Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.207/A
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.997/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul apelant în stare de arest, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Apelul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă având ca obiect pretenții civile - reparare prejudiciu cauzat prin eroare judiciară - înregistrată la Judecătoria Arad la data de 07.12.2006, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei, pentru faptele săvârșite de către angajații statului în dosarul penal nr.457/VII/1/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.1, 21, 24, 47 și 48 din Constituția României, art.998 - 999.civ. și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr.271/A din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoaraa anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Impotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând-o prin aceea că în mod greșit i s-a anulat apelul ca netimbrat, întrucât este scutit de plata taxei de timbru conform legii.
Prin decizia civilă nr.7066/26.06.2009 Inalta C de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.271/A din 24.11.2008 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.
Instanța de recurs a reținut că potrivit art.15 lit.S din Legea nr.146/1997, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru - acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pretinse pentru încălcări ale drepturilor prevăzute la art.2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr.30/1994.
Față de dispozițiile legale menționate, în mod greșit instanța de apel a considerat că cererea reclamantului este supusă taxei de timbru și a anulat apelul ca netimbrat.
La Curtea de Apel Timișoara cauza a fost reînregistrată la 19.08.2009.
Curtea, analizând apelul prin prisma criticilor formulate cu aplicarea disp.art.282-296.pr.civ. a constatat că este nefondat.
Astfel, prima instanță a apreciat că în urma examinării probatoriului administrat în cauză, reclamantul nu a făcut dovada încălcării drepturilor invocate și garantate prin art.1, 21, 24 și 47 din Constituția României, respectiv art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care astfel nu justifică nici pretențiile privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, în speță nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art.998 - 999.civ. și dispozițiile art.504 - 506.pr.civilă.
Aceste dispoziții legale (art.998 - 999.civ.), invocate de reclamant ca temei legal al acțiunii sale și dispozițiile art.504 - 506.pr.penală - bazat pe răspunderea patrimonială a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare - au valoarea, consacrată ca norme legale de aplicație generală - care reglementează răspunderea statului. Prin art.504 alin.1 pr.penală așa cum a fost reținut ca fiind constituțional prin decizia nr.45/1998 a Curții Constituționale, legiuitorul a stabilit răspunderea statului, limitând-o la "erorile judiciare săvârșite în procesele penale" și care, în speță, nu au fost dovedite.
Reclamantul a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței primei instanțe, motivându-și demersul judiciar prin critica potrivit căreia instanța nu a intrat în cercetarea fondului.
Critica reclamantului apelant nu poate fi primită deoarece tribunalul ca primă instanță a examinat fondul cauzei și a apreciat că în speță nu s-au probat condițiile generale ale răspunderii civile instituite prin art.998 și 999.civil invocate în acțiune.
Din prevederile legale menționate rezultă cerința întrunirii cumulativ a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.
Potrivit art.1169 civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Prin urmare, drepturile afirmate în justiție se întemeiază pe fapte sau acte juridice a căror dovadă în proces se impune în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Intrucât, reclamantul nu a făcut dovada încălcării drepturilor invocate și garantate prin art.1, 21, 24 și 47 din Constituția României și a art.6 din CEDO, nici a întrunirii condițiilor prevăzute de art.998 - 999.civil, hotărârea atacată se apreciază a fi legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.296 pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.997/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.997/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.: /20.10.2009
Tehnored./K/ 5 ex./20.10.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
-recl.apel. - -fiul lui și al, născut la 17 mai 1951, deținut în
Penitenciarul Arad, jud.
-pâr.int. -Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B,
Str.- nr.17, sector 5
-DG. A - A,-, jud.
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor