Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 420/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 420
Ședința publică din data 11 4 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana C -
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în Câmpina,-, -.60,. 4, jud.P și -, domiciliat în Câmpin,-, -.62,. 25, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 568 pronunțată la 11 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu - prin procurator, domiciliat în S,-, jud.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 4 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 11 aprilie 2008 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Deliberând asupra cauzei de față, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr-, reclamanții și -, împotriva pârâtei s-a solicitat să fie obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 250. situat în S,-, jud. P, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că autorii lor, soții G și, au cumpărat terenul revendicat în anul 1943, în suprafață de 250. situat în S,-, fostă -, nr. 37, în prezent-, în indiviziune cu moștenitorii lui escu.
Se mai susține că Gad ecedat în anul 1943, fiind moștenit de soția sa și de fiul lor minor G, ulterior revine la numele de și în calitate de tutore al fiului său minor, cât și în nume propriu, promovează acțiune de partaj asupra terenului de 500. stăpânit în indiviziune cu
-2-
, partaj în urma căruia i-a fost atribuit în proprietate exclusivă lotul nr.2 de teren în suprafață de 250. conform schiței de plan.
La data de 24.02.1984 a decedat, fostă, fostă, fiind moștenită de unicul ei fiu G, decedat la rândul său la data de 23.10.1994, moștenit de reclamanți potrivit certificatelor de moștenitor aflate la dosar.
Reclamanții au mai învederat instanței că din anumite surse au aflat că pârâta a cumpărat acest teren, fără ca reclamanții să cunoască titlul de proprietate invocat de aceasta sau proveniența acestuia.
Pârâta - a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție prescripția achizitivă asupra terenului revendicat de reclamanți, arătând că tatăl ei dobândise dreptul de proprietate asupra acestui teren pe calea prescripție achizitive.
Se arată de către pârâtă faptul că din anul 1947, data partajării terenului de 500. între și G, pe de o parte și pe de altă parte și până în anul 1991, data eliberării suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 1083/1983 de pe urma defunctei, nici reclamanții și nici autorii lor nu s-au mai interesat de terenul respectiv.
S-a menționat și faptul că acest teren a fost trecut în certificatul de moștenitor nr. 303/1980 eliberat de pe urma defunctului, iar pârâta a dobândit de la succesorii acestuia din urmă terenul respectiv prin cumpărare.
Pârâta a solicitat să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale celor două părți și să se constate faptul că titlul său este mai bine caracterizat întrucât a operat uzucapiunea în persoana autorului său, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Reclamanții au procedat la întregirea cererii formulate, solicitând să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților și să se constate că titlul lor este mai bine caracterizat, potrivit art. 1174 cod civil.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Sinaiaa pronunțat sentința civilă nr. 418/27.04.2007, prin care a admis excepția prescripției achizitive invocată de pârâta - și a respins cererea de chemare în judecată, obligând reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții nu au dovedit că au continuat să exercite, ei sau autorul lor, vreun atribut al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ulterior anului 1947, dată la care a fost partajat, sens în care nu a apărut trecut în componența masei succesorale lăsate de defuncta, indicată în certificatul de moștenitor nr. 1083/1985.
În schimb, autorul pârâtei a probat pe deplin și în mod absolut existența dreptului său de proprietate imobiliară dobândit prin uzucapiune, exercitând posesia în condițiile prevăzute de art. 1890 cod civil din anul 1960.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea în tot a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, față de împrejurarea că, așa cum s-a stabilit în literatura și practica judiciară, oricare dintre părți poate paraliza acțiunea în revendicare prin invocarea în nume propriu a excepției prescripției achizitive, iar nu cum a procedat pârâta, care a invocat această excepție în numele unei terțe persoane, străine de proces.
De asemenea, recurenții au mai precizat că, în cadrul procesului de partaj, 250. teren au revenit autorilor lor, iar 250. lui care a divorțat de din anul 1938, astfel încât acesta din urmă a stăpânit
- 3 -
terenul în litigiu sub nume precar.
Recurenții au menționat și faptul că nu este autorul pârâtei pentru că nu a fost tatăl său, acesta având cinci copii, care sunt indicați în certificatul de moștenitor. În plus, joncțiunea posesiilor nu a fost cerută de către pârâtă.
Reclamanții au arătat și faptul că a decedat în anul 1980, motiv pentru care nu avea cum să stăpânească terenul -obiect al procesului- timp de 30 de ani, instanța de fond reținând că a început să posede în anul 1960.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței la termenele de judecată și a solicitat respingerea căii de atac exercitate, ca fiind nefondată.
La termenul de judecată din data de 4 octombrie 2007, tribunalul, din oficiu, a pus în discuție calificarea căii de atac deduse spre soluționare și, față de împrejurarea că valoarea terenului în litigiu, determinată prin expertiza efectuată în cauză este mai mare de un miliard, a apreciat că natura prezentei căi de atac este aceea a apelului, calificând-o în mod corespunzător și soluționând-o în complet format din primii doi judecători ai completului de recurs învestit prin repartizare aleatorie.
Prin decizia civilă nr. 568 din 11 octombrie 2007, instanța de apel a respins ca nefondat apelul promovat împotriva sentinței civile nr.418 din 27 aprilie 2007 Judecătoriei Sinaia și a obligat apelantii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că motivele invocate în apel sunt nefondate întrucât uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate care invocată de posesor in cadrul acțiunii în revendicare promovată de către proprietar conduce la respingerea acestei acțiuni și, deși certificatul de moștenitor nu reprezintă titlu de proprietate, intimata pârâtă a probat împrejurarea că autorul lor a stăpânit suprafața de teren in mod util, în sensul art. 1874 Cod civil, stăpânire ce a dus la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lunga durată.
A mai reținut instanța de control judiciar că, din aprecierea depozițiilor testimoniale administrate rezultă indubitabil că după decesul lui ce a avut posesia terenului din anul 1960, această posesie a fost continuată de moștenitorii săi care ulterior, au înstrăinat bunul pârâtei intimate, care a continuat această posesie operând o adevărată joncțiune cu,autorii săi, noțiune care în materia uzucapiunii are accepțiunea de posesor anterior.
Impotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanții recurenți, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr-.
In motivarea acestuia, au susținut incidența disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civilă întrucât hotărârile sunt nelegale atâta vreme cât intimata era aceea care avea obligația legală de a invoca și dovedi ca uzucapat terenul timp de 30 de ani; s-a mai susținut și faptul că instanța de apel are motivări echivoce, contradictorii, care în final se exclud una pe cealaltă atâta vreme cât mai întâi se susține că autorul pârâtei a probat pe deplin existența dreptului său de proprietate ca efect al uzucapiunii, pentru ca ulterior să se rețină că intimata a recunoscut că nu a posedat terenul și nu a dobândit nici un drept asupra lui.
O altă critică este aceea că deși analiza instanței de apel se centrează
- 4 -
pe incidența uzucapiunii, cu toate acestea se reține în sentința recurată că pârâta ar fi dobândit dreptul asupra terenului prin contracte de vânzare cumpărare, și nu prin efectul prescripției achizitive.
O a treia critică invocată vizează incidența în cauză a disp. art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod pr.civilă în sensul că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceva ce nu s-a cerut de către una din părți, respectiv joncțiunea posesiilor, împrejurare ce a fost reținută fără a se verifica în mod real cât timp a fost posedat terenul de către actualul deținător și respectiv de către foștii posesori neexistând nici o dovadă la dosar din care să rezulte că actuala posesoare a terenului, respectiv intimata pârâtă din prezentul dosar ar fi posedat măcar o zi acest bun înainte de a-l cumpăra, în cursul anului 2001.
Deși legal citată, intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, dar, prin intermediul apărătorului ales care a depus concluzii scrise, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și raportat la textele de lege incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
La data de 14 iulie 1943 numiții și G au cumpărat în părți egale un drept indiviz de din terenul de 500. și construcția edificată pe acesta, imobil situat în S, str.- -, fosta-, bunuri în indiviziune cu moștenitorii defunctului escu.Ulterior, această stare de indiviziune a încetat, prin efectul sentinței civile pronunțată în dosarul 1692/1945 al Tribunalului Prahova; după decesul numitei devenită, bunurlo a fost moștenit de fiul său G, iar după ce acesta a încetat din viață de către reclamanții din prezenta cauză, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse în copie la dosar.
In ceea ce privește pe pârâta intimată, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin intermediul contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1739 până la 1743/30.07.2001 de notarul public din S (fiele 24 - 33 dosar fond). au fost moștenitorii defunctului, terenul fiind consemnat în certificatul de moștenitor nr.303/1980 eliberat de fostul notariat de stat local Câmpina, ca făcând parte din masa succesorală rămasă în urma decesului acestuia din urmă.
Din depozițiile testimoniale administrate în cauză, respectiv ale martorilor și rezultă indubitabil faptul că defunctul a stăpânit în mod neîntrerupt, util public și sub nume de proprietar întreg teren în litigiu încă de la nivelul anului 1960, posesie ce nu a fost tulburată nici un moment prin acțiunea unui eventual pretins proprietar, iar actele de posesie s-au materializat în mod evident prin aceea că a fost folosit cu destinația de curte a casei de locuit și a continuat până la data decesului mai sus menționatului posesor.Din aceleași declarații de martori rezultă faptul că această posesie a fost continuată în același mod și în aceleași condiții de către cei cinci moștenitori ai defunctului care în anul 2001 în condițiile expuse mai sus au transmis dreptul de proprietate și posesia efectivă către pârâta intimată.
Aceste depoziții testimoniale precum și împrejurările de fapt concrete pe care le relevă nu au fost contestate nici un moment de către reclamanții din prezenta cauză care, în afară de susținerea dreptului lor de proprietate ca efect al transmiterii prin moștenire de la defuncții și G, nu au făcut
- 5 -
în nici un mod dovada faptului că au exercitat vreun moment ei sau autorii lor vreun atribut al dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.
Criticile ce au constituit și motive de apel care reflectă nemulțumirea reclamanților revendicatori vizează în realitate incidența sau neincidența în prezenta cauză a unei prescripții achizitive în favoarea părții adverse, încercând să acrediteze ideea, pe calea unei acțiuni în revendicare, că titlul lor este mai caracterizat în primul rând prin anterioritatea sa față de titlul de proprietate al pârâtei intimate.
Așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, a cărei motivare se caracterizează prin claritate și eficiență juridică uzucapiunea se constituie ca fiind un mod originar și absolut al dreptului de proprietate dar și ca o sancțiune pentru lipsa de diligență și rămânerea în pasivitate pe o perioadă mare de timp a proprietarului neposesor.
Este pe deplin adevărat și faptul că prescripția achizitivă poate să fie invocată în mod eficient și nerestrictiv de către posesorul neproprietar în contra proprietarului neposesor, în cadrul acțiunii în revendicare promovată de acesta din urmă.
Ca atare, susținerile recurenților ce se constituie ca fiind primul motiv de recurs sunt nefondate și nu au susținere legală sau jurisprudențială cu toate că se invocă inclusiv argumente doctrinare și de practică juridică. Nu există nici o dispoziție legală și nici nu s-a consacrat în literatura de specialitate o teorie potrivit căreia prescripția achizitivă nu se poate invoca ca un mijloc de apărare în cadrul acțiunii în revendicare, ci doar ca un capăt de acțiune principală care să tindă la dobândirea de către posesor a unui titlu valabil. Ceea ce a intenționat să facă pârâta nu a fost dobândirea unui titlu pe care îl deține deja ci doar să tindă la respingerea acțiunii în revendicare, în prezenta cauză.
Susținerile expuse fac ca și cea de-a doua critică să fie nefondată, chiar dacă se întemeiază pe pronunțarea unei opinii juridice exprimate în această materie de către un îndoctrinar de marcă, respectiv profesorul -, teoria acestuia în sensul că dobânditorul unui bun printr-un act translativ de proprietate nu poate invoca uzucapiunea întrucât a devenit proprietar prin convenție, este inaplicabilă în cauza de față.Aceasta întrucât pârâta intimată nu a invocat nici un moment prescripția achizitivă în susținerea dreptului său de proprietate intrat în patrimoniu prin efectul actelor translative de proprietate mai sus menționate,ci în susținerea modului în care defunctul și moștenitorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin posesia utilă publică și netulburată pe toată perioada cerută imperativ de lege, anterior înstrăinării către sus numitul.
Așa cum a apreciat în mod corect instanța de apel, părțile din prezentul dosar au invocat titluri provenind de la autori diferiți, motiv pentru care este necesară compararea titlurilor pe care se întemeiază însăși drepturile autorilor lor, cu rezultatul victoriei părții al cărei autor avea un drept preferabil.
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat, invocându-se încă o dată o teorie neconsacrată în doctrina și anume aceea că efectul joncțiunii posesiilor nu ar putea fi luat în considerare decât prin invocarea sa de către una din părți.Analizarea de către instanța de apel a acestei instituții, ca o argumentație în plus în susținerea ideii efectelor prescripției achizitive nu poate fi apreciată în nici un caz ca un plus petita cu atât mai mult cu cât această argumentație operează în favoarea pârâtei care, așa cum am mai menționat nu a formulat o cerere reconvențională ci doar s-a apărat în prezenta cauză. Mai mult decât atât, așa cum reiese și din practica instanței supreme cel ce invocă
- 6 -
uzucapiunea, poate să unească posesia exercitată de el cu posesia autorului său, această din urmă sintagmă fiind interpretată de posesor anterior fără a se confunda cu înțelesul acestui cuvânt în materie de succesiune. Datorită acelorași considerații, este lipsit de orice fel de relevanță juridică dacă pârâta a posedat sau nu terenul anterior dobândirii prin actele translative de proprietate, la nivelul anului 2001.
Având în vedere toate aceste considerente în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr.civiplă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legale și temeinice atât hotărârea instanței de apel cât și sentința de fond.
Pe de altă parte, în baza disp. art. 274 Cod pr.civilă ca parte care a pierdut procesul, recurenții reclamanți vor fi obligați la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în Câmpina,-, -.60,. 4, jud.P și -, domiciliat în Câmpina,-, -.62,. 25, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 568 pronunțată la 11 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu - prin procurator, domiciliat în S,-, jud.
Obligă recurenții în solidar la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei, ce reprezintă onorariu de apărător.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana
- - C - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored.ART/CO
2 ex./22.04.2008
f- Judec.
a- Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana
