Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.257.
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ileana Ruxandra
GREFIER - -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele-pârâte și împotriva deciziei civile nr.449.R din 04.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârâtă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarele-pârâte personal și asistată de avocat ce depune delegația de substituire a doamnei avocat, prin același avocat, intimata-reclamantă prin avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr. - din 09.05.2009, lipsind intimatul-pârâtă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Reprezentantul contestatoarelor-pârâtă și, depune la dosarul cauzei un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul intimatei-reclamante, înțelege să invoce excepția inadmisibilității contestației în anulare, întrucât nici unul din motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 317 sau 318.pr. civ. solicitând admiterea excepției și respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
Reprezentantul contestatoarelor-pârâtă și, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate a contestației în anulare invocată de reprezentantul intimatei-reclamante întrucât contestația în anulare este întemeiată pe prevederile art. 318.pr.civ.Pe fondul contestației în anulare, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost motivat. În susținerea contestației, precizează că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra primului motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 pr.civ.De asemenea, arată că decizia instanței de recurs este rezultatul unor erori materiale astfel încât se impune admiterea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată, solicitând și amânarea pronunțării cauzei pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei-reclamante, solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de recurs ca fiind legală și temeinică, cu obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 23.10.1998, sub nr. 17745/1998, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, Municipiul B prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, constatând că aceasta este unică și deplina proprietară a imobilului situat în B,-, sector 2, să se dispună obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și nestânjenită posesie imobilul menționat, aceștia neavând titlu asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit de aceasta prin succesiune, iar dreptul de proprietate al autorilor si implicit al acesteia nu s-a transmis niciodată către stat, astfel încât se află în fața unei deposedări abuzive si ilegale din partea statului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.481 civ. art. 11.pr.civ, art. 1 Decretul nr. 92/1950, art.138 din pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 4572/18.04.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B instanța a admis acțiunea restrânsă, a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștita posesie apartamentul identificat cu nr. 3, situat in B,--8,.1, sectorul, 2 compus din 2 camere, vestibul, baie, oficiu,chicineta precum si boxa de la subsolul imobilului ce aparține apartamentului, a luat act ca reclamanta si-a restrâns acțiunea cu privire la garajul nr. 11 si la apartamentul de 180 mp, ocupat de parații, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a.
Prin decizia civilă nr. 3024/A/25.l0.2001, pronunțată de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-au admis apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr. 4572/18.04.2000, s-a anulat sentința atacată și pe fond au fost obligate pârâtele și, să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 3, situat în B,--8,.1, sector 2; s-a luat act că reclamanta a renunțat la judecata în privința garajului si a apartamentului de 180 mp situat in B,--8,. 1, sector 2, ocupat de pârâții; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și s-a respins acțiunea față de pârâtul, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Prin decizia civilă nr. 69/A/10.02.2003, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele si a împotriva deciziei civile nr. 3024A/25.10.2001.
Prin decizia civilă nr.1801/13.12.2005, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentele si, împotriva deciziei civile nr. 69A/10.02.2003 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, a casat decizia recurată, a admis apelul formulat, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2
La rejudecarea fondului, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Sectorului 2
ța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâții, - și a dispus scoaterea acestora din cauză, în raport de cererea de restrângere a acțiunii numai pentru apartamentul nr.3, formulată la data de 01.02.2000 în dosarul nr.17745/1998 al Judecătoriei Sectorului 2
S-a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța constatând că este necesară administrarea de probe comune în vederea soluționării excepțiilor și a fondului cauzei.
Pârâții au învederat că certificatul de calitate depus de reclamantă este lovit de nulitate absolută, și au solicitat instanței să constate acest lucru pe cale de excepție.
Prin sentința civilă nr.642/26.01.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Baf ost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. S-a respins excepția nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 87/1999 invocată de pârâți, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost restrânsă. Au fost obligați pârâții persoane fizice să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-,.3, sector 2. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata. A fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovadacalității procesuale active, fiind moștenitoarea numitei, astfel cum rezultă atât din testamentul aflat la fila 5 din dosarul nr.17745/1998 al Tribunalului București, cât și din decizia nr. 31/1969, prin care reclamanta a fost adoptată de, decizie ce se află la fila 6 din același dosar. S-a considerat că practic, reclamanta se prevalează de calitatea sa de moștenitoare după și nicidecum după, astfel cum s-a încercat să se acrediteze ideea, de către pârâții persoane fizice.
Asupra excepției nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.87/1999 invocată de pârâți, s-a reținut că nu poate fi primită susținerea pârâților potrivit căreia certificatul și încheierea de rectificare a acestuia nr. 4738/30.04.2001, au fost emise pro causa, deoarece au fost emise la solicitarea reclamantei și nicidecum a autoarei acesteia.
Asupra fondului cauzei, instanța de fond a reținut că apartamentul revendicat aparținea autoarei reclamantei ( ), fiind preluat de stat fără să existe un titlu legal. Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, a rezultat că între apartamentul revendicat de reclamantă și cel deținut de pârâte, moștenitoare ale numitei (chiriaș cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare nr. /26.03.1997), există identitate (filele 56-57 din dosarul nr.404/2002 al Curții de Apel București ).
Procedând la compararea titlurilor părților, instanța de fond a apreciat că este preferabil și mai bine caracterizat titlul reclamantei, deoarece este mai vechi, este transcris și provine de la adevăratul proprietar, pe când titlul de proprietate al pârâților provine de la stat, care nu a avut niciodată în proprietate bunul, preluându-l pur și simplu fără a deține vreun titlu. Faptul că autoarea pârâților persoane fizice, a intrat în posesia apartamentului cu bună credință (lucru confirmat și de martorii și, martori propuși de pârâți) nu este de natură să-i consolideze titlul de proprietate, deoarece obiectul dosarului l-a constituit revendicarea imobiliară, prin compararea de titluri și nu constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 656A/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-arespinsca nefondatapelulpârâtelor și.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că după decesul lui, moștenirea acestuia a fost culeasă de, iar după decesul acesteia, moștenirea a fost culeasă de intimata reclamantă. Deci, în patrimoniul autoarei a reclamantei, s-au transmis toate drepturile si obligațiile soțului său, inclusiv dreptul de a introduce acțiuni în legătură cu imobile asupra cărora a avut drept de proprietate, iar după decesul lui toate aceste drepturi obligații, inclusiv drepturile și obligațiile rămase după au fost culese de intimata reclamanta, astfel că aceasta are calitate procesuală activă în cauză. Așadar, intimata reclamantă s-a prevalat în dovedirea calității procesuale active, de calitatea sa de moștenitoare după mama sa, nu de moștenitoare după.
Asupra nulității certificatului de moștenitor nr. 87/1.06.1999 (emis în urma decesului lui ) rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4738/30.04.2001, Tribunalul a reținut că apare ca neîntemeiată contestarea făcută de apelantele pârâte, deoarece emiterea certificatului în anul 1999, cu mulți ani după decesul defunctului, nu reprezintă un motiv de anulare. Totodată, s-a considerat contestarea ca fiind și lipsită de interes, din moment ce bunurile din patrimoniul celor doi defuncți, în cazul în care s-ar anula certificatul de moștenitor, nu ar putea reveni în mâna pârâtelor.
A fost înlăturat motivul de apel privind lipsa identității între apartamentul deținut de și cel revendicat, aspectul fiind contrazis de probele dosarului; conform completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, cele două apartamente au aceeași componență, diferind doar suprafața acestora. Acest aspect se datorează faptului că după preluarea imobilelor de către stat prin naționalizare, s-a obișnuit să se împartă imobilele în mai multe unități locative pentru a asigura mai multe locuințe populației.
Motivul de apel privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiate după apariția Legii 10/2001, pe dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil, a fost înlăturat, considerându-se că legea specială (nr. 10/2001) nu prevede o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare de către adevăratul proprietar împotriva cumpărătorului de la stat, în baza Legii nr. 112/1995, chiriaș cumpărător care este deținătorul actual al imobilului. Prin urmare, această acțiune în revendicare a proprietarului deposedat împotriva posesorului neproprietar, rămâne supusă dreptului comun prevăzut de Codul civil, Legea nr. 10/2001 având în realitate un alt obiect. Acest act normativ nu vizează raportul juridic direct dintre adevăratul proprietar și cumpărătorul persoană fizică de la stat, raport care nu poate fi rezolvat decât în acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele ale Codului civil. A aprecia în sensul admisibilității acțiunii în revendicare, nu înseamnă o eludare a dispozițiilor art. 46 alin 5 din Legea nr. 10/2001, în sensul că proprietarul care nu a fost diligent și nu a atacat titlul de proprietate al subdobânditorului bunului, în termenul prevăzut de textul menționat, ar formula după expirarea termenului, o acțiune inadmisibilă. Dreptul de proprietate nu este supus prescripției extinctive, așa încât el poate fi protejat oricând prin promovarea acțiunii în revendicare (iar potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării). S-a concluzionat că acțiunea introductivă de instanță nu se întemeiază pe Legea nr.10/2001, fiind o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri, între două persoane fizice, neavând ca obiect revendicarea imobilului de la statul român, prin vreuna dintre unitățile deținătoare, pentru a fi incidentă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Acțiunea în revendicare nu este inadmisibilă dacă titlul pârâților nu a fost desființat și nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului. B credință a cumpărătorului interesează într-o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, iar într-o acțiune în revendicare în care ambele părți exhibă titluri de proprietate, se procedează la compararea acestora.
Împotriva acestei decizii au formulatrecurspârâtele și, solicitând modificarea în tot a deciziei și respingerea în tot a acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, s-au arătat în esență, următoarele:
1. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, deoarece:
nu sunt expuse motivele de drept referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, în legătură cu certificatul de calitate de moștenitor și acceptarea tacită a succesiunii;
nu a fost dovedită acceptarea succesiunii după defunctul, de către soția acestuia și nici nu a fost depus un act din care să rezulte căsătoria lor, iar la momentul eliberării certificatului nr. 87/1999, nu mai avea capacitate de exercițiu pentru a accepta moștenirea;
concluziile instanței cu privire la identitatea dintre apartamente, se bazează numai pe supoziții;
s-a apreciat ca admisibilă acțiunea în revendicare, fără altă argumentare juridică decât simple mențiuni asupra imprescriptibilității.
2. hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii:
aprecierile asupra calității procesuale a reclamantei, infirmă textele de lege aplicabile în materia succesiunii, certificatul de calitate de moștenitor fiind eliberat fraudulos;
cât privește acceptarea tacită a moștenirii, instanța de apel a valorificat greșit declarația dată de, dreptul de opțiune succesorală fiind prescris, precum și declarația dată de, care nu avea legitimitate a da o astfel de declarație, în raport de disp. Legii 51/1995;
certificatul de calitate de moștenitor este nul absolut, fiind încălcate norme imperative ale legii, având la bază un fals al identității persoanei și întrucât nu avea capacitate de exercițiu și de folosință pentru a solicita eliberarea acestuia, fiind evidentă întocmirea acestui act prin fraudă la lege;
cu privire la stabilirea identității apartamentelor, instanța de apel a dat dovadă de exces de putere (art. 1 lit. m din Legea nr. 554/2004), a încălcat principiul consfințit prin art. 21 alin. 2 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, a abdicat de la prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, exercitând presiuni asupra expertului, dar și redactând obiective confuze și depășind cadrul procesual, la solicitarea de suplimentare a expertizei imobiliare (nesolicitată de către părți), respingând cererea de decădere a reclamantei din probă pentru neachitarea în termen a onorariului expertului și dispunând amendarea acestuia la un răspuns contrar intereselor reclamantei;
simpla menționare a presupușilor autori ai reclamantei într-un tablou al proprietarilor, nu are valabilitatea unui titlu translativ al dreptului de proprietate;
instanțele anterioare nu s-au conformat dispozițiilor impuse de instanța de casare cu privire la pronunțarea asupra aplicabilității prevederilor Legii 10/2001, analiza bunei credințe a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ca și criteriu de preferabilitate prevăzut pe Legea 10/2001 în acțiunea în revendicare;
nu au fost respectate prevederile legilor speciale 112/1995 și 10/2001, care prevalează legii generale reprezentate de dreptul comun (art. 480 Cod civil), astfel cum s-a statuat prin decizia ICCJ-Secțiile Unite dată în ședința din 09.06.2008, și nici principiul securități raporturilor juridice (astfel cum s-a statuat prin hotărârea adoptată de Curtea de la Strasbourg în cazul, la 19.10.2006), care să conducă la concluzia că titlu pârâtelor este preferabil.
Prin decizia civilă nr.449 R din data de 04.11.2008 pronun țată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul.
În motivarea deciziei s-a instan ța de recurs a început prin a arăta că vor fi structurate criticile recursului în raport de problemele de drept în discuție, astfel:
Asupracalității procesuale active a reclamantei, Curtea a constatat că aceasta a fost corect apreciată în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 87/01.06.1999 (emis în urma decesului lui ), rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4738/30.04.2001, act juridic a cărui nulitate absolută s-a solicitat de către pârâți a fi constatată pe calea excepției, cu invocarea fraudei la lege.
Pe de o parte, eliberarea certificatului de calitate de moștenitor, în baza disp. art. 84 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, nu este împiedicată de împrejurarea decesului moștenitorului. Dacă dreptul de opțiune succesorală al moștenitorului decedat, a fost exercitat în termenul legal de 6 luni prev. de art. 700 Cod civil, succesorul acestuia din urmă este îndreptățit la rândul său la a-și conserva drepturile, prin solicitarea de eliberare a certificatului constatator de calitate pentru autorul său.
În speță, actele de acceptare tacită a succesiunii lui de către autoarea reclamantei, au fost confirmate prin declarația dată de. A accepta susținerea pârâtelor privind prescripția dreptului de opțiune succesorală, înseamnă a primi confuzia între momentul acceptării succesiunii și momentul eliberării actului constatator al acestui fapt, acesta din urmă nefiind condiționat de termenul invocat, în condițiile unei acceptări voluntare tacite de către soția supraviețuitoare (art. 689 și urm. Cod civil). Astfel, nu interesează capacitatea de exercițiu a moștenitoarei, la momentul eliberării certificatului de calitate de moștenitor, ci la momentul deschiderii succesiunii autorului său (data decesului acestuia).
Totodată, mențiunea privind calitatea de soție supraviețuitoare, fiind efectuată în cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor, dobândește caracterul unei consemnări autentice, în combaterea căreia, sarcina probei revine celui care susține contrariul.
Cât privește declarația autentificată dată de avocat asupra identității de persoană între și, Curtea constată că încheierea de consemnare a acestei identități nu este singulară și nu afectează substanța dreptului reclamantei, în condițiile inexistenței unui probatoriu contrar. Dimpotrivă, deși declarația nu a fost dată în exercitarea atribuțiilor avocațiale, activitatea avocatului se realizează și cu posibilitatea atestării identității părților, conf. art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Astfel, nu poate fi reținută aplicarea greșită de către instanțele anterioare la rejudecare, a dispozițiilor în materia acceptării succesiunii, cuprinse în art. 686-689 cod civil și nici fraudarea dispozițiilor legale pe considerentul eliberării certificatului după decesul moștenitorului, pentru a fi atrasă incidența motivelor de nelegalitate invocate în recurs.
Asuprafonduluicauzei și în ceea ce privește stabilirea identității apartamentelor, nu poate fi reținută susținerea că instanța a depășit ori încălcat atribuțiile procedurale, deoarece tocmai în virtutea disp. art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, aceasta este obligată să stăruiască prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, fiind posibilă dispoziția de administrare a probelor pe cale le consideră necesare pentru lămurirea sa, chiar dacă părțile se împotrivesc. Aplicarea unor sancțiuni către părți sau expert în administrarea probatoriilor, reprezintă de asemenea un atribut al instanței, în scopul asigurării celerității desfășurării procesului și nicidecum rezultând din aprecierea valorii probatoriului anterior soluționării. Asupra fondului acestei chestiuni, Curtea constată că au fost corect valorificate concluziile raportului de expertiză, după înlăturarea confuziei expertului asupra obiectivelor stabilite de către instanță, modalitatea de formulare a acestora nefiind de natură a confirma părtinirea vreuneia dintre părți. Se reține astfel că nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, conținute de textele invocate.
Cât privește titlul reclamantei asupra imobilului, nu putea fi acceptată interpretarea recurentelor pârâte, în sensul că menționarea autorilor reclamantei într-un tablou al proprietarilor, a căpătat valabilitatea unui titlu translativ de proprietate, deoarece această mențiune vine în lămurirea titlului autorului reclamantei, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17915/22.05.1941.
Totodată, nu poate fi contestată admisibilitatea acțiunii în revendicare formulată în baza dreptului comun după apariția Legii 10/2001, deoarece, astfel cum corect s-a reținut de către instanța de apel, procedura administrativă prevăzută de Legea 10/201 pentru obținerea de măsuri reparatorii asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, este condiționată de deținerea imobilului de către o persoană juridică, conform prevederilor exprese ale art. 21 din lege, situație inaplicabilă speței, deoarece la data intrării în vigoare a actului normativ, imobilul în litigiu nu mai era deținut de o persoană juridică, ci intrase în patrimoniul chiriașei cumpărătoare, autoare a recurentelor-pârâte, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. /26.03.1997.
La compararea titlurilor de proprietate, prin aplicarea dispozițiilor de drept comun, buna credință a cumpărătorului este nerelevantă, acest aspect interesând acțiunea în constatarea nulități contractului de vânzare-cumpărare, cu care instanța nu a fost învestită. Astfel, instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare, pronunțându-se asupra acestui aspect, contrar criticilor recursului.
ț a de recurs a mai re ținut că este inoportună susținerea privind nerespectarea prevederilor legilor speciale, care prevalează dreptului comun, astfel cum a fost statuat prin decizia ICCJ-Secțiile Unite dată în ședința din 09.06.2008. Pe de o parte, decizia de recurs în interesul legii menționată, este ulterioară deciziei recurate. Pe de altă parte, la momentul pronunțării prezentei soluții, decizia de recurs în interesul legii pronunțată în dosarul nr. 60/2007, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, conform art. 329 alin. 2 Cod pr. civilă, pentru a avea efect obligatoriu în dezlegarea dată problemei de drept soluționată diferit de către instanțele judecătorești.
Cât privește susținerea de statuare a Curții Europene a Drepturilor Omului asupra afectării principiului securității raporturilor juridice, în cauza, s-a reținut că în cazul invocat, Curtea nu a procedat la compararea titlurilor părților, pentru a da preferabilitate unuia dintre acestea, ci a constatat încălcarea articolului 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea dreptului de proprietate, prin admiterea unui recurs în anulare și casarea de către Curtea Supremă de Justiție, a unei hotărâri definitive și irevocabile, reprezentând titlul chiriașului cumpărător, împrejurare care nu este similară speței, pentru a se invoca o atare similitudine.
Față de aceste considerente, instan șța de recurs a apreciat că decizia atacată pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei men ț ionate anterior au formulat contestație în anulare pârâtele și în temeiul prevederilor art. 318 (1) pr. civ. solicitând admiterea contestației în anulare și pe cale de consecință admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea contestației în anulare s-a arătat că nstanța de recurs a omis a se pronunța asupra primului motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 304. pct. 7 pr. civ. întrucât din cuprinsul celor două pagini și J, respectiv, filele 8, 9, 10 ale deciziei civile nr.449R/04.11.2008, nu rezultă că instanța a analizat, primul motiv de recurs, privind motivele contradictorii și străine de natura pricinii, având în vedere că instanța de apel, nu a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, neconformându-se prevederile art. 261 pr. civ. ța de recurs a omis a se pronunța asupra acestui motiv de recurs care a fost amplu motivat și care atesta lipsa de imparțialitate a magistraților care s-au pronunțat atât timp cât instanța de apel, nu și-a sprijinit argumentele pe nici o motivare așa cum o cer exigențele procedurale, privind arătarea argumentelor de fapt și de drept care au condus la adoptarea hotărârii. Este evident din modul de redactare a hotărârii că instanța de recurs s-a limitat a analiza numai al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 pr. civ, fără a se pronunța și asupra primului motiv cu care a fost investită instanța. ța de recurs a omis a se pronunța asupra aplicabilității prevederilor art. 315 pr. civ. privind obligativitatea motivelor de casare, nesocotirea acestora având drept consecință nulitatea hotărârii, raportat la prevederile art. 105 și urm. pr. civ.
au arătat în continuare că decizia instanței de recurs este rezultatul unor erori materiale evidente, urmare a omiterii și confundării unor elemente și date materiale importante ale cauzei. Astfel, instanța prin considerente apreciază că dreptul reclamantei ar deriva, urmare a calității de succesoare a autorului său care este titularul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1791/22.05.1941, cu toate că instanța de apel a susținut că, autoarea reclamantei este și că imobilul revendicat ar fi aparținut acesteia. De asemenea, eroarea materială persistă și în ceea ce privește numărul apartamentului revendicat, în fapt așa cum rezultă și din conținutul acțiunii în revendicare formulată de către reclamantă a fost revendicat, apartamentul nr. 3 în suprafață de 180 mp, apartament ce figurează fără a fi opus un titlu valabil, numai prin simpla menționare în proprietăților individuale că ar fi fost deținut de către, instanța de apel susținând că reclamanta este moștenitoarea acesteia și nu a lui. Nu este motivat ra ționamentul care a dus la concluzia că apartamentul nr. 3 revendicat de reclamantă, în suprafață de 180 mp, a devenit apartamentul nr. 4 în suprafață de 80 mp, ce ar fi aparținut lui contestatoarele deținând un apartament de numai 61 mp și care are numărul 3.
Contestatoarele au mai arătat că o altă eroare evidentă se referă la aplicabilitate în speță a obligativității deciziilor pronunțate în interesul legii conform prevederilor art. 329 pr. civ. urmare a faptului că s-a apreciat de instanța de recurs că nepublicarea deciziei 33/2008 a Secțiilor Unite, ar conduce la neluarea acesteia în considerare.
În drept au fost invocate dispozi țiile art. 318. proc. civ, art. 6 din Convenție, art. 480. civ. art. 329. proc. civ.
Intimata-reclamantă a ridicat excepția inadmisibilității contestației în anulare, pe motivul că niciunul din motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 317 sau 318.proc. civ.
Analizând actele ș i lucrările dosarului prin raportare la motivele contesta ției în anulare și apărările intimatei, Curtea a constatat neîntemeiate atât excepția inadmisibilității cât și contestația în anulare pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce prive ș te excepția inadmisibilității, Curtea a constatat-o neîntemeiată, având în vedere că au fost invocate în motivarea contesta ț iei aspecte legate de nepronun ț area instan ței de recurs cu privire la unul dintre motivele de recurs, precum ș i faptul că dezlegarea dată ar fi rezultatul unei gre ș eli materiale, aspecte care se încadrează în dispozi țiile art. 318.proc. civ.
Referitor la fondul contesta ț iei, Curtea a constatat neîntemeiat primul motiv prin care se sus ț ine nepronun ț area asupra primului motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 304. pct. 7. proc. civ. ( când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), având în vedere că potrivit art.312 alin.3 proc. civ. motivul de recurs prevăzut de art. 304. pct. 7 poate duce la modificarea hotărârii date în apel, pentru cazul în care instan ț a de recurs ar constata, în urma reanalizării cauzei, ceea ce implică schimbarea motivării instan ț ei de apel, că apărările pe fond ale recurentului ar fi întemeiate. Pentru cazul în care ar constata că apărările pe fond ale recurentului ar fi neîntemeiate, chiar dacă decizia din apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instan ț a de recurs nu poate decât suplini motivarea instan ț ei de apel, cu men ț inerea solu ției, tocmai pentru faptul că pct.7 este motiv de modificare, iar nu de casare.
Revenind la situa ț ia de fapt în spe ț ă se poate observa că, întrucât prin motivele de recurs recuren ț ii au invocat motive de fapt comune (probleme de drept) pe care le-au încadrat atât în dispozi țiile art.304 pct.7, cât ș i în dispozi ț iile art.304 pct.9C.proc.civ. instan ț a de recurs, pentru a nu se repeta, le-a analizat grupându-le în func ț ie de motivele de fapt invocate, aspect arătat chiar de la începutul motivării "criticile recursului vor fi structurate în raport de problemele de drept în discuție".
Astfel, instan ț a de recurs a arătat de ce sunt nefondate toate sus ț inerile încadrate în dispozi țiile art.304 pct.7 proc.civ. dar ș i în dispozi ț iile art.304 pct.9 proc. civ. faptul că instan ț a de recurs nu a spus expres că hotărârea instan ței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive concordante ori conforme naturii pricinii, este nerelevant, atât timp cât, ș a cum s-a men ț ionat anterior, instan ța de recurs a făcut mai mult de atât reanalizând toate aceste motive.
În ceea ce prive ș te motivul contesta ț iei prin care se sus ț ine că instanța de recurs ar fi a omis a se pronunța asupra aplicabilității prevederilor art. 315 pr. civ. privind obligativitatea motivelor de casare, Curtea l-a constatat nefondat, instan ț a de recurs pronun țându-se ș i cu privire la acest aspect astfel: "La compararea titlurilor de proprietate, prin aplicarea dispozițiilor de drept comun, buna credință a cumpărătorului este nerelevantă, acest aspect interesând acțiunea în constatarea nulități contractului de vânzare-cumpărare, cu care instanța nu a fost învestită. Astfel, instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare, pronunțându-se asupra acestui aspect, contrar criticilor recursului". În cadrul contesta ț iei în anulare nu pot fi reanalizate motivele de recurs cu privire la care instan ț a de recurs s-a pronun țat ș i nu poate fi analizată legalitatea solu ț iei aleasă de către această instan ț
Referitor la gre șelile materiale care pot fi invocate conform rt. 318 prima teză proc.civ.(dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale), acest text de lege are în vedere erorile materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ș i care au avut drept consecin ț ă pronun ț area unor solu ț ii gre ș ite, este vorba despre acea gre ș eală pe care o face instan ța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ș i care determină solu ț ia pronun ț ată. Textul vizează gre ș eli de fapt involuntare, iar nu gre ș eli de judecată, adică de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozi ț ii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. De asemenea textul de lege prive ș te numai gre ș elile materiale esen ț iale care au determinat o solu ție eronată.
Prin contestația în anulare nu pot fi invocate aparente neconcordanțe conținute în motivarea deciziei date în recurs la care instanța a ajuns prin interpretarea probelor administrate în cauză, așa cum este susținerea referitoare la aparenta confuzie a instanței cu privire la persoana de la care ar fi moștenit reclamanta imobilul. În realitate o asemenea confuzie nu există. Dacă s-ar fi citit cu atenție motivarea instanței de recurs s-ar fi observat în ultimul paragraf al paginii 8 că instanța de recurs a reținut că moștenitoarea lui este autoarea reclamantei, adică.
De asemenea nu reprezintă o eroare materială cea referitoare la numărul apartamentului revendicat,instanțele reținând identitatea de imobile prin coroborarea probelor administrate, în aceasta constând Raționamentul" instanțelor prin care s-a ajuns la o asemenea concluzie. Conform celor menționate anterior acestea sunt critici de fond referitoare la eventuale greșeli de judecată, iar nu greșeli materiale care să poată fi invocate în temeiul art.318 alin.1 proc. civ.
În ceea ce prive ș te aplicabilitate sau nu în speță a obligativității deciziilor pronunțate în interesul legii conform prevederilor art. 329. proc. civ. raportat la nepublicarea deciziei 33/2008 a Secțiilor Unite, aceasta nu reprezintă o eroare materială, instan ț a de recurs motivându- ș i sus ț inerea, eventualele erori de judecată neputând fi invocate pe calea extraordinară a contesta ției în anulare.
În temeiul art.318 alin.1 proc. civ. Curtea va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 proc. civ. Curtea va obliga contestatoarea să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarele-pârâte și împotriva deciziei civile nr.449.R din 04.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârâtă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red. MP
.red. AP
2 ex./28.06.2009
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Melania Stanciu, Ileana Ruxandra
