Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 365

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Ciută Oana

JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel

JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta recurentă Societatea Cooperativă Meșteșugărească B, cu sediul social în mun. B, str. - nr. 9, -. 4, reprezentantă prin președinte, împotriva încheierii din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru pârâta recurentă, președintele asociației, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul pârâtei recurente pune concluzii de admiterea recursului și trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate. În motivarea susținerilor sale, arată că unitatea pe care o reprezintă are interes procesual pentru invocarea excepției, precizând că prin decizia nr. 374/4.05.2005 Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul invocat de. Nu solicită cheltuieli de judecată.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 10/2001, excepție invocată de pârâta Societatea Cooperativă Meșteșugărească

Pentru a se pronunța această soluție, s-a reținut că instanța în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate este datoare să verifice admisibilitatea excepției sub aspectul întrunirii cerințelor prevăzute de art. 29 alin. 1 - 3 din Legea nr. 47/1992, în scopul de a elimina sesizările de prisos către Curtea Constituțională. Așadar, a primă condiție de admisibilitate pe care trebuie să o verifice instanța de judecată pentru a fi în măsură să procedeze la suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale se referă la verificarea relevanței excepției de neconstituționalitate, în sensul că normele legale criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei.

Ori, prin decizia civilă nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 B, pârâta din prezenta cauză a fost obligată să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale în favoarea reclamantei.

Astfel, susținerile pârâtei cu privire la neconstituționalitatea art. 24 din Legea 10/2001 sunt irelevante în prezenta cauză, când deja s-a stabilit irevocabil că pârâta trebuie să emită dispoziție, fiind asimilată cu proprietarul bunului, așa încât, chiar o eventuală admitere a excepției, nu mai este în măsură să schimbe situația acesteia, respectiv obligația de a emite dispoziția cu propuneri de despăgubiri. Ca atare, instanța de judecată a apreciat că pârâta nu mai are un interes procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate a art. 24 din legea 10/2001.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, reiterând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată, susținând că doar Curtea Constituțională este abilitată a se pronunța cu privire la excepția invocată, fiind oportun și relevant a fi soluționată. În calitatea sa de deținător al imobilului în litigiu nu poate fi obligată la oferirea de despăgubiri, întrucât nu este proprietara bunului solicitat a fi restituit, astfel că dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001 se dovedesc a fi neconstituționale.

Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.

Deși pârâta a susținut că este oportun și relevant în stadiul actual al litigiului să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, în mod corect Tribunalul Botoșania respins ca inadmisibilă cererea pârâtei. Susținerile acesteia, privind imposibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională anterior pronunțării deciziei 7814/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi reținute de instanță în condițiile în care dispozițiile legale erau cunoscute de către reprezentanții pârâtei și ar fi putut fi contestate la acel moment. Pârâta este în prezent obligată, în mod irevocabil, la emiterea deciziei prin care să propună reclamantei despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, astfel că sesizarea Curții Constituționale în momentul actual nu mai este de natură a duce la pronunțarea unei alte soluții de către Tribunalul Botoșani, chiar în măsura în care textul contestat ar fi declarat neconstituțional. Obligația pârâtei de a emite decizia este deja cuprinsă în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, admiterea excepției de neconstituționalitate neputând avea drept efect desființarea retroactivă a acesteia. Câtă vreme soluția Curții Constituționale nu poate avea nici o influență asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către Tribunalul Botoșani, în mod corect a reținut această instanță că nu este dată condiția prevăzută de dispoziția art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, astfel cum a fost modificată, privind legătura de cauzalitate ce trebuie să existe între dispoziția contestată din punctul de vedere al constituționalității și soluția ce urmează a fi pronunțată.

Constatând că prima instanță a respins în mod corect ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind în mod corect că nu este dată condiția de relevanță a excepției invocate în raport de obligația stabilită în sarcina pârâtei prin decizia civilă nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și art. 29 din Legea 47/1992, urmează a fi respins prezentul recurs ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Societatea Cooperativă Meșteșugărească B, cu sediul social în mun. B, str. - nr. 9, -. 4, reprezentantă prin președinte, împotriva încheierii din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Nr.ex.2./14.12.2009

Președinte:Ciută Oana
Judecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Suceava