Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 274/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/A/2009
Ședința publică din: 21.10.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantele, precum și apelul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr.1270 din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ S, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.10.2009. încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1270 din 3 iunie 2009, Tribunalului Sălaj, fost admisă în parte acțiunea reclamantelor și împotriva pârâtei Primăria Comunei prin Primar, care a fost obligată să achite reclamantelor suma de 905 lei despăgubiri pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 2,63 ha, pentru anii 2005 - 2008, fiind respinse ca nefondate capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru terenul intravilan și pentru acordarea daunelor morale, formulate împotriva aceleiași pârâte și acțiunea față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică S, iar pârâta Primăria obligată la 100 lei, cheltuieli parțiale de judecată, către reclamante.
În considerentele acestei sentințe tribunalul reținut următoarele:
1. În privința pretențiilor pentru terenul de 351 mp.:
Acest teren a fost inițial înscris în Titlul de proprietate nr. 24698/80254, ca făcând parte dintr-o parcelă situată în intravilanul localității.
Prin decizia civilă nr. 2984/R/2005, irevocabilă, Curtea de APEL CLUJa constatat nulitatea absolută a amintitului titlu de proprietate, pentru cei 351 mp. din CF 1691. Primăria comunei, prin Primar, a fost obligată să acorde pârâtelor și o suprafață similară, în compensare.
Probele dosarului confirmă că, în repetate rânduri, debitoarea acestei obligații a invitat reclamantele pentru a le oferi un alt amplasament în schimbul celor 351 mp, fiind de fiecare dată refuzată.
În realitate, reclamantele nu acceptă teren echivalent în compensare, urmărind restituirea în natură a terenului pe care nu mai sunt proprietare.
Această poziție a fost explicit exprimată de reclamante în corespondența purtată cu Primăria în legătură cu acest teren.
Pentru o completă lămurire, tribunalul a găsit oportun să citeze în continuare, cele menționate în acest sens de către reclamante în înscrisul adresat Primăriei, și anume: "Regretăm faptul că ați respins tranzacția propusă de subsemnatele în temeiul art.271 Cod proc.civ.
În conformitate cu disp.art.481 cod civil "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
Nu acceptăm teren echivalent în compensare întrucât imobilul - teren, pe care este amplasată construcția fostului CAP, a fost preluat abuziv de la părinții noștri, construcția nu este de utilitate publică iar deposedarea, pentru utilitate publică, nu s-a făcut conform legii, printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire" cu atât mai mult cu cât Primăria Comunei deține, așa cum reiese din adresa nr. 2414/ 22. 07. 2007, 351 mp. teren intravilan situat în satul pe care poate să-și edifice o construcție de utilitate publică.
abuzivă pentru "așa - zisa" cauză de utilitate publică este abuzivă nu numai pentru că nu s-a făcut printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire ci și pentru faptul că Primăria are în administrare o suprafață de 351 mp. teren intravilan situat în satul pe care poate să-și edifice o construcție de utilitate publică.
Pentru motivele arătate nu putem da curs scrisorii dumneavoastră."
Rezultă din cele de mai sus că reclamantele refuză să recunoască puterea de lege a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin efectul căreia au pierdut proprietatea unei suprafețe de 351 mp din titlul de proprietate emis în favoarea lor, îndreptățite fiind în schimb să primească în proprietate un teren echivalent.
Acest refuz face ca pretențiile lor la acordarea unor despăgubiri constând în recolta nerealizată să fie nefondate, urmând ca acest capăt de cerere să fie respins ca atare.
Expertiza efectuată în cauză relevă că dispensarul comunal (edificat pe un teren ce a aparținut familiei petentelor) ar ocupa 420 mp. iar nu 351 mp. însă diferența de teren astfel rezultată, de 69 mp. nu se află în stăpânirea faptică a pârâților pentru ca aceștia să poată fi obligați la despăgubiri.
2. Pentru terenul ocupat de drumul comunal și canalul aferent, astfel cum acestea sunt determinate în schița de la fila 159, tribunalul a reținut că reclamantele nu dețin un titlu juridic în baza căruia să pretindă despăgubiri de la pârâți.
Probele dosarului nu confirmă că au fost urmate procedurile legale pentru restituirea celor 304 mp. statornicite prin legile funciare de reconstituire, respectiv prin Legea nr.10/2001.
Apoi, potrivit depoziției martorului, antecesorul reclamantelor, def., a cedat o porțiune de teren pentru amenajarea unui trotuar, fără a exista opoziții din partea sa ori a altor proprietari riverani.
Nefiind, așadar, proprietare ale terenului de 304 mp. în sensul statuat prin art.480 Cod civil, reclamantele nu sunt îndreptățite la despăgubiri, respectiv daunele morale solicitate.
3. Pentru suprafețele cu vegetație forestieră:
Prin sentința civilă nr.49/2008 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, a fost admisă cererea reclamantelor și, Comisia Locală de Fond Funciar fiind obligată să le pună pe acestea în posesie cu suprafața de 2,63 ha teren cu vegetație forestieră.
Pentru aceasta, s-au reținut în considerente următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.11.2007 și înregistrată cu nr.2437/2007, petentele au solicitat Comisiei Locale de fond funciar punerea efectivă în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră validate în baza Legilor 18/1991 și 1/2000, cerere la care nu există dovada unui răspuns.
Din Hotărârea nr.1964/24.03.2006 reiese că o suprafață de 2,63 ha teren cu vegetație forestieră a fost reconstituită în favoarea numitelor și după defuncții și. Intimatele nu au putut face dovada, nici a punerii în posesie a petentelor, nici a eliberării titlului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafața validată, se mai reține în amintita sentință.
Ulterior, prin sentința civilă nr.514/2008, Tribunalul Sălaja admis acțiunea în contencios administrativ a acelorași reclamante și a obligat Comisia Locală de Fond Funciar prin Primar, să răspundă la cererea acestora înregistrată sub nr. 243/ 25. 07. 2007 privind soluționarea cererii înregistrată sub nr.1010/27.03.1998, precum și modalitatea de punerea efectivă în posesie și eliberarea titlului de proprietate, pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră solicitate și validate la Legea nr.18/1991; nr.169/1997 și nr.1/2000.
Aceste hotărâri judecătorești relevă că dreptul de proprietate al reclamantelor pentru suprafața de 2,63 ha teren cu vegetație forestieră a fost reconstituit încă din anul 2006, fără ca această reconstituire să fie practic finalizată prin punerea în posesie.
Această pasivitate a Comisiei Locale de Fond Funciar, condusă de Primar, obligat reclamantele să promoveze litigii la instanțele judecătorești, în care acestea au avut câștig de cauză.
Așa fiind instanța a apreciat întemeiată solicitarea de a li se acorda despăgubiri pentru această întârziere. Aceste despăgubiri au fost evaluate de către expertul agricol la suma de 905 lei.
Cererea privind obligarea la daune morale a fost,însă, respinsă, pe motiv că martorii audiați în cauză menționează că nici unul dintre sătenii localității nu au fost efectiv puși în posesie cu terenurile cu vegetație forestieră, fiind astfel de luat în seamă existența unor dificultăți practice ale Comisiei locale, care exced unei vinovății în sensul menționat de art. 998 Cod civil.
4. Cererea privind acordarea de despăgubiri și daune morale pentru perioada 1962 - 2. urmează a fi respinsă ca nefondată.
Reclamantele nu au prezentat un titlu care să le îndreptățească la această solicitare, iar terenul, după cum s-a menționat și în decizia de casare, s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole, iar nu al statului, care nu poate fi astfel obligat la plata unor despăgubiri și daune morale.
În cauză, nu a fost probat vreun raport de cauzalitate între eventuale acțiuni ori inacțiuni ale pârâtei Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică S și prejudiciul înregistrat de reclamante, drept pentru care acțiunea față de această pârâtă va fi respinsă în întregime.
Față de faptul că acțiunea a fost doar în parte admisă și doar față de pârâta Primăria, în baza art.275 Cod procedură civilă aceasta a fost obligată la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel reclamantele și pârâta Primăria comunei.
Reclamantele au solicitat schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
a) În motivarea apelului lor, reclamantele învederează că, în ceea ce privește terenul în suprafață de 351 mp, acesta este ocupat de o construcție în suprafață totală de 420 mp, flată în posesia Primăriei, prima instanță constatând în mod greșit că reclamantele ar fi refuzat acordarea unui teren în schimb în mod nemotivat, în condițiile în care nu li s-a făcut, în realitate, nicio ofertă de schimb, ele prezentându-se la data stabilită, când s-a încheiat procesul verbal nr. 2712/2007, Primăria fiind cea care nu s-a prezentat. Ulterior, li s-a făcut într-adevăr o ofertă de compensare, însă terenul oferit era unul mlăștinos, neavând ieșire la stradă, fiind de fapt, situat de-a lungul unei ape curgătoare, acesta fiind motivul real al refuzului, constatat într-un proces verbal încheiat la 3 aprilie 2008, reclamantelor oferindu-li-se, apoi, despăgubiri de către comisia locală, ce nu au fost acceptate, câtă vreme decizia care a anulat titlul de proprietate a dispus acordarea unui teren în schimb. Apoi au mai fost chemate încă o dată, la 30 aprilie 2008, însă nu li s-au prezentat acte privind terenurile oferite în schimb, pentru a se putea verifica dacă acestea se aflau în rezerva comisiei locale. În fapt, primăria nici nu va putea pune în executare decizia respectivă, pentru că nu deține alt teren intravilan în suprafață de 351 mp.
b) Referitor la terenul în suprafață de 304 mp, ocupat de drumul comunal și canalul aferent, acesta a fost revendicat de reclamante, făcând parte din terenul în suprafață totală de 1440 mp, reținându-e greșit că acesta ar fi fost cedat de antecesorul lor pentru construirea drumului,în condițiile în care acesta nu mai trăia în anul 1962, când CAP-ul a preluat terenul.
c) În ceea ce privește terenul cu vegetație forestieră, greșit nu au fost acordate daune morale, pentru că împrejurarea că nici alți locuitori ai comunei nu au fost puși în posesie nu înlătură culpa pârâtei. Mai mult, dacă ar fi fost admisă cererea reclamantelor privind refacerea expertizei, s-ar fi constatat că și prejudiciul material este mai mare, în acesta nefiind inclusă valoarea fructelor și a ciupercilor ce ar fi fost obținute anual.
Primăria a crea în comună o stare de animozitate împotriva reclamantelor, care au suferit vătămări de natură fizică și psihică, fiind obligate, în plus, să poarte nenumărate judecăți pentru a-și realiza drepturile.
Ulterior, reclamantele și-au completat motivele de apel și cu solicitarea vizând acordarea despăgubirilor pe perioada 1962-1990, pe motiv că terenul a fost preluat abuziv de CAP, semnătura antecesorului lor de pe cererea de înscriere fiind falsă, astfel că nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate.
Pârâta Primăria comunei solicitat schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă,pe motiv că ea nu s-a dovedit în culpă pentru împrejurarea că reclamantele nu au fost puse în posesia terenurilor.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, precum și a celor de ordine publică puse în discuția părților de instanța de apel din oficiu, în temeiul art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1. pr. civ. curtea apreciază că apelul pârâtului este fondat, iar cel al reclamantelor fondat doar în parte, din considerentele e urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește apelul pârâtului, conform dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primăria este doar o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, fără a avea, însă, personalitate juridică, fiind lipsită, astfel, de capacitate de folosință și exercițiu, excepția lipsei capacității procesuale fiind pusă în discuția părților de curte, din oficiu, în temeiul art. 129 alin. 4. pr. civ.
În temeiul art. 296. pr. civ. din acest considerent, apelul pârâtei va fi admis și sentința apelată schimbată, în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale, raportat la disp. art. 41 alin. 1. pr. civ.
Față de această împrejurare, se pune problema cine ar avea calitatea procesuală de a achita despăgubirile solicitate de reclamante, respectiv cine este în culpă pentru lipsirea acestora de folosința unor terenuri, precum și dacă se impune desființarea cauzei cu trimitere spre rejudecare primei instanțe pe acest considerent ori sentința poate fi modificată direct în apel.
De remarcat că acțiunea este una de drept comun, solicitându-se despăgubiri pentru lipsa folosinței unor terenuri ce au fost preluate abuziv de stat, constituind obiect al legilor fondului funciar, acesta și fiind motivul pentru care instanța de apel a apreciat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Conform art. 51 și 52 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, comisia locală ce funcționează în cadrul consiliului local, condusă de primar și comisia județeană condusă de prefect sunt organele abilitate de lege să reconstituie dreptul de proprietate și conform lin. 2 al art. 52, acestea "au, în limitele competentei lor si prin derogare de la dispozițiile Codului d e procedura civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat".
Cu toate acestea, cele două comisii nu au buget propriu pentru achitarea unor despăgubiri de natura celor pretinse de reclamantă, pentru întârzierea în punerea terenurilor la dispoziția celor îndreptățiți la reconstituire, membri comisiilor putând fi sancționați doar contravențional pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor prevăzute de lege, în temeiul art. 110 ind. 1 din lege.
În aceste condiții, se pune problema dacă unitățile administrativ teritoriale sau statul însuși are calitate de a fi tras la răspundere pentru o faptă ilicită de natura celei invocate de reclamantă. Apreciem că statul însuși este răspunzător de organizarea activității de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, el fiind, în fapt, reprezentat în procesele de fond funciar prin comisii și nu unitățile administrativ teritoriale, comisiile având atribuțiile conferite de lege tot în numele statului ce a preluat abuziv terenurile, fiind, vorba, astfel, de o delegare de putere specifică dreptului administrativ, doar că printr-o lege specială organică se prevede o procedură ce exclude controlul în contencios (în sensul art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ).
Tocmai de aceea, în ceea ce privește răspunderea pentru fapta ilicită a acestor organe revine statului însuși, care, în lipsa unui text special, este reprezentat în proces de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.
Prin urmare, calitate procesuală pasivă are Statul prin Ministerul Finanțelor. Cu toate acestea, deși instanța s-a pronunțat cu privire la un alt pârât, curtea nu va dispune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât, pe de o parte, Statul a fost parte, iar, pe de altă parte, este răspunzător de executarea legilor, neputându-se prevala de privarea de un grad de jurisdicție și încălcarea dreptului la un proces echitabil, el fiind cel care trebuie să asigure respectarea acestui drept și nu beneficiarul său. Oricum, stabilirea calității procesuale active sau pasive ține de fondul cauzei.
Pe fond, acțiunea reclamantelor vizează 3 terenuri și două perioade de timp.
Referitor la perioada 1962-2. legile fondului funciar nu conțin un text de natura celui cuprins în disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, abrogat ulterior prin Legea nr. 1/2009, în sensul că preluarea fără titlu valabil echivalează cu nepierderea dreptului de proprietate, astfel că solicitarea privind acordarea despăgubirilor pe perioada anterioară reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar este nefondată, fiind corect respinsă de prima instanță. Nu este vorba de o încălcare a dreptului de proprietate ocrotit de art. 1 din Protocolul 1, câtă vreme statele au posibilitatea de a-și stabili propriile politici de reparare a abuzurilor săvârșite în preluarea unor bunuri, cu condiția de a le implementa într-o manieră coerentă și previzibilă.
În ceea ce privește terenul pe care este situată construcția, în suprafață de 351 mp, din chiar motivarea apelului, rezultă că reclamantele au refuzat să accepte teren în compensare, astfel că cererea lor de despăgubiri a fost corect respinsă de prima instanță.
Cu privire la terenul de 304 mp drum comunal și canal, sunt aplicabile dispozițiile legilor fondului funciar privind reconstituirea, o preluare chiar abuzivă și fără titlu fiind reparată în temeiul dispozițiilor legii speciale de reconstituire a dreptului de proprietate, care se face pentru viitor, din considerentele deja arătate privind marja de apreciere a statelor privind politicile de restituire. Reclamantele au susținut abia în apel că acesta ar face parte dintr-un terenul de 1440 mp "revendicat", însă nu rezultă dacă se referă la terenul de 1440 mp din titlul de proprietate nr. 24698/80254/27.10.1998 (15 dosar nr- al Tribunalului Sălaj ) și, oricum, nu au făcut dovada acestei împrejurări, ca și a lipsei de folosință asupra vreunei porțiuni din acel teren, în condițiile în care titlul de proprietate se eliberează în urma punerii în posesie (art. 27 din Legea nr. 18/1991 republicată).
Mai rămâne de verificat situația terenului cu vegetație forestieră. Dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului de 2,63 ha, așa cum rezultă din considerentele sentinței pronunțate în apel, a fost recunoscut abia prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1964 din data de 24 martie 2006, iar, pentru perioada 24 martie 2006 - 2008,contravaloarea recoltei, conform raportului de expertiză agricolă întocmit de expert este de 452 lei(pe doi ani, întrucât pentru 4 ani a fost de 905 lei).
Referitor la daunele morale, reclamantele nu au dovedi împrejurările indicate în motivele de apel privind agresiuni fizice sau psihice la care au fost supuse datorită atmosferei create de reprezentanți ai primăriei în comună, însă curtea apreciază că faptul că au fost obligate să exercite o serie de acțiuni, inclusiv civile în justiție, pentru a fi puse în posesie, fiind supuse unui stres în această perioadă de așteptare nedeterminată reprezintă un prejudiciu de natură morală, al cărui cuantum, raportat la circumstanțele concrete ale speței, respectiv persoana reclamantelor, durata de timp, demersurile făcute, instanța îl apreciază la 200 lei.
Cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță și necontestate vor fi suportate de pârâtul în culpă procesuală, conform art. 274 alin. 1. pr. civ.
În temeiul art. 296. pr.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI și admite în parte apelul reclamantelor și împotriva sentinței civile nr. 1270 din 3 iunie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea față de pârâta PRIMARIA COMUNEI, pentru lipsa capacității procesuale.
Admite în parte acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe care-l obligă la plata în favoarea reclamantelor a sumei de 452 lei, despăgubiri materiale pentru terenul cu vegetație forestieră pentru perioada 24 martie 2006 - 2008, 200 lei daune morale și 100 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
9 ex/20.11.2009
Jud. primă instanță:
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu
