Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 244/
Ședința publică din 25 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva deciziei civile nr.76 din data de 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.359 din data de 20.05.2008, emisă de Baroul A-cabinet individual și intimatul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3843 din data de 25.06.2008, emisă de Baroul A-cabinet individual, răspunzând și pentru intimații-reclamanți lipsă și, în baza aceleiași împuterniciri avocațiale.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 25.06.2008, emisă de Trezoreria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimaților-reclamanți.
Avocat, pentru recurentul-pârât, arată că va timbra recursul până la sfârșitul ședinței de judecată, având în vedere că partea pe care o asistă nu a primit citația.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Avocat, pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și, pe fond, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, privind încălcarea și aplicarea greșită a legii, arată că reconstituirea dreptului de proprietate a pârâtului s-a dispus în anul 1993, iar acesta a fost pus efectiv în posesie în anul 1994. Arată că terenul în litigiu este situat în extravilanul localității, astfel încât nu se impunea reconstituirea dreptului de proprietate pe același amplasament. În anul 2001, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, erau aplicabile prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000. Precizează că titlul de proprietate al pârâtului a fost emis cu respectarea Legii fondului funciar. În ceea ce-i privește pe intimați, acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren, în baza Legii nr.18/1991, suprafață maximă admisă. Precizează că instanța nu a ținut cont de conținutul contractului de vânzare-cumpărare din data de 29.09.1932, din care rezultă că terenul respectiv nu se învecina pe nicio latură cu râul T, pe latura de este fiind vecin. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța de apel nu motivează de ce consideră că motivul privind încălcarea art.2 din Legea nr.1/2000 este nefondat.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că terenul în litigiu a aparținut autorului reclamanților și că repartizarea acestuia către recurent nu s-a făcut în temeiul legii, întrucât actul din 1932 arată în mod precis că terenul situat în pct."La " se învecinează pe latura de est cu, iar în partea de apus cu șoseaua. Apreciază că titlul de proprietate al reclamanților este preferabil celui al pârâtului, dat fiind faptul că terenul pentru care a solicitat pârâtul reconstituirea dreptului de proprietate nu a aparținut autorilor și că, la marginea râului T era plantată o perdea de protecție pe care recurentul a luat-o, deși nu era îndreptățit.
După strigarea cauzei și reținerea acesteia, în vederea deliberării, s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 28 mai 2003, pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 4.446 situat în comuna, tarlaua 32, parcela 247 cu vecinii: N- rest proprietate, E- rest proprietate, S- rest proprietate, V- Tului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși sunt proprietarii acestui teren, în calitate de moștenitori ai numitei, pârâtul fără nici un drept l-a ocupat și refuză să îl lase liber.
La data de 16.10.2003 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că este proprietarul acestei suprafețe în baza actelor de proprietate eliberate potrivit dispozițiilor Legii nr.18/ 1991 și că în acest context nu a acaparat nici o porțiune din terenul proprietatea reclamanților.
A mai precizat pârâtul că anterior promovării acțiunii deduse judecății a fost acționat în judecată pentru aceeași suprafață de teren de către, autoarea reclamanților, care a fost nevoită să renunțe la judecată întrucât din conținutul raportului de expertiză întocmit în acea cauză a rezultat că pârâtul nu ocupă nici o suprafață de teren din proprietatea acesteia.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.1909 din 29 aprilie 2004, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 4.446 situat în comuna, sat în pct."V", județul A, tarlaua 32, parcela 247, extravilan, cu vecinii: N- rest proprietate, E- rest proprietate, S- rest proprietate, V- T, dinspre restul proprietății către râul T, evidențiat cu culoare roșie în schița anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de către inginer expert (36), precum și să plătească reclamanților suma de 6.408.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanților li s-a reconstituit inițial dreptul de proprietate pentru 10,00 ha. teren potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991 și s-a eliberat titlul de proprietate nr.6.695/1993, după care, ulterior apariției Legii nr.169/1997 și Legea nr.1/2000, li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în completare și pentru 7,28 ha. teren și s-a întocmit titlu de proprietate nr.120.050/03.12.2002.
Printre terenurile înscrise în acest titlu figurează și cel revendicat, în suprafață de 4.446 situat în, tarlaua 32, parcela 247, cu vecinii N, E și S- rest proprietate și V- VI. T în pct."V".
Pârâtul a invocat titlul de proprietate nr.- din 23.01.2003 în care figurează suprafața de 3.600 în tarlaua 32, parcela 241, cu vecinii: N- (autoarea reclamanților), E-, S-, V- T și actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Argeș la nr. 3410/29.10.1932 în baza căruia a fost emis titlul de proprietate cu numărul de mai sus.
Expertul numit în cauză a transpus în teren aceste titluri și a ajuns la concluzia că acestea se suprapun, situația faptică fiind evidențiată în schița anexă la raportul de expertiză (36), cei 3.600 reconstituiți pe numele pârâtului fiind incluși în suprafața de 4.446 reconstituită reclamanților (alături de ) ca moștenitori ai lui și că terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare se află în pct."La " de partea cealaltă a râului T și nu în punctul în litigiu, una dintre vecinătățile menționate în acest act, respectiv șoseaua națională Pitești-S, modificându-se în timp.
În aceste împrejurări, fiind vorba de două titluri de proprietate care se suprapun, nici unul dintre ele anulate, s-a trecut la compararea acestora, urmând a avea preferință cel mai bine caracterizat.
S-a reținut astfel că titlul de proprietate emis pe numele reclamanților este mai vechi - 03.12.2002, respectiv 23.01.2003 al pârâtului.
Totodată, s-a reținut că pârâtul nu a figurat în registrul agricol separat cu poziție de rol, ci numai tatăl sau, unde pârâtul, care nu a formulat cerere de reconstituire în nume propriu apare și el menționat alături de ceilalți moștenitori, rol în care sunt făcute mențiuni privind suprafața totală de 2,35 ha. în urma verificărilor făcute de expert (33) confirmate și de adeverința nr.62 din 13.10.1994, rezultând că pentru suprafața aparținând autorului moștenitorii au fost validați, toți cei care au formulat cereri, mai întâi cu 1,75 ha. iar mai apoi cu 0,55 ha. (2,30 ha.).
Instanța a reținut că pentru reclamanți expertul s-a raportat și la actele de la filele 50-53, din care rezultă configurația proprietății lui, respectiv loturile 39, 40, 41 (inclusiv schițele acestor loturi) pe care, conform certificatelor de la filele 50-51, acesta le cumpărase din moșia statului, aspecte ce se coroborează și cu depozițiile martorului, care a precizat că în pct."V" autorii reclamanților au avut teren în suprafață de 18 ha.
S-a mai reținut că terenul menționat în actul de vânzare-cumpărare nr.3410/1932, invocat de pârât ca act primar în baza căruia i s-a emis titlul de proprietate în nume propriu (13), este situat pe un alt amplasament decât cel al terenului în litigiu, respectiv punctul "La ", această denumire apărând și în contractul cu numărul de mai sus.
Verificând și susținerea făcută de pârât în întâmpinare, în sensul că s-a mai judecat cu autoarea reclamanților, s-a constatat că, într-adevăr, prin sentința civilă nr.3779/1994 a Judecătoriei Pitești, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata față de pârâtul, însă această împrejurare nu dă pârâtului posibilitatea invocării autorității de lucru judecat, câtă vreme instanța nu a soluționat în vreun fel fondul litigiilor dintre părți și nici nu face inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți, situația existentă în anul 1994 modificându-se în timp, prin emiterea titlurilor de proprietate pe care părțile le-au invocat în prezenta cauză.
Față de aceste considerente s-a apreciat că titlul de proprietate prezentat de către reclamanți este mai bine caracterizat, așa încât în baza dispozițiilor art.480 cod civil s-a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să lase acestora în deplină proprietate și posesie suprafața de 4.446 cu vecinii și amplasamentul menționat în titlu, începând dinspre restul proprietății către râul
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul că reconstituirea dreptului de proprietate făcută în favoarea sa a respectat prevederile Legii nr.18/1991 chiar dacă acest teren ar fi aparținut anterior cooperativizării autorilor reclamanților. S-a arătat că acțiunea în revendicare a fost admisă cu încălcarea prevederilor legale, terenul aflându-se la dispoziția Comisiei de Fond Funciar, iar reclamanților, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața maximă de 10 ha. la care aveau dreptul, potrivit Legii nr.18/1991.
A mai arătat apelantul că, este nefondată susținerea potrivit cu care terenul autorului său s-ar situa dincolo de râul T, râu care și-a schimbat cursul față de cel existent la data cooperativizării, aspect pentru care instanța trebuia să dispună completarea raportului de expertiză și nu să respingă obiecțiunile formulate, sub acest aspect fiind lipsă de rol activ al instanței.
Prin decizia civilă nr.111/21 februarie 2005, Tribunalul Argeșa respins ca nefondat apelul declarat de pârât, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prima critică adusă în apel d e pârât este neîntemeiată întrucât, așa cum a evidențiat și instanța de fond în sentința civilă apelată, terenul în litigiu în suprafață de 4446 se regăsește în titlul de proprietate nr.-/03.12.2002, emis în beneficiul reclamanților, este situat în satul, tarlaua 32, parcela 247, teren ce se suprapune cu cel din titlul pârâtului în suprafață de 3600 cu privire la care urmează a se constata pe de o parte că pârâtul nu a figurat în registrul agricol separat cu poziție de rol, iar pe de altă parte, că actul de vânzare-cumpărare invocat de pârâtul-apelant cu nr.3410/1992, ca act primar și care se susține că ar fi stat la baza emiterii titlului de proprietate în nume propriu se referă la un teren situat pe un alt amplasament (pct. "La ) de partea cealaltă a râului T și nu în punctul în litigiu, aspect de altfel evidențiat și în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză în care s-a arătat și faptul că una din vecinătățile actului de vânzare-cumpărare, respectiv Șoseaua Națională Pitești - S nu s-a modificat în timp.
Prin urmare, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că titlul de proprietate emis reclamanților este mai bine caracterizat și pe cale de consecință corect a admis acțiunea acestora.
Nici cea de-a doua critică adusă sentinței nu a fost reținută ca întemeiată, întrucât s-a constatat că în ședința publică din 16.10.2003 s-a încuviințat, la cererea reclamantului, o expertiză tehnică de identificare a terenului în litigiu și de transpunere în schiță a actelor de proprietate ale părților. La acest termen, pârâtul - care anterior solicitase amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător - s-a prezentat după strigarea cauzei conform referatului întocmit de grefier în acest sens. La termenele ulterioare de judecată, pârâtul a avut apărare calificată și cu toate acestea nu a formulat obiective pentru expertiză, așa încât invocarea în apel d e către acesta a lipsei de rol activ a instanței a fost privită ca o susținere nejustificată, iar apărarea făcută tot în apel în sensul că T și-ar fi schimbat cursul față de cel existent la data cooperativizării - susținere pentru care a solicitat completarea raportului de expertiză - este de fapt o apărare care nu a fost făcută la instanța de fond și care astfel nu poate fi făcută pentru prima dată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei tribunalului și respingerea acțiunii.
Prin decizia civilă nr.1054/R/21.09.2005, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, reținându-se că expertiza tehnică a fost solicitată în chiar cererea de apel, ca probă era utilă, astfel că instanța în mod greșit a aplicat dispozițiile art.294 Cod procedură civilă.
În rejudecare, la termenul de judecată din data de 13.02.2006, instanța a admis proba cu expertiză tehnică de specialitate, stabilind conform deciziei de casare ca expertul să răspundă la următoarele obiective: 1. identificarea amplasamentului terenului care a aparținut părților anterior cooperativizării prin transpunerea în teren a tuturor actelor primare care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, cât și a titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr.18/1991; 2. să concluzioneze expertul care din cele două părți au deținut înainte de cooperativizare teren în punctul în litigiu, iar în cazul în care există suprapuneri de titluri de proprietate, să identifice suprafața suprapusă cu schiță și vecinătăți.
În cauză a fost desemnat prin tragere la sorți expert, care după mai multe termene și amendarea pentru nedepunerea lucrării a fost înlocuită la 22.01.2007 cu, care, la rândul său, urmare adresei nr.16/28.03.2007 emisă de Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeș, fost înlocuită cu expert la 16.04.2007.
Expertului i-a fost aplicată amendă de 2000 lei prin: încheierea din 25.06.2007 (500 lei), încheierea din 17.09.2007 (500 lei), încheierea din 14.01.2008 (500 lei) și încheierea din 04.02.2008 (500 lei) pentru nedepunerea lucrării la mai multe termene consecutiv pentru acestea fiind formulate cereri de reexaminare.
La 03.03.2008 lucrarea de expertiză a fost depusă la dosar, iar la 31.03.2008, după amânarea cauzei pentru a se lua cunoștință de raportul de expertiză au fost formulate obiecțiuni, respinse de către instanță, având în vedere faptul că prima și a doua obiecțiune vizează aspecte ce pot fi cenzurate de instanță la soluționarea fondului. Asupra celei de-a doua obiecțiuni, instanța a reținut că aceasta vizează identificarea terenului din actele primare, însă expertul a făcut mențiune că pentru terenul de 3600 a pornit ca identificare de la drumul național, vecinătate vestică regăsită în actul din 1932, iar la est a identificat T, dincolo de care este vecin, ținând seama de obiectivele dispuse (95).
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.76 din 03 aprilie 2008, a espins ca nefondat apelul, a admis cererea de reexaminare a amenzilor aplicate prin încheierile din 25.06.2007, 17.09.2007, 14.01.2008 și 04.02.2008 în valoare totală de 2000 lei și a înlăturat obligația expertului de a plăti amenzile. Totodată, a obligat apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către intimat.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele:
Cererea de revendicare formulată de reclamanți, care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 și Legii nr.1/2000 în contradictoriu cu pârâtul, care invocă de asemenea titlul de proprietate emis în temeiul legii fondului funciar, presupune compararea titlurilor părților ținând seama de actele primare ale acestora, cu atât mai mult cu cât reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârât s-a făcut ulterior reconstituirii dreptului de proprietate pentru reclamanți.
Actele primare invocate de către reclamanți care atestă proprietatea lui sunt reprezentate de certificatul din 01.08.1913 și schițele anexă din care rezultă că autorul reclamanților a cumpărat din moșia Statului loturile nr.39, 40 și 41, iar la 01.04.1913 se finalizează plata ratelor pentru aceste loturi.
Terenul reclamanților a fost identificat de către ambii experți (, dosar fond și, dosar apel) în schițele anexă (36 dosar fond și 94 dosar apel), identificarea fiind făcută de expertul de la primă instanță în temeiul actelor emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în apel ținând seamă și de actele primare.
Astfel, din ambele rapoarte de expertiză rezultă că loturile nr.40 și 41 menționate în actele primare ale reclamanților (50-53 dosar fond) pe numele autorului au fost reconstituite în temeiul Legii nr.18/1991, pe același amplasament.
Suprafața rezultată din aceste două loturi este situată la nord de drumul național și la nord-est de T (96 dosar apel).
Din reprezentarea loturilor 40 și 41 (52, 53 dosar fond), rezultă că acestea se află unul în continuarea celuilalt, lotul nr.41 fiind la șosea (drum național) și întinzându-se până la T, pe schița de la fila 53 fiind reprezentat și podul de pe acest râu, în colțul sudic al lotului nr.41.
Pârâtul invocă drept act primar de proprietate contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 29.09.1932 între pe de o parte și și pe de altă parte (43, dosar fond), prin care autoarea pârâtului dobândește 36 ari de pământ de cultură în punctul "La " învecinat la est cu, la vest cu drumul național, la sud cu cumpărătoarea și la nord cu moștenitorii.
Acest teren a fost transpus de către expert în schița de la filele 95, 96 dosar apel, pe care este menționată zona reprezentând pct."La ", terenul fiind identificat având ca reper drumul național - vecinătate sud-vestică și râul T dincolo de care se află proprietatea ca vecinătate - nord estică. Această identificare se suprapune pe vecinătățile menționate în actul de vânzare-cumpărare din 29.09.1932, cu singura precizare că la est (nord-est) se menționează ca vecinătate, iar nu râul T, de unde rezultă că cele două proprietăți erau vecine în partea de nord-est, ca vecinătate vestică terenul pârâtului având drumul național, iar proprietatea reclamanților având ca vecin la vest râul T și ca vecinătate estică același drum național.
În consecință, eliberarea titlului de proprietate pentru pârât nu se putea face prin suprapunerea acestuia cu terenul pentru care reclamanții justificau dreptul de proprietate și pentru care aveau deja emise actele în temeiul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Urmare acestei suprapuneri (reținută de expert la 92, 94-96), s-a constatat că față de actele primare acest teren se cuvenea a fi reconstituit reclamanților, iar nu pârâților.
Expertul a identificat însă între punctele 1-2-3-4 o suprafață de 3300 conform titlului de proprietate nr.-/2003, deși în acesta este menționată suprafața de 3600, însă nu a transpus și titlul reclamanților eliberat în temeiul Legii nr.1/2000 (4, dosar fond), transpunere pe care a realizat-o expert la fond.
Prima instanță a admis acțiunea pentru suprafața de 4446, reținându-se că suprafața ocupată de pârât este de 3545 p arabil și 1580 lizieră pădure salcâmi aflată în titlul de proprietate al reclamanților, reconstituit potrivit actelor primare, având în vedere faptul că reclamanții au primit și în temeiul Legii nr.1/2000 suprafața de 3800 pe malul râului T (4 verso, 49 și 36, dosar fond).
Faptul că titlurile părților se suprapun integral și pentru aceasta se procedează la compararea titlurilor invocate de fiecare parte, nu are relevanță în ce privește posesia exercitată de pârât atunci când aceasta depășește ca întindere limitele reținute în actul său de proprietate. Astfel, din declarațiile martorilor și audiați la prima instanță (80-81), rezultă că pârâtul stăpânește un teren care are în partea de vest T, inclusiv o porțiune de care reprezintă protecție pentru mal și care este menționată în actele reclamantului. Pentru acest teren, pârâtul nu prezintă nici un titlu.
În consecință, și pentru diferența de teren stăpânită de către pârât, care excede suprafeței menționate în titlul invocat de acesta se impunea admiterea acțiunii atâta vreme cât rezultă că acest teren îi revenea reclamantului.
Împotriva deciziei civile nr.76/3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.304 pct.7 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greșită a legii, cât și faptul că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină.
În motivele de recurs, pârâtul arată că asupra terenului în litigiu i-a fost reconstituit drept de proprietate încă din anul 1993, fiind pus în posesie.
Ulterior a fost emis titlu de proprietate și reclamanților, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000, în conformitate cu care "drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii Fondului Funciar nr.18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie, sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare".
Întrucât pârâtul deține un astfel de titlu, numai cu încălcarea dispozițiilor art.480 Cod civil a fost admisă acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte, la stabilirea amplasamentului terenului nu a fost avut în vedere conținutul actului de vânzare-cumpărare din anul 1932, ce a aparținut autoarei sale.
În acest context trebuiau admise obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de expert, și nu respinse, așa cum a procedat instanța de apel.
A doua critică, ce vizează dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, se referă la faptul că decizia nu cuprinde motivele pentru care a fost respins motivul de apel prin care s-a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000.
Se solicită de pârât, admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii.
Reclamanții au formulat la rândul lor întâmpinare, răspunzând motivelor de recurs și solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
În ce privește prima critică, urmează a se observa că aceasta nu este întemeiată, întrucât deși se invocă faptul că și pârâtul ar deține titlu de proprietate pentru teren, tribunalul procedează în conformitate cu dispozițiile legale și compară titlurile părților.
Astfel, în ipoteza în care părțile opun titluri ce provin de la autori diferiți, se compară între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri și se acordă eficacitate titlului dobândit de la un autor al cărui drept este preferabil, în speță autorul reclamanților.
De altfel, și pârâtul recunoaște că autorul reclamanților a deținut teren în acel punct, dar invocă faptul că ar avea un titlu de proprietate emis anterior, ceea ce nu corespunde realității (fila 13 dosar fond).
În ce privește expertiza, critica formulată împotriva acesteia este o critică referitoare la netemeinicia hotărârii și care nu poate face obiectul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată.
Hotărârea este motivată, aceasta conține motivele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorii și-au format convingerea, așa încât se poate exercita controlul judiciar.
Din considerentele deciziei, rezultă că au fost avute în vedere toate criticile formulate în apel.
De aceea, pentru considerentele arătate mai sus, se apreciază că recursul nu este fondat și în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge.
Conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă obligă pe recurentul-pârât să plătească intimaților-reclamanți suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.76 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și.
Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimaților-reclamanți, și, suma de 300 lei cheltuieli de jduecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.2/30.06.2008
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
