Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 403.
Ședința publică din data de: 15.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 236A/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - pârât prin avocat, cu împuternicirea avocațială nr.29988 din 18.06.2009 depusă la fila 14 dosar recurs și intimatul - reclamant, reprezentat de avocat, cu împuternicirea avocațială nr. -/26.05.2009 depusă la fila 13 dosar recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimatului-reclamant, solicită instanței să ia act de declarația sa în sensul că, partea pe care o reprezintă, nu a găsit originalul înscrisului intitulat "Declarație" dar cu referire la acest aspect, înțelege să depună la dosarul cauzei copia unei întâmpinări formulate de SC 2004 SRL în dosarul nr-, în care se face vorbire de înscrisul respectiv.
Reprezentantul recurentului-pârât, se opune la depunerea înscrisului prezentat de reprezentantul legal al intimatului-reclamant respectiv, la efectul probator pe care l-ar avea respectivul înscris.
Curtea, deliberând, încuviințează pentru intimatul-reclamant, proba privind depunerea întâmpinării formulate de SC 2004 SRL într-un alt dosar respectiv, - al Tribunalului București -Secția a III-a Civilă, urmând ca pertinența și concludența actului să fi analizată în contextul ansamblului probator administrat în cauză.
Reprezentantul recurentului-pârât, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului-reclamant,învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-reclamant, pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, depunând totodată și concluzii scrise.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 35750 euro reprezentând suma de bani împrumutată pârâtului prin intermediul contractului de împrumut de consumație din data de 14.07.2005.
În motivare, reclamantul a arătat că prin intermediul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1862/14.07.2005, împreună cu numiții, în calitate de vânzători, a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului teren cu număr cadastral 268 și numărul de carte funciară 146/N-, jud. G, situat în extravilanul comunei, 66, parcela 359/4, precum și asupra imobilului teren cu număr cadastral 418 și numărul de carte funciară 207/N, Jud. G, situat în extravilanul comunei, tarlaua 66 parcela 359/8 către SC 2004 SRL, în calitate de cumpărătoare, reprezentată de.
A arătat reclamantul că la data de 14.07.2005 între el și, a intervenit contractul de împrumut de consumație (declarație), prin intermediul căruia pârâtul a împrumutat de la acesta suma de 35750 euro, diferența de preț de la contractul menționat, cu obligația de a restitui suma la data de 23.07.2005.
A mai arătat reclamantul că, deși obligația de restituire a sumei se incumba pârâtului, acesta nu și-a îndeplinit-o până în prezent.
Prin sentința civilă nr.6372/27 iunie 1008 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul, a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 35750 euro în funcție de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plății efective, reprezentând împrumutul acordat la data de 14.07.2005 de reclamant pârâtului și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3851 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.07.2005 a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare între reclamantul, în calitate de vânzători și SC 2004 SRL, în calitate de cumpărătoare, reprezentată de, contract în baza căruia s-a transmis în proprietatea societății comerciale anterior menționate dreptul de proprietate asupra imobilului, teren cu număr cadastral 268 și, numărul de carte funciară 146/N-, jud. G, situat în extravilanul comunei, 66, parcela 359/4, precum și imobilul teren cu număr cadastral 418 și numărul de carte funciară 207/N, jud. G, situat în extravilanul Comunei tarlaua 66, parcela 359/8.
Tot la aceeași dată, respectiv la 14.07.2005 între reclamantul și pârâtul a intervenit un contract de împrumut pentru suma de 35750 euro, sumă ce a reprezentat diferența de preț de la contractul menționat anterior, pârâtul asumându-și obligația de restituire a acesteia până la data de 23.07.2005.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate la termenul stipulat, art. 1586 Cod civil, stabilind că în cazul nerespectării acestei obligații, împrumutatul "trebuie să plătească și dobânzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.
Având în vedere că pârâtul nu s-a prezentat în instanță pentru a administra probe din care să rezulte netemeinicia pretențiilor afirmate de reclamant și nici nu a depus chitanțe liberatorii, care să ateste faptul că a rambursat reclamantului sumele împrumutate sau măcar o parte din acestea, instanța a constatat că între părți s-a încheiat în mod valabil un contract de împrumut prin care pârâtul s-a angajat la restituirea împrumutului acordat de reclamant până la data de 23.07.2005.
Instanța a reținut faptul că pârâtul nu a respectat clauzele contractuale, în sensul că el nu a restituit nici până în prezent suma împrumutată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.
În motivare, apelantul pârât a arătat că hotărâre a instanței de fond este nelegală întrucât, judecând acțiunea la primul termen practic redă integral motivația din cererea de chemare în judecată a reclamantului, fără a intra practic în cercetarea fondului.
Acel înscris denumit declarație este un început de dovadă scrisă nicidecum un act autentic, el ar fi trebuit semnat de ambele părți pentru a fi un contract de împrumut sau să aibă dată certă ca și declarație.
A mai arătat apelantul pârât faptul că înscrisul nu îmbracă forma unui contract de împrumut și nu rezultă de nicăieri, astfel cum reține instanța de fond, că reprezintă o diferență de preț la contractul de vânzare cumpărare.
De asemenea, dacă apelantul ar mai fi avut de achitat o diferență de 35.750 euro s-ar fi făcut referire la contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1862/14.07.2005, dar în contractul de vânzare-cumpărare se precizează că prețul a fost achitat integral.
S-a mai arătat că în realitate, așa cum rezultă și din contractul de vânzare cumpărare, prețul a fost achitat integral.
În drept, au fost invocate disp. art. 296 și 297 Cod procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat, având în vedere faptul că între părți a fost încheiat un contract de împrumut, iar pârâtul nu a restituit suma împrumutată.
Prin decizia civilă nr. 236/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefundat, apelul astfel formulat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
În motivele de apel, apelantul arată că înscrisul denumit "declarație" nu poate reprezenta un contract de împrumut, deoarece el ar fi trebuit semnat de ambele părți, iar, ca și declarație, acesta nu are dată certă.
Tribunalul a reținut caracterul consensual și unilateral al contractului de împrumut și aplicabilitatea art. 1180 cod civil care arată că "actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat", arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească."
Așadar, fiind vorba de o obligație unilaterală a celui care se împrumută, în cazul de față a apelantului pârât, nu era obligatorie semnarea acestuia și de către cel căruia urma a-i fi plătită suma, respectiv de intimatul, pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată.
Nu s-ar putea invoca nici lipsa mențiunii "bun și aprobat", atâta timp cât, conform textului citat, această mențiune era necesară doar în cazul în care înscrisul constatator nu era scris în întregime de apelantul, aspect care nu a fost contestat.
Nefiind contestată scrierea sau semnătura, înscrisul este opozabil apelantului. În ceea ce privește faptul că acest înscris nu are dată certă, tribunalul reține că data înscrisului sub semnătură privată nu constituie o formalitate necesară pentru valabilitatea înscrisului, astfel încât nu este obligatorie menționarea ei.
Pentru garantarea drepturilor terților, s-a prevăzut însă în art. 1182 Cod civil, că față de aceștia este opozabilă numai data certă.
Având în vedere că data nu reprezintă o condiție de valabilitate a înscrisului sub semnătură privată, faptul că înscrisul nu are dată certă nu poate un reprezenta un argument pentru nevalabilitatea acestui înscris.
Mai mult, chiar dacă s-ar recunoaște doar caracterul de început de dovadă scrisă al înscrisului sub semnătură privată denumit "declarație", tribunalul reține că acesta se coroborează cu alte fapte, care duc la prezumția simplă, judecătorească, că apelantul pârât a luat cu împrumut suma menționată în înscris de la reclamantul intimat.
Astfel, pe de o parte, apelantul nu a contestat decât forma înscrisului și valabilitatea acestuia cainstrumentum probaitonem, fără a contesta existența actului juridic canegotium iuris, iar, pe de altă parte, mențiunea din înscrisul sub semnătură privată în sensul că suma împrumutată reprezintă diferență de preț la actul de vânzare-cumpărare nr. 1862/14.07.2005 nu face decât să întărească susținerile reclamantului intimat, stabilind scopul încheierii acestui împrumut.
Faptul că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1862/14.07.2005 nu este trecută o diferență de preț nu duce la concluzia că suma nu a fost împrumutată, ci la concluzia că suma de 35.750 euro a fost împrumutată de, tocmai pentru ca achitarea prețului din contract să fie integrală.
În caz contrar, ar fi fost fără sens întocmirea înscrisului sub semnătură privată întrucât actul autentic ar fi reprezentat titlu executoriu pentru diferența de preț.
În ceea ce privește motivul de ordine publică invocat oral la ultimul termen de judecată de apelantul pârât, privind lipsa calității sale procesual pasive, tribunalul a reținut netemeinicia acestui motiv în condițiile în care din înscrisul denumit "declarație" rezultă în mod evident că acesta și-a asumat în nume propriu calitatea de împrumutător, obligându-se tot în nume propriu la restituirea sumei de 35.750 euro cel târziu la data de 23.07.2005.
Aplicarea ștampilei SC SRL nu poate duce la concluzia că a acționat în calitate de reprezentant al acestei societăți, atât timp cât din conținutul înscrisului sub semnătură privată nu rezultă acest lucru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Prin sentința civilă nr. 6376/27.06.2008 a Judecătoriei sector 2 B recurentul apelant pârât, a fost obligat să plătească echivalentul în lei a sumei de 35750 euro, reprezentând împrumut acordat la data de 14.07.2005.
S-a reținut, că la data de 14.07.2005 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare între intimatul reclamant și, în calitate de vânzători și SC 2004 în calitate de cumpărătoare reprezentată de, contract în baza căruia s-a transmis în proprietatea societății comerciale SC 2004,dreptul de proprietate asupra imobilului, teren cu număr cadastral 268 și nr. de carte funciară 146/N- Jud. G, situate în extravilanul Comunei, 66, parcela 359/4 precum și imobilul teren cu nr. cadastral 418 și nr. de carte funciară 207/N Jud. G, situate în extravilanul Comunei tarlaua 66 parcela 359/8. La aceeași dată respectiv 14.07.2005, între intimatul reclamant și recurentul apelant pârât a intervenit un contract de împrumut pentru suma de 35.750 euro, sumă care reprezintă diferența de preț la contractul anterior menționat, recurentul apelant pârât obligându-se să restituie această sumă până la data de 23.07.2005.
În raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9, consideră recurentul că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța în mod greșit a reținut că înscrisul denumit declarație este un înscris sub semnătură privată în realitate este un început de dovadă scrisă fără forță probantă, care nu a fost completat în dovedirea convenției, cu alte mijloace de probă.
Deoarece vorbim de o valoare a împrumutului ce depășește suma de 250 lei, conform art. 1192 civ. dovada se face doar prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
Înscrisul nu îmbracă forma unui contract de împrumut de consumație iar pentru a fi o convenție unilaterală, trebuia să poarte mențiunea "bun și aprobat" conform art. 1180 civ. care este cerută înscrisurilor sub semnătură privată, ce constată convenții unilaterale și nu rezultă de nicăieri așa cum reține instanța, că reprezintă o diferență de preț, la contractul de vânzare cumpărare.
Contestă recurentul însăși existența materială a înscrisului original, arătând că intimatul reclamant niciodată nu a înțeles să-l prezinte la instanță, ci s-a folosit doar o simplă copie a acestuia.
Contractul de vânzare cumpărare este semnat de recurentul apelant pârât, în calitate de reprezentant al societății SC 2004 L, ca dovadă este și ștampila societăți care este aplicată peste semnătură.
Mai susține recurentul si că instanța a reținut în mod greșit netemeinicia motivului de ordine publică privind lipsa calității procesuale pasive, invocat de recurentul apelant pârât.
În realitate, din cuprinsul înscrisului denumit "declarație" rezultă că recurentul apelant pârât, s-a obligat în numele societății, deoarece în cuprinsul lui, se face referire la prețul contractului de vânzare cumpărare nr. 1862/14.07.2005, contract care este încheiat între SC 2004 L prin reprezentant în calitate de cumpărătoare și, în calitate de vânzători.
Pare lipsit de sens - în opinia recurentului - ca acesta să-și fi asumat o obligație în nume propriu dar în același timp să se raporteze la acel contract de vânzare cumpărare și să vorbească de o diferență de preț, pe care societatea în calitate de cumpărătoare și nu el ca persoană fizică o avea de achitat până la data de 23.07.2005. Dacă apelantul ar mai fi avut de achitat o diferență de 35.750 euro, s-ar fi făcut referire în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1862/14.07.2005, dar în contractul de vânzare cumpărare se precizează că prețul a fost achitat integral.
În drept, s-au invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 pct. 2
Recurs legal timbrat.
În cadrul probei cu înscrisuri, intimatul a depus o fotocopie a întâmpinării formulate de către SC SRL în dosarul nr- al Tribunalului București.
Potrivit art. 299 alin. 1.pr.civ. și chiar potrivit precizărilor făcute de către recurent cu privire la hotărârea pe care a înțeles să o atace cu recurs, această cale de atac privește hotărârea instanței de apel, iar nu hotărârea primei instanțe ce a fost analizată (corespunzător criticilor formulate prin apelul promovat) de instanța de apel.
În raport de exigențele art. 304 partea introductivă, recursul pendinte trebuie să se limiteze la o analiză de legalitate a deciziei recurate.
Astfel, Curtea va analiza exclusiv aspectele care țin de legalitatea deciziei instanței de apel, deși recurentul tinde a formula critici care vizează în mod direct sentința pronunțată de prima instanță.
Instanța de apel a analizat conținutul actului intitulat "declarație", de care reclamantul intimat s-a prevalat în susținerea pretențiilor lui, din perspectiva prevederilor art. 1180.civ. și a reținut că dintr-o atare perspectivă el are valoare juridică de contract de împrumut, act juridic consensual și unilateral.
Recurentul afirmă că instanța ar fi apreciat în mod eronat împrejurarea că respectivul înscris ar constitui un înscris sub semnătură privată, când în realitate el este un început de dovadă scrisă.
Ori, prin definiție: prin înscris se înțelege orice declarație despre un act sau fapt juridic, făcută cu mâna sau prin dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hârtie sau orice alt suport material.
În condițiile în care documentul la care recurentul face referire conține în mod neechivoc o declarație referitoare la un împrumut primit de la reclamantul-intimat, consemnată pe suport de hârtie și purtând semnătura lui, nu se putea ajunge la o altă concluzie decât aceea că actul este unul sub semnătură privată.
Dealtfel distincția pe care recurentul încearcă să o facă între actul sub semnătură privată și începutul de dovadă scrisă este una care nu comportă un criteriu unitar de apreciere/evaluare pentru că pe de o parte se referă la forma actului juridic (instrumentum) iar pe de altă parte face vorbire de forța probantă a actului, acestea nefiind de natură a se exclude reciproc.
Altfel spus, înscrisul sub semnătură privată poate constitui, după caz, un act cu forță probantă deplină - atunci când conține elementele pe care legea le atribuie unui act juridic (negotium) - sau un început de dovadă scrisă - atunci când îi lipsesc elemente care afectează regularitatea actului (negotium).
În privința actului exhibat de către reclamantul recurent, instanța de apel a conchis, în urma unei riguroase analize a conținutului și formei lui, prin raportare la prevederile art. 1180-1182.civ. și la caracterul consensual și unilateral convenției de împrumut, că întrunește elementele esențiale necesare contractului de împrumut și că are astfel forță probantă deplină în privința obligației recurentului pârât de a restitui intimatului-reclamant suma consemnată.
Reținând că, potrivit considerentelor expuse anterior, înscrisul contestat de către recurent are valoare juridică de înscris sub semnătură privată, și probează prin el însuși existența convenției de împrumut, nu există temei spre a se reține nesocotirea - de către instanța de apel - a prevederilor art. 1191-1192.civ. (prin care se stabilește necesitatea dovedirii actelor juridice cu o valoare ce depășește 250 lei numai prin act autentic sau act sub semnătură privată).
Susținerea recurentului în sensul că același înscris nu îmbracă forma împrumutului de consumație, iar pentru a fi o convenție unilaterală ar fi trebuit să poarte mențiunea "bun și aprobat" cerută de art. 1180.civ. este rezumată la un simplu enunț/afirmație, fără a conține vreun argument de nelegalitate a raționamentului juridic expus instanța de apel spre a conchide în sensul că mențiunea respectivă nu era necesară. În aceste condiții, Curtea constată că nu există suportul necesar pentru o analiză de (ne)legalitate a deciziei recurate dintr-o atare perspectivă.
Cu privire la contestația recurentului asupra existenței originalului înscrisului invocat de către reclamantul-intimat, Curtea constată că până la momentul pronunțării deciziei recurate nu a fost făcută o atare contestație, ci dimpotrivă conduita recurentului a fost una din care a rezultat implicit recunoașterea existenței și semnării lui, ceea a contestat (prin motivele de apel) fiind forța probantă a documentului, calificarea lui ca și contract de împrumut, persoana căreia i-ar reveni obligația de restituire a împrumutului.
În raport de această conduită a recurentului-pârât, instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 1176.civ.
Mai mult, același înscris a fost opus pârâtului și în procedura somației de plată (în privința căreia Judecătoria sector 2 Bap ronunțat sent. civ. nr. 4548/05.06.2007 și sent. civ. nr. 9510/22.11.2007), procedură judiciară în care existența materială a actului nu a fost contestată, iar instanța a reținut înscrisul ca existent, apreciind însă că raporturile contractuale generate între părți de recpectivul act nu sunt clare și, ca atare, nu sunt susceptibile de clarificare în acea procedură specială.
Dealtfel și în motivarea recursului pendinte recurentul face vorbire despre respectivul înscris ca despre unul de a cărui întocmire are cunoștință, însă contestă efectele lui în ce îl privește. Chiar contestația făcută in recurs este pusă în legătură cu neprezentarea actului original în fața instanței, iar nu cu întocmirea lui cu forma și conținutul din copia existentă la dosar.
Deși intimatul-reclamant a invederat instanței de recurs că nu a mai găsit originalul actului spre a-l înfățișa instanței, Curtea apreciază că existența materială a înscrisului constatator al convenției dintre părțile în proces, având conținutul ce se regăsește în fotocopia - certificată pentru conformitate cu originalul, conform rigorilor art. 112 alin. 2.pr.civ. - aflată la fila 5 din dosarul primei instanțe nu poate fi pusă sub semnul îndoielii în raport de ansamblul pieselor dosarului, așa încât nu se poate reține o cauză de nelegalitate a deciziei recurate dintr-o atare perspectivă.
Potrivit art. 109 alin. 1.pr.civ. "oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente".
În raport de conținutul normei enunțate, legitimarea procesuală pasivă - una dintre condițiile care trebuie întrunite pentru exercițiul dreptului la acțiunea în justiție - presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și persoana care pretinde reclamantul a fi obligată în raportul juridic dedus judecății.
Dacă respectiva obligație este sau nu reală, urmează a se stabili de către instanță prin judecata în fond acțiunii promovate.
Ori, în condițiile în care reclamantul a susținut, prin cererea de chemare în judecată, că pârâtul-recurent este cel care îi datorează restituirea unei sume de bani invocând o convenție constatată printr-un înscris sub semnătură privată, condiția legitimării procesuale a acestuia din urmă este pe deplin satisfăcută, urmând ca instanța investită să analizeze, în baza susținerilor/apărărilor părților din proces și a probatoriului administrat de acestea, dacă pârâtului îi icumbă ori nu obligația pretinsă de reclamant, o asemenea analiză fiind una care privește chiar fondul litigiului.
Argumentele prin care recurentul pârât susține lipsa calității lui procesuale (pasive) constituie apărări de fond, prin ele susținându-se inexistența obligației proprii de restituire a împrumutului în raport de calitatea (de reprezentant al SC SRL) în care pretinde că a semnat actul constatator exhibat de către reclamant.
Instanța de apel a procedat potrivit regulii înscrise în art. 982.civ, conform căruia "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg", constatând - prin raportare la conținutul actului constatat prin înscrisul sub semnătură privată - primirea împrumutului de către pârât în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al societății comerciale ce a avut calitatea de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare menționat.
De asemenea instanța a expus motivele pentru care nu a apreciat fondată apărarea potrivit căreia suma ar fi fost primită de societatea comercială pentru plata unei diferențe de preț, iar evocarea în fața instanței de recurs a unei apărări cu argumente precum "pare lipsit de sens ca recurentul-apelant să-și asume o obligație în nume propriu " nu poate constitui fundament pentru o reluare a aceleași analize în condițiile în care recurentul nu aduce în concret vreo critică de nelegalitate a concluziei reținute pe acest aspect prin decizia recurată.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurent hotărârii instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 236A/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.GS
.red.
2 ex./23.10.2009
Jud Apel Secția a IV-a Civilă
,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Melania Stanciu, Antonela Cătălina
