Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 316/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 316/A/2008
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 80 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 19.02.2008, în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, -, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că la data de 14 noiembrie 2008, prin registratura instanței, pârâții apelanți, și au depus la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 10 noiembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 80/19.II.2008 pronunțată în Dosarul cu număr unic - al Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâților ( corect ), și și în consecință:
Pârâții au fost obligați să recunoască reclamanților și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 și respectiv nr. 3, situate în C-N, P-ța - nr. 3, înscrise în CF - C top 510/1/I și respectiv CF - C-N ( în realitate CF - C-N ) top 510/1/II, ambele având părțile indivize comune în CF colectivă nr. 122.229 C ( în realitate CF colectivă având nr. 122.228 C-N ).
Totodată prin aceeași sentință, s-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor de mai sus, în favoarea reclamantului în cotă de 20/24 parte și a reclamanților, și în cote de câte 1/24 parte fiecare, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților suma de 20.230 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, a fost admisă în parte cererea reclamantului și cererile de intervenție formulate de, și, constatându-se că imobilul înscris în CF nr. 2427, C nr. top 510, trecut în proprietatea Statului Românfără titlu valabil, obligându-se pârâtulConsiliul Local C-N să recunoască reclamantului dreptul de proprietateasupra cotei de 20/24 parte din imobilele de mai sus, s-a dispus rectificarea CF nr. 2427 C și 8062 C, în sensulradierii dreptuluide proprietate alStatului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin aceeași sentință s-a dispus rectificarea CF - C, nr. top 510/1/I și CF - C, nr. top 510/1/II, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestor imobile în cărțile funciare, menționate, respingându-se petitele de sistare a CF - și - C, precum și petitele de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Statul Român și pârâți, și petitele privind restituirea în natură a acestor imobile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că preluarea imobilelor de la proprietarul tabular înscris în CF 2427 C s-a făcut nevalabil, întrucât Decretul nr. 92/1950, prevedea anumite excepții, în care se încadra și antecesorul reclamanților.
Întrucât imobilele au trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil, instanța a dispus rectificarea CF 2427 C, CF - C, nr. top 510/1/I și CF -, nr. top 510/1/II, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabulării dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31743/1996, încheiat între Consiliul Local al Mun. C-N și pârâta, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1, înscris în CF - C, nr. top 510/1/
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31744/1996, încheiat între Consiliul Local al Mun. C-N și pârâții, aceștia din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, înscris în CF - C, nr. top 510/1/II.
În aprecierea valabilității acestor contracte, instanța a avut în vedere prevederile art. 1898.Civ. referitoare la buna-credință și prevederile art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, care instituie prezumția că simpla înscriere în CF a dreptului real imobiliar, valorează titlu.
La data cumpărării apartamentelor, Statul Român era intabulat în CF, înscrierea având efect de opozabilitate față de terți.
Chiar dacă Statul Român ar fi fost de rea-credință la momentul încheierii contractelor, prin înstrăinarea imobilelor, buna-credință a cumpărătorilor paralizează principiulrezoluto iure dantis rezolvitur jus accipientis, astfel că actele juridice de înstrăinare sunt valabile, producând și efecte juridice.
S-a mai reținut prin sentința menționată, că petitul privind restituirea în natură a celor două imobile în litigiu a fost formulat de reclamant prin completarea acțiunii introductive la data de 06.06.2001, dispunând respingerea acestui petit ca inadmisibil, urmând ca reclamantul să recurgă la procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea 10/2001.
În prezenta cauză apărarea pârâților de respingere a acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, s-a apreciat că această excepție nu poate fi primită, raportat la conținutul ei și la temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, respectiv dispozițiile art. 480, 481, Cod Civil.
Fiind calificată drept o acțiune clasică de revendicare, s-a considerat că cererea formulată de reclamanți, nu apare ca inadmisibilă.
Temeiul acțiunii reclamanților avându-și izvorul în sentința civilă nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, prin care s-a constatat că titlul Statului Român asupra bunurilor deținute de antecesorul reclamanților nu este valabil, tocmai de aceea s-a dispus rectificarea de CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabulării dreptului de proprietate al reclamanților.
Titlurile de proprietate al pârâților sunt contractele de vânzare-cumpărare asupra acestor imobile, încheiate cu Statul Român.
Într-o acțiune în revendicare, în care ambele părți produc titluri de proprietate, cum este cazul de față, instanța are de comparat titlurile de proprietate ale părților, iar în final trebuie să acorde preferință părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
Având în vedere că vânzătorul Statul Român, nu a deținut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilelor înstrăinate, ca urmare a constatării inexistenței titlului valabil al acestuia, iar reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la adevăratul proprietar, s-a apreciat că titlu reclamanților este preferabil, fiind irelevante în speță buna credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și dispozițiile Legii 10/2001.
B-credință în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară, se analizează în situația în care nici una din părți nu are titlu de proprietate, situație care nu este incidentă cauzei de față.
Referitor la apărările invocate prin întâmpinare, s-a apreciat că Legea 10/2001 și în mod special art. 46 alin. 2, (art. 45 în funcție de numerotare) nu are nici o incidență în litigiile dintre proprietarii deposedați de Statul Român și cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect cerere de revendicare.
Legea 10/2001 reglementând măsurile reparatorii, doar în raportul dintre persoana îndreptățită și unitățile deținătoare, s-a reținut că nici un text din legea arătată nu vizează raportul juridic direct, dintre proprietarul deposedat și cumpărătorul de la stat, persoană fizică, în cadrul acțiunii în revendicare, raport juridic supus pe deplin Codului Civil.
Deși art. 18 lit. d din Legea 10/2001, prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent în cazul în care imobilul a fost vândut chiriașului cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, dispozițiile acestui text trebuie interpretate în sensul că acesta vizează exclusiv raporturile dintre persoanele îndreptățite și organele special prevăzute în lege și semnifică doar că în situația imobilelor deja vândute, organele și instituțiile publice menționate în art. 20, nu mai pot dispune ele însele restituirea în natură, pentru simplul motiv că bunul nu se mai află în deținerea lor.
De asemenea, s-a considerat că art. 45 din Legea 10/2001, vizează aspecte legate de valabilitatea actului de vânzare-cumpărare, ca act juridic și nimic din redactarea textului legal, nu extinde efectele acestei dispoziții în domeniul comparării titlurilor.
Deci textul legal amintit, nu tranșează conflictul de interese legitime, între proprietarul inițial și dobânditorul de bună-credință, acest text neconsacrând prevalența titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credință, față de titlul proprietarului inițial, s-a conchis că art. 45 din Legea 10/2001, se limitează doar la declararea nulității actului juridic, fără a modifica principiile comparării titlurilor.
Faptul că s-a respins cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, nu justifică aprecierea că titlul pârâților, ar fi preferabil celui opus de către reclamanți. Prin respectiva acțiune, reclamanții au înțeles să paralizeze titlul opus de pârâți, fără însă ca prin aceasta să se realizeze o calificare a preferabilității unuia din titluri, față de celălalt.
În concluzie, apreciindu-se că titlul de proprietate opus de reclamanți, este preferabil celui opus de pârâți, în temeiul art. 1, Protocol 1 adițional la CEDO, art. 44 din Constituția României, art. 480. Civ. s-a admis acțiunea reclamanților, așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe rezumate mai sus, pârâții, și, au declarat apel în termenul legal, invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj, de a soluționa acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, fără a fi pusă în discuțiea părților valoarea bunului revendicat.
Totodată pârâții susțin incidența excepției de fond, a inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară întemeiată pe prevederile art. 480, 481 Cod civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a cărei procedură, reclamanții au înțeles să o urmeze.
-se prin Dispoziția Primarului nr. 1724/10.2006, acordarea de despăgubiri, apelanții consideră că reclamanții nu mai au deschisă calea unei acțiuni în revendicare, fiind aplicabil principiul general "electa una ".
În final apelanții invocă și excepția autorității de lucru judecat, afirmând existența identității de părți, obiect și cauză, întrucât reclamanții în procesul anterior, au cerut și restituirea în natură a imobilelor în litigiu, iar Tribunalul a respins acest petit ca inadmisibil ( urmând să uziteze de procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 ).
De asemenea, în procesul anterior, reclamantul și intervenienții, și, au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N să recunoască dreptul de proprietate asupra acestor imobile, cu titlu de moștenire, iar prin completarea acțiunii din 6.VI.2001, s-a revendicat imobilul în integralitatea sa.
Deoarece pe parcursul derulării procesului anterior, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, reclamanții au făcut uz de prevederile ei respectiv art. 45 alin. 2, iar acțiunea din prezentul dosar a fost motivată în drept și pe prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, prin care se recunoaște calitatea de proprietar avută la data preluării, însă numai în cadrul circumscris de această lege.
În continuare apelanții, relevă împrejurarea că în practica judiciară și doctrină, problematica revendicărilor pe calea dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost tratată diferit, trecând în revistă și reproducând selectiv considerente din Decizia nr. 3575A/12.12.2001, Decizia Curții Constituționale nr. 145/25.III.2004, Decizia nr. 1/2003 a, s-a conchis că pentru unificarea practicii judiciare a fost promovat recurs în interesul legii, soluționarea căruia având loc în data de 2.VI.2008, reiterându-se cu ghilimelele de rigoare, motivele expuse de Procurorul general, în recursul în anulare promovat.
În final, apelanții fără să conteste dreptul reclamanților la repararea nedreptăților pricinuite de regimul comunist, afirmă că nedreptatea ce li s-a făcut reclamanților, nu poate fi înlocuită printr-o nouă nedreptate față de foștii chiriași, deveniți proprietari și că practica Curtea Europeană a Drepturilor Omului, are aceeași valoare de ocrotire a proprietarilor.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea apelului.
Ulterior reclamanții și-au completat motivele de apel, invocând incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3.pr.civ. în privința cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, solicitând diminuarea lor, raportat la natura cauzei și la apărarea efectivă avansată de reclamanți, bazată pe compararea titlurilor.
În privința titlurilor părților, apelanții susțin că nu s-a făcut o comparare reală a acestora și trebuia făcută dovada preferabilității titlului reclamanților, antecesorii lor fiind intabulați anterior intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 115/1938, act normativ în temeiul căruia, intabularea avea efect constitutiv al dreptului de proprietate.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, apreciază că apelul pârâților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pentru a putea examina excepțiile invocate și apărările formulate de apelanți, se impune a fi prezentată în prealabil o scurtă circumscriere a cadrului procesual, în care s-a derulat și finalizat pricina anterioară, cadru procesual vizând părțile, obiectul și cauza acestuia, precum și esența considerentelor ce au stat la baza soluției pronunțate în acel dosar.
Astfel, prin sentința civilă nr. 275/21.III.2003 pronunțată în Dosarul nr. 4462/2001 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, în privința imobilului în litigiu situat în C-N P-ța - nr. 3, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, împotriva pârâților Consiliul Local C-N, C-N ( și alții privind imobilul din- ) și în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de, și și în consecință:
S-a constatat că imobilul înscris în CF 2427 C top 510, situat în C-N P-ța - nr. 3, compus din casă cu etaj și teren de 94 st.p., a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil, Consiliul Local C-N a fost obligat să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra cotei de 20/24 parte din imobil, s-a dispus rectificarea CF 2427 C în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în cotă de 20/24 parte și al intervenienților în cote de câte 1/24 fiecare.
Prin aceeași sentință s-a dispus și rectificarea CF individuală nr. 122.459 C-N top. 510/1/I și CF 122.460 C-N top 510/1/II, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului și intervenienților în aceleași cote, respingându-se petitul vizând sistarea acestor CF, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și restituirea în natură față de pârâții subdobânditori, ca inadmisibilă. ( filele 57-62 dosar apel ).
Prin această sentință devenită irevocabilă, a cărui dispozitiv a fost reprodus mai sus, exclusiv în privința imobilului în litigiu, s-a reținut că acesta a fost dobândit de antecesorii reclamanților din prezentul proces, respectiv și soția născută în cote părți egale de câte parte fiecare, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 3.VIII.1933 și înregistrat sub nr. 21.933/1933 la Administrația Financiară ( 36-37 din acel dosar nr. 4462/2001 al Tribunalului Cluj acvirat).
Prin încheierea CF nr. 6390/1997 imobilul s-a dezmembrat în două parcele cu nr. top noi, nr. 510/1 teren cu construcții în suprafață de 254.p, transcrisă în CF colectivă nr. 122.228 și individuală 122.229, construcția fiind împărțită în 3 apartamente, și nr. 510/2 teren de 84 mp reînscris în CF inițială nr. 2427 sub.
Considerând că reclamanții din prezentul proces, sunt moștenitorii proprietarilor tabulari, respectiv în cotă de 20/24 iar ceilalți 4 ( intervenienți în procesul anterior ), și, în cote de câte 1/24 fiecare și reținând incidența dispozițiilor art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 și art. II din Decretul 92/1950, antecesorii lor fiind persoane exceptate de la naționalizare, s-a admis în parte atât acțiunea introductivă cât și cererea de intervenție, statuându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu valabil, pârâtul Consiliul Local fiind obligat să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra cotei de 20/24 parte din imobil.
Apoi, dând eficiență juridică dispozițiile art. 34 lit. a din Decretul-Lege nr. 115/1938 și în considerarea nevalabilității titlului statului, s-a dispus rectificarea cărților funciare nr. 2427 C, CF 122.459 C 510/1/I și Cf 122.460 C top 510/1/II ( în ultimele două fiind intabulați pârâții și respectiv și ) prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului și celor patru intervenienți, în cotele menționate.
În baza art. 15 din Decretul-Lege 115/1938 s-a respins petitul vizând sistarea CF 122.459 și 122.460 C-N, întrucât apartamentele 1 și 2 din același imobil situat în C-N P-ța - nr. 3, nu au fost transcrise în alte cărți funciare și nu au încetat a mai fi obiecte de carte funciară.
În final, reținându-se buna credință a cumpărătorilor subsecvenți, s-au păstrat contractele de vânzare-cumpărare, apreciindu-le valabile, iar petitul formulat prin completarea de acțiune înregistrată la 6.VI.2001, față de actualii deținători, privind restituirea în natură a imobilului, a fost respins ca inadmisibil, urmând ca persoanele îndreptățite să recurgă la procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În cauza ce formează obiectul prezentului dosar, raportat la criticile formulate de apelanți, Curtea apreciază că excepția de necompetență materială în primă instanță a Tribunalului Cluj, nu operează în speță, luând în considerare criteriul valoric, câtă vreme acțiunea reclamanților tinde la dobândirea dreptului de proprietate, prin intabularea în favoarea lor a celor două apartamente, ce formează etajul aceluiași imobil, cu terenul aferent, evidențiat în CF colectivă nr. 122.228 C top 510/1 în suprafață de 254 mp, ca parte indiviză comună.
Chiar făcând abstracție de terenul aferent celor două apartamente, cu două camere în suprafață de 43,43 mp și respectiv trei camere în suprafață de 100,64 mp, raportat la valorile de circulație ce rezultă din adresa Notarului public, comunicată la solicitarea instanței de apel, (fila 142 dosar apel) valoarea celor două apartamente depășește 5 miliarde lei ( vechi ) fără teren, valoarea acestora situându-se lejer la nivelul sumei de 5.107.375.000 lei vechi.
Astfel, luând în calcul la apartamentul cu două camere suma de 950 Euro/mp, iar la cel de 3 camere 1040 Euro/mp, valori ce rezultă din adeverința indicată mai sus, valoarea primului apartament la data intentării acțiunii introductive - 5.2007, era de 41.259 Euro, iar al celuilalt apartament, de 104.666 Euro, totalizând astfel 145.925 Euro împreună, fără teren.
Luând în considerare cursul euro, chiar și numai la 35.000 lei vechi/euro, rezultă o valoare de circulație a imobilului revendicat de 5.107.375.000 lei vechi, aspect ce atrage în privința competenței materiale după criteriul valoric, incidența dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ.
Prin urmare, deși într-adevăr prima instanță nu a verificat la modul concret, valoarea imobilului revendicat de reclamanți, se poate concluziona că excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj, ca instanță de fond, nu operează în speță, în condițiile în care valoarea imobilului revendicat, neîndoielnic depășește chiar și fără terenul aferent, suma de 5 miliarde lei (vechi), la data intentării acțiunii introductive.
Apoi, în privința excepției autorității de lucru judecat invocată de apelanți, Curtea reține că nici această excepție nu poate fi primită, deoarece în primul proces, finalizat prin sentința civilă nr. 275/21.III.2003 a Tribunalului Cluj, așa cum rezultă din expunerea rezumată a respectivului cadru procesual, petitul vizând recunoașterea dreptului de proprietate, a fost formulat și soluționat pe fond, numai față de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-
Cererea vizând restituirea în natură față de pârâții subdobânditori, fiind respinsă ca inadmisibilă, fără a se intra în cercetarea fondului, apare cu evidență faptul că o astfel de soluție nu dobândește autoritate de lucru judecat, neputându-se vorbi de identitate de obiect între cele două pricini.
De asemenea, nu există nici identitate de cauză, întrucât în primul litigiu, temeiul juridic a fost circumscris de reclamant pe dispozițiile art. 1 alin. 4, 5 și 6 din nr.HG 20/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.HG 11/29.1997, precum și art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 raportat la art. II din Decretul nr. 92/1950, a căror incidență a fost reținută de Tribunal, prin sentința civilă nr. 275/21.III.2003 devenită irevocabilă.
În prezentul proces de revendicare clasică bazat pe compunerea titlurilor părților, invocându-se dispozițiile art. 44 din Constituție, art. 480, 481 cod civil ( raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ) și art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, identitatea de cauză nu poate fi reținută, astfel că incidența prevederilor art. 1201 Cod civil privind autoritatea de lucru judecat, este exclusă.
Chiar dacă în primul proces, reclamanții au invocat la un momentdat și prevederile Legii nr. 10/2001, (art. 45) în privința nulității actelor de înstrăinare, prin precizarea de acțiune formulată în data de 6.VI.2001, aflată la filele 3-5 Dosar nr. 4462/2001 - volumul II al Tribunalului Cluj acvirat, iar în pricina de față reclamanții au înțeles să se prevaleze în mod orientativ și de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, nu se poate susține că cele două procese s-au derulat și au avut drept cauză juridică acest act normativ. Din moment ce în nici unul dintre ele nu s-a atacat vreo Dispoziție/Decizie emisă de Primar ori unitatea deținătoare a imobilului, cadrul procesual și dispozițiile aplicabile în speță, au fost în mod corect circumscrise de prima instanță.
În fine, referitor la ultima excepție invocată de apelanți, Curtea apreciază că nici excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, intentată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este incidentă în speță, în condițiile în care o astfel de excepție tinde să îngrădească neîndoielnic accesul liber la justiție al reclamanților, drept fundamental consacrat de Constituția României prin art. 21 alin. 1, precum și dreptul acestora la un proces echitabil, consfințit atât de legea fundamentală, cât și art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții au uzitat de procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, finalizată prin Dispoziția Primarului neatacată, această lege cu caracter special, nu poate să înlăture ori să limiteze un drept fundamental, făcând ineficiente dispozițiile art. 21 alin. 2 din Constituția României, conform cărora nici o lege nu poate îngrădi execrcitarea accesului la justiție, așa încât principiul indicat de reclamanți "electa una ", specific dreptului penal, nu își găsește aplicabilitatea în speță.
Adevărat că practica judiciară și doctrina, au tratat diferit această problematică a revendicărilor imobiliare, pe calea dreptului comun, tratând diferit implicit prevalența titlurilor de proprietate, urmare a comparării acestora, în funcție de autorii de la care provin, însă acest aspect nu este de natură să împiedice soluționarea cauzei de față, cu care a fost învestită instanța.
Deși apelanții se prevalează și reproduc în întregime "ad literam", motivele expuse de Procurorul General în recursul în interesul legii promovat în 4.2007, până în prezent această chestiune, a admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu a fost tranșată cu destulă claritate.
Decizia pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, în ședința din 9.VI.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile unite, nefiind motivată până în acest moment și nici publicată în Monitorul Oficial, este prematur a se vorbi de existența unui instrument, cu caracter obligatoriu în sensul art. 329 alin. ultim pr.civ. menit să conducă la interpretarea și aplicarea unitară a legii.
În speță prin sentința civilă nr. 275/21.VI.2003 a Tribunalului Clujs -a stabilit irevocabil nevalabilitatea titlului statului, situație în care în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari inițiali, și-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării, text ce nu face decât să reitereze caracterul absolut și perpetuu al dreptului de proprietate conferit de art. 480 - 481 Cod civil, în virtutea căruia dreptul de proprietate, nu se stinge prin neuz.
Mai mult, prin această sentință, în considerarea preluării imobilului în litigiu, fără titlu valabil, de către Statul Român s-a dispus inclusiv intabularea la CF a dreptului de proprietate al reclamanților din prezentul proces, tocmai în cărțile funciare în care figurau deja intabulați pârâții subdobânditori, respectiv în CF individuală nr. 122.459 și 122.460 C-N, însă Statul Român nu a fost nicicând intabulat în aceste CF.
Or, în condițiile în care această din urmă dispoziție cuprinsă într-o hotărâre irevocabilă, nu a putut fi fructificată de reclamanți și operată la cartea funciară ( fiind respins petitul formulat în contradictoriu cu dobânditorii subsecvenți, ca inadmisibil ), Curtea apreciază că soluția instanței de fond este în concordanță cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și art. 6 alin. 1 din Convenție, precum și cu întreaga jurisprudență existentă în această materie, începând cu cauza Brumărescu și continuând cu celelalte:, etc. prin care s-a acordat câștig de cauză proprietarilor inițiali ( sau moștenitorilor acestora ).
Soluția cuprinsă în cauza Raicu contra României din 19.2006, pronunțată în favoarea fostului chiriaș, devenit proprietar în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind cu totul izolată și dată în mod excepțional, doar în condițiile în care titlul acestora fusese desființat în cadrul unui recurs în anulare, ( admis în 1.II.2003 când încă mai există această cale extraordinară de atac ), Curtea apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală, astfel că în temeiul art. 282, 296.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul pârâților.
Referitor la pretinsa nedreptate invocată de apelanți, comparativ cu nedreptatea comisă de regimul comunist antecesorilor reclamanților, Curtea punând în balanță cele două nedreptăți, cu elementele componente, constată că aceasta se înclină invariabil în favoarea proprietarilor inițiali, privați fără absolut nici o despăgubire din anii 1957 de posesia și folosința propriului imobil, fiind lipsiți timp de peste șase decenii nu numai de atributele conferite de art. 480 Cod civil, dar și de fructele civile ce se puteau culege în toată această perioadă de timp.
În schimb pârâții apelanți, s-au bucurat neîndoielnic decenii la rând, de folosința unui imobil confortabil, pentru o chirie modică, mai mult decât convenabilă, iar în final au dobândit și proprietatea la prețuri sub nivelul pieții și în rate, prețuri cu un pronunțat caracter de protecție socială.
reclamanților însă, așa cum rezultă din unul dintre contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, depus la filele 36-37 Dosar nr. 4462/2001 al Tribunalului Cluj acvirat (înscris ce se regăsește și în prezentul dosar de apel la filele 58-60), au dobândit în tranșe proprietatea asupra imobilului în litigiu, cumpărând succesiv începând cu anii 1933, mai multe cote de proprietate, până au ajuns să dobândească întregul imobil, asupra căruia s-au intabulat în anii 1938, sub B1 și B2 în CF 2427 top 510 C (inițial conform contractului amintit, fiind intabulați în vechea CF cu același nr. top 3/1 sub -17, CF înlocuită cu ocazia operațiunilor de comasare și transformare a topograficelor).
Or acest amănunt, al cumpărărilor succesive pe cote părți, relevă cu prisosință sacrificiile și dificultățile financiare pe care le-au întâmpinat antecesorii reclamanților, raportat la prețurile reale practicate la acea vreme, pentru un astfel de imobil situat în plin centrul Clujului ( P-ța - fiind cea în care se află amplasată statuia emblematică pentru acest oraș, a lui ).
Împrejurarea că antecesorii reclamanților, și-au intabulat dreptul de proprietate în anii 1938, deci anterior intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 115/1938, este irelevantă în speță și nu este de natură să schimbe cu nimic situația acestora.
Câtă vreme dreptul lor de proprietate asupra întregului imobil, a fost înscris în cartea funciară și nu s-a operat nicicând în privința acestora, vreo mențiune de rectificare, ori radiere a dreptului de proprietate, în cuprinsul cărții funciare, dreptul acestora rămâne valabil, așa cum figurează la CF.
Pe cale de consecință, Curtea față de considerentele expuse mai sus, va respinge ca nefondat apelul pârâților, care fiind în culpă procesuală, vor fi obligați în conformitate cu prevederile art. 274 raportat la art. 277.pr.civ. să plătească în solidar cheltuieli de judecată în sumă de20.230lei, în favoarea reclamanților intimați.
Critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, dovedindu-se neîntemeiată, raportat la valoarea imobilului revendicat și la complexitatea cauzei deduse judecății, reflectată în munca prestată de avocatul reclamanților, incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3.pr.civ. este exclusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 80 din 19.II.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții apelanți să plătească în solidar intimaților, și suma de 20.230 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.XI.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.
10 EX./03.12.2008.
JUD. FOND..
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Eugenia Pușcașiu
