură de având funcția de manager depozit și G având funcția de supervizor al - SRL.

Din considerentele hotărârii atacate reiese că aceasta a avut în vedere doar reinventarierea bunurilor din data de 01.03.2008, de altfel nefăcându-se nici o referire la procesul verbal încheiat la data de 29 februarie 2008.

Instanța de fond nu a solicitat nici rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului recurent, deși in cuprinsul acțiunii reclamanta s-a referit la aceasta.

Astfel în cuprinsul rezoluției mai sus menționate se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, sub aspectul laturii obiective, în condițiile în care după realizarea inventarului și semnarea procesului verbal de predare primire a gestiunii, lipsa în gestiune constatată nu-i poate fi imputată numitului u.

De altfel, și angajamentul de plata depus la dosarul de fond al cauzei face referire la cu totul altă perioada, respectiv 27.02.2008 si la altă suma de bani, respectiv 2119,85 lei.

Deși in cuprinsul acțiunii reclamanta face referire la inventarierea bunurilor din data de 29 februarie 2008,mai sus menționat in cauza nu s-a depus respectivul proces verbal de inventariere, fapt nesesizat de instanța de fond.

Față de aceasta situație, Curtea va reține că în cauza se impune administrarea unor probe suplimentare, înscrisuri eventual martori, din care să reiasă adevărata situație de fapt, deoarece situația reținută de către instanța de fond nu rezultă din actele existente la dosarul cauzei.

Astfel, în baza disp.art.312 pr.civilă corob. cu disp.art.3041pr.civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru administrarea unor probatorii suplimentare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna nr.203, județ M și cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură în Târgu M,-,.116, județ M împotriva sentinței civile nr. 840 pronunțată la data de 10 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta - SRL, cu sediul în P,- A, județ

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- - - - - -

GREFIER

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Red.VD

5 ex./10.XI.2009

f- Tribunalul Prahova

R -

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2069/2009. Curtea de Apel Ploiesti