Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 217/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 217/
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.226/A din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții:, domiciliat în Rm.V,-, -1/2,.A,.37, județul V și Rm., cu sediul în Rm.V, str.- -, -.A,.4, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-reclamantă -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.20/2010, eliberată de Baroul Vâlcea, lipsă fiind intimații-pârâți și Rm.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 09 februarie 2010, eliberată de Primăria Rm.V și timbru judiciar în valoare de 1,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a apelului, având în vedere faptul că, instanța nu a aplicat dispozițiile deciziei de casare. Arată că, în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.181Cod procedură civilă, instanța de judecată trebuind să fie competentă la data sesizării, în funcție de valoarea obiectului cererii. Tribunalul Vâlcea trebuia să soluționeze cauza în complet de apel.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei (RON), cu titlu de daune morale, obligarea pârâților să publice pe cheltuiala lor hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată și să plătească cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la data de 11 iunie 2007 în ziarul "Ziarul de V" editat de societatea pârâtă a fost publicat un articol, semnat de pârâtul persoană fizică. Acest articol conținea informații false despre deținerea de către reclamantă a unui certificat de revoluționar în baza căruia a obținut anumite avantaje.
Reclamanta a susținut că prin publicarea acestui articol pârâții au depășit limitele dreptului la liberă exprimare și i-a fost adus un prejudiciu moral, prin atingerea onoarei și demnității sale fiind îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, iar reaua credință a pârâților rezultă din faptul că nu au verificat în niciun fel informațiile publicate.
La data de 7 decembrie 2007, reclamanta a micșorat cuantumul pretențiilor la suma de 500.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 6691 din 14 decembrie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 50.000 lei, daune morale și a sumei de 4243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reținând că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998, 999 din Codul civil, întrucât prin publicarea unor informații neadevărate referitoare la reclamantă i-au fost aduse acesteia prejudicii materiale și morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, iar prin decizia civilă nr. 59/A din 18 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a se pune în discuție cererea formulată de reclamantă, având ca obiect micșorarea pretențiilor inițiale.
S-a mai reținut că nu este întemeiată critica din apel referitoare la natura comercială a cauzei, întrucât răspunderea societății pârâte este angajată în baza prevederilor legale referitoare la răspunderea delictuală, având deci un caracter civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 165/R din 5 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, casată decizia instanței de apel și trimisă cauza spre rejudecare tribunalului, reținând că în mod greșit a statuat instanța de apel că cererea de micșorare a cuantumului pretențiilor ar fi trebuit pusă în discuția părților, fiind aplicabile prevederile art. 132 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
În raport de aceste prevederi legale nu se poate reține că nepunerea acestei cereri în discuția părților ar fi avut ca rezultat încălcarea dreptului la apărare.
Instanța de recurs a mai dispus ca la momentul rejudecării să se analizeze și celelalte critici din apel, inclusiv cele referitoare la necompetența materială și la incidența prevederilor art. 18/1 din Codul d e procedură civilă.
Dosarul a fost înregistrat în rejudecare la Tribunalul Vâlcea, sub nr-, iar prin decizia civilă nr. 292/A din 4 decembrie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul, a anulat sentința, a păstrat cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Vâlcea - Secția comercială.
În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că în raport de prevederile art. 3, 4 și 56 din Codul comercial întregul raport obligațional este supus legii comerciale.
Pe baza acestor considerente, tribunalul a reținut că în baza art. 2 pct. 1 lit. a din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță revine Secției comerciale din cadrul Tribunalului Vâlcea și nu se mai pune problema aplicării art. 18/1 din același cod.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 432/R din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului Vâlcea, deoarece tribunalul nu s-a conformat primei decizii de casare, iar temeiul juridic al pretențiilor reclamantei îl constituie răspunderea civilă delictuală, cauza având astfel natură civilă și nu comercială.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr-, care prin decizia civilă nr. 226/A din 29 octombrie 2009 admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
A admis apelul formulat de pârâți, a desființat sentința civilă nr. 6691/14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr- și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Vâlcea - Secția Civilă, reținând că s-a statuat în mod irevocabil faptul că prezenta cauză are natură civilă, statuare în raport de care s-a analizat critica din apel referitoare la competența materială de soluționare a cauzei.
Referitor la acest aspect, tribunalul a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei (RON), reprezentând 10.000.000.000 lei (ROL), iar printr-o cerere ulterioară, a micșorat cuantumul pretențiilor la suma de 500.000 lei (RON), reprezentând 5.000.000.000 lei (ROL).
Potrivit art. 2 pct. 1 lit.b din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei (ROL), cu excepțiile prevăzute expres și limitativ de text și în cadrul cărora nu se încadrează în mod vădit prezenta cerere de chemare în judecată.
Momentul care interesează din punct de vedere al stabilirii valorii obiectului litigiului este cel al sesizării instanței de judecată, respectiv cel al introducerii cererii de chemare în judecată.
Concluzia este întemeiată pe prevederile art. 18/1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora instanța învestită potrivit normelor referitoare la competența după valoarea obiectului litigiului rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, apar modificări în privința cuantumului inițial.
Concluzionând, tribunalul a reținut că, în raport de valoarea obiectului litigiului astfel cum a fost precizată prin cererea de chemare în judecată, competența materială de soluționare a cauzei revenea acestuia, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b din cod, și că modificarea cuantumului prin cererea ulterioară nu poate determina schimbarea acestei competențe.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. Conform deciziei de casare, obligatorie pentru instanța de apel în limitele stabilite de art.315 alin.1 Cod procedură civilă, singura chestiune de drept referitoare la competența materială pe care trebuia să o analizeze instanța de trimitere era cea referitoare la incidența dispozițiilor art.181Cod procedură civilă.
Conform acestui text de lege, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
2. Așa cum rezultă din analiza gramaticală a textului, pentru ca dispozițiile art.181Cod procedură civilă să-și producă efecte, instanța trebuia să fi fost competentă la data sesizării în funcție de valoarea obiectului cererii, ceea ce nu este cazul în speță.
Rațiunea introducerii art.181Cod procedură civilă prin art.I pct.7 din nr.OUG138/2000 a fost aceea ca în cazul cererilor patrimoniale (personale - precum în cazul de față, reale sau mixte), mărirea sau micșorarea câtimii obiectului, ulterioară sesizării primei instanțe, să nu poată determina o declinare a competenței după materie în favoarea instanței devenită competentă în raport cu noua valoare.
"Ratio legis" nu își găsește aplicare în speță întrucât, pe de o parte, în raport cu valoarea obiectului cererii inițiale judecătoria nu era competentă material să soluționeze cauza și, prin urmare, nu era legal investită, iar, pe de altă parte, ulterior cererii de micșorare a câtimii obiectului ea a devenit competentă material și nu se putea pune problema unei declinări a cauzei de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea către aceeași instanță.
3. Considerentele deciziei atacate cu privire la interpretarea dispozițiilor art.181Cod procedură civilă sunt total ajuridice și lipsite de logică. Exprimarea "textul menționat determină numai câmpul de aplicare a textului legal" este elocventă în sensul celor susținute de recurentă, o normă legală neputând determina numai propriul său câmp de aplicare, ea având ca scop reglementarea unor relații sociale în scopul creării de raporturi juridice (în cazul de față, privitoare la competența materială a instanțelor sub aspectul unei eventuale modificări a cuantumului valorii obiectului cererii).
4. Se menționează că în jurisprudență s-a decis constant că hotărâtoare în determinarea competenței instanței nu este valoarea obiectului arătată de părți, ci valoarea reținută pe parcursul judecății.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 181Cod procedură civilă și vor fi analizate împreună. Reclamanta a solicitat prin cererea introductivă de instanță, formulată la 23 iulie 2007, obligarea pârâților la plata sumei de un milion Ron, despăgubiri civile.
Prin decizia nr. 32/2008, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justitie, s-a statuat și cu privire la limitele investirii instanțelor, reținând că, "cererea este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă. Acțiunea are ca obiect, de regulă, protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie. Obiectul acțiunii se concretizează și nuanțează prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac".
Pretenția concretă a reclamantei, respectiv obligarea la plata sumei de un milion Ron, investește instanța și determină competența, care în raport de art.2 alin.1 lit.b combinat cu art.181din Codul d e procedură civilă și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, aparține tribunalului ca primă instanță.
Dispozițiile art. 181Cod procedură civilă stabilesc competența instanței, investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului, de a judeca litigiul, chiar dacă ulterior sesizării sale intervin modificări în ceea ce privește valoarea obiectului litigiului. Prin urmare, norma procedurală este incidentă în cazul litigiilor evaluabile în bani doar cu privire la modificările survenite pe parcursul desfășurării procesului și numai în situația în care aceste modificări se referă la obiectul indicat în cererea de chemare în judecată.
Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile individualizând instanța. Finalitatea prevederilor art.181Cod procedură civilă este aceea de a evita declinările de competență impuse de majorarea sau micșorarea cuantumului obiectului supus judecății.
Se constată că, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.181Cod procedură civilă, tribunalul fiind instanța competentă potrivit normelor legale mai sus menționate să soluționeze cauza în primă instanță, criticile formulate fiind nefondate.
Față de aceste considerente, recursul este nefondat și va fi respins potrivit dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.226/A din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în Râmnicu V,-, -1/2,.A,.37, județul V și Râmnicu V, cu sediul în Râmnicu V, str. - -, -.A,.4, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./24.02.2010
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Bădescu, Florinița
