Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 287/A/2009
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de pârâta COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 283 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați și -, precum și pe pârâtul intimat MUNICIPIUL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 3 noiembrie 2009, reclamanții intimați, prin apărătorul ales, avocat, au depus la dosarul cauzei note de ședință prin care arată că este inacceptabilă oferta pe care Primăria Municipiului Daf ăcut-o reclamanților prin adresa nr. 20079 din data de 08.09.2009, respectiv terenul în suprafață de 2000 mp, situat în D, Cartierul Dealul, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acestora.
Se lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apărătorul ales al reclamanților, av. și din partea pârâtei-apelante Comisia locală de Fond Funciar D, precum și pentru Municipiul D, consilier juridic, care depune delegațiile de reprezentare, lipsind restul părților.
Se comunică reprezentantului pârâților un exemplar din notele de ședință depuse de reclamanți.
Reprezentantul pârâților, cons.jur., solicită în probațiune efectuarea unei expertize topografice pentru lămurirea situației din teren, cerere la care apărătorul ales al reclamanților, av. se opune, motivat pe faptul că această cerere nu a fost formulată prin motivele de apel, iar raportul de expertiză efectuat la fond nu a fost contestat.
Curtea deliberând, având în vedere disp. art. 292 alin.1 Cod pr.civ. respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul pârâților, motivat și pe art. 212 alin. 2 Cod pr.civ. apreciind lămuritoare expertiza tehnică efectuată, în fața instanței de fond.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, după deliberare, declară închise dezbaterile și acordă părților prezente cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante, cons.jur., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii civile formulate de reclamanții și susținând pe larg motivele de apel formulate în scris, cu cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare de timbru.
Reprezentantul reclamanților-intimați, av., solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu consecința obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 243/24.02.2009, pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr-, s-a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții și și pe pârâții Municipiul D și Comisia Locală D de aplicare a Legii nr. 18/1991, având ca obiect pretenții întemeiate pe răspundere civilă delictuală, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub același nr. unic.
Prin sentința civilă nr. 283/05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul D și Comisia Locală D de aplicare a Legii nr. 18/1991 și, în consecință, s-a dispus obligarea pârâților în solidar să identifice și să transmită în favoarea reclamanților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren în intravilanul municipiului D, echivalentă valoric cu terenul în suprafață de 2000 mp. înscris în CF nr. 14773 D, nr. top 1941/1/3 și 1944/1/5, în caz de refuz pârâții fiind obligați la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri corespunzătoare valorii de circulație a terenului menționat, 1.437.500 lei; pârâții au fost obligați la 19.067 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF nr. 14773 D, nr. top 1941/1/3 și 1944/1/5, pe care l-au dobândit prin sentința de prestație tabulară nr. 1189/1997 a Judecătoriei D e j, sentință prin care s-a constatat totodată dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui teren de către numitul, prin titlul de proprietate nr. 2595/1950/15.06.1995, care la rândul său, a transferat dreptul de proprietate în favoarea reclamanților.
Expertiza întocmită de expert Gaa rătat că o suprafață de 768 mp. este ocupată de locuința numiților și, construită în baza autorizației de construire nr. 368/18356/12.08.2004 emisă de Primarul municipiului D, iar o suprafață de 287 mp. este ocupată de locuința numiților și, în baza autorizației de construire nr. 72/10798/05.05.2006 emisă de Primarul municipiului D, rămânând liberă din întreaga parcelă a reclamanților o suprafață de 995 mp. cu front la stradă de 9,8. parcelă improprie pentru construcții. Aceeași expertiză a stabilit valoarea de circulație a ternului, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, arătând că aceasta este de 1.437.500 lei.
Raportat la această stare de fapt, în temeiul art. 998, 999 și 1000 alin. 3.civ. acțiunea se impune a fi admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta Comisia Locală D de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților.
În motivarea apelului s-a arătat că în tot cursul procesului, apelanta a identificat mai multe parcele de teren, echivalente valoric cu terenul reclamanților, dar reclamanții au refuzat toate aceste oferte.
Valoarea terenului stabilită prin expertiză este exagerată, supraevaluată, în raport cu valoarea de circulație a terenurilor din zona respectivă.
Reclamanții au dat dovadă de rea-credință, întrucât, deși locuiesc la cca. 200. de terenul în litigiu, și aveau cunoștință despre faptul edificării unei construcții pe acest teren, totuși au stat în pasivitate.
Titlul de proprietate eliberat de apelantă nu s-a suprapus peste nr. topografice deținute de reclamanți, greșeala producându-se probabil ca urmare a întocmirii documentației cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a amplasamentului reclamanților.
Printr-o precizare la motivele de apel s-a reiterat pasivitatea reclamanților care nu au acționat în niciun fel în apărarea proprietății lor și care nu au făcut niciun demers administrativ sau judiciar în acest sens. S-a arătat de către apelantă că există o lipsă de identitate între parcelele din cele două titluri de proprietate, prin prisma vecinătăților, reflectate și în procesele verbale de punere în posesie, ceea ce are drept consecință lipsa oricărei culpe a pârâților. Expertiza efectuată nu lămurește lipsa de identitate a amplasamentului imobilelor evidențiate în cele două titluri de proprietate, greșeala producându-se cu ocazia întabulării în CF a imobilului, neputând deci să fie imputată apelantei.
S-a mai arătat de către apelantă că în cauză nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a cerințelor răspunderii civile delictuale, conform art. 998, 999.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, nu este reală susținerea apelantei în sensul că li s-ar fi făcut intimaților mai multe oferte echivalente valoric, pe care aceștia le-au refuzat; posibilitatea stingerii litigiului dintre părți pe cale amiabilă nu a fost pusă niciodată în discuția Consiliul Local D ori a apelantei, singura soluție viabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamanților fiind despăgubirea lor în bani; expertiza nu a fost contestată de către apelantă în fața instanței de fond, iar prin apelul formulat apelanta nu a solicitat o altă probă în acest sens, conform art. 292 alin, 1.proc.civ.; reclamanții au fost de bună-credință, în sensul art. 1899 alin. 2.civ. în sensul că nu au avut cunoștință de faptul că pe acel teren urmează să se construiască o locuință, reaua-credință trebuind să fie dovedită de apelantă, conform art. 1169.civ.; Municipiul Daf ost de rea-credință, dat fiind că deține un teren în zonă, pe care însă dorește să îl ofere în schimb unei societăți comerciale conform proiectului de hotărâre înscris la punctul 8 pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local D din data de 29.11.2007; nu este real că titlul de proprietate nu s-a suprapus peste nr. topografice deținute de către reclamanți.
Apelul este fondat.
Reclamanții și-au fundamentat, din punct de vedere juridic cererea introductivă de instanță pe instituția răspunderii civile delictuale, temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea cererii lor fiind prevederile art. 998, 999.civ. respectiv art. 1000 alin. 3.civ.
Deși nu s-a subliniat cu maximă exactitate de către reclamanți cine ar fi ținut să răspundă delictual în temeiul art. 998, 999.civ. și cine ar putea fi obligat la repararea prejudiciului afirmativ cauzat reclamanților în temeiul art. 1000 alin. 3.civ. din analiza argumentelor invocate de reclamanți în motivarea cererii lor se desprinde faptul că Comisia Locală D de aplicare a Legii nr. 18/1991 ar fi ținută să răspundă în temeiul art. 998, 999.civ. întrucât după data de 15.06.1995 nu mai avea dreptul să facă acte de opunere în posesie ori să elibereze acte de proprietate cu privire la terenul din titlul de proprietate nr. 25894/1650/15.06.1995, deoarece acest teren constituia deja proprietate privată, în timp ce Municipiul D ar fi ținut să răspundă în temeiul art. 1000 alin. 3.civ. pentru fapta prepusului său, Comisia Locală D de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Prin urmare, în analizarea temeiniciei ori netemeiniciei pretențiilor reclamanților trebuie pornit de la textul art. 998, 999.civ. și art. 1000 alin. 3.civ. respectiv, trebuie analizate în detaliu condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
Potrivit art. 998.civ. orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Art. 999.civ. prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În conformitate cu art. 100 alin. 3.civ. stăpânii și comitenții răspund de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.
Art. 998, 999.civ. instituie, așadar, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, dar în același timp consacră principiul general al răspunderii pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, în timp ce art. 1000 alin. 3.civ. reglementează condițiile angajării răspunderii comitentului pentru faptele prepusului său.
Din analiza art. 998, 999.civ. se ajunge la constatarea că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel, răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulată a următoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prin prejudiciu se înțelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanei, prejudiciu trebuind să fie unul cert, respectiv, existența lui să fie sigură, neîndoielnică și să poată fi evaluată în prezent.
Prin fapta ilicită se înțelege orice conduită a omului - desigur avem aici în vedere nu numai persoanele fizice dar și persoanele juridice -, prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de conviețuire socială, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care totuși se produc în puterea legii. Cu alte cuvinte, prin fapta ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este absolut necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv, prejudiciul cauzat unei anumite persoane să fie consecința faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Apoi, pentru angajarea răspunderii civile delictuală este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, să fi fost săvârșită din culpa acestuia, culpa fiind definită în doctrină ca atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acelei fapte.
În plus, în cazul răspunderii civile delictuale întemeiate pe prevederile art. 1000 alin. 3.civ. pe lângă condițiile mai sus menționate, este necesar să fie întrunite și câteva condiții speciale în absența cărora nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru faptele prepusului său. Aceste condiții speciale sunt: existența raportului de prepușenie între comitent și prepus și săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
Prin raport de prepușenie se înțelege un raport de subordonare între prepus și comitent, concretizat prin încredințarea de către comitent a unor funcții în sarcina prepușilor.
Dacă toate aceste condiții mai sus amintite sunt cumulativ întrunite, atunci este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998, 999 și 1000 alin. 3.civ.
Verificând în speță, raportat la întreaga probațiune administrată în cauză, întrunirea cumulativă a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, se constată de către C că aceste condiții nu au fost îndeplinite astfel încât nu este posibil a se face aplicarea art. 998-999.civ. respectiv, art. 1000 alin. 3.civ.
În ceea ce privește prejudiciul, este de remarcat faptul că, în opinia reclamanților, prejudiciul constă în încălcarea dreptului lor de proprietate asupra acelor suprafețe din terenul proprietatea reclamanților, care au fost afectate de construirea celor două locuințe.
Într-adevăr, așa cum rezultă din expertiza întocmită în dosarul de fond de către expert G ( 47-66 dosar Judecătorie), pe terenul înscris în CF nr. 14773 D nr. top 1941/1/3 și 1944/1/5, primul în suprafață de 729 mp. iar secundul în suprafață de 1721 mp. - proprietatea tabulară a reclamanților conform extrasului CF aflat la fila 10 dosar Judecătorie -, au fost edificate două construcții, prima aparținând numiților, amplasată în vecinătatea dinspre nord a terenului reclamanților și care s-a extins peste ternul lui cu 8,20. edificată în baza autorizației de construire nr. 368/18536/12.08.2004 emisă de Primăria municipiului D, în final, aceasta ocupând o suprafață de 768 mp. din terenul reclamanților (8,20 x 93,70), iar a doua aparținând numiților și, edificată în baza autorizației de construire nr. 72/10798/05.05.2006 eliberată de Primarul municipiului D și care ocupă o suprafață de 237 mp. (15,75 x 15,05) din terenul reclamanților, în final rămânând liberă o parcelă de doar 995 mp. din terenul reclamanților cu un front la stradă de 9,8.
Expertiza evidențiază așadar nerespectarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra unei suprafețe de 1005 mp. prin edificarea unor construcții de către terțe persoane asupra acestei suprafețe de teren.
Rezultă, prin urmare, faptul că într-adevăr reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu prin faptul edificării construcțiilor de către terțe persoane pe terenul lor, iar nicidecum printr-o eventuală conduită a celor două pârâți.
Reclamanții au susținut că vinovată de cauzarea acestui prejudiciu ar fi apelanta, întrucât, după data eliberării titlului de proprietate nr. 25895/1650/15.06.1995, aceasta nu mai putea elibera alte acte de proprietate sau de punere în posesie cu privire la terenul din acest titlu de proprietate și că, în opinia reclamanților, prejudiciul constă tocmai în eliberarea unor astfel de acte de proprietate ori de punere în posesie de către apelantă după data de 15.06.1995.
Or, din analizarea amănunțită și atentă a tuturor titlurilor de proprietate și a proceselor verbale de punere în posesie rezultă cu prisosință faptul că în fiecare din aceste titluri și procese verbale de punere în posesie este vorba despre alte parcele de teren, cu alte vecinătăți.
Astfel, reclamanții intimați au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului litigios prin sentința civilă nr. 1189/14.05.1997 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosar nr. 1147/1997, sentință prin care s-a constatat că numitul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 4900 mp. prin titlul de proprietate nr. 25895/1650/15.06.1995, teren care a fost identificat ca făcând parte din CF nr. 2851 D nr. top 1941/1 și 1944/1; s-a constatat că pârâtul a înstrăinat cota de 2000/4900 parte din acest teren în favoarea reclamanților intimați ( 4 dosar fond), terenul atribuit lui în urma sistării de indiviziune primind numere top noi 1944/1/5, în suprafață de 1271 mp. și nr. top 1941/1/3 în suprafață 729 mp. fiind înscris în CF nr. 14773 D ( 10 dosar fond).
Din procesul verbal de punere în posesie nr. 2123/06.04.1995 rezultă că terenul de 0,49 ha teren atribuit lui prin titlul de proprietate mai sus menționat, și cu care a fost pus în posesie în data de 27.03.1995, având categoria de folosință arabil, este situat în 50 parcela 8, având următoarele vecinătăți: la nord, la est str. -, la sud și vest teren IAS ( 25 dosar apel).
Numiții și au cumpărat de la numiții, care la rândul lor, au cumpărat de la, acesta din urmă primind terenul la Legea nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. 27732/3007/06.01.1998 și fiind pus în posesie cu acest teren, prin procesul verbal de punere în posesie nr. 290/05.02.1998, rezultând din cele două înscrisuri că terenul în suprafață totală de 3000 mp. având categoria de folosință arabil este situat în 50 parcela 51, în suprafață de 1500 mp. cu vecinătățile: la nord, la est str. -, le vest drum și respectiv în 51 parcela 16/1, în suprafață de 1500 mp. învecinată la nord cu drum, la este, la sud, la est și ( 26, 27 dosar apel).
Rezultă, așadar, cu evidență că amplasamentul terenurilor din cele două titluri de proprietate, respectiv din cele două procese verbale de punere în posesie este diferit, neputându-se reține în sarcina apelantei culpa invocată de reclamanți, constând în emiterea unor acte de proprietate ori de punere în posesie pentru același amplasament.
Nu se poate reține nici în sarcina Municipiului D culpa de a fi emis autorizațiile de construire pe terenul reclamanților, câtă vreme autorizația de construire nr. 72/10798/05.05.2006, în favoarea numiților și a fost eliberată în vedere construirii unei locuințe pe parcela cu nr. top 1941/1/2 și 1944/1/4 din CF nr. 14775 D, iar autorizația de construire nr. 368/18536/12.08.2004 a fost emisă în favoarea numiților și pentru construirea unei locuințe pe terenul cu nr. top 1944/1/6/6/1 și 1941/1/4/6 din CF nr. 15482 D ( 62, 63 dosar fond).
Prin urmare. autorizațiile de construire au fost eliberate pentru cu totul alte numere topografice, din cu totul alte cărți funciare decât CF nr. 14773 D, nr. top 1941/1/3 și 1944/1/5, aparținând reclamanților.
Prin prisma celor mai sus expuse, Curtea constată că nu poate fi reținută nici vreo culpă în sarcina celor doi pârâți, dar nici existența vreunei fapte prejudiciabile săvârșite de aceștia, de natură să angajeze răspunderea lor civilă delictuală.
Întrucât diferă atât amplasamentul din titlurile de proprietate și din procesele verbale de punere în posesie, precum și nr. topografice pentru care au fost eliberate autorizațiile de construire, este evident că în cauză nu se poate dovedi existența unui raport de cauzalitate între emiterea acestor acte și prejudiciul cauzat reclamanților prin edificarea unor construcții pe terenul lor, după cum nu se poate dovedi nici întrunirea condițiilor speciale cerute de art. 1000 alin. 3.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului său, în temeiul acestui text legal.
Nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 998, 999.civ. și ale art. 1000 alin. 3.civ. impunându-se deci respingerea acțiuni reclamanților ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295, 296.proc.civ. se va admite apelul pârâtei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274.proc.civ. rap. la art. 1169.civ. reclamanții intimați vor fi obligați să plătească apelantei suma de 8755,8 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente apelului ( 2 verso, 18-Ordin de plată nr. 2450/29.09.2009).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR D, împotriva sentinței civile nr. 283 din 05.05.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă, în sensul că, respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții și -, împotriva pârâților MUNICIPIUL D și COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA A LEGII NR. 18/1991
Obligă intimații și -, în solidar, să plătească apelantei suma de 8755,8 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- - - -
Red./dact.MM
7ex./10.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop
