Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 3/
Ședința publică din 9 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația având ca obiect explicitare titlu, formulată de și, ambii cu domiciliul în C,--. 19, în contradictoriu cu intimații C, cu sediul în C, bd. 1 mai, nr. 21, -.18 parter, CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C, PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51,STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat de C cu sediul în C, bd. -. -, nr. 18 și intimații intervenienți, toți cu domiciliul în C,-,. 1, împotriva deciziei civile nr. 62/2.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru și avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. proc.civilă, cu intimații intervenienții procedura de citare fiind îndeplinită prin afișare la ușa instanței în conformitate cu disp. art. 95 alin.(2) pr.civ.
După referatul grefierului de ședință;
În combaterea excepției tardivității cererii, avocatul contestatorilor depune la dosar certificatul emis la 9.01.2008 de în dosarul de executare nr. 324/2003, pentru a dovedi că nu a putut fi pusă în executare hotărârea Curții de Apel întrucât din conținutul acesteia nu rezultă suprafața de teren ce se restituie. Precizează totodată, că nu mai are alte înscrisuri de depus și nici cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra pricinii deduse judecății, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției tardivității contestației și pe fond.
Având cuvântul pentru contestatori, avocat solicită respingerea excepției tardivității formulării cererii, admiterea contestației la titlu și să se dispună lămurirea dispozitivului hotărârii ce constituie titlu executoriu, cu privire la terenul ce se restituie.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate a cererii și a contestației la titlu.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. 2662/36/12.11.2007 petenții și, în calitate de moștenitori ai defunctului, au chemat în judecată pe intimații C, Consiliul Local C, Municipiul C prin Primar, Statul Român prin Minsiterul Finanțelor reprezentat de C și intervenienții, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 62/C din 2.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, prin arătarea întinderii dreptului, respectiv descrierea imobilului situat în C,-, astfel cum rezultă din actul de proprietate și cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert.
Motivează cererea arătând că prin decizia civilă nr. 62/C din 2.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA au fost admise apelurile formulate de părți, a fost anulată sentința civilă nr. 605 din 11.09.2000 și pe fond a fost admisă acțiunea în revendicare, obligând pârâții să restituie în natură imobilul situat în C,-, județul
În dispozitivul hotărârii nu se descrie imobilul a cărui restituire s-a dispus, astfel încât construcția a fost predată prin protocol fără nicio problemă, dar cu privire la teren există nelămuriri asupra suprafeței ce urmează a fi restituită, motiv pentru care au solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii prin descrierea imobilului conform actului de proprietate și a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Conform celor menționate mai sus, au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În ședința de judecată din 12.12.2007, intimații au invocat excepția tardivității cererii având ca obiect explicitarea titlului.
Conform art. 137 Cod pr. civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot cercetarea în fond a pricinii.
În referire la excepția tardivității cererii având ca obiect explicitarea titlului se constată că este nefondată pentru următoarele:
Potrivit art. 401(11)1Cod pr. civilă " contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicarea titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreprtului de a cere executarea silită ".
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate și având certificatul emis de de unde rezultă că decizia mai sus menționată nu a putut fi pusă în executare doar cu privire la teren întrucât nu este specificată în dispozitiv suprafața de teren ce trebuie restituită petenților, ea aflându-se în curs de executare, se constată că cererea având ca obiect explicitarea titlului cu privire la teren a fost formulată în termen, motiv pentru care excepția va fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei instanța reține:
Conform disp. art. 400 al.(1) și (2) Cod pr. civilă, prin contestația la titlu se urmărește clarificarea, interpretarea sau explicitarea dispozitivului hotărârii pentru a se obține executarea întocmai a acestuia și vizează numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu ( decizia civilă nr. 62/C din 2.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA ), ce face obiectul prezentei contestații s-a prevăzut obligația pârâților de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C,-, județul C, dar nu a fost specificată suprafața de teren - cea construită și liberă ce urmează a fi restituită conform titlului de proprietate și raportului de expertiză efectuat în cauză.
Din cele două acte ( titlul de proprietate și raportul de expertiză) rezultă că imobilul revendicat de către petenți se compune din construcție ( subsol, parter și etaj) și teren în suprafață de 250.
Pentru cele menționate mai sus, se constată că este necesară lămurirea dispozitivului titlului executoriu sub aspectul întinderii dreptului recunoscut prin descrierea imobilului restituit, conform actului de proprietate și a raportului de expertiză efectuat de către expertul.
Pe cale de consecință, se va dispune lămurirea acestui titlu, în sensul că imobilul situat în C,-, Județul C, este compus din teren în suprafață de 250. și construcție ( subsol, parter și etaj), conform raportului de expertiză întocmit de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității formulării contestației la titlu.
Admite contestația privind lămurirea titlului executoriu, formulată de și, ambii cu domiciliul în C,--. 19, în contradictoriu cu intimații C, cu sediul în C, bd. 1 mai, nr. 21, -.18 parter, CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C, PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51,STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat de C cu sediul în C, bd. -. -, nr. 18 și intimații intervenienți, toți cu domiciliul în C,-,. 1, împotriva deciziei civile nr. 62/2.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în sensul că imobilul situat în-, C este compus din teren în suprafață de 250. plus construcție compusă din subsol, parter și etaj conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de expert.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.dec.jud. -
5.02.2008
Dact.gref.
15 ex./5.02.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase