Speta drepturi salariale, banesti.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

SEINTINȚA Nr. 8

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

ASISTENȚI JUDICIARI - - -

- -

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare cauza civilă formulată de reclamanții a în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, având în vedere că s-a solicitat conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă judecarea cauzei în lipsă de către reclamanți prin acțiune, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra acțiunii civile de față instanța reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr- la Curtea de Apel Bacău, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați pârâții de 1 - 4, la plata despăgubirilor bănești reprezentând diferențe salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioadele:

- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG123/2003;

- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform. 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 258 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007.

In argumentarea acțiunii, reclamantele au invocat faptul că, au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, iar actele normative care reglementează salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor mențin drepturile revendicate prin prezenta acțiune în continuare.

Au mai arătat reclamantele că, potrivit art. 2 din Legea nr. 54/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, dispozi8țiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă din sectorul bugetar, precum și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică prevăzute în anexele la lege.

Conform art. 9 din același act normativ, prin legea bugetului de stat se stabilesc valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate.

De asemenea, prevederile art. 1 alin.1 din nr.OG 134/1999, stipulează că începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Prin mai multe afirmații succesive, respectiv OUG123/2003, OG9/2005, OG3/2006, OG10/2007 valoarea de referință sectorială a fost modificată, prin ultima ordonanță stabilindu-se, pentru funcțiile de demnitate publică, o valoare de referință sectorială de 405 lei, net superioară celei stabilite prin nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul altor unități din sistemul justiției, care este în cuantum de 280,64 lei.

Au arătat astfel reclamantele că, discrepanța între actuala reglementare cu privire la salarizarea personalului din justiție și cel al organelor puterii legislative și executive este evidentă, inechitabilă și neconstituțională.

In cauză, au formulat întâmpinări pârâții Tribunalul Bacău, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care au solicitat respingerea acțiunii.

Astfel, pârâtul Tribunalul Bacăua invocat lipsa fondurilor financiare pentru plata drepturilor salariale revendicate, acestea nefiind incluse în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008.

Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere faptul că lui îi revine doar obligația elaborării proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor propuse de ordonatorii principali de credite; totodată, pe fondul acțiunii, pârâtul a invocat Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008, art. III, al Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție.

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat lipsa calității sale procesuale pasive în raport de dispozițiile art. 27 din nr.OUG 137/2000, republicată.

Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât, în speță, nu se pateu vorbi de instituirea, prin actele normative invocate, a unei situații de discriminare între reclamanți și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, inclusiv cele din cadrul Curții de Conturi, în condițiile în care, acestea nu se află în situații comparabile, analoage, la care face referire în mod constant și jurisprudența CEDO.

S-a mai invocat, totodată, că, acțiunea este lipsită de suport legal, iar, în acest context, revendicările reclamantelor excede unui cadru legal.

In cauză au fost solicitate relații de la Curtea de Apel Bacău cu privire la funcția deținută de reclamante în cadrul instanței și perioadele în care au exercitat acestei funcții, solicitare căruia i s-a răspuns prin adresa nr. 4596/30A/25.11.2008.

Din analiza actelor și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In speță, prin acțiunea introductivă, reclamantele, personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, invocă, instituirea unei situații de discriminare între ele și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, din cadrul organelor puterii legislative și executive, sub raportul valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare stabilite prin diverse acte normative succesive OUG123/2003, OG9/2005, OG3/2006, OG10/2007, respectiv OG8/2007 și Legea 154/1998.

Prin invocarea situației de discriminare sub aspectul salarizării, reclamantele, deși își întemeiază acțiunea pe dispozițiile actelor normative anterior menționate, precum și pe prevederile constituționale, prin argumentarea acțiunii și solicitarea judecării în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acestea fac trimitere implicită la baza normativă a nr.OG 137/2000, republicată.

Ori, Prin decizia nr. 818 - 820/03.07.2008 general obligatorie Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin.3, art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde interesul că instanțele judecătorești au competență să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și că le înlocuiască prin norme create pe cale judiciară sau cu prevederi normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate nediscriminatorii.

In același sens și cu aceeași argumentare, prin decizia nr. 997/07.10.2008 a Curții Constituționale au fost declarate ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 20 alin.3 din nr.OG 137/2000 conform cărora " prin cererea introdusă - potrivit alin.1 persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării", text ce deschidea părții considerate prejudiciate vocația la acordarea de despăgubiri.

In raport de obiectul și argumentarea acțiunii, deciziile Curții Constituționale anterior menționate și lipsa bazei normative de acordare a drepturilor salariale revendicate, instanța apreciază că acțiunea astfel cum a fost formulată este nefondată pentru perioada cuprinsă între data de 08.10.2005 - 31.12.2007.

Pentru perioada anterioară datei de 08.10.2005, respectiv 01.10.2004 - 07.10.2005, în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 07.10.2008,cererea urmează a fi respinsă ca prescrisă fiind promovată cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin.1 din nr. 167/1958.

Urmează a fi respinse ca nefondate excepțiile privind calitatea procesuală pasivă invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, conform cărora citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este obligatorie ( pentru opozabilitatea hotărârii), iar chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor fiind efectuată în considerarea atribuțiilor ce revin acestuia în baza Legii 500/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Constată prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 07.10.2005.

Respinge acțiunea ca nefondată pentru perioadele ulterioare acestei date, formulată de reclamanții, și toți cu domiciliul ales la sediul Curții de Apel Bacău,-, jud. B în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5,-, CURTEA DE APEL BACĂU - B,-, jud. B, TRIBUNALUL BACĂU - B,-, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - B, sector 1,- - 3.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENT JUDICIAR,

- - - - - -

GREFIER,

Cu opinia separată a domnului asistent judiciar

ASISTENT JUDICIAR,

- -

Red.sent.

.ct/17 ex.

11.02.2009

Cu opinia separata a asitentului judiciar -, care este pentru admiterea in parte a actiunii formulate, pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2008 sub nr. au chemat în judecată pârâțiiTribunalul B, Curtea de Apel Bacau,Ministerul Economiei si Finantelor, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 07 octombrie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,5 lei;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,4 lei;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,2 lei;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 365 lei;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 405 lei;

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși până în anul 2005 majorările salariale pentru magistrați si a personalului din instantele judecatoresti si parchete și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite au fost aceleași, după această dată, cu toate că art.1 din OUG 134/1999 era în vigoare, fără nicio justificare rezonabilă, majorările salariale pentru cele două categorii menționate s-au făcut diferit.

S-a mai arătat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neintemeiata. De asemenea, pârâtul a mai arătat că principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal.

Instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 01 oct. 2004 -07 oct. 2005, excepția fiind unită cu fondul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la pretențiile aferente perioadei 01 oct. 2004 -07 oct. 2005, constată că potrivit dispozițiilor art. 166, alin. 1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Cererea reclamanților cu privire la acordarea primei de concediu pentru perioada amintită a fost formulată peste termenul de 3 ani amintit, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată cu privire la sumele de bani aferente perioadei 01 oct.2004 -07 oct. 2005.

Pe fond, instanța constată că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate si conex de specialitate la Curtea de Apel Bacau.Potrivit art.1 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. Conform art.3 din același act normativ, funcția de demnitate publică este aceea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea nr.154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.

Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.III din același act normativ.

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.

În OUG nr. 177/2002 la art. 2 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, act normativ care a abrogat OUG nr. 177/2002, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal. De asemenea, conform prevederilor art. 3 din același act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței de urgență.

Rezultă că în perioada anilor 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților si personalului auxiliar, cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.

Începând cu data de 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și personalul auxiliar si conex din justitie, precum si pentru cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. Astfel prin OG 9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit OG 23/2005. de asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de 4% de la 01.04.2006 și 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit OUG 27/2006, respectiv de 5% de la 01.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică, conform OG 3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4% iar pentru ceilalți de 11% potrivit OG 10/2008.

Valoarea de referință sectorială și a coeficienților pentru magistrați este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta până în anul 2005 principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât în caz contrar, prin actele normative care au apărut anterior, puterea judecătorească s-ar plasa în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare, fiind diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României, privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit.i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

De asemenea, conform art. I pct. 15 din Legea nr. 97/2008, personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești (deci din aparatul puterii judecătorești) beneficiază de salarizarea prevăzută pentru personalul similar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar acest din urmă personal este salarizat la nivelul aparatului puterii legiuitoare, conform art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004. Rezultă faptul că personalul instanțelor judecătorești este salarizat la nivelul Parlamentului, cu excepția magistraților și grefierilor.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

Astfel, magistrații si personalul auxiliar si conex judiciar sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor legislatiei de salarizare a lor, ei nu beneficiară de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.

Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, situație în care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.

Din moment ce reclamanții se află într-o situație comparabilă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acesteia.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al apartenenței uneia din cele trei puteri în stat, arbitrar și discriminatoriu ales. Aceasta cu atât mai mult cu cât restul personalului din aparatul puterii judecătorești este salarizat la nivelul corespunzător din aparatul puterii legiuitoare.

În concluzie, prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați si personalul auxiliar si conex judiciar, de cea a persoane lor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează această valorii de referință sectorială.

În concluzie, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât li s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia, ci sub pretextul că aparține unei anumite puteri a statului - a celei judecătorești.

Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, reclamanții fiind tratați discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea aceleiași valori de referință sectorială magistraților si personalului auxiliar si conex judiciar nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece puterile în stat sunt pe poziție de egalitate și echilibru, iar pe de altă parte în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești s-a recunoscut același nivel de salarizare ca cel al aparatului puterii legiuitoare.

Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor indemnizații doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.

În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.

În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.

În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.

În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamantii nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.

Ministerul Economiei si Finantelor a invocat exceptia lipsei sale de calitate procesuala pasiva, dar acest lucru nu poate fi retinut, motivat de faptul ca Ministerul Finantelor este cel care intocmeste proiectul de buget si il supune aprobarii Guvernului si apoi Parlamentului, apoi coordoneaza si urmareste executarea lui si este ordonator principal de credite in raport cu toate institutiile bugetare.

Ținând seama de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.

Va respinge ca prescrisa actiunea pentru perioada anterioara datei de 07 octombrie 2005.

Va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei si Finantelor si de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Astfel, va dispune obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează: