Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 23
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 19 ianuarie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu- judecător
- - -- JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
- --JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.211 din18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul-reclamant, lipsă fiind recurentul-pârât și intimata-reclamantă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Intimatul-reclamant solicită judecarea cauzei motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Intimatul-reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului, hotărârea Tribunalului Bacău este legală iar instanța să aibă în vedere la pronunțarea soluției întâmpinarea depusă la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra sentinței civile de față instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.211/A/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, a fost admis apelul civil formulat de apelanții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.6047 din 03.10.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului
În motivarea deciziei instanța de fond a arătat că:
Prin sentința civilă nr. 6047/03.10.2007 Judecătoria Bacăua respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanții și împotriva pârâtului Primarul municipiului
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3117/415 din 6 iulie 1971 reclamanții au dobândit în proprietate suprafața totală de 851,50 mp și o casă construită pe acest teren formată din două camere (fila 4 dosar).
Prin Decret privind exproprierea unor terenuri și construcții din martie 1980 anexa 1 acest teren a fost trecut în proprietatea statului în vederea edificării unor apartamente cu regim de înălțime.
În cauză au fost audiați martorii și - care au arătat că reclamanții au avut în proprietate o casă și o suprafață de teren care a fost expropriată, în zonă ridicându-se blocuri.
Prin expertiza efectuată în cauză, expertul a identificat suprafața de teren situată între blocul cu nr.7 (str. - -), blocul 7 (str. -) și Direcția Veterinar Județeană.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză, pe acest teren sunt situate spații verzi, alei de acces, parcări betonate, spații care asigură exploatarea imobilelor construite în respectiva zonă.
De altfel, expertul a arătat în concluziile raportului de expertiză faptul că din suprafața de 851 mp s-ar putea restitui suprafața de 458 mp iar dacă se respectă spațiile de siguranță pentru construcții, doar suprafața de 258 mp.
Instanța a apreciat faptul că deși nu sunt edificate construcții pe teren acesta nu poate face obiectul revendicării în condițiile art. 480, reclamantul având posibilitatea de a-și valorifica alte pretenții în condițiile Legii 10/1991.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și pentru următoarele considerente:
- deși la data de 22.11.2006 instanța a respins excepția inadmisibilității invocate de pârât motivarea instanței vizează aceeași excepție;
- sunt întrunite condițiile art. 480 Cod civil, nu există dispoziții legale care să interzică revendicarea în baza art. 180 cod civil și chiar pârâtul în concluziile pe fond a fost de acord cu revendicarea suprafeței de 258 mp;
- au un titlu valabil și au dovedit că terenul este liber, nefiind îndeplinit scopul exproprierii.
Prin întâmpinare intimatul- pârât a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamanții aveau posibilitatea de a depune notificare în baza Legii 10/2001 pentru a-și recupera proprietatea, aceasta fiind singura modalitate posibilă de a obține recuperarea bunurilor preluate abuziv de stat.
Prin încheierea din 13.02.2008 calea de atac a fost calificată ca fiind apelul.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Deși potrivit dispozitivului acțiunea în revendicare a fost respinsă ca nefondată, din considerente rezultă că nu s-a cercetat fondul litigiului, instanțe reținând că terenul neocupat de construcții nu poate face obiectul revendicării conform art. 480 Cod civil, reclamanții având posibilitatea de a-și valorifica pretențiile în condițiile Legii 10/2001.
Așadar ceea ce reține instanța este inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, aceasta în condițiile în care la termenul la care au avut loc dezbaterile părțile nu au pus concluzii cu privire la acest aspect care nu a fost pus în discuție, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptul la apărare.
În consecință, văzând și prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost admis apelul a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs Primarul Municipiului B care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate, arătând că, în mod greșit instanța de apel a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului, în condițiile în care, din motivarea sentinței rezultă că acțiunea reclamanților intimați este nefondată, aceasta neîndeplinind cerințele art.480 Cod civil, aspect relevat și de raportul de expertiză topocadastrală efectuat în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin hotărârea instanței de fond acțiunea în revendicare, formulată de intimații și, în temeiul art.480 Cod civil, a fost respinsă ca nefondată.
Deși și argumentarea hotărârii instanța de fond a arătat că, în cauză au fost administrate probe, respectiv înscrisuri, declarații testimoniale, expertiza topocadastrală, ce relevă faptul că din suprafața de 851 mp s-ar putea restitui reclamanților 458 mp, aceasta a reținut că terenul nu poate face obiectul revendicării în condițiile art.480, reclamanții având posibilitatea valorificării pretențiilor în temeiul Legii nr.10/2001, republicată.
Din modul de motivare a sentinței rezultă că acțiunea astfel cum a fost formulată de intimați-reclamanți, a fost considerată de instanța de fond ca inadmisibilă în contextul apariției Legii 10/2001, republicată, excepția inadmisibilității fiind respinsă anterior, prin încheierea din 22.11.2006(fila 26 dosar fond), cu o argumentație contrară celei expuse în hotărâre.
În afara faptului că excepția inadmisibilității acțiunii în baza căreia se argumentează hotărârea instanței de fond nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților astfel cum corect a reținut instanța de apel, se constată, în analiza sentinței, că există contradicție între motivare(care se referă la inadmisibilitatea acțiunii) și dispozitiv, prin care, acțiunea este respinsă ca nefondată.
Având în vedere cele anterior menționate, în raport de motivele invocate, se apreciază că, legal instanța de apel a admis apelul reclamanților și a dispus desființarea sentinței cu trimitere cauzei spre rejudecarea fondului.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul civil ca nefondat promovat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.211 din18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-
Red.dec..- /
Red.dec.rec.- /12.02.2009
Tehn.- /2 ex./16.02.2009.
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu