Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 291/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 291
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul și pe intimata, având ca obiect pretenții - contestație în anulare - împotriva deciziei civile numărul 108 din 13 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul. Lipsește intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată, contestatorul a depus, prin serviciul de registratură precizări și înscrisuri, precum și chitanță taxă judiciară în valoarea de 146 lei.
Contestatorul depune practică judiciară un număr de patru decizii.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul contestatorului.
Contestatorul, având cuvântul, arată că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de recurs, în mod greșit a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă. Întrucât a făcut dovada incompatibilității unor magistrați care au luat parte la judecarea aceleiași pricini deși în dosare diferite consideră că cererea formulată este întemeiată. De altfel, în dosarul cauzei s-au făcut probatorii precum procesul-verbal de inventariere, expertizele tehnice.
Solicită admiterea contestației în anulare în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, anularea deciziei atacate, admiterea recursului și apelului, casarea cu trimiterea a deciziei pronunțate de instanța de apel sau dacă nu se primește această cerere solicită modificarea hotărârii și admiterea acțiunii. Contestatorul solicită și cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile 108 din 13 martie 2009 Curții de APEL IAȘI, invocând în drept dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 și 318 Cod procedură civilă, iar în fapt următoarele:
- hotărârea instanței de recurs este nelegală întrucât a reținut în mod greșit că în cauză sunt aplicabile prevederile art.24 alin.1 Cod procedură civilă și art.304 pct.1 Cod procedură civilă, deoarece nu există identitate între judecătorul care a pronunțat sentința instanței de fond și judecătorul care a intrat în compunerea completului de judecată care a pronunțat în apel, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă.
Astfel, susține contestatorul, este adevărat că la fond a judecat judecător, iar în apel completul și, dar instanța de recurs nu a observat că incompatibilitatea judecătoarei nu rezultă din sentința civilă 10818/2007, ci dintr-o altă sentință nr.7797/11 octombrie 2005, pronunțată în aceeași pricină, dar în alt dosar. Incompatibilitatea completului de judecată care a soluționat recursul rezultă din împrejurarea, susține contestatorul, că judecător a soluționat prin sentința civilă nr.15/2005 a Curții de APEL IAȘI, o cerere prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Contestatorul invocă dispozițiile art.24 și 27 pct.7 Cod procedură civilă, care sancționează cu nulitatea hotărârile pronunțate de aceiași judecători, astfel că decizia Curții contestată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art.317 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
- decizia contestată, arată contestatorul, este rezultatul unei greșeli materiale, motiv prevăzut de art.318 teza 1 Cod procedură civilă. La acest motiv se menționează de contestator că instanța de recurs a reținut din eroare că el, contestatorul a fost prezent la licitația din 19 septembrie 2003, aspect ce rezultă din procesul-verbal de licitație și în acele împrejurări nu a arătat că există bunuri în cabana și pe terenul adjudecat. În continuare contestatorul relatează parcursul licitației din 2003, martorii audiați și pe baza cărora instanța de recurs a considerat că nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo faptă culpabilă, atât timp cât el - reclamantul-recurent, nu a făcut dovada bunurilor rămase în imobilul adjudecat de.
Instanța de recurs, susține contestatorul, nu a examinat procesul-verbal din 20 septembrie 2003, declarațiile celor 6 martori și nici cele 3 rapoarte de expertiză care stabilesc că existau bunuri și valoarea lor; greșit nu au admis instanțele de fond, apel și recurs o cercetare locală, care ar fi dus la aflarea adevărului.
- hotărârea este nelegală întrucât Tribunalul Iași și Curtea de APEL IAȘI au omis din greșeală să cerceteze unele din motivele de modificare sau casare a hotărârii, motiv prevăzut de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Contestatorul susține că instanța de recurs a omis să analizeze următoarele motive de recurs: hotărârea cuprinde motive contradictorii, instanța de apel a aplicat în mod greșit legea, și în mod nelegal i-a respins mijloacele de apărare și dovezi, în special cercetarea locală.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, coroborat cu cele existente în dosarele atașate nr- ale Judecătoriei Iași, Tribunalului Iași și Curții de APEL IAȘI, instanța constată că nu este fondată contestația în anulare de față.
Prin decizia civilă 108 din 13 martie 2009 Curții de APEL IAȘI, s-a respins recursul declarat de împotriva deciziei civile 757 din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, decizie ce a fost menținută.
Instanța de recurs, raportat la motivele de recurs invocate a reținut prin considerente, următoarele:
Este adevărat că, potrivit dispoziției înscrise în art.24 alin.1 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Aceste prevederi nu sunt, însă, aplicabile în litigiul dedus prezentei judecăți, deoarece nu există identitate între judecătorul care a pronunțat sentința instanței de fond și judecătorii care au intrat în compunerea completului de judecată ce a pronunțat decizia din apel.
În acest sens, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată de judecător, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată de completul compus din judecătorii și.
În ceea ce privește motivarea hotărârii tribunalului, Curtea reține că aceasta corespunde exigențelor impuse de art. 261 alin. 1 punctul 5 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de apel a expus în considerentele deciziei recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, cât și cele pentru care au fost înlăturate pretențiile apelantului.
Motivarea deciziei tribunalului este clară, precisă, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.
Mai mult, Curtea constată că recurentul, deși a invocat motivul de casare înscris în punctul 7 al art. 304 Cod procedură civilă, care se referă la nemotivarea hotărârii, în dezvoltarea motivului de recurs acesta a formulat critici care vizează greșita apreciere a probelor de către instanța de apel.
Aceste critici care ar atrage netemeinicia hotărârii instanței de apel nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 cod procedură civilă, prin art. I pct. 112 din UG. nr. 138/2000.
Susținerea privind neaplicarea greșită a art. 998 - 999 Cod civil, deși ar fi fost întrunite cerințele acestor texte nu poate fi primită de către instanța de recurs.
Curtea reține că investit instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei de a- restitui în natură bunurile menționate în procesul verbal anexat cererii, în valoare de 170.000 lei (RON) sau de a-i plăti contravaloarea lor.
Motivele de fapt ale acțiunii au constat în împrejurarea că pârâta-intimată ar fi adjudecat la licitația organizată de executorul judecătoresc ca urmare a executării silite a unor hotărâri judecătorești proprietatea recurentului-reclamant, compusă din suprafața de 1.000. teren și o metalică de 50. din I, Șoseaua cel M, nr. 74, iar pe proprietatea sa ar fi existat și alte bunuri mobile ce nu au format obiectul executării silite, dar care ar fi fost preluate de odată cu bunurile adjudecate.
În procesul verbal anexat cererii de chemare în judecată, reclamantul-recurent a enumerat printre bunurile a căror restituire o solicită și: două fântâni, alei betonate, drum pietruit, instalație energie electrică, 120 pomi fructiferi, 320 butuci de vie, 8 brazi argintii, 16 molizi, 30, 10 trandafiri agățători, 10 trandafiri, 400 fire lalele olandeze, 800 fire crini.
Însă, potrivit art.462 cod civil bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinația lor, sau prin obiectul la care ele se aplică, iar conform art. 466 din același cod arborii ce se taie, devin mobile.
Aceasta înseamnă că arborii netăiați încă, prin natura lor, sunt imobili așa încât pomii fructiferi, ornamentali, vița de vie, trandafirii, lalelele olandeze și crinii solicitați de recurent sunt bunuri imobile.
Tot astfel, art.468 Cod civil stabilește că obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul și exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinație.
În speță, fac parte din această categorie de bunuri imobile prin destinație, aleile betonate, drumul pietruit și instalația de energie electrică.
Curtea mai reține că, potrivit art.470 Cod civil, urloaiele sau țevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ sau la vreo casă, sunt imobile și fac parte din proprietățile la care servesc.
Curtea apreciază că toate aceste bunuri mai sus expuse sunt destinate să servească la întrebuințarea unor alte bunuri, în speță, terenul și cabana metalică și sunt bunuri accesorii care s-au vândut la licitația publică odată cu bunurile principale.
Concluzia instanței de recurs este determinată de prevederile art.490 Cod procedură civilă, potrivit cărora urmărirea silită imobiliară se întinde deplin drept și asupra bunurilor accesorii imobilului, prevăzute de Codul civil.
În ceea ce privește bunurile mobile enumerate în procesul verbal anexat cererii de chemare în judecată, Curtea reține că cele două instanțe au stabilit corect situația de fapt și au aplicat corespunzător prevederile legale incidente.
Din procesul verbal de licitație imobiliară întocmit de executorul judecătoresc, la data de 19.09.2003, în dosarul de executare silită nr.118/2003, rezultă că a fost prezent la licitație și a perceput personal adjudecarea terenului și a cabanei metalice de către.
Din cuprinsul procesului verbal de licitație nu rezultă că recurentul ar fi arătat că are bunuri mobile în cabană sau pe teren care nu au format obiectul licitației și pe care ar vrea să și le ridice.
De asemenea, Curtea constată că, la data de 6.10.2003, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea prețului obținut din vânzarea la licitație a bunurilor imobile ale recurentului, iar a primit suma de 719,18 lei (RON) și deși în procesul-verbal încheiat cu această ocazie s-a pus în vedere participanților să formuleze obiecțiuni, executorul judecătoresc a consemnat că nu s-a formulat nici o obiecție.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 25.09.2007, dată în dosarul nr.4683/P/2006, s-a confirmat rezoluția organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
Pentru a emite această rezoluție, parchetul a reținut că, din actele premergătoare efectuate, nu s- putut stabili că ar fi sustras bunuri din imobilul pe care l-a adjudecat la licitația publică și, mai mult, nu s- stabilit ce bunuri au existat și dacă a fost comisă într-adevăr o faptă de sustragere.
S-a mai reținut că, în cauza penală au fost audiați martorii, și, care au declarat că nu au asistat niciodată la efectuarea unui inventar al bunurilor de la acel imobil, dar cunosc că a avut acolo mai multe bunuri personale, constând în obiecte de îmbrăcăminte și mobilier, însă nu au cunoștință ce s-a întâmplat cu acestea.
Martorul a declarat în cauza penală că, anterior adjudecării imobilului de către, avut și el posesia aceluiași imobil, ocazie cu care a preluat toate bunurile și dispus personal de acestea.
De asemenea, martora a declarat, în cauza penală, că după cumpărarea imobilului de la a găsit mormane de haine putrede, mâncate de șoareci, un dulap de bucătărie degradat și multă mizerie, drept pentru care a făcut curat și a dat foc bunurilor uzate și deratizat.
Astfel, în mod corect instanțele au constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtei-intimate vreo faptă culpabilă atât timp cât reclamantul-recurent, contrar art.1169 Cod civil, nu a făcut dovada bunurilor care ar fi rămas în imobilul adjudecat de.
Criticile referitoare la nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor art.580, 580 ind. 1 Cod procedură civilă, nu pot fi analizate de către instanța de recurs, deoarece ele puteau fi valorificate numai pe calea contestației la executare.
Susținerile recurentului la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă, deoarece i-ar fi respins mijloace de apărare și dovezi, în special cercetarea locală urmează a fi înlăturate, deoarece, în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, a rezultat că această probă nu ar fi fost utilă în soluționarea apelului.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia părțile sau procurorul pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.
Dispozițiile cuprinse în art.317-321 Cod procedură civilă consacră două forme ale contestației în anulare: contestația în anulare obișnuită și contestația în anulare specială.
În speță contestatorul a invocat ambele forme ale contestației.
Astfel, a invocat dispozițiile art.317 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate în text, numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului; la punctul 2 al articolului menționat este prevăzut motivul "când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" (generală, materială sau teritorială).
Or, din dezvoltarea motivului făcută de contestator, nu se invocă încălcarea normelor de competență, ci doar cele referitoare la compunerea completelor, invocându-se că s-a soluționat greșit cererea sa de anulare a hotărârilor, ca fiind pronunțate de judecători incompatibili (fond și recurs).
Cum acest motiv nu este prevăzut de textul citat - art.317 Cod procedură civilă și cum acest motiv a fost invocat prin recurs și analizat, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele legii - art.317 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Contestatorul a invocat și dispozițiile art.318 Cod procedură civilă invocând faptul că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Din dezvoltarea acestui motiv rezultă că se invocă reținerea eronată a situației de fapt, raportat la probatoriul existent și că instanța de recurs a omis să cerceteze unele motive de recurs.
Potrivit art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă, hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, legiuitorul referindu-se doar la acele greșeli materiale cu caracter procedural, eroarea să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale ale judecății. Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze probele, un text de lege, pentru că, astfel s-ar ajunge, pe cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.
În speță, motivele invocate prin contestație se referă la greșeli de judecată, rezultând că tocmai asta dorește contestatorul, reanalizarea probatoriului și interpretarea dispozițiilor legale, aspect ce nu poate forma motiv de contestație în anulare.
Așa fiind instanța de recurs nu a săvârșit vreo greșeală materială de natură să justifice admisibilitatea căii de atac, potrivit art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă, legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță. Articolul 318 Cod procedură civilă nu vizează greșeli de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În speță nu sunt întrunite nici cerințele art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, deoarece din considerentele deciziei contestate, rezultă că instanța de recurs a cercetat și răspuns, prin argumente detaliate, tuturor motivelor de recurs invocate prin cerere.
Împrejurarea că argumentele instanței de recurs nu reiau argumentația din cererea de recurs, nu poate echivala cu omisiunea cercetării lor, instanța prezentând propria argumentație pe care s-a bazat hotărârea pronunțată.
Așa fiind, se va respinge contestația pentru considerentele prezentate, nefiind întrunite în cauză dispozițiile art.317 al.1 pct.2 și 318 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.108 din 13 martie 2009 Curții de APEL IAȘI, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Curtea de APEL IAȘI:
- -
-
-
26.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Andronic Adriana ElenaJudecători:Andronic Adriana Elena, Buliga Georgeta, Gheorghiu
