Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2007/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 301
Ședința publică din 12.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Corina Gabriela Buruiană
Judecător - - -
Grefier -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții reclamanți și, împotriva deciziei civile nr. 167 din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amâna pronunțarea la data de 12 februarie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 167 din 11 februarie 2008 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a respins apelul declarat de apelanții - pârâți și, împotriva sentinței civile nr. 6201 din 13 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca nefondat; a obligat apelanții la plata către intimat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă la data de 19 septembrie 2006 sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 58.000 euro cu titlu de daune interese.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 07 iulie 2006 cumpărat de la pârâtă imobilul situat în B,-, sector 6, compus din două apartamente având nr. 1 și nr. 3, părțile încheind în acest sens contractul de vânzare - cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public " și " sub nr. 1423. S-a arătat că pârâta, la rândul său dobândise imobilul prin restituire în baza deciziei civile nr. 69 din 06 ianuarie 2003 cât și a sentinței civile nr. 11238 din 29 octombrie 1998 Judecătoriei Sectorului 6 Cu ocazia vânzării pârâta a declarat că apartamentul nr. 1 este ocupat abuziv de către o persoană, reclamantul obligându-se să-l evacueze.
Cu ocazia demersurilor întreprinse de reclamant pentru a evacua persoana care ocupa abuziv apartamentul acesta a constatat că sunt două persoane, soț și soție, și, care dețin apartamentul în baza contractului vânzare - cumpărare nr. 931/1997 încheiat cu Primăria Municipiului B prin SC SA. În contractul de vânzare - cumpărare încheiat de părți s-a făcut mențiunea despre sentința civilă nr. 318 din 27 aprilie 2000, prin care pârâta a obținut o hotărâre numai față de prin care acesta din urmă a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1, însă sentința nu este opozabilă față de.
Cum pârâta s-a obligat să-l garanteze pe reclamant împotriva evicțiunii, iar acesta a pierdut dreptul de proprietate prin valorificarea de către terții a titlului de proprietate, suma de 58.000 euro reprezintă daune interese în baza art. 1408 Cod civil, pârâta fiind și de rea credință întrucât a ascuns faptul că soții au cumpărat apartamentul.
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1336, 1337, 1408 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1304 din 03 noiembrie 2006, Tribunalul București - Secția a Va civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 B, dosarul fiind înregistrat la această instanță la data de 06 februarie 2007 sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 6201 din 13 octombrie 2007 Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis cererea astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul împotriva pârâților și, a obligat pârâții și să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului apartamentul nr. 1 situat în B, șos. - nr. 16, sectorul 6, respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de critică mai sus enunțate și în raport de prevederile art. 295 Cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.
Astfel, s-a impus a clarifica în primul rând problema ridicată de apelanții - pârâți referitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 318 din 27 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă și de contencios Administrativ.
După cum în mod corect a reținut judecătoria, în cadrul situației de fapt expusă cu acuratețe și cu observarea tuturor mijloacelor de probă administrate, prin această sentință, definitivă și irevocabilă, a fost obligat apelantul - pârât să lase autoarei intimatului - reclamant și numitei apartamentul nr. 1 situat în B,-, sector 6.
Motivul pentru care judecătoria a apreciat că nu este întemeiată excepția autorității de lucru judecat a acestei sentințe raportat la litigiul de față, însă a recunoscut puterea de lucru judecat a hotărârii menționate este dat de distincția necesară între efectul pe plan procesual al unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată într-un litigiu anterior, reflectat în prevederile art. 1201 cod civil și art. 163 Cod de procedură civilă, și efectul pozitiv al autorității de judecat asupra fondului raportului juridic dedus judecății, așa-numita putere de lucru judecat.
Din această distincție rezultă că, deși este posibil ca în noul proces că nu poată fi invocată și admisă excepția autorității de lucru judecat, întemeiată pe prevederile citate ale art. 1201 Cod civil și art. 163 Cod de procedură civilă (cum este cazul în speță, unde cadrul procesual subiectiv este diferit, deoarece pârâți sunt ambii proprietari devălmași, apelanții pârâți și, iar în primul litigiu a avut calitatea de pârât numai ), în același timp hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată anterior nu poate fi ignorată, deoarece ea a dezlegat un raport juridic strâns legat de pricina de față (în speță existența și preferabilitatea titlului de proprietate exhibat de reclamant față de titlul pârâților, contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995).
Prin urmare, a fost necesar a se recunoaște puterea de lucru judecat a primei sentințe și, deși acea hotărâre nu era opozabilă în mod direct apelantei - pârâte, deoarece nu era pronunțată în contradictoriu cu aceasta, ea produce efecte în procesul de față, unde se solicită revendicarea și împotriva pârâtei menționate.
S-a înlăturat și apărarea apelanților - pârâți referitoare la împrejurarea că la momentul admiterii cererii de revendicare formulată de autoarea reclamantului în contradictoriu cu Consiliul Local al Sectorului 6 B, acesta nu mai era proprietar, deoarece înstrăinase imobilul către apelanții -pârâți.
S-a observat în acest sens că este lipsită de relevanță sub aspectul comparării de titluri între părțile din procesul de față modalitatea de soluționare a acelei cereri de revendicare, prin sentința civilă nr.11238 din 29 octombrie 1998, iar intimatul - reclamant nu s-a întemeiat pe această sentință, care ar fi putut fi analizată numai în ipoteza în care se impunea verificarea încălcării în ceea ce-l privește pe intimatul - reclamant a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Au fost înlăturate, ca lipsite de relevanță celelalte argumente ale apelanților - pârâți, legate de transcrierea titlului lor în registrul de transcripțiuni, de existența titlului statului asupra bunului în litigiu la momentul cumpărării de către apelanții - pârâți deoarece, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, toate aceste aspecte au fost dezlegate cu caracter irevocabil prin sentința civilă nr.318 din 27 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă și de Contencios Administrativ, prin care s-a constatat că statul român a preluat imobilul în litigiu fără titlu valabil și că titlul autoarei intimatului - reclamant este mai caracterizat decât cel al pârâtului din acel proces, același titlu cu cel al celeilalte apelante - pârâte din procesul de față,.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
A obligat apelanții - pârâți la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, însă a aplicat prevederile alineatului 3 al textului, în sensul reducerii acestora de la suma de 3.000 lei la suma de 2.000 lei, față de împrejurarea că pricina a fost soluționată în apel la al doilea termen de judecată și nu a necesitat probatorii complexe în acest stadiu procesual.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs și.
În esență, au motivat că, potrivit art. 304 pct. 3, 8 și 9 Cod de procedură civilă, în sensul că autoarea nu putea vinde reclamantului, ceea ce nu avea, deoarece imobilul a fost dobândit prin contract de vânzare - cumpărare nr. 1997, de și. Totodată nu se mai poate cere anularea actului dacă vânzătorul a devenit proprietarul bunului după vânzare, iar singurul care avea posibilitatea revendicării bunului era.
De asemenea acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai este admisibilă după apariția Legii nr. 10/2001 iar Judecătoria Sectorului 6 B era competentă material s soluționeze acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun (deși nu a fost efectuată expertiză pentru determinarea valorii imobilului în acest sens al competenței după valoarea bunului imobil).
S-a apreciat greșit de ambele instanțe existența autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 318 din 27 aprilie 2000 și față de.
În această acțiune se compară titlurile și nu modalitatea soluționării unei acțiunii în revendicare într-o altă cauză în care nu a fost parte. Nu s-au comparat titlurile, nu s-a analizat valabilitatea statului și legalitatea trecerii în proprietatea statului raportat la și ca atare în principal se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei din apel, și trimiterea cauzei la instanța competentă:
Recursul este nefondat.
Referitor la încadrarea în drept a motivelor de recurs se reține că art. 304 pct. 3 (vizează necompetența unei alte "instanțe", noțiunea de instanță trebuind privită în sens larg) pct. 8 (vizează principiul înscris în art. 369Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante) și pct. 9 (ce vizează două ipoteze la lipsa de temei legal a deciziei ceea ce nu echivalează cu nemotivarea deciziei și încălcarea sau aplicarea greșită a legii, anume s-a aplicat norma generală în locul celei speciale, o normă care nu este incidentă în speță, legea română în loc de cea străină sau o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt.
aceste dispoziții invocate (art. 304 pct. 3, 8 și 9 Cod de procedură civilă) la motivele scrise se reține că nu se aduc suficiente argumente care să confirme aceste motive de nelegalitate (cunoscând faptul că recursul este cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv).
Ca atare se va cerceta decizia în raport de motive, dar și ținând seama strict de legalitatea deciziei (și nu netemeinicia acesteia).
Așa cum sunt amplu dezvoltate în scris (filele 2 - 12) în mare parte se arată că greșit s-au interpretat probele și înscrisurile (nu și legea) făcându-se referire mai mult la situația probelor prin interpretarea lor și concluziile instanței de fond dar și special a celei de apel și nu strict la aplicarea dispozițiilor legale ce trebuiau respectate de instanța de apel.
Referitor la competența materială, însăși recurenții au arătat că nu există o evoluare a imobilului, prin expertiză pentru a se soluționa corect această situație, iar invocarea în recurs (unde nu se poate administra probe cu expertize) excede analiza acestui motiv, fără argumente produse prin înscrisuri, care să justifice motivul de nelegalitate.
Și eventuala neaplicare a Legii nr. 10/2001 și existența unei acțiunii de drept comun nu este motiv de nelegalitate, pentru că Legea nr. 10/2001, nu face de drept ca să excludă acțiunea în revendicare pe drept comun.
Pe de altă parte, conform art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă în cauză nu se aplică norma generală (Codul civil) ci cea specială (Legea nr. 10/2001) așa că argumentele recurenților nu se susțin.
De altfel inițial cererea s-a pornit având ca obiect "daune interese" (dosar nr- al Tribunalului București - Secția a Va Civilă) cerere modificată după declinarea competenței cu soluționarea cauzei la Judecătoria Sectorului 6 B, o cerere în revendicare ("să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în B,-, sector 6").
Astfel pe de o parte, pricina a fost cercetată, a fost declinată la Judecătoria Sectorului 6 B care a fost și investită cu revendicarea (situație în care nu mai subzistă motivul invocat în drept și anume art. 304 pct. 3 Cod de procedură civilă) nefiind de acceptat de a invoca proprie culpă prin neindicarea valorii bunului revendicat de părți (fie reclamant, fie pârât).
Nici greșita analiză a soluționării excepției autorității de lucru judecat nu poate fi primită, aceasta fiind analizată de instanța de apel, iar sub aspectul legalității neexistând argumente de nelegalitate a acestei decizii.
Și vânzarea lucrului altuia și faptul că se putea exercita acțiune în revendicare numai, sau soluționarea unei acțiunii prin compararea d titluri sau neanalizarea valabilității titlului nu pot fi primite, nefiind expres prevăzute și argumentate în cele trei motive de recurs invocate (art. 304 pct.3, 8 și 9 Cod de procedură civilă).
Ca atare, se reține că motivele de recurs așa cum au fost formulate nu pot fi primite.
Așa fiind, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 și 316 Cod de procedură civilă vot fi obligați recurenții la plata a 3.000 lei cheltuieli de judecată, către intimat, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva decizia civilă nr. 167 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât, ca nefondat.
Obligă pe recurenți să plătească intimatului 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
.
2ex./27.03.2009
-4.-;
Jud.6.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Corina Gabriela Buruiană
