Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 42/2010. Curtea de Apel Timisoara

.

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

Decizia civilă nr.42

Ședința publică din 15 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Maria Biberea

JUDECĂTOR 3: Carmina Orza

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1606/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat SRL L, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamantul-intimat SRL L, lipsă fiind pârâtul-recurent.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 1606 din 19 iunie 2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea intentată de reclamanta SRL L, împotriva pârâtului și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 8062 Euro - echivalentul în lei la momentul efectuării plății efective, pentru acoperirea prejudiciului încercat de angajator.

S-a reținut că pârâtul, conducător auto, nu a respectat regimul în domeniul transportului internațional, ceea ce a condus la sechestrarea camionului de către Compania Gărzii Financiare din, Italia.

Recursul declarat de pârât nu a fost motivat în drept, iar în fapt au fost invocate argumente vizând nelegalitatea procesului verbal de constatare a contravenției încheiat de Compania Gărzii Financiare din -Italia.

Recursul nu este fondat.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta SRL Las olicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a conducătorului auto, întrucât la 22.04.2008, pe când efectua un transport în Italia, au fost găsite asupra sa țigări de contrabandă, ascunse în 5 cutii de carton, din care 2 în interiorul mașinii și 3 în semiremorcă.

Urmare a acestui fapt, întreaga încărcătură transportată, aparținând angajatorului, a fost sechestrate de Compania Gărzii Financiare din.

Suma pretinsă prin acțiune a reprezentat diferență de transport, conform facturilor fiscale atașate la dosar, cheltuieli de parcare și onorariul avocațial achitat unui avocat din Italia.

Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă.

Din analiza prevederilor art.271 alin.1 din Codul muncii, rezuktă că pentru existența răspunderii patrimoniale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond:

- calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba;

- fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa;

- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;

- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;

- culpa angajatului.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără putință de tăgadă existența condițiilor menționate, producerea pagubei fiind cauzată de conduita ilicită a recurentului care a fost depistat având ascunse în camion cinci cartușe de țigări a căror proveniență nu a putut-o justifica, fapt ce a condus la sechestrarea întregii cantități de marfă transportată.

Apărările formulate în calea extraordinară de atac nu pot fi luate în considerare, întrucât vizează o eventuală nelegalitate a actului de constatare a contravenției, încheiat de Compania Gărzii Financiare din, act ce beneficiază de prezumția de legalitate până la proba contrară.

În consecință, susținerile recurentului și probatoriul administrat de acesta în cauză nu sunt de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei săvârșite, motiv pentru care s-a apreciat că în speță nu devin incidente niciunul din motivele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă casarea sau modificarea hotărârii pronunțată de tribunal.

Totodată, este de remarcat că în urma examinării cauzei, în limitele conferite de art.304 ind.1 Cod procedură civilă, nu au fost identificate motive ce să vizeze netemeinicia sau nelegalitatea sentinței recurate, tribunalul dând o justă apreciere probatoriului administrat în cauză și dispozițiilor art.270 și 271 din Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1606 din 19.06.2009, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă pe pârât să plătească reclamantului 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

, 15 ianuarie 2010, în ședință publică.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.-/17.03.2010

Tehnored./17.03.2010

2 ex.+ com.

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecători;

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 42/2010. Curtea de Apel Timisoara