Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 225/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 3251/CIV/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 225
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 91 din 31.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 6297/civ/2005, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA TG.J, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE TG.J, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți PRIMĂRIA TG.J, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE TG.J, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței cerere scrisă formulată de recurentul reclamant în care declară că renunță la judecarea recursului care face obiectul prezentului dosar; de asemenea, s-a învederat cererea formulată de intimata pârâtă PRIMĂRIA TG.J prin care solicită menținerea suspendării cauzei în baza art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 46 alin. 1 din legea nr. 10/2001, după care;
Instanța, luând act de cererea de renunțare formulată de recurentul reclamant, a trecut la deliberări asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.543 din 07 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.4718/1999, s-a respins acțiunea în revendicare și pretenții formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele G, G, Primăria Municipiului Tg. J și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A arătat că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea atunci când s-a motivat că terenul revendicat este ocupat de construcții de utilitate publică și că nu poate face obiectul revendicării, cât și susținerea că acțiunea face obiectul unei alte legi speciale.
A susținut de asemenea, că hotărârea conține motive străine cauzei, fiind ignorate prevederile Legii nr.247/2005 în baza căreia, foștilor proprietari li se cuvin daune în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.
Prin întâmpinare, Primăria Municipiului Tg. a solicitat respingerea apelului, arătând că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece este necesar să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel că, după intrarea în vigoare a acesteia, o asemenea acțiune nu mai este posibilă.
Prin decizia civilă nr.91 din 31 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr.6297/CIV/2005, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul -, în contradictoriu cu intimatele pârâte G, Primăria Tg. J, Direcția de Servicii Comunale Tg. J, G și Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Pentru a decide astfel, s-a reținut că investirea instanțelor s-a efectuat anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, iar potrivit art. 46 din această lege, republicată, în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005 "prevederile prezentei legi sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând judecarea cauzei".
Instanța de apel a reținut că apelantul nu a ales niciuna din modalitățile mai sus enunțate, iar solicitarea acestuia de a conexa prezenta cauză dedusă judecății la aceea având ca obiect prevederile Legii 10/2001 este neîntemeiată, pentru că numai în condițiile Legii 10/2001 se poate verifica dacă preluarea imobilelor a fost abuzivă și titlul este sau nu valabil.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs reclamantul -, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs reclamantul a susținut că a făcut dovada că părinții săi au fost deposedați abuziv de bunurile revendicate, fiind aplicabile în acest sens dispozițiile art. 1 din Legea 213/1998, că atâta vreme cât a promovat acțiunea sub imperiul unei legi anterioare Legii 10/2001, temeinicia prezentei acțiuni urma să fie examinată prin prisma Legii 213/1998.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr-, iar prin încheierea nr. 7454/26 septembrie 2006, s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 91/2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA spre soluționare, Curții de APEL CRAIOVA, unde a fost înregistrat sub nr. 3251/civ/2006.
Prin cererea înregistrat la 13 februarie 2009 la Curtea de APEL CRAIOVA, existentă la fila 28 dosar, reclamantul a precizat că renunță la judecarea cauzei, situație în care instanța de recurs urmează să ia act în conformitate cu art. 246 Cod procedură civilă de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia acest de renunțarea la judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 91 din 31.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 6297/civ/2005, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA TG.J, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE TG.J, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.Judec.
Tehn.TR/2 ex. 26.02.2009
Jud.apel
-
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu