Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 245/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 245/
Ședința publică din 25 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.15 din data de 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-reclamanți și, asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.204.875 din data de 18.04.2008, emisă de Baroul B-cabinet individual, lipsind intimații-pârâți, -, -, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 112 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 28.05.2008, emisă de Trezoreria Municipiului P și timbru judiciar de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, desființarea deciziei instanței de apel și trimiterea spre rejudecare, în funcție de admiterea primului motiv de recurs sau modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului reclamanților, modificării sentinței de fond, în sensul admiterii cererii de anulare parțială a titlului de proprietate al pârâților și obligarea acestora să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 750, să desființeze lucrările și să plătească reclamanților contravaloarea lipsei de folosință. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Invocă incidența în cauză a dispozițiilor art.980 cod civil și art.III din Legea nr.169/1997. Arată că dispozițiile instanței de casare sunt relevante nu numai din punct de vedere formal. Precizează că părțile au dovedit că autorul vânzătoarei nu avea dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate pe terenul în litigiu, care era intravilan. Arată că au fost încălcate dispozițiile art.315 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu a comparat și titlurile de proprietate ale autorilor părților. Apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, în sensul că instanța a fost legal investită cu constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate pentru suprafețele care se suprapun și, având în vedere că terenul este intravilan, dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe vechiul amplasament. De asemenea, arată că potrivit dispozițiilor art.27 alin.2 teza II din Legea nr.18/1991 era posibilă invocarea nulității tilului de proprietate al pârâților în justiție. Reclamanții au invocat ca motiv în fața instanței împrejurarea că nu se putea transmite de la către intimații ceea ce ea însăși nu a dobândit. În ceea ce privește tilul de proprietate al reclamanților, contractul de vânzare-cumpărare din anul 1992 a fost încheiat în formă autentică, fiind opozabil terților, iar acesta nu a fost contestat de nimeni. Titlul de proprietate al intimaților se întemeiază pe un titlu care nu a fost emis în condițiile legii, nu are la bază anexe și nu sunt indicate vecinătățile și nici dimensiunile exacte.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 29.08.2003, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, -, -, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar A, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 300 situată în comuna, pe latura pe care se învecinează cu aceștia, să fie obligați să ridice gardul și construcțiile edificate pe teren, iar în caz de refuz să fie autorizați să le ridice pe cheltuiala lor, să fie obligați la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani și să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.09.1998 între pârâții și pârâta și a titlului de proprietate nr.46474/1999 emis pe numele defunctului -, autorul pârâtei, să fie obligați pârâții să le lase în deplină posesie și proprietate suprafața de aproximativ 300 teren situată in comuna, pe latura pe care se învecinează cu aceștia, să-și ridice gardul edificat pe teren, iar în caz contrar să fie autorizați să-l ridice pe cheltuiala lor și să fie obligați la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12322/1992 au cumpărat de la suprafața de 1850 teren situată în comuna, ce se învecinează la est cu Șoseaua, la nord cu ( ) și la sud cu Gh.- ( ), teren dobândit de autorul lor prin reconstituirea dreptului de proprietate conform adeverinței de proprietate nr.1303/5.05.1992 și procesului verbal de punere în posesie din 23.06.1992 însoțit de schița anexă, emise de Comisia Locală de Fond Funciar.
Terenul dobândit de la vânzătorul, au arătat reclamanții, avea la stradă o lățime de 13, fiind amplasat de la vița de vie spre proprietatea Gh.-.
Au precizat reclamanții, că pârâții au dobândit de la pârâta suprafața de 1.890 teren, cu care se învecinează pe lungime, titlul de proprietate al autorului pârâtei fiind emis cu fraudă la lege pentru că este reconstituit dreptul de proprietate pentru 5.800 deși este îndreptățit la 5.500
În ședința publică din 15.02.2005 reclamanții au majorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 886 teren, să le plătească suma de 9.262.500 lei reprezentând contravaloarea operațiunii de ridicare a gardului, să fie obligați pârâții să le lase în deplină posesie și proprietate suprafața de 961 teren și să fie obligați pârâții, în raport de suprafața ocupată, la plata sumei de 33.273.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, conform raportului întocmit de expertul consilier sau a sumei de 10.530.000 lei, conform raportului întocmit de expertul desemnat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 875/01.03.2005 pronunțată de Judecătoria Piteștis -a respins acțiunea majorată față de pârâții, -, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar A, s-a admis în parte acțiunea majorată formulată de reclamanții și, față de pârâții și -, domiciliați în comuna, județul
Au fost obligați pârâții să lase în deplină posesie si proprietate reclamanților suprafața de 341 identificată în schița anexă la raportul de expertiză ( fila 197) ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin triunghiul.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1.940.972 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani.
S-a respins față de pârâții capătul de cerere având ca obiect ridicarea gardului și respectiv autorizarea reclamanților să-l ridice.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată față de pârâții, și comisii.
S-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată față de pârâții și au fost obligați aceștia să plătească reclamanților suma de 4.3000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că terenul dobândit de reclamanți de la prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992, în raport de reperele e invocate chiar de reclamanți, se suprapune cu titlul de proprietate emis in condițiile Legii nr.18/1991 autorilor vânzătorului pe suprafața de 341 ( schița anexă raportului de expertiză -pagina 197- triunghiul ).
Această suprafață de teren pentru care reclamanții fac dovada deplină a dreptului de proprietate nu este ocupată de pârâții.
Față de această situație, în baza disp.art.480 Cod civil, instanța a respins acțiunea în revendicare față de pârâții, reținând că aceștia nu posedă din terenul asupra căruia reclamanții și-au probat dreptul de proprietate.
Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea prin care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului, precum și demolarea gardului edificat și respectiv autorizarea reclamanților să-l demoleze pe cheltuiala pârâților, cereri care au, de altfel, caracter accesoriu.
Referitor la solicitarea reclamanților privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.09.1998 între pârâții și și a titlului de proprietate nr.46474/1994 pentru suprafața ce se suprapune cu terenul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12322/1992, motivat de faptul că titlul de proprietate este emis cu fraudă la lege, s-au reținut următoarele:
În punctul în litigiu, autorului pârâtei i s-a atribuit prin titlul de proprietate nr.12322/1992 suprafața de 1.890, iar în total, pe raza comunei suprafața de 5.102, titlu care se regăsește la
Ulterior, titlul de proprietate a fost modificat atribuindu-i-se suprafața de 5.804 teren pe raza comunei, cu 300 în plus față de suprafața cu care a fost validat. Titlul modificat nu se regăsește înregistrat la
Prin această modificare, însă, nu s-a atribuit autorului pârâtei teren în punctul din litigiu.
În același timp, indiferent de titlul de proprietate avut în vedere, terenul atribuit autorului pârâtei prin titlul de proprietate nr.12322/1992, nu se suprapune cu terenul atribuit autorului reclamanților prin titlul de proprietate nr.-/1999 și pe care acesta este îndreptățit să-l înstrăineze, respectiv să transfere dreptul de proprietate unor terți în mod legal.
Reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr.18/1991 nu se face în mod obligatoriu pe vechiul amplasament decât în cazurile expres prevăzute de lege.
Autorul pârâtei a formulat cerere de reconstituire pentru terenul cu care a figurat înscris în registrul agricol, a fost validat și i s-a eliberat titlu de proprietate, respectându-se procedura prevăzută de Legea nr.18/1991.
Pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că în cauză nu sunt incidente disp.art.III din Legea nr.169/1997, sub aspectul invocat de reclamanți, instanța de fond a respins această cerere.
Cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost de asemenea respinsă, atât pentru motivele anterior expuse cât și pentru faptul că prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada altor cauze de nulitate absolută.
De altfel, cererile reclamanților având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate și contractului de vânzare-cumpărare anterior menționate sunt și lipsite de interes având în vedere că terenurile ce au format obiectul acelor acte nu se suprapun cu terenul atribuit autorilor lor prin titlu de proprietate emis in condițiile Legii nr.18/1991.
a vândut teren reclamanților conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.06.1992 și pârâților potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de 9.12.1992.
În raport de vecinătățile menționate în titlu, terenurile vândute reclamanților și pârâților se suprapun.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a avut în vedere titlul de proprietate emis autorilor vânzătorului, iar nu procesul-verbal de punere în posesie.
Față de această situație, pentru suprafața identificată în schița anexă la raportul de expertiză tehnică ( fila 197) în triunghiul, ocupată în prezent de pârâții, reclamanții nu dețin un titlu de proprietate valabil, iar în ceea ce privește suprafața de 341 identificată în aceeași schiță în triunghiul ambele părți dețin titlu, respectiv contract de vânzare-cumpărare, care nu au fost transcrise.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cu reclamanții este anterior celui încheiat cu pârâții.
În consecință, în baza disp.art.480 Cod civil, instanța a admis în parte cererea în revendicare majorată față de acești pârâți care au fost obligați să lase în deplină proprietate si posesie reclamanților suprafața de 341 teren, identificată în schița anexă la raportul de expertiză tehnică ( fila 167) în triunghiul.
Conform disp.art.483 Cod civil, fructele lucrului se cuvin proprietarului terenului cu excepția situației în care posesorul a fost de bună-credință, respectiv posesia sa s-a întemeiat pe un titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.28012/1992, pârâții au dobândit suprafața de 1.000 teren pe care erau amplasate două construcții, casă și bucătărie, învecinat la nord cu, la est cu șoseaua națională și la vest cu. Deși au cunoscut acest aspect de la momentul încheierii contractului, au ocupat o suprafață mult mai mare de teren.
Faptul că pe latura de sud s-a menționat ca vecin Gh.- în loc de și nu conduce la concluzia că au fost posesori de bună-credință și respectiv că nu au cunoscut acest viciu, ci dimpotrivă.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert escu ( 203-205), contravaloarea lipsei de folosință pentru 1 teren, respectiv contravaloarea fructelor pe care le-ar fi produs terenul în punctul în litigiu pe o perioadă de trei ani este de 5.692 lei.
Întrucât pârâții au ocupat suprafața de 341 terenul proprietatea reclamanților, în baza disp.art.483 Cod civil au fost obligați să plătească reclamanților suma de 1.940.972 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
Capătul de cerere referitor la obligarea pârâților de a ridica gardul sau autorizarea reclamanților să îl ridice în caz de refuz, a fost respins avându-se în vedere faptul că pe suprafața de 341 teren ocupată de pârâți din terenul reclamanților nu s-a edificat un astfel de gard.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
- Titlul de proprietate al reclamanților a fost dovedit cu actul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică și transcris, actele ce au stat la baza încheierii acestui act de proprietate fiind actele emise de Comisia de Fond Funciar.
Dintre actele de proprietate ale părților, instanța trebuia să acorde preferință titlului reclamanților, terenul ocupat de pârâții este patrulaterul C, iar ocupat de pârâții este compus din patrulaterul a și în suprafață de 583 mp. și 381 mp.
Din expertiza efectuată în cauză și din declarațiile martorilor, rezultă că reclamanții au dobândit terenul de la vița de vie spre proprietatea cu o lățime de 14
Instanța de fond nu face, în raport de schițele expertizelor efectuate, nici un fel de analizare a titlului de proprietate al reclamanților pentru a explica clar de cine este ocupat terenul proprietatea reclamanților.
Din transpunerea făcută de experți, rezultă fără nici un dubiu că pentru terenul ocupat de pârâții exista suprapunere între actele de proprietate.
Instanța nu explică ce anume s-a întâmplat cu terenul proprietatea reclamanților, pentru că din punctul de vedere al intimatei acest teren nu există.
Într-o asemenea situație, instanța trebuia să treacă la compararea actelor de proprietate.
Dintre terenurile dobândite de părțile din prezentul litigiu, terenul din punct de vedere al datei dobândirii, terenul reclamanților este primul.
C de-al doilea cumpărător în zonă, au fost pârâții care au dobândit restul proprietății de la.
Titlul pârâților este contractul din 28.12.1992, încheiat cu același cumpărător .
Al treilea și ultimul cumpărător în zonă al terenului este. Titlul de proprietate al acestuia trebuia discutat în raport cu titlul de proprietate eliberat autorului Gh.-, moștenitor.
În dosar s-au depus două acte cu același număr, însă cu suprafețe de teren diferite.
Relațiile sosite de la Oficiul Județean de cadastru recunosc existența unui singur titlu de proprietate și anume C de 5.102 mp. suprafață pe care o ocupă de la reclamanți și este exact cea cu care C de-al doilea titlu mărește suprafața.
În ceea ce privește titlul lui, terenul pe care aceștia au fost puși în posesie este intravilan, deși nu au avut niciodată teren în acest punct, ci doar în pct."", care este extravilan.
În ceea ce privește buna credință a pârâtului la edificarea gardului și a construcției pe teren trebuia reținut că încă de la introducerea primei acțiunii, pârâții aveau edificată construcția, deși autorizația este eliberată la data de 09.06.2002.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.1173/21.11.2005, admis apelul reclamanților și a schimbat sentința în sensul că i-a obligat pe pârâții să le lase în proprietate și posesie terenul de 924, situat în, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză tehnică, fila 197 dosar fond, obligând pârâții și la plata sumei de 5.259.408 lei (ROL), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani.
Prin decizia recurată, s- admis în parte acțiunea majorată și față de pârâții, care au fost obligați să le respecte reclamanților proprietatea terenului de 185, identificat prin aceeași schiță anexă la raportul de expertiză, obligând pârâții la 1.053.020 lei (ROL), reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei ani, precum și la ridicarea gardurilor, autorizându-i pe reclamanți să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților în caz de refuz al acestora.
Prin aceeași decizie, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, menținându-se în rest sentința.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că din terenul proprietatea reclamanților, teren dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.12322/1992, pârâții ocupă suprafața de 924 mp. suprafață pentru care nu justifică dreptul de proprietate având în vedere titlul de proprietate nr.-/1999, titlu ce a stat la baza contractului de vânzare cumpărare nr.28012/1992.
Instanța de fond, printr-o interpretare eronată a probelor administrate, a admis acțiunea față de pârâții numai pentru suprafața de 341 mp. întrucât din concluziile raportului de expertiză rezultă că și suprafața de 583 mp. este ocupată de către aceștia fără a deține act de proprietate, întrucât aceasta suprafață excede terenului din titlul de proprietate nr.-/1999 al lui, titlu în baza căruia s-a încheiat actul de vânzare cumpărare nr.28012/1992.
În ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâților, de asemenea instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică printr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză ing.expert, rezultă că pârâții stăpânesc în plus suprafața de 185 mp. pentru care nu justifică nici un drept, întrucât excede actului de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 14.09.1998, iar promisiunea de vânzare nu constituie titlu de proprietate.
Deși reclamanții susțin că pârâții ocupă suprafața de 886 mp. această susținere urmează a fi înlăturată, întrucât actul de vânzare cumpărare a fost încheiat în baza unui titlu valabil, respectiv titlul nr.46474/1994 emis pe numele defunctului -.
Pentru terenul ce excede suprafaței de 185 mp. până la suprafața de 886 mp. ce se pretinde de către reclamanți, se impune compararea titlurilor de proprietate respectiv actul de vânzare cumpărare al acestora împreună cu actul ce stat la baza încheierii lui, față de actul de vânzare cumpărare al pârâților împreună cu actul primar, respectiv titlul de proprietate al defunctului Gh.-.
Din compararea celor două titluri, instanța a acordat eficiență juridică celui al pârâților, întrucât se constată că actul de vânzare cumpărare al reclamanților a fost încheiat în baza unui proces verbal de punere în posesie, proces verbal care însă nu a fost confirmat prin eliberarea titlului de proprietate, titlul de proprietate fiind eliberat pentru o suprafață mai mică și cu un amplasament diferit, instanța urmând a ține seama de titlul de proprietate și nu de procesul verbal de punere în posesie.
În ce privește diferența de suprafață dintre cele două titluri de proprietate prezentate de pârâții, titluri ce poartă același număr, dar cu suprafețe diferite, s-a constatat că, în ce privește suprafața de 1890 mp. suprafață ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat în data de 14.09.1998, nu a operat nici o modificare, neputându-se reține că diferența de 700 mp. din cele două titluri ar fi ocupată abuziv de către pârâții.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă tribunalul a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte sentința în sensul că în baza art. 480 Cod civil a obligat pe pârâții și - să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 924 mp. teren situat în comuna, județul A, identificat cu literele H,1în schița raportului de expertiză, fila 197 dosar fond.
În baza art.483 Cod civil au fost obligați aceiași pârâți să plătească reclamanților suma de 5.259.408 lei ROL, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
În baza art.480 Cod civil, tribunalul a admis în parte acțiunea majorată formulată împotriva pârâților și -, pe care i-a obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 185 mp. situată pe raza aceleiași localități, identificată cu literele F,G în schița raportului de expertiză (fila 197 dosar fond), iar în baza art.483 Cod civil au fost obligați aceiași pârâți să plătească reclamanților suma de 1.053.020 lei ROL, reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
Având în vedere că pârâții au edificat gard pe terenul proprietatea reclamanților, în baza art.1075 Cod civil au fost obligați să ridice gardurile construite pe amplasamente identificate în schița raportului de expertiză (fila 197 dosar fond), respectiv C C; CG; GF, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților în limita sumei de 8.155.195 lei ROL.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, atât reclamanții, cât și pârâții.
Prin recursul lor, reclamanții au criticat decizia pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, că instanța de apel nu a analizat titlurile de proprietate ale părților după punerea lor în teren prin expertiza tehnică efectuată în cauză și, mai mult decât atât, nu a comparat aceste titluri prin raportarea lor la actele originare de proprietate ale celor de la care au dobândit părțile, pentru a se vedea care dintre aceștia erau mai îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
În acest sens, s-a mai arătat că reclamanții au cumpărat suprafața de 1.850 prin contractul de vânzare-cumpărare nr.12322/15.07.1992 de la, de la care, ulterior, au cumpărat și pârâții, actul reclamanților fiind și transcris, iar pârâții au cumpărat de la numita, care a dobândit terenul de la autorul său Gh.-, căruia i-a fost eliberat titlul de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
Mai mult, instanța de apel nu a stabilit în mod clar care sunt terenurile părților și dacă acestea se suprapun pe anumite porțiuni.
Prin recursul lor, pârâții și - au criticat decizia pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6, 7 și 9 Cod procedură civilă arătând, în esență, că deși reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata lipsei de folosință a terenului, aceștia au fost obligați la plata contravalorii fructelor industriale, faptul că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau acestea sunt contradictorii, iar decizia este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nefăcându-se o adevărată comparare a titlurilor părților, instanța analizând sumar doar titlurile reclamanților și pârâților.
Prin recursul lor, pârâții și - au criticat decizia pentru nelegalitate sub motivele prevăzute de art.304 pct.5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă arătând în esență, următoarele:
- instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă, deoarece reclamanții nu au fost citați legal în fața primei instanțe și nici la prima zi de înfățișare în apel, procuratorul acestora având procură doar la fond;
- decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate titlurile de proprietate ale părților și ale celor de la care au dobândit, cuprinzând însă motive străine sau contradictorii de natura cauzei, terenurile reclamanților și ale recurenților-pârâți, prevăzute în titlurile acestora, nefiind suprapuse;
- instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, respectiv actul de vânzare-cumpărare al reclamanților, a schimbat natura și înțelesul acestuia, ajungând fără temei la concluzia că limita de nord a proprietății reclamanților nu este cea din actul de proprietate;
- decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece titlul de proprietate al numitului, de la care au dobândit reclamanții, nu se suprapune cu titlul de proprietate al lui Gh.-, de la moștenitoarea căruia au dobândit pârâții-recurenți, între cele două terenuri existând un plus de 583, iar problema reclamanților este aceea că nu au acces la terenul lor, datorită pârâților;
- instanța nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere formulate, lăsând nesoluționate capetele de acțiune privind construcțiile edificate pe terenul de 185 și pe capătul de acțiune privind nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților-recurenți și a titlului de proprietate eliberat pe numele defunctului Gh.- pentru suprafața de 300
Prin decizia civilă nr.607/R/12.04.2006, această instanță a admis ambele recursuri, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate criticile privind necompararea titlurilor de proprietate ale părților, critici ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 rap. la art.312 al.5 Cod procedură civilă și care se regăsesc în toate cele trei recursuri și, de asemenea, critica privind nesoluționarea tuturor capetelor de acțiune formulate, încadrată în același motiv de recurs, s-a constatat că acestea sunt fondate.
Potrivit art.295 al.1 Cod procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
Cu toate acestea, instanța de apel nu face nici un fel de verificare a situației de fapt și nu stabilește în mod clar care sunt terenurile dobândite de către părți potrivit titlurilor de proprietate invocate de către acestea și deosebit de important, ce terenuri stăpânesc în fapt părțile.
Fără a verifica aceste aspecte, nu se poate stabili în mod clar, pe ce suprafețe de teren se suprapun titlurile de proprietate ale părților și mai mult decât atât nu se poate face o adevărată comparare a titlurilor de proprietate ale părților.
În ceea ce privește această comparare a titlurilor de proprietate ale părților, trebuie făcută deosebirea între compararea titlurilor reclamanților și pârâților, care au cumpărat de la același autor, respectiv, și compararea titlurilor de proprietate ale reclamanților și ale pârâților, titluri provenite de la autori diferiți, cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, lor sau autorilor lor, în baza Legii nr.18/1991.
În ceea ce privește prima comparare a titlurilor de proprietate, respectiv titlul reclamanților și al pârâților, provenite de la același autor, instanța de apel trebuia să analizeze, în primul rând, ce terenuri anume s-au transmis prin aceste titluri, având în vedere și data acestora, titlul reclamanților fiind primul în timp.
Referitor la compararea titlurilor de proprietate ale reclamanților și pârâților, care au dobândit de la cei cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, lor sau autorilor lor, instanța de apel trebuia să analizeze care dintre aceștia era mai îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Mai mult decât atât, instanța de apel, deși era obligată, nu a analizat în nici un fel criticile privind constatarea nulității absolute a contractului prin care au dobândit pârâții și nici a titlului de proprietate emis pe numele defunctului -, de la care a moștenit, cea de la care au dobândit pârâții, nefăcându-se nici un fel de referire la dispozițiile art.948 Cod civil și respectiv art.III din Legea nr.169/1997.
Față de toate aceste considerente, s-a constatat că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind îndeplinite cerințele art.312 al.5 Cod procedură civilă pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
În ceea ce privește critica din recursul pârâților, privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă, critică prin care s-a solicitat tot casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a constatat că aceasta este nefondată, pârâții fiind reprezentați legal în fața primei instanțe și a instanței de apel d e către procuratorul acestora, potrivit procurii aflată la dosar.
Față de soluția ce se va pronunța ca urmare a criticilor privind nepronunțarea instanței de apel pe fondul procesului și față de dispozițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a apreciat că analiza celorlalte critici privind fondul cauzei nu mai este necesară.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 și 5 Cod procedură civilă a admis recursurile de față, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal care, potrivit art.315 al.3 Cod procedură civilă, va ține seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.15/29.01.2008, a respins apelul ca nefondat reținând următoarele:
Potrivit raportului de expertiză întocmit de către expert - și a schiței anexe (204 dosar apel rejudecare) a rezultat în urma transpunerii actelor de proprietate ale părților și autorilor lor, că suprafața de teren de 2500 mp înscrisă în titlul de proprietate emis autorului vânzătorului este identificată prin reperele, în timp ce procesul-verbal cu nr.1728/1992 emis pentru același autor, se referă la o suprafață mai mare de 3571 mp, având un alt amplasament, respectiv C determinat de reperele, parțial identic cu C descris de titlul de proprietate.
Prin urmare, analizându-se actele de proprietate ale vânzătorului de la care apelanții-reclamanți au dobândit suprafața de 1850 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare cu nr.12322/1992, transpus în teren de către expert și identificat prin reperele, s-a constatat că terenul cumpărat apare situat parțial pe amplasamentul terenului descris de titlul nr.-/1999 și parțial pe C descris de procesul-verbal nr.1728/1992.
Situația de fapt expusă este confirmată și prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe de către expert (195-197 dosar fond), potrivit cu care titlul de proprietate emis autorului vânzătorului cuprinde o suprafață de teren mai mică decât cea înscrisă în procesul -verbal de punere în posesie.
Examinându-se dreptul de proprietate invocat de apelanții-reclamanți astfel dobândit de la vânzător s-a constatat că procesul-verbal de punere în posesie emis în favoarea autorului este pentru suprafața de 3571 mp, deși acesta a fost validat potrivit adeverinței nr.1303/1992 cu suprafața de 0, 49 ha, conform registrului agricol (41 dosar fond), din care terenul în grădina casei și căminul de casă este înscris ca fiind de 0,25 ha. pe raza comunei, restul fiind atribuit pe un alt amplasament. Această situație a fost avută în vedere la eliberarea titlului de proprietate nr.-/1999 emis pe numele autorului și necontestat de moștenitorii acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că acesta era îndreptățit doar la 2500 în intravilanul localității cu destinația curți-construcții și grădină și nu la 3571 înscriși în procesul-verbal de punere în posesie, în baza căruia moștenitorul acestuia, a înstrăinat suprafața de 1890 reclamanților.
De altfel, procesul-verbal de punere în posesie și-a încetat existența la momentul eliberării titlului de proprietate, fiind un act de reconstituire ce are valabilitate provizorie până la eliberarea actului final al reconstituirii.
Din cuprinsul titlului de proprietate rezultă că diferența de până la 4900 a fost atribuită în extravilanul localității, iar în intravilan sunt înscriși doar 2500 în tarlaua 34.
Prin urmare, avându-se în vedere că terenurile atribuite autorilor și Gh.- s-a realizat între două hotare vechi și care nu s-au modificat, respectiv și moștenitorii, conform adeverinței nr.2305/2006 (177 dosar recurs), s-a constatat că autorul vânzătorului nu putea înstrăina decât suprafața de 2500, compusă din 1000 curți-construcții, vândută pârâților prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.28012/1992 și 1500 grădina casei aflată în continuarea acesteia, care însă sunt limitați de reperul KN pe schița anexa a raportului de expertiză ( 204), teren pe care nu-l ocupă pârâții care dețin terenul identificat între reperele și pe care și-au edificat construcțiile în baza autorizațiilor emise în acest sens. S-a constatat și faptul că actul de înstrăinare întocmit în 1992 de către către reclamanți nu este însoțit de schițe de configurație.
În consecință, s-a reținut că reclamanții nu au dobândit de la vânzătorul lor suprafața de teren revendicat de la pârâții, astfel că în cauză nu se impune compararea titlurilor de proprietate în raport de vechime și opozabilitate prin transcriere, așa cum apelanții-reclamanți au invocat în motivele de apel.
În același sens s-a reținut și faptul că susținerile apelanților-reclamanți în legătură cu reperul din 1992 de la care terenul cumpărat trebuie măsurat, respectiv cei 14 la stradă pornind de la vița de vie din grădina vânzătorului, nu sunt justificate, atâta vreme cât întreaga lățime a terenului acestuia era de 17,90 la stradă, așa cum rezultă din schița întocmită de expert -, care confirmă situația constatată în teren de exp..
De altfel, pârâții au făcut dovada că au dobândit terenul de 1890 de la moștenitoarea lui Gh.-, vânzătoarea, în baza titlului de proprietate cu nr.46474/1994 și care analizat sub aspectul scrierilor, nu cuprinde modificări la poziția aflată în 34 și înstrăinată pârâților, așa cum rezultă din expertiza criminalistică întocmită în cauză, teren învecinat la Sud cu defunctul.
Prin urmare, criticile invocate în apel d e către reclamanți privind respingerea acțiunii în revendicare față de pârâții s-au constatat a fi nefondate, terenul revendicat neaparținând vânzătorului în patrimoniu pentru a putea fi dobândit de către aceștia, motiv pentru care s-a reținut că prima instanță a făcut o legală aplicare a disp. art. 480 Cod Civil, în raport de situația de fapt expusă și care rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Cu privire la motivele de apel invocate de reclamanți privind respingerea acțiunii în revendicare față de pârâții pentru suprafața de 961, ocupată de aceștia din proprietatea lor, s-a reținut că acest teren este evidențiat pe schița de la fila 197 dosar fond ca fiind format din parcela de 341m.p., pentru care prima instanță a admis acțiunea și de 583 mp.
Analizând însă actele de proprietate invocate de către apelanții-reclamanții și ținând cont de considerentele anterior expuse în legătură cu suprafața de teren de 2500 înscrisă în titlul de proprietate nr.-/1999, emis pe numele autorului, în raport de transpunerea în teren a acestuia și care rezultă din schița de la fila 197 dosar fond și schița de la fila 204 dosar apel rejudecare, a rezultat că terenul autorului de 2500 (culoare albastră pe schiță de la fond) îi îndreptățește pe reclamanți să dețină (revendice) doar terenul de 341 pe care l-au putut dobândi prin contractul de vânzare-cumpărare invocat de aceștia de la vânzătorul lor, care nu putea deține în patrimoniu și cealaltă suprafață de teren de 583, situată în afara limitelor terenului înscris în titlul de proprietate.
Prin urmare, constatând că în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea față de pârâții, respectiv pentru terenul ce figurează înscris în titlul autorului vânzătorului și pe care acesta putea să-l înstrăineze către reclamanți, tribunalul a reținut că și sub acest aspect prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, atât sub aspect procedural, cât și în ceea ce privește fondul cauzei și de asemenea sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Referitor la aspectele procedurale, reclamanții au arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.315 al.1 și 3 Cod procedură civilă deoarece a ignorat caracterul obligatoriu al hotărârii instanței de recurs, ce stabilea că trebuie examinate criticile privind constatarea nulității absolute a contractului prin care au dobândit pârâții și mai ales a titlului de proprietate al defunctului Gh.-, cu referire la dispozițiile art.948 Cod civil și art.III din Legea nr.169/1997 și de asemenea nu a analizat motivele de apel cu care a fost investită de reclamanți.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, reclamanții au arătat că decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii deoarece tribunalul, ignorând decizia de casare, a încercat să argumenteze că nu se impune compararea titlurilor de proprietate și analiza valabilității titlului de proprietate al defunctului Gh.-, deși prin probele administrate în rejudecare s-a confirmat suprapunerea proprietăților și falsificarea titlului de proprietate al defunctului Gh.-.
Referitor la fondul litigiului, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:
- tribunalul a ignorat dispozițiile Legii nr.18/1991 și cele ale art.III lit.c din Legea nr.169/1997, ori în măsura în care le-a avut în vedere le-a aplicat greșit în ceea ce privește titlul de proprietate emis pe numele defunctului Gh.-;
- prin hotărârea recurată se face abstracție de dispozițiile art.948 Cod civil în ceea ce privește nulitatea parțială a actului de dobândire a proprietății terenului de către pârâții;
- instanța trebuia să examineze și să compare titlurile de proprietate de care se prevalează părțile, potrivit regulilor juridice general admise în materie, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Față de criticile formulate reclamanții au solicitat admiterea recursului și în principal casarea și trimiterea la rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamanților și schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Recursul este fondat.
Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă se constată că acesta este fondat față de dispozițiile art.315 al.1 și 3 Cod procedură civilă.
Potrivit art.315 al.1 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit al.3 al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel, ignoră cu desăvârșire dispozițiile legale susmenționate, precum și decizia de casare și dă o interpretare proprie rapoartelor de expertiză tehnică întocmite în cauză, ajungând la concluzia că nu trebuie comparate titlurile de proprietate ale părților, deși era obligată la aceasta potrivit considerentelor deciziei civile nr.607/R/12.04.2006 prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la tribunal.
Potrivit acestei decizii de casare, în ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate ale părților, trebuie făcută deosebirea între compararea titlurilor reclamanților și pârâților, care au cumpărat de la același autor, respectiv și compararea titlurilor de proprietate ale reclamanților și ale pârâților, titluri provenite de la autori diferiți, cărora le-a fost reconstituit, lor sau autorilor lor, dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
De asemenea, în decizia de casare s-a reținut că instanța de apel era obligată să analizeze criticile privind constatarea nulității absolute a contractului prin care au dobândit terenul pârâții și criticile privind titlul de proprietate emis pe numele defunctului Gh.-, cu moștenitor.
Deși obligatorii pentru instanța de apel, aceasta nu s-a referit în nici un fel la aceste chestiuni stabilite irevocabil prin decizia de casare.
Mai mult, în considerentele deciziei recurate, tribunalul nu amintește nimic de decizia de casare și de considerentele avute în vedere la pronunțarea acesteia.
În aceste condiții este evident că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.315 al.1 și 3 Cod procedură civilă.
Și C de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă este fondat în condițiile în care decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine față de cele avute în vedere la pronunțarea deciziei de casare.
Față de aceste considerente, se reține că, practic, instanța de apel a soluționat cauza fără a analiza apelul reclamanților, situație în care sunt îndeplinite cerințele art.312 al.1, 3 și 5 Cod procedură civilă pentru a se dispune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Față de soluția ce se va pronunța ca urmare a nesoluționării apelului, analiza criticilor privind fondul cauzei nu mai este necesară, urmând ca acestea să fie avute în vedere, potrivit art.315 al.3 Cod procedură civilă, de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.15 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Casează decizia și trimite cauza la rejudecarea apelului formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.875/01.03.2005 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/03.07.2008.
Jud.apel:.
-.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Ion Rebeca, Maria Ploscă
