Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 369/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 369R
Ședința publică de la 1 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 310A/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații - reclamanți și, reprezentați de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/27.08.2009, lipsind recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, se arată că intimații - reclamanți au fost citați cu copia motivelor de recurs, iar la data de 25.09.2009, data poștei au depus întâmpinare în două exemplare, care nu a fost comunicată.
Curtea, constatând că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimaților - reclamanți solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 310A/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, precum și a sentinței civile nr. 6739/23.09.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5
Continuând arată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, prin care este criticată hotărârea instanței de apel cu privire la respingerea excepției calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este fondat și apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale în materia despăgubirilor pentru îmbunătățirile efectuate la imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
Totodată, susține că prin motivele de recurs nu se face trimitere la modificările aduse art.48 alin.2 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că va depune chitanța reprezentând onorariul de avocat.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 6739/23.09.2008, pronunțată în dosarul nr- de către Judecătoria Sectorului 5 B, s-a respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR; a fost obligat pârâtul să le plătească reclamanților suma de 113.775 lei reprezentând despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință situat în B,-, sector 4; s-a luat act că reclamanta renunță la judecarea cererii având ca obiect instituirea unui drept de retenție asupra imobilului; s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect instituirea unui drept de retenție asupra imobilului formulată de reclamantul; a fost obligat pârâtul să le plătească reclamanților suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în baza Legii nr. 112/1995, între Municipiul B, prin SC, în calitate de vânzător, pe de o parte și reclamanta și soțul său în prezent decedat, în calitate de cumpărători pe de altă parte s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 638/16.10.1996 având ca obiect imobilul situat în B,-, parter, sector 4.
Prin sentința civilă nr. 3799/09.07.2004 a Judecătoriei Sectorului 4 B, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, cei doi soți fiind obligați să lase numiților și în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul anterior menționat.
În considerentele hotărârii s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Analizând cu precădere, in conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1. excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, instanța a reținut că potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinație de locuință, prin îmbunătățirile necesare și utile; în ipoteza de față, în care imobilul restituit a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare. Conform art. 48.3 din nr.HG 250/2007 opțiunea între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire. În speță, s-a constatat că reclamanții și-au exercitat dreptul de opțiune la momentul formulării cererii introductive de instanță, înțelegând să se judece cu Statul Român prin MEF, motiv pentru care excepția analizată a fost apreciată ca nefondată, fiind respinsă ca atare.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că soții au adus o serie de îmbunătățiri imobilului situat în B,-, parter, sector 4.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, toate lucrările de construcții-montaj efectuate în imobilul anterior menționat au fost strict necesare și utile pentru ca spațiul locativ lăsat de proprietar în anul 1970 în stare de ruină la data plecării din țară să poată fi locuit; valoarea acestor lucrări se ridică la 113.775 lei.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, formulat de reclamantul, prima instanță a subliniat faptul că pentru a fi aplicabil dreptul de retenție se cere ca bunul referitor la care se invocă să fie proprietatea celui ce este debitorul deținătorului; în speță, se constată că proprietarii imobilul cu privire la care se invocă dreptul de retenție sunt și și nu Statul Român.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În susținerea acestuia, apelantul pârât a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru a se stabilit cu exactitate debitorul obligației din speță, trebuind a se face distincție între îmbunătățirile realizate de reclamanți înainte și respectiv după data când au devenit proprietari ai bunului.
A mai pretins apelantul că nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1428.civil deposedarea chiriașilor de imobil în urma revendicării întrunind condițiile unei tulburări prin fapta unui terț.
A mai invocat prevederile art. 1444.civil, calitatea de deținător a imobilului având-o PRIMĂRIA MUNICPIULUI B, căreia îi revine obligația de desdăunare a fostului proprietar, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, ce reglementează o formă de răspundere diferită de aceea din art. 50.
A invocat aspecte de practică judiciară.
O a doua critică adusă sentinței a vizat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, susținând că în speță, se impune a face aplicarea art. 1337.civil, PRIMĂRIA MUNICPIULUI B având calitate atât de locator cât și de parte în contractul de vânzare-cumpărare, statul nefiind în culpă procesuală.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite cerințele art. 48 alin. 3 din legea nr. 10/2001, precum și note scrise referitor la poziția reprezentantului apelantului față de notificările Legii nr. 10/2001 pe aspectul judecat în cauză.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 310 din 9.03.2009, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut prin decizie că instanța de fond a considerat în mod corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată prin Legea nr. 247/2005, susținerile apelantului referitoare la o eventuală defalcare a îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu, în funcție de perioada când au fost realizate și aplicabilitatea art. 1444.Civil fiind nefondate.
În speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale în materia despăgubirilor pentru îmbunătățirile efectuate la imobile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
Cum prin sentința civilă nr. 3799/2004 definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, devin incidente dispozițiile art. 48 alin. 3 din legea nr. 10/2001 republicată, în raport de care, după cum corect a reținut și prima instanță, creditorul obligației (chiriașul) are drept de opțiune între cele două categorii de debitori prevăzute de textul de lege.
În speță, Tribunalul a considerat că nu se poate reține existența situației reglementate de pct. 48.3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru a se vorbi de obligația de despăgubire a unității deținătoare.
De asemenea, a fost considerată nefondată și critica referitoare la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, această obligație revenind apelantului pârât în temeiul art. 274.pr.civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului B, criticând-o ca fiind nelegală, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
1. O primă critică a hotărârii instanței de apel a vizat dispoziția de respingere ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul a susținut astfel că în mod greșit, instanța a reținut calitatea procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără a arăta în considerentele de fapt și de drept motivele acestei soluții.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț, or, este de principiu că o cerere prin care se solicită anularea unui act să fie introdusă în contradictoriu cu emitentul actului, respectiv Primăria Municipiului B și nu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În situația evingerii cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 638/16.10.1996, în conformitate cu dispozițiile art. 1337, trebuia să fie instituită obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului
Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
Recurentul a solicitat ca în baza acestui motiv de recurs să se dispună modificarea deciziei civile, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerii acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. În al doilea rând, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel a menținut dispozițiile instanței de fond privind obligarea la plata sporului de valoare pentru următoarele considerente:
Nu poate fi antrenată răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa cestei instituții.
Prevederile art. 48 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 instituie reguli speciale în materia garanției pentru evicțiune, prevăzându-se că în cazul în care imobilul ce se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile revine statului sau unității deținătoare.
Or, în acest caz, unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului B este obligată să plătească îmbunătățirile aduse imobilului întrucât ea a fost parte la încheierea contractului de închiriere, și nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care este un terț în acest raport juridic.
Din acest punct de vedere, forma de răspundere instituită de art. 48 din lege rămâne o răspundere contractuală și se deosebește de forma specială de răspundere extra-contractuală stabilită de art. 50 din același act normativ. Dacă s-ar fi dorit ca suma reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor să fie suportată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, atunci legiuitorul ar fi prevăzut acest lucru în același text de lege și nu într-unul diferit.
Mai mult, este firesc ca în speță, contravaloarea îmbunătățirilor să fie plătită de către unitatea vânzătoare și nu de către un terț care nu are nici o legătură cu părțile raportului juridic dedus judecății.
În acest sens, recurentul a invocat ca practică sentința civilă nr. 13476/19.09.2006, pronunțată de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr-.
Prin urmare, numai Primăria Municipiului B, în calitate de vânzător, adică unitate deținătoare, poate fi obligată să restituie contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile, astfel cum este prevăzut în art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001: "Dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare".
Astfel, recurentul consideră că Primăria Municipiului B prin mandatara acesteia, SA. are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții.
De asemenea, se solicită să fie avute în vedere și dispozițiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
"Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași"
Dat fiind că îmbunătățirile profită actualilor proprietari ai imobilului, trebuiau să fie suportate de aceștia, conform prevederilor legale, Legea 10/2001.
3. În al treilea rând, în ceea ce privește obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, recurentul consideră că este necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337.civ. privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, având în vedere că Primăria Municipiului Baî ncheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanții, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a dat dovadă de rea credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Neexistând culpa procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod proc.civ. și neexistând temei legal, este neîntemeiată obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații și au formulat întâmpinare în cauză, susținând caracterul nefondat al recursului, potrivit motivării cuprinse în decizie, bazată pe dispozițiile art. 48 alin.2 și 3 din Legea nr. 10/2001 și, respectiv, pe dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul nefondat, în cauză instanțele de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor pe temeiul cărora a fost admisă cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului recurent.
Astfel cum în mod corect s-a reținut prin decizie, dispozițiile legale aplicabile sunt cele cuprinse în art. 48, alin.3 - 5 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată, 4.03.2008, în următoarea redactare:
(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.
(4) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe bază de expertiză.
(5) Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași.
Sentința civilă nr. 3799/9.07.2004 a Judecătoriei Sectorului 4 B, în baza căreia s-au născut raporturile juridice obligaționale deduse judecății, a constatat, pe de o parte, că imobilul situat în-, parter, sector 4 trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, aspect preluat din conținutul sentinței civile nr. 1018/8.06.1999 a Tribunalului București Secția a IV-a, prin care fusese admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Consiliului - al Municipiului B, iar pe de altă parte, nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 638/16.10.1996, încheiat între Primăria Municipiului B, prin SA, în calitate de vânzător și intimații reclamanți din prezenta cauză, în calitate de cumpărători.
În raport de această sentință, recurentul nu poate fi considerat terț, astfel cum a susținut prin motivele de recurs, întrucât a fost parte în procesul astfel soluționat și, mai mult, a căzut în pretenții, în cererea de chemare în garanție formulată de pârâții și având ca obiect plata prețului actualizat, plătit de aceștia pentru cumpărarea imobilului.
S-a stabilit astfel, cu autoritate de lucru judecat, pe baza dispozițiilor art. 51 alin.3 din lege, în forma în vigoare la data pronunțării acelei sentințe, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, în cererea privitoare la plata prețului actualizat al imobilului, ceeace, contrar susținerilor recurentei, atrage în plan juridic, incidența în cauză nu a dispozițiilor de drept comun, art. 1337 și următoarele Cod civil, ci a celor din legea specială, ce se aplică cu prioritate. Or, dispozițiile speciale ce reglementează obligațiile de plată născute în legătură cu sporul de valoare adus imobilului sunt cele anterior citate, cuprinse în art. 48 din Legea nr. 10/2001.
În ce privește cel de al doilea motiv de recurs, distinct de cele anterior reținute, având în vedere invocarea de către recurent a dispozițiilor cuprinse în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea reține că potrivit HG nr. 498/2003, de aprobare a acestora, s-a prevăzut,49.3. Dacă imobilul respectiv a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire către chiriaș revine statului sau unității deținătoare. Opțiunea între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire. Dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare.".
Aceste dispoziții nu au fost modificate după modificarea acestei Hotărâri prin HG nr. 1385/2004.
Ca atare, este îndreptățită susținerea intimaților reclamanți, argumentată pe temeiul actului normativ citat, în sensul că opțiuneaîntre cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire, recurentul neputând invoca în favoarea sa vreo dispoziție contrară acestei interpretări.
Condiția la care face referire prin motivele de recurs, ca pentru situația în care,îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare.", necesita din partea recurentului o dovadă a îndeplinirii ei, dovadă care în cauză nu s-a făcut.
În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă care leagă obligația de plată a unor sume de bani, cu acest titlu, de modul în care partea astfel obligată este căzută în pretenții, respectiv este obligată în raportul juridic procesual, susținerile recurentului nu sunt de natură să conducă la exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme ideea de culpă procesuală nu poate fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a argumentat anterior, temeiul răspunderii nu a fost cel din art. 1337 cod civil ci s-a regăsit în conținutul legii speciale, lege care nu derogă, sub aspectul obligațiilor de plată a cheltuielilor de judecată de la dispozițiile procesual civile.
Pe baza aceluiași temei juridic, Curtea va dispune obligarea recurentului la 1.100 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reclamanți, corespunzător prezentei faze de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 310A/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1100 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
.red.
2 ex./19.10.2009
Jud Apel Secția a III-a Civilă
,
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana
