Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 32
Ședința publică 13 din martie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul domiciliat în B, Calea Națională nr. 90, - 2, scara C,. 1 județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 1383 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru pârâtul intimat Ministerul Public, lipsă fiind consilier juridic pentru pârâtul apelant Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reclamantul apelant și reclamanta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, constatând apelul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice B și respingerea apelului formulat de reclamantul, având în vedere că acesta nu se încadrează în nici una din prevederile art. 504 Cod procedură penală.
Consilier juridic pentru pârâtul intimat Ministerul Public, solicită a se lua act de cererea formulată de reclamanții și (fila 41 dosar nr- - Tribunalul Botoșani ) prin care solicită renunțarea la judecată în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Public.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Botoșani, reclamanții și au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție solicitând obligarea acestora la plata sumei 300.000.000 lei vechi cu titlu de daune interese cauzate din neglijență a prepușilor săi magistrați procurori care au instrumentat un rechizitoriu eronat. Aceste daune se compun din prejudiciul material și moral suferit de familia reclamanților, în răstimpul celor 3 ani scurși de la momentul incriminării ca potențiali făptuitori și până la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare. Au precizat că incriminarea a avut la bază investigații superficiale și probe neconcludente, reclamantul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de ucidere din culpă și de părăsire a locului accidentului, potrivit rechizitoriului din 18.07.2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Judecătoria Săvenia dispus achitarea sa prin sentința penală nr. 174 din 30.04.2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală. Această hotărâre a rămas definitivă la 15.10.2003, prin decizia penală nr. 773 din 15 octombrie 2003 Curții de APEL SUCEAVA.
. nedrepte i-au obligat să cheltuiască sume importante de bani pentru a purta procesele, la care s-au adăugat prejudiciile incomensurabile suferite în plan moral. În drept au invocat prevederile art. 998 și 1001 Cod civil, iar acțiunea a fost timbrată cu 16.155.000 lei vechi taxă de timbru și 50.000 lei vechi timbru judiciar.
La data de 11.02.2005 a formulat întâmpinare Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 998, 999 și 1003 Cod civil, privind angajarea răspunderii civile delictuale a părâților.
Prin sentința civilă nr. 1116 din 18.02.2005, Judecătoria Botoșani în considerarea precizărilor la acțiune formulate de și la data de 08.02.2005, în sensul considerării ca temei legal a prevederile art. 506 al. 3 Cod procedură penală a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani - secția civilă.
Investit cu soluționarea dosarului, Tribunalul Botoșania respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Statul Român și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr. 89 din 16.05.2006, Curtea de APEL SUCEAVAa admis apelul declarat de reclamanții și, a desființat sentința civilă nr. 34 din 18 ianuarie 2006 Tribunalului Botoșani și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. A reținut instanța de control judiciar că există neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul pronunțat. Potrivit art. 329 Cod procedură civilă a stabilit că, în rejudecare, instanța de fond va stărui în clarificarea temeiului juridic al acțiunii, în ceea ce privește pe fiecare dintre reclamanți, urmând a pronunța o soluție față de toate pretențiile pe care aceștia au înțeles să le formuleze.
Hotărârea a fost menținută prin decizia civilă nr. 2819 din 30.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reinvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșania cerut reclamanților să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii formulate.
și au arătat la 24.04.2008 că înțeleg să-și fundamenteze pretențiile formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pe prevederile art. 504 Cod procedură penală, iar pe cele formulate în contradictoriu cu Ministerul Public pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil. Au mai solicitat ca pârâții să fie obligați și la plata contravalorii dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.
La data de 19.06.2008, la solicitarea instanței, cei doi reclamanți au arătat care sunt pretențiile de ordin materia, cât și pretențiile de ordin moral, respectiv suma de 2.000 lei costul tratamentului medical urmat timp de 1 an, cu titlu de daune materiale și 13.000 lei cu titlu de daune morale, rezultând din trauma psihică severă provocată de cercetarea penală a soțului concretizată în multiple internări spitalicești, imposibilitatea conceperii unui copil și renunțarea fortuită la susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere. La rândul lui, a cerut 3.700 lei contravaloare onorariu avocat și expertize criminalistice, 500 lei cheltuieli de deplasare la sediul instanțelor, 300 lei contravaloare anvelope reținute de poliție, 1.000 lei cheltuieli ocazionate de suspendarea permisului de conducere și 1.500 lei cheltuieli prilejuite de internarea soției la Spitalul Clinic nr. 9 I și 8.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentant prejudiciul de imagine creat prin mediatizarea evenimentului, prejudiciul rezultând din trauma psihică cauzată de cercetarea penală și respectiv cuantificarea efortului financiar necesar ca urmare a suspendării dreptului de conducere.
Reclamanții au înțeles să-și probeze pretențiile prin înscrisuri depuse la dosar, iar în cursul soluționării dosarului nr. 3381/2005 au fost audiați și martorii, și.
Prin încheierea din 11.09.2008, tribunalul a admis cererea reclamanților privind restituirea taxei de timbru achitată, motivat de faptul că aceștia au invocat ca temei al acțiunii dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală, aceste acțiuni fiind scutite de plata taxelor de timbru, potrivit dispozițiilor art. 506 Cod procedură penală.
La data de 18.09.2008, cei doi reclamanți au precizat că renunță la judecată în contradictoriu cu Ministerul Public.
La solicitarea instanței, la 09.10.2008, reclamantul a precizat că permisul de conducere i-a fost reținut în anul 2001, cu eliberarea unei dovezi înlocuitoare, iar prin decizia nr. 430 din 27.06.2003, Curtea de APEL SUCEAVA dispunând prelungirea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere. Ca urmare, perioada în care nu a beneficiat de dreptul de a conduce autoturisme a fost cuprins între noiembrie 2002 și august 2003.
Prin sentința civilă nr. 1383 din 9 octombrie 2008, Tribunalul Botoșania respins ca nefondată cererea reclamantei privind acordarea de daune de către Statul Român, a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva aceluiași pârât, pe care l-a obligat să plătească suma de 2950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul procesului penal, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, calculată la această sumă de la data introducerii cererii, 3 decembrie 2004, și până la data plății efective, respingând celelalte daune solicitate de reclamant, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Public.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit art. 504 din Codul d e procedură penală, o persoană poate solicita daune de la Statul Român în măsura în care a fost victima unei erori judiciare în cadrul unui proces penal. Atâta timp cât procedura penală desfășurată în fața Judecătoriei Săveni, a Tribunalului Botoșani și respectiv a Curții de APEL SUCEAVA nu a privit-o pe reclamantă, ci pe soțul acesteia, s-a reținut că numita nu a fost victima unei erori judiciare și implicit nu i se cuvin daune materiale ori daune morale în baza temeiului juridic invocat. În ceea ce-1 privește pe, instanța a constatat că acesta a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 210/P/2001 pentru săvârșirea infracțiunilor prevederile de art. 178 al. 2 Cod penal și respectiv art. 38 din Decretul nr. 328/1966 prin aceea că la data de 08.09.2000 a accidentat mortal cu autoturismul - victima, reținându-se că inculpatul a părăsit locul accidentului. În urma administrării unui probatoriu complex, inclusiv prin întocmirea unui raport de expertiză tehnică auto prin sentința penală nr. 174/2002, Judecătoria Săvenia dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, reținând că nu a fost cel care a comis infracțiunea arătată în actul de sesizare, ci o altă persoană. Soluția a fost menținută de către Tribunalul Botoșani, prin decizia penală nr. 320/A/2003, în cadrul dosarului fiind administrată o altă probă cu expertiză tehnică-auto și, respectiv prin decizia penală nr. 773 din 15 octombrie 2003 Curții de APEL SUCEAVA.
Prevederile dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală, au fost interpretate de către Curtea Constituțională în sensul că acestea trebuie extinse cu privire la toate erorile judiciare săvârșite în cursul procedurilor penale. Totuși în speța de față, tribunalul a considerat că numitul nu a fost victima unei erori judiciare, în condițiile în care acesta a fost doar trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 210/P/2001, împotriva reclamantului nefiind luate măsuri prin care să se fi dispus privarea acestuia de libertate sau să i se fi restrâns libertatea în mod nelegal. Simplul fapt al trimiterii în judecată nu poate constitui prin el însuși un pretext în vederea acordării unor daune materiale și morale. Pentru incidența în cauză a prevederilor art. 504 Cod procedură penală, tribunalul ar trebui să constate că trimiterea în judecată a inculpatului s-ar fi făcut dintr-o gravă neglijență ori eroare, în raport cu probele administrate în cursul procedurii penale, ori potrivit documentelor existente la dosarul de urmărire penală, instrumentarea rechizitoriului a avut loc după administrarea unui probatoriu de amploare.
Cu privire la daunele solicitate ca urmare a restrângerii dreptului de a conduce autoturisme, tribunalul a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 din Codul d e Procedură Penală, măsura fiind luată de IPJ B - Serviciul Poliției Rutiere și, prejudiciul astfel cauzat putea fi reparat prin formularea unei acțiuni distincte, în conformitate cu dispozițiile legii contenciosului administrativ. De asemenea, s-a reținut că achitarea contravalorii anvelopelor poate fi solicitată de către reclamant de la organul care a dispus reținerea acestora.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între acțiunea penală exercitată împotriva reclamantului și cheltuirea sumelor de bani cu ocazia internării soției acestuia, respectiv că nu s-a făcut dovada mediatizării excesive a incidentului și a încălcării prezumției de nevinovăție de care se bucura reclamantul de către autoritățile implicate în cercetările penale.
În conformitate cu dispozițiile art. 504 raportat la art. 193 alin. 6 din Codul d e Procedură Penală, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind atragerea răspunderii pârâtului Statul Român, cu privire la cheltuielile judiciare efectuate în cursul procesului penal, reținând că în cuprinsul sumei pot fi incluse onorariile de apărător, onorariile pentru experți precum și suma plătită pentru efectuarea expertizei judiciare de către Laboratorul Interjudețean I de Expertize Criminalistice.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În apelul formulat, reclamantul a susținut că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul d e Procedură Penală, precum și ale art. 48 alin. 3 din Constituție și decizia Curții Constituționale invocate. A susținut că eroarea judiciară trebuie considerată a fi și situația în care a fost luată o măsură împotriva unei persoane în cursul procesului penal urmată de achitarea acelei persoane, indiferent de motivele care au făcut posibilă respectiva eroare. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, reclamantul a susținut că acesta este modic, în cauză fiind dovedite cu înscrisuri și martori daunele solicitate a fi acordate.
Prin apelul formulat, Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat ca nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului penal, susținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 504 din Codul d e Procedură Penală, întrucât reclamantul nu a fost condamnat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni și nici nu s-a luat cu privire la acesta vreo măsură de restrângere sau de privare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată ambele apeluri ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește apelul declarat de către reclamant, cu privire la greșita interpretare a limitelor răspunderii Statului Român în cazul săvârșirii unor erori judiciare, se reține că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu este aplicabil art. 504 din Codul d e procedură penală. În ceea ce-l privește pe reclamant, organele de urmărire penală au dispus efectuarea de cercetări finalizate cu începerea urmării penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, instanțele sesizate dispunând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală, reținându-se că nu reclamantul a comis infracțiunile descrise în actul de sesizare al instanțelor. Față de reclamant nu a fost luată nici o măsură de restrângere sau privare de libertate, ci au fost efectuate doar acte de cercetare și verificare a suspiciunilor existente, referitoare la săvârșirea de infracțiuni. Fără a nega efectul negativ pe care o astfel de situație o poate avea asupra persoanei cercetate, învinuite, instanța apreciază că nu poate fi extinsă noțiunea de eroare judiciară într-un astfel de caz, instrumentarea și cercetarea faptelor de natură penală neputând fi asimilată acestei noțiuni.
ca eroare judiciară a activităților de cercetare și instrumentare a cauzelor penale de către organele abilitate urmate de pronunțarea altor soluții decât condamnarea persoanei supusă acestor cercetări, ar fi de natură a paraliza orice activitate de natură a duce la descoperirea și sancționarea faptelor penale, aflate permanent sub spectrul amenințării cu atragerea răspunderii materiale atât a organelor de urmărire penală, ca instituții, cât și a persoanelor ce exercită efectiv aceste activități, ca persoane fizice, în temeiul dispozițiilor art. 504 și următoarele din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanță, reclamantul a susținut că acestea sunt modice și nu acoperă prejudiciul efectiv suferit de acesta până la pronunțarea hotărârii irevocabile de achitare.
Cu privire la prejudiciul cauzat prin reținerea permisului de conducere și interzicerea dreptului de a conduce autovehicule, prima instanță a arătat în cuprinsul sentinței criticate că reclamantul are la dispoziție o altă cale procedurală pentru a obține repararea acestuia, precum și a prejudiciului cauzat prin nerestituirea cauciucurilor reținute de organele de cercetare penală. Simpla reiterare a cererii de acordare a daunelor solicitate, fără nici o argumentare din care să rezulte aspectele pentru care se impun a fi înlăturate motivele primei instanțe, nu pot fi apreciate ca suficiente pentru schimbarea soluției. Prima instanță a expus în considerentele sentinței argumentele pentru care a apreciat că nu sunt admisibile solicitările reclamantului privind repararea prejudiciului cauzat în acest mod.
De asemenea, în mod corect au fost apreciate ca nefiind justificate pretențiile reclamantului privind acordarea de daune morale, în cauză nefăcându-se dovada unei mediatizări excesive a incidentului cu privire la care s-au efectuat cercetări față de reclamant, respectiv a încălcării prezumției de nevinovăție în ceea ce-l privește pe acesta.
În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța apreciază că în temeiul dispozițiilor art. 193 din Codul d e procedură penală raportat la art. 274 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant în cadrul procedurii judiciare se impun a fi stabilite în sarcina pârâtului. În calitate de "parte căzută în pretenții", pârâtul urmează a suporta contravaloarea onorariilor de avocat și expert, respectiv costul expertizei criminalistice efectuate în cadrul dosarului penal, costuri suportate de către reclamant.
Constatând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și aplicare a dispozițiilor legale incidente, în baza art. 296 Cod procedură civilă raportat la art. 504 din Codul d e procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate ambele apeluri.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul domiciliat în B, Calea Națională nr. 90, - 2, scara C,. 1 județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 1383 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex/14.04.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina
