Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 37
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul domiciliat în Dr. Tr. S, str. -, nr. 44, - 10,.2,. 3,. 10 și de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP M cu sediul în Dr. Tr. S, nr. 1 împotriva sentinței civile nr. 460 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant asistat de avocat lipsind apelantul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelurilor de față.
Apărătorul apelantului reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că suma cerută de reclamant cu titlu de daune materiale nu este dovedită, probele administrate demonstrând că acesta ar fi avut posibilitatea ocupării unui loc de muncă în străinătate.
Cu privire la daunele morale apreciază că la stabilirea cuantumului acestora, instanța de fond a făcut o greșită apreciere a criteriilor generale ce trebuie avute în vedere în astfel de situații, criterii pe baza cărora se putea acoperi în mod just prejudiciul moral suferit de reclamant.
De asemenea învederează că presiunile de ordin psihic asupra reclamantului nu au încetat nici în prezent, pe numele său fiind emis un titlu executoriu pentru recuperarea de către stat a cheltuielilor judiciare avansate cu ocazia judecării cauzei.
În raport de cele arătate, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și obligarea pârâtului Stratul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor morale și materiale în cuantumul precizat în acțiune, fără cheltuieli de judecată.
Față de apelul formulat de pârât, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la daunele materiale solicitate, apreciază că probele administrate nu sunt suficiente.
Cu privire la daunele morale, apreciază că raportat la perioada la care reclamantul a fost arestat, cuantumul acestora a fost corect stabilit de instanța de fond.
În raport de cele învederate solicită respingerea apelului declarat de reclamant.
Pune concluzii de respingere a apelului declarat de pârât.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr.4174 din 5.02.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei de 25.000 lei reprezentând daune materiale și sumei de 400.000lei, reprezentând daune morale.
In motivarea cererii reclamantul susținut că la data de 18.02.2004 a fost arestat de către Judecătoria Tr. S, fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. a, Cod penal, fiind pus în libertate la 23.02.2004, iar la data de 26.02.2004 a fost din nou arestat, punerea sa în libertate fiind dispusă la 1.01.2004.
A învederat că Judecătoria Tr. Sas chimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.208, 209 alin.1, lit. a, Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.20 raportat la art.208,209 lit. a,i, Cod penal și a dispus achitarea sa pentru această infracțiune, în acest sens fiind sentința penală nr. 188/20.01.2005, dată în dosar 2367/2004, sentință ce a rămas definitivă.
A susținut că în toată această perioadă i-a fost refuzată eliberarea unui nou pașaport pe motiv că este urmărit penal, faptă ce încalcă prevederile art.23 alin.11 și 25 din Constituția României, pe toată perioada arestării suportând daune materiale și morale atât el cât și membrii familiei sale.
A depus la dosar adresa nr.15867/9.08.2005 emisă de SPCEEP M, cerere adresată aceluiași serviciu, adeverință emisă de Penitenciarul d Maximă Siguranță Tr. S, înscrisuri medicale, extrase din cotidiene locale și centrale, decizia penală 1034/1.11.2006, 188/20.01.2005.
Pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că măsura arestării preventive a fost întemeiată, dată fiind încadrarea juridică a faptei pentru care a fost reținut reclamantul, pentru a se a asigura buna desfășurare a procesului penal,ori pentru se împiedica sustragerea acestuia de la urmărire sau de la judecată se impunea arestarea sa, existând și indicii temeinice din care reieșea presupunerea că persoana față de care se efectua urmărirea penală, a săvârșit fapta.
A mai susținut că reclamantul a fost dispensarizat neuropshiatric încă din copilărie și ca atare, afirmațiile acestuia referitoare la alterarea stării de sănătate nu au legătură cu derularea procesului penal, ele existând încă dinainte de nașterea acestui proces.
In subsidiar, pârâtul a solicitat ca pretențiile reclamantului să fie revizuite, suma solicitată fiind exagerată, cuantumul acesteia trebuind să fie apreciat după criterii obiective.
Prin încheierea din 7.03.2007, secția comercială și de contencios administrativ a transpus cauza secției civile.
In cauză a fost atașat dosarul penal 2367/19.02.20054 al Judecătoriei Tr.
Prin sentința civilă nr.460 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată d reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100.000 lei RON, cu titlul de daune morale.
S-a respins petitul de acțiune, privitor la plata de daune materiale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea din 18.02.2004 Judecătoria Tr. Saa dmis propunerea de arestare preventivă a reclamantului, în calitate de învinuit, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tr. S și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 3 zile, concret de la data de 18.02.2004 ora 14.35 la 21.02.2004 ora 14,35.
Ulterior arestării învinuitului, la aceeași dată a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sesizată instanța, fără a exista din partea organului de urmărire penală propunere de arestare a inculpatului.
Deși nu fusese luată de către instanță măsura de arestare preventivă a inculpatului, la data de 19.02.2004 a fost menținută arestarea acestuia de către judecătorie, iar la data de 20.02.2007 aceeași instanță a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de reclamant.
La data de 26.02.2004 Judecătoria Tr. S, la solicitarea Parchetului, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, arestare ce a dăinuit până la data de 1.03.2004 când Tribunalul Mehedinția casat această încheiere, dispunând punerea inculpatului în libertate, reținându-se că înscrisurile extrajudiciare prezentate de Parchet drept temei al unei arestări în baza art. 160 lit. a Cod pr. penală, nu pot reprezenta o probă.
S-a constatat că, deși mandatul de arestare preventivă a inculpatului a fost emis la data de 26.02.2004, a fost pus în executare abia la data de 27.02.2004, aceasta deoarece, din conținutul încheierii din 26.02.2004 ce se coroborează cu biletul de externare aflat la fila 8 dosar și depoziția martorei, aflat în sala de ședință la acel termen când s-a solicitat arestarea sa, inculpatului i s-a făcut rău, fiind necesară internarea sa de urgență.
Prin sentința penala nr.188/20.01.2005 pronunțată de Judecătoria Tr. S, sentință definitivă, a fost schimbată încadrarea juridică din art.208-209 lit. a, i Cod penal cu care fusese sesizată instanța, în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.208-209 lit. a, i Cod penal și fost achitat inculpatul pentru această infracțiune, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod pr. penală.
Față de cele reținute, fapt ce reiese inclusiv din considerentele deciziilor, respectiv decizia nr.146/R/23.02.2004 și nr.186/R/1.03.2004 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, decizii prin care reclamantul a fost pus în libertate, arestarea acestuia în ambele perioade fiind nelegală, lipsirea acestuia de libertate, ca drept fundamental reglementat atât de Constituție, cât și de Convențiile internaționale ratificate de țara noastră, îl îndrituiește pe acesta la repararea prejudiciului suferit, reparare ce este reglementată în dreptul intern de art.5041Cod pr. penală.
S-a apreciat că privarea de libertate a reclamantului este nelegală atât prin prisma încălcării de către autorități a dreptului substanțial și procedural în materie, dar și prin aceea că în condițiile în care reclamantul era suferind de o boală psihică, față de acesta nu au fost analizate eventualele măsuri mai puțin severe, pentru a proteja, astfel cum s-a susținut cu ocazia arestării sale,interesul public ce ar fi impus detenția.
Însăși, în jurisprudența sa, reiterează că unul din elementele necesare "legalității" detenției în sensul art.5 este lipsa arbitrarului, mai întâi de toate fiind necesar a se stabili că privarea de libertate a interesatului este indispensabilă pe baza circumstanțelor (cauza Filip contra României, cauza Litwwa contra Coloniei).
La cuantificarea prejudiciului moral, instanța a avut în vedere pe de o parte, faptul că, compensația trebuie acordată atât pentru trecut, dar și pentru viitor, apreciindu-se că suma de 100.000. lei este proporțională cu gravitatea vătămării și durata menținerii consecințelor acesteia, independent de persoana reclamantului, aceasta deoarece în fața legii și autorităților publice, cetățenii sunt egali, fără privilegii și fără discriminări (art. 16 alin 1 din Constituție).
In ceea ce privește plata de către pârât a sumei de 25.000 lei cu titlul de daune materiale, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței acestui prejudiciu.
Susținerea reclamantului, cum că în situația în care nu ar fi fost arestat ar fi avut posibilitatea încheierii unui contract de muncă în Italia în funcția de bodyguard nu poate fi primită, în condițiile în care acesta este pensionat pe caz de boală încă din anul 1984, diagnosticul fiind acela de "comițialitate cu tulburări pshice", din punct de vedere fizic acesta fiind inapt pentru a desfășura o astfel de profesie ce implică abilități fizice și pshice deosebite.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamantul și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond atât în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii privind acordarea daunelor morale, cât și în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii privind daunele materiale.
Referitor la daunele morale, a susținut că atunci când a stabilit cuantumul acestora instanța a făcut o greșită apreciere a criteriilor ce trebuie avute în vedere în astfel de situații, criterii pe baza cărora se putea acoperi în mod just prejudiciul moral suferit de reclamant.
A susținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând daune morale, instanța trebuia să țină seama de consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de reclamant, de importanța valorilor morale lezate de intensitatea cu care au fost lezate aceste valori și de consecințele vătămării.
Că, în speță, din probele administrate, rezultă faptul că la data arestării reclamantul avea o stare de sănătate precară, suferind de comițialitate cu tulburări psihice, afecțiune care în urma luării măsurii arestării preventive s-a accentuat, supunându-l pe reclamant la suferințe fizice sporite.
A susținut de asemenea, că prejudiciul suferit de reclamant s-a manifestat și în plan social, în urma arestării fiindu-i afectate în mod iremediabil onoarea și demnitatea, cazul fiind intens mediatizat pe posturile de televiziune și în ziare.
A precizat că presiunile de ordin psihic nu au încetat nici în prezent, pe numele său fiind emis titlul executoriu pentru recuperarea de către stat a cheltuielilor judiciare avansate cu ocazia judecării cauzei.
A mai susținut că în mod greșit s-a reținut că apărătorul reclamantului a lăsat la aprecierea instanței cuantumul daunelor morale cuvenite acestuia, cu ocazia judecării cauzei solicitându-se admiterea în totalitate a acțiunii formulate.
Referitor la daunele materiale a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că suma solicitată nu a fost dovedită, deoarece cu probele administrate a demonstrat că acesta ar fi avut posibilitatea ocupării unui loc de muncă în străinătate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, a susținut că sentința instanței de fond este neîntemeiată în ceea ce privește acordarea daunelor morale, întrucât au existat indicii temeinice din care rezultă că reclamantul a săvârșit fapta impunându-se măsura arestării preventive.
A mai susținut că în situația în care se apreciază că reclamantul este îndreptățit la acordarea de daune morale, cuantumul acestora trebuie stabilit pe baza unor criterii obiective, și nu în mod arbitrar.
A arătat că în raport de durata arestării preventive a reclamantului și față de faptul că la data arestării acesta era fără ocupație, fiind pensionat pe caz de boală, cuantumul daunelor morale de 100.000 lei RON stabilit de instanța de fond, este exagerat de mare.
A menționat că sentința criticată este singulară față de practica judiciară în materie, cu referire la practica CEDO, respectiv Hotărârea din 2 iunie 2003, în cauza Pantea împotriva României.
A arătat că intimatul reclamant nu a dovedit cu probe directe prejudiciul suferit fie moral, fie material, ci doar prin simple aprecieri ale martorilor.
Recurentul a învederat faptul că sănătatea intimatului reclamant era alterată cu mult timp înainte de momentul arestării preventive, aceasta nefiind consecința traumelor suferite în urma arestării.
În același timp a precizat că intimatul reclamant nu putea beneficia de un regim preferențial rezultat din starea sa de sănătate, față de regimul aplicabil tuturor celor care au săvârșit același gen de infracțiuni.
Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat măsuri speciale (medicamente, tratamente medicale ) pe baza documentelor ce ar fi atestat starea sa precară de sănătate.
Pârâtul a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat, apărările invocate constând în reiterarea susținerilor din motivele de apel ale pârâtului.
În ședința publică din 24 ianuarie 2008, reclamantul a depus prin apărătorul ales, o scrisoare medicală din 19 noiembrie 2007 eliberată de Spitalul Clinic de Urgență Militar Central " Dr. "
Apelul declarat de pârât este fondat.
Apelul declarat de reclamant este nefondat.
Temeiul legal al acțiunii promovată de reclamantul îl constituie art.504 alin. 2 și următoarele Cod pr. penală, așa cum menționează expres reclamantul prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 5 februarie 2007.
Potrivit art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, are dreptul la recuperarea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Din interpretarea dispozițiilor legale citate, rezultă că are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, nu numai persoana care a fost condamnată definitiv, așa cum prevede art.504 alin.1 Cod pr. penală, dar și persoana care a fost supusă pe nedrept unor măsuri privative de libertate, așa cum ar fi reținerea și arestarea preventivă.
În speță, este cert demonstrat că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 18.02.2004 - 23.02.2004 și respectiv 26.02.2004 - 01.03.2004, fiind pusă în mișcare acțiunea penală și sesizată instanța de judecată, pentru săvârșirea de către învinuit a infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1, lit. a, i Cod penal.
Prin sentința penală nr. 188/20 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S, rămasă definitivă prin decizia penală nr.287/A din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți și irevocabilă prin decizia penală nr.1034 din 01 noiembrie 2006 Curții de APEL CRAIOVA, a fost schimbată încadrarea juridică din art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 - 209 lit. a, i Cod penal și a fost achitat inculpatul pentru această infracțiune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Existența hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a dispus achitarea reclamantului, demonstrează că arestarea acestuia în ambele perioade a fost nelegală, iar lipsirea de libertate s-a făcut în mod abuziv.
În atare situație, prevederile art. 504 Cod pr. penală își găsesc pe deplin aplicabilitatea, reclamantul fiind îndreptățit la repararea prejudiciului moral suferit, ca urmare a arestării pe nedrept, cât și pentru lipsirea de libertate pe o perioadă de 9 zile cât a operat această arestare.
Prin urmare, susținerea formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, în sensul că arestarea preventivă s-a făcut în mod legal, nu este întemeiată.
Sunt întemeiate criticile pârâtului care vizează întinderea despăgubirilor morale acordate reclamantului de instanța de fond, fiind de necontestat că suma de 100.000 lei RON este foarte mare, față de perioada pentru care s-a dispus arestarea preventivă, raportat și la practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu toate acestea, criteriul ce vizează durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportată de reclamant, nu trebuie absolutizat.
Chiar dacă este unul din criteriile importante prevăzute expres de art. 505 Cod pr. penală, acesta trebuie coroborat cu toate celelalte criterii ce derivă din lege, ținându-se seama în același timp de particularitățile fiecărui caz în parte.
Astfel, este unanim recunoscut de practica și jurisprudența în materie, că orice arestare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral și social, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, însă fiecare caz prezintă particularități specifice care trebuie analizate cu maximă diligență de instanța de judecată în cadrul operațiunii de estimare a despăgubirilor morale acordate.
În speță, numărul de zile pentru care reclamantul a fost arestat preventiv este relativ mic, în comparație cu alte situații întâlnite în practică, însă situația reclamantului prezintă particularități specifice, iar instanța trebuie să le aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Prin urmare, chiar dacă suma inițial acordată de instanța de fond este foarte mare și deci se impune o diminuare a acesteia, Curtea trebuie să țină seama de perioada cât reclamantul a fost lipsit de libertate, dar în același timp să aibă în vedere că prin măsura dispusă în mod abuziv starea de sănătate a reclamantului s-a agravat considerabil, fiindu-i chiar pusă viața în pericol.
Actele medicale depuse la dosarul cauzei, coroborate cu depozițiile martorilor și, demonstrează că reclamantul a suferit de boală psihică ( comițialitate cu crize GM și tulburări psihice ), boală pentru care acesta a fost pensionat la data de 29.09.1984 și că această boală a recidivat cu ocazia intervenirii arestării preventive, reclamantul încercând să se sinucidă ca urmare a administrării de fenobarbital într-o cantitate foarte mare.
Pe fondul labilității psihice reclamantul a reacționat violent, fiindu-i pusă în pericol viața, aspect care nu poate fi ignorat de C în operațiunea de estimare a daunelor morale.
În același timp Curtea trebuie să țină seama și de celelalte criterii obiective ce derivă din dispozițiile art. 505 Cod pr. penală și de faptul că dreptul ce i-a fost încălcat reclamantului este unul din principalele drepturi subiective nepatrimoniale garantate atât de art. 23 din Constituția României, dar și de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că suma de 50.000 lei RON reprezintă o reparație echitabilă care este în măsură să compenseze prejudiciul cauzat reclamantului, ca urmare a arestării abuzive dispusă împotriva sa.
Soluția primei instanțe va fi modificată numai din aceste punct de vedere, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor urmând a fi obligat la 50.000 lei RON cu titlul de daune morale către reclamant.
Având în vedere raționamentul juridic expus mai sus, urmează a se constata că susținerea apelantului reclamant în sensul că trebuia acordată întreaga sumă solicitată prin acțiune cu titlul de daune morale, este neîntemeiată.
Analizând solicitarea reclamantului prin prisma criteriilor la care s-a făcut referire, se constată că suma de 400.000 lei RON menționată în acțiunea introductivă constituie o sumă exagerată, care dacă ar fi acordată de instanță în mod indubitabil ar constitui o îmbogățire fără just temei a reclamantului.
Susținerea reclamantului, în sensul că presiunile psihice continuă și în prezent ca urmare a emiterii titlului executoriu pentru recuperarea de către Stat a cheltuielilor judiciare este fără relevanță juridică, întrucât aceasta vizează perioada ulterioară arestării preventive și nu poate forma obiect de analiză a daunelor morale solicitate strict pentru perioada arestării abuzive și a lipsirii de libertate în mod ilegal.
Este irelevantă din punct de vedere juridic și critica referitoare la faptul că în practicaua sentinței s-a consemnat că apărătorul reclamantului a lăsat la aprecierea instanței cuantumul daunelor morale, deoarece Tribunalul Mehedinția efectuat operațiunea de estimare a daunelor morale în raport de criteriile obiective ce rezultă din prevederile art. 504 și 505 Cod pr. penală, fără nici un fel de trimitere la precizările făcute cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei.
Cât privește capătul de acțiune ce vizează obligarea Statului Român la plata sumei de 25.000 lei RON reprezentând daune materiale cuvenite reclamantului, se constată că instanța de fond a dat o rezolvare legală a acestuia, criticile apelantului reclamant din acest punct de vedere fiind neîntemeiate.
Așa cum a reținut și Tribunalul Mehedinți, daunele materiale solicitate de reclamant nu au fost în nici un fel dovedite, astfel că pretențiile formulate de apelant sub acest aspect, sunt nejustificate.
Reclamantul a solicitat daune materiale în cuantum de 25.000 lei RON, susținând că în situația în care nu ar fi fost arestat, ar fi avut posibilitatea încheierii unui contract de muncă în Italia, în funcția de bodyguard, dar nu a făcut nici un fel de dovezi cu înscrisuri din care să rezulte în mod real posibilitatea perfectării unui astfel de contract.
În atare situație, nu există un prejudiciu cert și actual în sensul dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil, care să dea dreptul la despăgubiri materiale pentru repararea sa, așa încât, corect instanța a respins acest capăt de cerere.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, apelul declarat de reclamant este nefondat și urmează a fi respins.
În temeiul acelorași prevederi legale, apelul declarat de pârât este fondat și urmează a fi admis.
Pe cale de consecință, va fi schimbată în parte sentința, în sensul că va fi obligat pârâtul la 50.000 lei RON cu titlul de daune morale către reclamant.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 460 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Admite apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, împotriva aceleiași hotărâri.
Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pârâtul la 50.000 lei RON cu titlul de daune morale către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREEȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
31.01.2008
Jd.fd.A
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Paula Păun
