Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(849/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.384 A

Ședința publică de la 15 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Doina Anghel

JUDECĂTOR 2: Cristina Nica

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamantul - împotriva sentinței civile nr.147 din 4.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantei-reclamante -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 167.459/15.05.2005, emise de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.

Apărătorul apelantei - reclamante învederează faptul că aduce o singură critică instanței, întrucât în prezenta cauză este vorba de un teren liber, pe care nu sunt amplasate rețele electrice sau subterane. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și restituirea în natură a imobilului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-, reclamanta - a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, obligarea acestora la lăsarea în deplină proprietate a imobilului în suprafață de 200. situat în B,-, sector 6, compus din teren și construcția aflată pe acesta, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, la acordarea de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 147/04.02.2009 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta Primăria Municipiului B să emită o dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul format din teren în suprafață de 182. astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic Lolica și pentru construcția existentă conform certificatului nr. 20537/17.- emis de Primăria Sector 6, situat la adresa din B,-, sector 6 (actualmente str. -).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că prin notificarea nr. 862/2001 înregistrată în cadrul dosarului nr. 24699/2001 la Primăria Municipiului B, reclamanta a solicitat restituirea în natură a construcției și a suprafeței de teren de 200. din B,-, sector 6, preluate de autoritățile statului fără un titlu valabil, în baza Decretului nr. 285/11.06.1970, aplicat prin Decizia nr. 991/07.06.1970 emisă de Consiliul Popular la Municipiului B, în anexa nr. 18 decretului la poziția 1 fiind înscriși părinții reclamantei cu suprafața de 190. teren și construcții desfășurate de 118 mp.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38962/3.08.1945 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, numiții G și G au cumpărat de la numiții și un teren loc de casă în suprafață de 200. situat în V Comunei urbane Militari,-.

Reclamanta este fiica prin adopție a cumpărătorilor G și G, fiind căsătorită.

Rezultă că reclamanta a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 raportat la art. 3 din Legea nr.10/2001, cu privire la restituirea imobilului din-, sector 6.

În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că instanța nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării, tribunalul a reținut că nu se poate lăsa la altitudinea unității deținătoare alegerea momentului de soluționare a notificării, cât timp reclamanta formulase această notificare încă din 2001, iar timp de aproape 7 ani până la introducerea cererii de chemare în judecată pârâta nu a pronunțat nicio soluție, deși timpul de deliberare a fost mai mult decât suficient.

Pe fond, în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură a imobilului, a reținut, în ceea ce privește terenul, că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că terenul (care în prezent poartă denumirea de str. -) are suprafața de 182. și este ocupat de o construcție provizorie cu destinația de magazin, executată din pereți ușori de PVC în suprafață de 49. de curtea pieței cu suprafața de 45. de cu suprafața de 79. și de trotuare cu suprafața de 10.

Conform adresei nr. -/18737/11.12.2008 emise de Primăria Municipiului B, terenul reprezintă o secțiune pentru care fosta Direcție de Investiții și Publice a solicitat date referitoare la terenul în cauză, în vederea concesionării; o secțiune ce reprezintă alee, ce constituie domeniu public în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al după acesteia; o secțiune din imobilul înscris în evidențele cadastrale ale orașului B, din anul 1986, cu adresa-, sector 6, cu teren de 9753. din care 2324. total construcții, ca proprietate de stat, categoria de folosință "dotări comerciale", cu posesorul de parcelă. Com. Alimentara 6.

Prin completarea la raport, s-a mai arătat că suprafața fostului imobil este străbătută în partea de sud de o rețea electrică subterană de joasă tensiune, putând fi un cablu de exploatare spații complex.

S-a mai reținut că peste teren trece un cablu electric aerian, deasupra construcției și că aceste rețele pot fi mutate, la cerere, pe cheltuiala solicitantului.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militate și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagmaamenajări de utilitate publică ale localități lor urbane și ruraleare în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Tribunalul a constatat că terenul solicitat de reclamantă este în prezent ocupat de amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume de o piață publică, care se încadrează în enumerarea anterioară, datorită scopului și destinației sale publice și, pe cale de consecință, o imposibilitate de restituire în natură a imobilului, care se încadrează în dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 17.02.2009 a declarat apel reclamanta -, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14.04.2009.

În motivarea cererii sale, apelanta a arătat că în mod greșit instanța a dispus în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, considerând că imobilul nu poate fi restituit în natură, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert tehnic Lolica.

Astfel, pe teren se afla o construcție provizorie cu destinația de magazine, construcție care poate fi desființată, având în vedere caracterul său.

Terenul este străbătut de rețele electrice subterane și aeriene care pot fi mutate la cerere, pe cheltuiala solicitantului.

Astfel, identificând terenul și vecinătățile, precum și destinația actuală a acestuia, în prezenta cauză nu pot fi reținute susținerile instanței potrivit cărora ar exista amenajări subterane și nici faptul că restituirea în natură ar afecta căile de acces - pe teren neexistând străzi, parcări amenajate sau alte

asemenea.

În mod greșit a reținut instanța faptul că restituirea în natură a imobilului ar afecta accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane, câtă vreme în raportul de expertiză se specifică faptul că atât rețelele electrice subterane, cât și cele aeriene aflate pe teren pot fi mutate la cerere, pe cheltuiala solicitantului.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:

Singurul aspect supus controlului judiciar este natura măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat la adresa B,-, sector 6 (actualmente str. -), respectiv restituire în natură sau în echivalent.

În mod temeinic a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt, pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, că terenul (care în prezent poartă denumirea de str. -) are suprafața de 182. și este ocupat de o construcție provizorie cu destinația de magazin, executată din pereți ușori de PVC în suprafață de 49. de curtea pieței cu suprafața de 45. de cu suprafața de 79. și de trotuare cu suprafața de 10.

În primul rând, aleile și trotuarele sunt expres menționate de prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel că restituirea în natură a suprafețelor de 79. și respectiv 10. nu este permisă.

De asemenea, întrucât categoria piețelor publice, comerciale, a târgurilor face parte din enumerarea cuprinsă la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 ca făcând parte din domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor, se deduce că și terenul împrejmuit cu garduri de tablă în care sunt depozitate lăzi, în suprafață de 45. care constituie o parte din curtea Pieței Militari, reprezintă o amenajare de utilitate publică.

Cât privește construcția cu destinația de magazin, executată din pereți ușori din PVC, care ocupă o suprafață de 45. din analiza planului de situație. 1:500 cuprinzând fostul imobil din- conform planului din anul 1961, întocmit de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Proprietăți, Cadastru, se constată că aceasta este edificată pe un teren destinat din punct de vedere al amenajării teritoriului să reprezinte tot cale publică de acces, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură nici a acestei suprafețe, raportat la dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Această situație se coroborează cu cea prezentată de Primăria Municipiului B prin adresa nr. -/18737/11.123.2008, din care rezultă că o secțiune din imobil reprezintă alee și o altă secțiune teren aferent unor dotări comerciale.

Pe de altă parte, în condițiile în care din suplimentul la raportul de expertiză reiese că, cel mai probabil, rețeaua electrică subterană care traversează în partea de sud terenul în cauză este o rețea de joasă tensiune, nu poate fi reținută incidența art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru acest considerent, textul de lege făcând referire la conducte de electricitate de mare calibru.

Chiar dacă cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat, această împrejurare nu este de natură să schimbe soluția adoptată de prima instanță, fiind suficientă existența unei singure amenajări de utilitate publică pentru ca măsura restituirii în natură să nu poate fi dispusă.

Față de aceste considerente, reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă -, domiciliată în B,-,. 106,. 2,. 7,. 95, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 147/4.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în-, sector 5,

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./Tehnodact.

4 ex/ 13.-

---------------------------------------

- Secția a III-a -

Președinte:Doina Anghel
Judecători:Doina Anghel, Cristina Nica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti