Obligație de a face. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 360
ȘEDINȚA PUBLICĂ de la 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și, domiciliați în municipiul B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 128, pronunțată de Tribunalul Botoșani, la data de 22 iunie 2009, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanții recurenți și, lipsă fiind pârâtul intimat Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată la dosar că au fost depuse relațiile solicitate de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară
Întrebați fiind, reclamanții recurenți arată că semnătura de pe cererea de solicitare informații depusă în copie la dosarul cauzei de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B nu le aparține. Totodată, precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamanții recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând totodată că au formulat în termen legal plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de intabulare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 04.07.2008, reclamanții și au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat pârâtul să le intabuleze dreptul de proprietate comună și în devălmășie pentru suprafața de 2.790,22. situată în-
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 2970,22. teren dobândit în baza mai multor acte de proprietate și au solicitat intabularea acestor suprafețe de teren într-un singur trup comun conform documentației cadastrale efectuate de către expert, deoarece din încheierea numărul 7735 din 18.0.2008, rezultă că cererea lor a fost admisă doar în parte.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1075 Cod civil.
Legal citat, pârâtul Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Bat rimis reprezentant în instanță și a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale sale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1566 din 16.03.2009, Judecătoria Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B, a admis excepția inadmisibilității cererii și, în consecință a respins cererea având ca obiect obligația de "a face" formulată de reclamanții și în contradictoriu cu Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că obiectul cererii cu care a fost investită este obligația de a face întemeiată pe art. 1075 Cod civil, constând în obligarea Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B la intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2970,22.p teren situat în-, A reținut prima instanță că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B nu are calitate procesuală pasivă doar în plângerile formulate în temeiul Legii nr. 7/1996, ori prezenta cerere este întemeiată pe dreptul comun și Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicate de pârât și a reținut ca fiind dată excepția inadmisibilității acțiunii.
Referitor la această excepție, prima instanță a reținut că Legea nr. 7/1996 cuprinde reglementări privitoare la înscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară, iar reclamanții nu pot invoca aplicarea dispozițiilor 1075 din Codul civil pentru intabularea drepturilor de proprietate dobândite.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în considerente că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1075 Cod civil, cu toate că a respins acțiunea pe excepția de inadmisibilitate, din cuprinsul motivării rezultând că s-a pronunțat pe fondul cererii. Au mai arătat că cererea de intabulare, comparată cu încheierile date de către intimată și cu dovezile depuse la dosar, sunt total contradictorii cu motivarea instanței de fond, motiv pentru care este greșită reținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 128 din 22 iunie 2009, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că în dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții și-au argumentat în principal nemulțumirea legată de faptul că cererea lor de obligare a Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B la intabularea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2.790,20. într-un singur trup, a fost respinsă de către instanța de fond, ca inadmisibilă, când, de fapt, a reținut că cererea pe calea Legii nr. 7/1996 poate fi soluționată favorabil, ceea ce echivalează cu o soluționare în fond a cererii.
Instanța de fond a reținut, în mod corect că, dată fiind hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B nu are calitatea procesuală pasivă în plângerile formulate împotriva încheierilor de carte funciară, dar la insistența reclamanților de a se judeca în contradictoriu cu Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B pentru intabularea dreptului de proprietate a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, în raport și de temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile art. 1075 Cod civil, pe care reclamanții și-au întemeiat cererea. Ca atare, în raport de cadrul procesual stabilit de părți, respectiv obligație de a face pe drept comun și în contradictoriu cu Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B, în mod corect a constatat prima instanță că cererea este inadmisibilă, întrucât calea de atac împotriva încheierii de carte funciară este plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 50 aliniat 2 din Legea nr. 7/1996 și nu procedura de drept comun, încât nu se poate obține intabularea dreptului de proprietate altfel, decât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, pe care reclamanții au încercat să le înlăture.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au susținut că în mod greșit instanțele de fond au soluționat cauza considerând că este vorba despre o acțiune având ca obiect o obligație de a face prin care au solicitat obligarea Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B să dispună intabularea suprafeței totale de 2970,22 mp teren situat în- De fapt, reclamanții au înțeles să formuleze o plângere împotriva încheierii nr. 97 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară B, prin care a fost respinsă cererea de intabulare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 165,22 mp. Despre existența acestei încheieri reclamanții au aflat în jurul datei de 15.06.2008, când le-a fost comunicată de către inginer, ambele instanțe pronunțându-se în mod greșit, ca urmare a unei greșite interpretări a obiectului prezentei acțiuni.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.
Deși prin cererea de recurs reclamanții au susținut că obiectul prezentului litigiu îl constituie plângerea pe care au înțeles să o formuleze împotriva încheierii nr. 97 din 25 ianuarie 2008 Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară B, prin care a fost respinsă cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului - parcelă de teren cu construcții având număr cadastral provizoriu nr. 6777, instanța constată că aceștia și-au precizat în mod expres obiectul acțiunii.
La termenul de judecată din 3 februarie 2009 (fila 76 dosar Judecătoria Botoșani ), reclamanții prin apărătorul angajat au precizat în mod expres că au formulat acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 1075 Cod civil, având drept obiect o obligație de a face, nefiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, în raport de care a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Aceste susțineri au fost reiterate prin cererea de apel (recurs), ce a fost soluționată de către Tribunalul Botoșani, reclamanții insistând că au formulat acțiune având ca obiect obligație de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1075 din Codul civil.
Cum, în conformitate cu dispozițiile art. 316 rap. la art. 294 alin 1 din Codul d e procedură civilă, reclamanții nu pot să modifice obiectul acțiunii astfel cum a fost acesta în mod repetat precizat în fața instanțelor de fond, instanța constată că ambele instanțe s-au pronunțat asupra acțiunii formulate de reclamanți în raport de solicitarea expresă a acestora privind obiectul și temeiul juridic al acesteia.
Trebuie observat că acțiunea a fost formulată de către reclamanți la data de 4.07.2008, după data la care au invocat că li s-ar fi comunicat de către ing. încheierea nr. 97/25 ianuarie 2008 prin care li s-a respins solicitarea adresată Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară B, privind intabularea dreptului de proprietate pentru suprafața de 165,22 mp, astfel că aveau posibilitatea la momentul respectiv să conteste în conformitate cu dispozițiile Legii 7/1996 această încheiere.
Constatând că instanța de apel a soluționat în mod corect solicitările reclamanților apelanți în raport de acțiunea formulată de aceștia, astfel cum a fost precizată în mod expres, în baza art. 312 rap la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul reclamanților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, domiciliați în municipiul B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 128, pronunțată de Tribunalul Botoșani, la data de 22 iunie 2009, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Nr.ex.2/14.12.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina